ICCJ. Decizia nr. 4424/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4424/2010
Dosar nr. 578/43/2009
Şedinţa publică din 8 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoare:
La 15 octombrie 2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş plângerea numitei M.L.D., prin care solicita efectuarea de cercetări faţă executorii judecătoreşti S.Ş. şi P.l., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)) şi neglijenţă în serviciu (prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)).
În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că în Dosarul execuţional nr. 17/2009 al Biroului executorilor judecătoreşti asociaţi ";S.-P."; cei doi executori au îndeplinit în mod defectuos sau nu au îndeplinit anumite acte în exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la semnarea şi modul de comunicare al unora dintre actele de executare, precum şi la modul în care ei au sesizat OCPI în vederea înscrierii unei somaţii imobiliare în Cartea Funciară; în acest sens petenta a susţinut că:
- publicaţia de vânzare imobiliară ce i-a fost comunicată la 18 august 2009 poartă semnătura ambilor executori judecătoreşti, aspect contrazis, în opinia ei, de regulamentul de funcţionare al biroului executorilor judecătoreşti, aceştia trebuind să conducă registre separate;
- că publicaţia de vânzare nu a fost însoţită la momentul comunicării, nici de procesul-verbal de situaţie şi nici de cel referitor la cheltuielile de executare;
- că nu a fost ataşat publicaţiei de vânzare nici raportul de evaluare a imobilului supus licitaţiei;
- că nu a fost înştiinţată în legătură cu prezenţa unui expert evaluator şi nu au solicitat concursul organelor de poliţie;
- că executorul P.l. a solicitat OCPI înscrierea somaţiei imobiliare în Cartea Funciară fără a a ataşa cererii un titlu executoriu.
Prin Rezoluţia din 28 octombrie 2010 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.:
- neînceperea urmăririi penale faţă de executorii judecătoreşti S.Ş. şi P.l. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)) şi neglijenţă în serviciu (prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)).
Pentru a se dispune astfel, s-a reţinut că:
În conformitate cu prevederile Legii nr. 188/2000, activitatea executorilor judecătoreşti se desfăşoară în cadrul unui birou în care pot funcţiona unul sau mai mulţi executori judecătoreşti, unde cauzele vor fi luate împreună sau separat şi vor fi executate separate sau în comun, că potrivit Contractului de asociere dintre cei doi, aceştia au un singur rând de registre, că la 14 ianuarie 2009 procesul-verbal privind cheltuielile cu executarea, titlul executoriu şi somaţia i-au fost comunicate prin afişare, debitoarea nefiind găsită la domiciliu; s-a mai arătat că actele de executare desfăşurate de făptuitori în dosarul execuţional în care M.L.D. a avut calitatea de debitoare s-au îndeplinit cu respectarea dispoziţiilor Legii 188/2000 coroborate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, neidentificându-se încălcări care să atragă incidenţa prevederilor art. 246 şi ale art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii petiţionara a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, plângere care i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluţia din 7 decembrie 2009.
Nemulţumită, petiţionara s-a adresat instanţei, potrivit art. 2781 C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, care, prin Încheierea din 26 aprilie 2010, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia Curţii de Apel Cluj, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de petentă.
Prin Sentinţa penală nr. 67 din 1 iulie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara M.L.D. împotriva Rezoluţiei din 28 octombrie 2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, rezoluţie care a fost menţinută cu obligarea petiţionarei la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 50 RON.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că soluţia dispusă de procuror şi confirmată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Târgu Mureş este legală şi temeinică, că procurorul a răspuns punctual celor reclamate de petentă şi a depus diligenţe pentru a primi, în original, dosarul execuţional, constatând că nu există nereguli şi că actele de executare silită au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale.
Împotriva acestei sentinţe petiţionara a declarat, în termen legal, recursul de faţă, la dezbaterea căruia recurenta nu s-a prezentat şi nici nu a depus motive de recurs.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor dosarului şi a considerentelor sentinţei atacate, rezultă în mod pregnant că soluţia adoptată de procuror prin rezoluţia atacată şi confirmată, atât de procurorul ierarhic superior, cât şi de prima instanţă, este temeinică şi legală, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), infracţiuni ce ar fi fost săvârşite de executorii judecătoreşti S.Ş. şi P.l.
Faţă de cele expuse, în cauză nefiind motive care să justifice casarea sentinţei instanţei de fond şi desfiinţarea rezoluţiei procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara M.L.D.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.L.D. împotriva Sentinţei penale nr. 67 din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenta-petiţionară la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4419/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 648/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|