ICCJ. Decizia nr. 4382/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4382/2010
Dosar nr. 7846/2/2010
Şedinţa publică din 6 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar contată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 7846/2/2010, petentul T.V. a formulat plângere împotriva rezoluţiilor nr. 443/P/2010 din 19 mai 2010 şi nr. 1083/II-2/2010 din 08 iunie 2010 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, apreciindu-le ca netemeinice şi nelegale.
In motivare, petentul a arătat că a formulat plângere penală împotriva intimatului T.V.C., din cadrul Secţiei 3 Poliţie, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 272 C. pen., deoarece, acesta a tergiversat, nejustificat, soluţionarea unei cauze penale în care avea calitatea de persoană vătămată şi a sustras din dosar mai multe fotografii judiciare efectuate de tehnicienii criminalişti cu ocazia cercetării la faţa locului.
Au mai fost adresate, de către numitul T.V., alte trei plângeri, cu acelaşi obiect, Poliţiei Sectorului 1 şi Secţiei 5 Poliţie, fiind înregistrate la datele de 02 noiembrie 2009, 24 noiembrie 2009 şi 08 decembrie 2009.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
La prezenta cauză au fost ataşate dosarele în care s-au pronunţat rezoluţiile atacate.
Analizând actele şi lucrările din dosarul cauzei, Curtea a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 19 mai 2010 dată în dosarul nr. 443/ P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inspectorul principal de poliţie T.V.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului şi reţinerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 272 C. pen.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petentul T.V., soluţionată prin rezoluţia nr. 1083/11/2/2010 din 04 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Din examinarea conţinutului plângerii, s-a constatat că petentul reia susţinerile din plângerea iniţială, fără a indica alte mijloace de probă ori alte împrejurări în afara celor care au stat la baza adoptării soluţiei.
Petentul s-a rezumat la o interpretare subiectivă a probelor administrate în dosarul cauzei, însă, aşa cum s-a arătat, din actele premergătoare efectuate a rezultat, în mod clar, nevinovăţia ofiţerului de poliţie reclamat.
Curtea a constatat că rezoluţiile atacate sunt legale şi temeinice, în considerarea următoarelor argumente:
Prin plângerea adresată Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti şi înregistrată la data de 25 noiembrie 2009, petentul T.V. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de inspectorul principal de poliţie T.V.C., din cadrul Secţiei 3, sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 272 C. pen., constând în aceea că, ofiţerul a tergiversat, nejustificat, soluţionarea unei cauze penale în care petiţionarul avea calitatea de persoană vătămată şi a sustras, din acest dosar, mai multe fotografii judiciare efectuate de tehnicienii criminalişti, cu ocazia cercetării la fata locului.
Alte trei plângeri, cu obiect similar, au fost adresate, de către petent, Poliţiei Sectorului 1 şi Secţiei 3 Poliţie, fiind înregistrate la datele de 02 noiembrie 2009, 24 noiembrie 2009 şi 08 decembrie 2009.
În cuprinsul acestora s-a arătat că dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 9971 /P/ 2007, a fost lăsat, în nelucrare, de către poliţiştii care s-au succedat în instrumentarea sa, dar, mai ales, de către inspectorul principal T.V.C., care a şi reţinut, cu ştiinţă, planşa cu fotografii judiciare executată cu ocazia cercetării la faţa locului. Prin nedepunerea acesteia la dosarul indicat, procurorul care supraveghează activitatea organelor de cercetare penală din cadrul Secţiei 3 Poliţie a fost pus în situaţia de a conforma propunerea de neîncepere a urmăririi penale în cauză, în caz contrar „soluţia putând fi alta".
De asemenea, cu ocazia audierii, petentul T.V. a precizat că ofiţerul a refuzat să administreze o serie de probe utile şi pertinente pentru soluţionarea cauzei, urmărind, prin întreaga sa activitate, să favorizeze autorii infracţiunilor.
Din actele premergătoare începerii urmăririi penale, efectuate în cauză, au rezultat următoarele:
La data de 03 aprilie 2007, petentul T.V. a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti o plângere prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de numitul S.I. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 192, art. 208-209, art. 217 alin. (1), art. 259 şi art. 180 alin. (1) C. pen., plângere ce a fost trimisă la Secţia 3 Poliţie, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul celor sesizate, fiind înregistrată sub nr. 4613/P/2007.
Petentul T.V. a mai formulat alte plângeri împotriva numitului S.I. ce au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 9971/P/2007, 15869/P/2007, 17671/P/2007 şi 5546/P/2008.
Începând cu luna mai 2007, cauzele au fost repartizate, spre soluţionare, inspectorului principal T.V.C., din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale.
