ICCJ. Decizia nr. 4320/2010. Penal. Plângere împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive (art. 140 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4320/2010
Dosar nr. 10926/2/2010
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 10926/2/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul N.G. împotriva ordonanţei emisă la data de 8 noiembrie 2010 în dosarul nr. 1065/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire penală şi Criminalistică.
În baza art. 192 C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin plângerea formulată împotriva ordonanţei din 8 noiembrie 2010 emisă în dosarul penal nr. 1065/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara pentru perioada de la 10 noiembrie 2010 până la 9 decembrie 2010, învinuitul G.N. a susţinut că nu sunt realizate condiţiile necesare luării şi prelungirii măsurii prevăzute de art. 1451 C. proc. pen., în sensul că nu ar exista indicii temeinice referitoare la infracţiunile pentru care este cercetat, iar probatoriul realizat până la momentul respectiv a fost obţinut prin măsuri nelegale.
De asemenea, a mai învederat învinuitul că, în raport cu calitatea de avocat în Baroul Bucureşti, măsura preventivă este de natură a-i prejudicia activitatea profesională.
Examinând plângerea învinuitului din perspectiva criticilor formulate, Curtea a constatat că faţă de acesta s-a început urmărirea penală sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 264 C. pen., iar din datele rezultate în cursul instrucţiei penale au rezultat indicii temeinice (în sensul art. 681 C. proc. pen.) de natură a legitima bănuiala referitoare la implicarea sa în activitatea infracţională pentru care este cercetat, apreciindu-se ca fiind satisfăcute exigenţele art. 143 C. proc. pen.
Prin ordonanţa nr. 1563/P/2009 din 11 septembrie 2010, procurorul a dispus obligarea învinuitului de a nu părăsi ţara, măsură ce a fost prelungită pentru 30 zile prin ordonanţele din 9 octombrie 2010 şi 8 noiembrie 2010, stabilindu-se şi obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. (1)1 şi alin. (1)2 C. proc. pen.
Instanţa a apreciat că prelungirea măsurii preventive s-a realizat cu respectarea garanţiilor procesuale referitoare la libertatea persoanei, reţinând că, în condiţiile complexităţii anchetei în curs de desfăşurare, prevalează interesul public al acesteia faţă de interesul privat al învinuitului referitor la libera circulaţie şi la exercitarea profesiei.
În consecinţă, având în vedere şi împrejurarea că datele anchetei care se desfăşoară în cadrul dosarului penal nr. 1064/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au infirmat indiciile asupra implicării inculpatului, astfel cum au fost constatate în momentul luării măsurii preventive, s-a apreciat că prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara dispusă prin ordonanţa din 8 noiembrie 2010 este justificată şi legală, plângerea fiind considerată ca nefondată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul N.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte, examinând recursul declarat pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Prin ordonanţa din 8 noiembrie 2010 emisă în dosarul penal nr. 1065/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de învinuitul N.G. s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara pentru perioada de la 10 noiembrie 2010 până la 9 decembrie 2010.
Prin încheierea din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 10926/2/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul N.G. împotriva ordonanţei anterior menţionate.
Potrivit dispoziţiilor art. 1403 alin. (1) C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul respinge în timpul urmăririi penale revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, nu este supusă niciunei căi de atac.
Astfel fiind, având în vedere că încheierea pronunţată în astfel de situaţii este definitivă, recursul declarat în cauză apare ca fiind inadmisibil în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, care nu prevăd dreptul la o cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul N.G.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul N.G. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 10926/2/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4302/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 139/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
