ICCJ. Decizia nr. 4406/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4406/2010
Dosar nr. 651/39/2010
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 91 din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.M. împotriva Rezoluţiilor din 11 iunie 2010 şi din 22 iulie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 28 martie 2010, I.M., deţinut în Penitenciarul Botoşani, a formulat o plângere prin care solicita efectuarea de cercetări faţă de S.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, 272 C. pen.
Prin declaraţia din data de 21 aprilie 2010, cât şi în cuprinsul memoriului trimis ulterior la dosar, petentul a arătat că făptuitorul i-a cauzat o vătămare a intereselor legale prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu cu ocazia efectuării urmăririi penale în Dosarul penal nr. 1320/P/2006.
În esenţă, a susţinut că S.A. ar fi sustras de la dosar o declaraţie olografă pe care ar fi dat-o petentul la data de 27 octombrie 2006, la Postul de Poliţie Flămânzi, judeţul Botoşani şi ar fi înlocuit-o cu o alta ce poartă data de 30 octombrie 2006, cu un alt conţinut, iar în cursul urmăririi penale nu a efectuat o cercetare la faţa locului, nu i-a efectuat o examinare a urmelor papilare şi probelor biologice de ADN existente pe corpurile contondente cu care ar fi fost lovită victima. Totodată, I.M. a precizat că a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., deşi a fost cercetat pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., iar prin declaraţiile date a susţinut că a lovit victima cu pumnul, în stare de legitimă apărare, după ce a primit lovituri de la aceasta. Această situaţie din care rezultă nevinovăţia sa, ar fi fost confirmată de declaraţiile martorilor I.A., P.C., P.E., I.M.A., I.M.B. şi B.D., dacă instanţa de apel şi cea de recurs ar fi admis audierea lor.
Prin Rezoluţia din 11 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus, în baza art. 228 rap. la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de S.A., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi reţinerea sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 246 şi 242 C. pen. întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale primei infracţiuni, iar din probele administrate nu rezultă comiterea celei de a doua infracţiuni.
Pentru a dispune această soluţie, s-au reţinut următoarele:
Din probele administrate în cauză a rezultat că prin Rechizitoriu Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din 9 ianuarie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului I.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., comisă prin aceea că în ziua de 22 octombrie 2006, i-a aplicat mai multe lovituri cu un par peste cap lui G.N., cauzându-i leziuni care au dus la decesul victimei la data de 26 octombrie 2006.
În cursul urmăririi penale efectuate de procurorul S.A., a fost întocmit un proces-verbal de cercetare la faţa locului în care s-a menţionat data de 2 noiembrie 2006, ora 13:00, precum şi faptul că se efectuează cercetări în cauză privind infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte comisă de numitul I.M., victimă fiind numitul G.N..
De asemenea, a fost întocmit un proces-verbal de examinare a mijloacelor materiale de probă, respectiv cel din data de 5 decembrie 2006, privind două bucăţi de material lemnos care prezentau urme de culoare brun roşcat asemănătoare sângelui uman, ridicate de organele de poliţie la data de 22 octombrie 2006, de la numita G.C., aceasta declarând că au rezultat din lemnul folosit de numitul I.M. pentru a-l lovi pe fiul său.
Fiind audiat la data de 17 noiembrie 2006, inculpatul a declarat că a fost agresat în curte, fiind lovit cu un par peste cap şi picioare de către victima pe care a lovit-o cu pumnii, iar după ce aceasta a căzut, a continuat să fie lovit de către mama sa.
În motivarea soluţiei adoptate s-a arătat că susţinerile inculpatului sunt infirmate de declaraţiile martorilor: G.C., R.C.F., P.E., F.F., C.G. şi L.I., iar intensitatea aplicării loviturilor într-o zonă vitală conduce la concluzia că inculpatul a putut prevedea rezultatul faptei sale şi a acceptat producerea lui, situaţie în care sunt date elementele constitutive ale infracţiunii de omor.