Prin mai multe ordonanţe emise în perioada anilor 2007-2008, cauzele ce au format obiect al dosarelor menţionate au fost conexate sub nr. 4613/P/2007.
La finalizarea cercetărilor, intimatul a întocmit un referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul S.I., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 192, art. 193, art. 208 alin. (1) şi (2), art. 208-209 C. pen., art. 217 alin. (1), art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), art. 246, art. 259, art. 290, art. 291 şi art. 320 C. pen., propunerea fiind confirmată prin rezoluţia nr. 4613/P/2007, din data de 03 februarie 2009, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
In motivarea soluţiei, s-a reţinut că, din actele premergătoare, nu au rezultat date certe şi concludente de natură să confirme aspectele învederate de persoana vătămată în cuprinsul actului de sesizare şi să releve latura obiectivă a infracţiunilor, declaraţiile petentului T.V. necoroborându-se cu alte mijloace de probă.
Prin rezoluţia nr. 2941/II/2/2009 din data de 12 iunie 2009, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul T.V. împotriva acestei soluţii.
La dosarul cauzei s-a aflat un proces-verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 28 martie 2007 de către subinspectorul I.C., din cadrul Secţiei 3 Politie, ca urmare a sesizării numitului T.V. cu privire la distrugerea uşii de acces, pătrunderii fără drept şi sustragerii de bunuri din locuinţa sa situată în Bucureşti, ocazie cu care, au fost efectuate fotografii judiciare de către agentul şef N.N. din cadrul Biroului Criminalistic, fotografii judiciare ce nu au fost depuse la dosarul nr. 4613/p/2007.
In urma verificărilor s-a stabilit faptul că lipsesc două planşe fotografice, înregistrate sub nr. 295/2007 şi 297/2008, care înfăţişau uşa de acces în imobil - cu menţiunea scrisă că sistemul de închidere nu prezintă urme de forţare - şi, respectiv, persoana vătămată având mâneca de la haină ruptă, au rămas la urma dosarului din arhiva Secţiei 3 Poliţie.
Cu ocazia audierii sale, intimatul T.V.C., a arătat că planşele fotografice nu se aflau la dosar la momentul în care a fost preluat de la lucrătorul care 1-a instrumentat înaintea sa, iar în urma investigaţiilor a stabilit că acestea nu au fost înaintate Biroului Investigaţii Criminale. A mai susţinut că nu a urmărit să reţină aceste fotografii judiciare sau să împiedice depunerea lor la dosar şi că circumstanţele de la faţa locului erau consemnate în procesul-verbal întocmit la data de 28 martie 2007, planşa fotografică având doar rolul de a fixa vizual o serie de aspecte mai semnificative.
Având în vedere situaţia de fapt rezultată în urma efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, în mod temeinic şi legal, procurorul a constatat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare faţă de inspectorul principal de poliţie T.V.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., deoarece faptele sesizate nu există, în materialitatea lor, iar simpla nemulţumire, exprimată de una din părţile unei cauze penale, faţă de modul de soluţionare a acesteia, neînsoţită de dovezi din care să rezulte că agentul de poliţie a săvârşit vreo faptă de natura celor prevăzute de Codul penal, nu poate constitui, prin ea însăşi, un temei legal pentru a angaja răspunderea penală a ofiţerului de poliţie care efectuează cercetarea penală.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 272 C. pen., Curtea a constatat că, în mod corect, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inspectorul principal de poliţie T.V.C., în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.
Astfel, infracţiunea de distrugere sau sustragere de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen., are ca obiect material un înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie ori adresat unuia dintre aceste organe, înscris ce trebuie să fie necesar soluţionării unei cauze, nu şi orice alt înscris folosit de organul judiciar în activitatea pe care o desfăşoară.
Este necesar soluţionării unei cauze înscrisul care poate ajuta organul judiciar la luarea unor măsuri sau darea unor hotărâri ori pronunţarea unor soluţii pe parcursul desfăşurării activităţii procesuale, iar aprecierea dacă înscrisul este sau nu necesar soluţionării cauzei o face numai organul judiciar.
Curtea a constatat că, atât organul de cercetare penală, cât şi procurorul, nu au apreciat planşa fotografică ca un element determinant în pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul S.I. şi că, din actele premergătoare începerii urmăririi penale întocmite în cauză, nu a rezultat existenta elementului intenţional al laturii subiective a infracţiunii.
Faţă de considerentele expuse anterior, prin sentinţa penală nr. 278 din 24 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea, ca nefondată şi a menţinut rezoluţiile atacate.