Din verificările efectuate a rezultat că această cauză a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani la data de 28 octombrie 2006, în baza sesizării făcute de IPJ Botoşani - Serviciul Cercetări Penale, iar prin procesul-verbal din data de 2 noiembrie 2006, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de I.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen. În această situaţie, s-a reţinut că se poate concluziona că declaraţia din data de 27 octombrie 2006, a cărei sustragere o reclamă petentul, nu a fost înaintată la dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Ulterior sesizării, respectiv la data de 31 octombrie 2006, I.M. a fost audiat în legătură cu fapta comisă, împrejurare în care declaraţia sa a fost scrisă de organul de cercetare penală, cu excepţia menţiunii „Atât declar, susţin şi semnez"; făcută de titular, căruia i s-a solicitat să dea o declaraţie olografă şi la data de 17 noiembrie 2006, când a afirmat că nu poate prezenta o piesă scrisă personal, ci doar să semneze.
După finalizarea cercetărilor, inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală, ocazie cu care a recunoscut că a avut un incident cu G.N. pe care l-a lovit cu pumnii, după ce acesta l-a lovit cu un par peste cap şi picioare.
Prin Sentinţa penală nr. 134 din 8 mai 2007 a Tribunalului Botoşani, după ce a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. şi reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, instanţa de judecată l-a condamnat pe I.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare.
Inculpatul a declarat apel, care a fost admis prin Decizia Curţii de Apel Suceava nr. 68 din 18 iunie 2007, hotărârea de fond fiind modificată doar în ceea ce priveşte aplicarea pedepselor accesorii.
S-a reţinut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 C. pen., întrucât declaraţia reclamată ca fiind sustrasă nu a fost inclusă la dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
De asemenea, s-a reţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, nerezultând că făptuitorul şi-ar fi îndeplinit, cu intenţie, şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul I.M. a formulat plângere în baza art. 278 C. proc. pen. susţinând că este netemeinică, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Prin Rezoluţia din 22 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus în baza art. 278 C. proc. pen. respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petentul I.M. împotriva Rezoluţiei nr. 90/P/2010 din 11 iunie 2010 a aceleiaşi unităţi de parchet.
Pentru a dispune această soluţie s-au reţinut următoarele:
Pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este necesar ca inacţiunea sau acţiunea prin care s-a cauzat o vătămare intereselor legale ale unei persoane să fie săvârşită cu vinovăţie, iar forma de vinovăţie cerută este intenţia. Aceasta înseamnă că făptuitorul, cu voinţă, a efectuat acţiunea sa ori a rămas în pasivitate, a prevăzut că prin săvârşirea acelei acţiuni sau inacţiuni cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane şi a urmărit acest rezultat (intenţie directă) sau a acceptat producerea lui (intenţie indirectă).
Raportând conţinutul infracţiunii la activităţile desfăşurate de către procuror în dosarul sus-menţionat, s-a reţinut că acesta a efectuat acte procedurale şi a luat măsuri procesuale în rezolvarea cauzei, în virtutea drepturilor cu care a fost învestit în funcţia pe care o îndeplineşte, cu respectarea principiilor imparţialităţii şi al independenţei, prin interpretarea probelor şi aplicarea legii, neexistând indicii din care să rezulte că trimiterea în judecată a petentului s-a făcut în condiţiile în care fapta întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Cât priveşte infracţiunea de reţinerea sau distrugerea de înscrisuri, prev. de art. 242 C. pen., aceasta nu există, în cauză nestabilindu-se că, la acea dată, petentul a fost audiat în cadrul cercetărilor desfăşurate cu privire la infracţiunea de omor, comisă în ziua de 22 octombrie 2006, a cărei victimă a fost numitul G.N. De altfel, toate înscrisurile apreciate ca mijloc de probă şi care au fost administrate în cursul cercetărilor se află în dosarul înaintat instanţei cu rechizitoriul prin care petentul a fost trimis în judecată - astfel că fapta pentru care s-au efectuat verificări nu există.