Împotriva sentinţei penale nr. 278 din 24 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs petiţionarul T.V., cauza fiind înregistrată pe rolul, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 7846/2/2010.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică, iar recursul petiţionarului este nefondat.
În motivele de recurs depuse la dosarul cauzei petiţionarul a reiterat motivele invocate în plângere la instanţa de fond şi în faţa procurorului manifestându-şi nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de neîncepere a urmăriri penale faţă de intimat pentru infracţiunile pe care petiţionarul apreciază că le-ar fi săvârşit.
Din actele premergătoare în cauza ce au format obiectul dosarului penal nr. 443/P/2010 şi 1083/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existenta elementelor constitutive ale infracţiunilor sesizate de către petiţionarul T.V. pretins săvârşite de către intimatul T.V.C.
Împrejurarea că actele procedurale efectuate de către intimatul T.V.C. inspector principal de poliţie în cadrul Secţiei 3 de Poliţie Bucureşti a întocmit referat de propunere de neîncepere a urmării penale faţă de persoane pe care petiţionarul le aprecia că au săvârşit acte în cadrul unei cercetări judiciare în dosare care se aflau în cercetare la Secţia de Poliţie unde intimatul îşi desfăşura activitatea, nu poate determina începerea urmăririi penale faţă de persoana reclamată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246, art. 272 şi art. 264 C. proc. pen.
Judecând plângerea, instanţa de fond a verificat rezoluţia dată de procuror pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, analizând amănunţit toate împrejurările şi aspectele sesizate de petent, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate şi concluziile stabilite de organele de urmărire penală.
În mod corect a stabilit instanţa de fond că intimatul T.V.C., având calitatea de inspector principal de poliţie în cadrul Secţiei 3 de Poliţie Bucureşti a efectuat atribuţiile de serviciu îndeplinind actele procedurale pe care acesta le-a constatat pertinente şi corecte în dosarele care se aflau în cercetare la secţia unde acesta îşi desfăşura activitatea, respectând procedurile legale ce reglementează cercetarea penală.
Îndeplinirea, de către intimat, în cadrul atribuţiilor de serviciu, a actelor procedurale, cenzurabile în calea de atac prevăzută de lege, în lipsa unor elemente de natură a-i pune la îndoială buna-credinţă, nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor sesizate.
Începerea urmăririi penale este condiţionată de existenţa unor temeiuri suficiente care să confirme că o anumită persoană se face vinovată de săvârşirea unei infracţiuni.
Soluţiile adoptate de către procuror, în virtutea dispoziţiilor art. 275 - art. 278 C. proc. pen., s-au făcut cu respectarea acestor dispoziţii, petentul înţelegând să valorifice criticile şi nemulţumirile faţă de acesta, prin exercitarea unui control judiciar efectuat de instanţa competentă.
Înalta Curte constată că nu au fost încălcate texte de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale recurentului.
Respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.V. împotriva sentinţei penale nr. 278 din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Cu privire la cheltuielile judiciare solicitate de către intimatul T.V.C. în sumă de 900 lei, prin chitanţa depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor judiciare stă culpa procesuală, astfel că partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare.
În contextul acestor principii, prevederile art. 193 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 274 C. proc. civ., pe baza cărora se stabilesc cheltuielile judiciare pe care trebuie să le plătească petiţionarul intimatului în măsura în care a provocat efectuarea acestor cheltuieli, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor judiciare stând culpa procesuală a recurentului petiţionar, ca parte care a căzut în pretenţii şi ca parte din vina căreia s-a purtat procesul, trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare respectiv de către intimat.
Intimatul însă, în calitate de parte câştigătoare, este îndreptăţit să obţină restituirea cheltuielilor pe care le-a făcut în timpul şi din cauza procesului intentat împotriva sa de partea vătămată, însă instanţa nu este ţinută să acorde suma integral solicitată de către intimat, normele procedurale în materie precizând acordarea unor cheltuieli judiciare însă în măsura în care acestea sunt justificate.
Într-o asemenea situaţie, pe baza actelor dosarului, instanţa are libertatea de a aprecia în ce măsură recurentul petiţionar a cauzat cheltuielile efectuate de intimat şi, prin urmare, în ce măsură trebuie să fie obligat la plata acestor cheltuieli.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.
În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul petiţionar la plata parţială a contravalorii cheltuielilor de judecată, dovedite cu chitanţa nr. 061 din 06 decembrie 2010, depusă la dosarul cauzei, către intimatul T.V.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.V. împotriva sentinţei penale nr. 278 din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 200 lei către intimatul T.V.C., reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul ales al intimatului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1396/2010. Penal. Lipsirea de libertate în... | ICCJ. Decizia nr. 4386/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