Împotriva acestei rezoluţii, în termen legal, a formulat, în baza art. 2781 C. proc. pen., plângere petentul I.M., care a arătat că în soluţionarea plângerii sale penale nu au fost analizate toate motivele prezentate.
A arătat, în esenţă, că intimatul S.A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reclamate, infracţiuni comise de acesta cu ocazia instrumentării Dosarului penal nr. 1320/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, precum şi că a efectuat abuzuri cu ocazia instrumentării cauzei penale şi a substituit înscrisuri, fapte ce au determinat condamnarea sa.
Examinând plângerea formulată de petent sub aspectul motivelor invocate şi pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, instanţa a apreciat că infracţiunile reclamate de petent nu pot fi reţinute în sarcina intimatului S.A., în calitatea sa de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Astfel, raportând conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reclamată de petent, la activităţile desfăşurate de intimat în calitate de procuror, rezultă că acesta a efectuat actele specifice de urmărire penală în virtutea atribuţiilor conferite de lege în calitatea pe care o îndeplinea, neexistând indicii din care să rezulte că acesta cu ştiinţă nu a îndeplinit sau a îndeplinit în mod defectuos vreun act ce intra în atribuţiile sale de serviciu.
În ceea ce priveşte infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 C. pen. reclamată de petent, ca fiind săvârşită de intimat cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, în mod corect a apreciat organul de urmărire penală că aceasta nu există, întrucât toate înscrisurile apreciate ca mijloc de probă au fost depuse în dosarul înaintat instanţei de judecată cu rechizitoriul prin care petentul a fost trimis în judecată.
De altfel, petentul nu a făcut dovada existenţei declaraţiei din data de 27 octombrie 2006 la care face referire în plângerile formulate la organul de urmărire penală şi instanţa de judecată.
Faţă de cele prezentate şi apreciind ca fiind legale şi temeinice rezoluţiile atacate, instanţa a respins plângerea formulată de petent, ca nefondată, şi a menţinut rezoluţiile atacate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul. Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei, este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionar, ca nefondată.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul procuror şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale, pe baza actelor de urmărire penală efectuate în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală.
Criticile petiţionarului referitoare la greşita soluţie de trimitere în judecată, dispusă de către intimatul procuror în dosarul penal având ca obiect infracţiunea de omor săvârşită de petiţionar, puteau fi invocate şi valorificate ca apărări şi critici în faţa instanţei de fond şi cu ocazia exercitării căilor de atac la instanţa de apel şi recurs.
Soluţia dispusă de procuror, pe baza actelor şi probelor din dosar, nu a servit decât drept temei de trimitere în judecată a inculpatului petiţionar, iar nu de condamnare a acestuia, fiind supusă cenzurii instanţei.
Or, după trimiterea sa în judecată şi sesizarea instanţei, petiţionarul a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea referitor la care intimatul a efectuat urmărirea penală, în condiţii de respectare a tuturor garanţiilor procesuale specifice fazei de judecată.
În ceea ce priveşte infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 C. pen. reclamată de petent, ca fiind săvârşită de intimat cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, în mod corect s-a reţinut că aceasta nu există, întrucât toate înscrisurile care au servit ca mijloc de probă au fost depuse în dosarul înaintat instanţei de judecată cu rechizitoriul prin care petentul a fost trimis în judecată.
De altfel, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, petentul nu a făcut dovada existenţei declaraţiei din data de 27 octombrie 2006 la care a făcut referire în plângerile formulate la organul de urmărire penală şi instanţa de judecată.
Aşa fiind, nu se constată indicii cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni în sarcina intimatului-procuror.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.M. împotriva Sentinţei penale nr. 91 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul-petiţionar la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2797/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4410/2010. Penal → |
|---|
