ICCJ. Decizia nr. 4398/2010. Penal. Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4398/2010
Dosar nr. 3591/84/2008
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 81 din 30 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 3591/84/2008, a fost condamnat inculpatul C.V. fiul lui T. şi V., născut la data de 1 februarie 1969 în loc. Gârbou, jud. Sălaj, cetăţenia română, studii superioare, ocupaţia agent de poliţie, locul de muncă I.P.J Sălaj, starea civilă divorţat, 2 copii minori încredinţaţi soţiei, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. şi ped. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), la 3 (trei) luni închisoare; pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în declaraţii, prev. şi ped. de art. 25 rap. la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), la 3 (trei) luni închisoare; pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., la 6 (şase) luni închisoare; pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. şi ped. de art. 291, la 4 (patru) luni închisoare; pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă calificată, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi 76 lit. c) C. pen. (circumstanţele reale ale producerii accidentului), la 1 (un) an închisoare; pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, în formă continuată, neurmată de executare, prev. şi ped. de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), cu aplicarea art. 29 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 (două) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, deci 1 (un) an închisoare.
În baza art. 81 şi 82 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pe o perioadă de 3 (trei) ani, termen de încercare.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza art. 357 alin. (21) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus anularea actelor false şi anume: declaraţii pe proprie răspundere înregistrate sub nr. 943 din 13 iunie 2008 şi proces-verbal de contravenţie din 13 iunie 2008.
În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2427,49 RON daune materiale către partea civilă SC „C.A.” SA - Oradea.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul avea calitatea de agent şef poliţie, iar de la data de 1 august 2005 a fost nominalizat ca lucrător de poliţie judiciară. În 2008 lucra la Serviciul Poliţiei Rutiere Sălaj.
La data de 13 iunie 2008 inculpatul circula cu autoturismul „D.L.” nr. XXX aparţinând serviciului pe str. ”Ş.” din mun. Zalău, spre str. ”V.”.
Ajuns în intersecţia străzii Ş. cu Aleea K., fără a respecta semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea”, a pătruns în intersecţie fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu autoturismul „D.” condus de D.A., care circula regulamentar, pe drumul cu prioritate.
La invitaţia inculpatului, ambii conducători auto s-au deplasat la sediul Poliţiei mun. Zalău, fiind testaţi (în cazul inculpatului autotestat) cu fiola alcoolscop, constatându-se că nu au consumat băuturi alcoolice.
Urmărind procedura, în continuare, atât inculpatul cât şi D.A., au completat câte o declaraţie, pe formular, referitoare la împrejurările producerii accidentului.
Aceste declaraţii tip îşi produc efecte după ce sunt predate şi înregistrate la Biroul Tamponări.
După un interval de timp, inculpatul i-a cerut conducătorului auto D.A. să-şi schimbe declaraţia, invitându-l să declare că inculpatul se afla staţionat pe strada Ş., iar el (D.A.) a tamponat, din neatenţie, autoturismul Poliţiei. Inculpatul şi-a motivat cererea prin necesitatea de reparare a autoturismului în baza poliţei de asigurare.
Fiind în sediul poliţiei, cu inculpatul îmbrăcat în ţinută militară, D.A. a acceptat cererea inculpatului şi a dat o declaraţie în sensul celor solicitate de acesta, ataşând şi o schiţă care confirmă varianta propusă.
Noile declaraţii date de inculpat şi D.A. au fost predate agentului de poliţie B.C. de la Biroul Tamponări al Serviciului Poliţiei Rutiere Sălaj care le-a înregistrat, a întocmit autorizaţii de reparaţii pentru ambele autovehicule şi a completat procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria XX nr. 00, prin care l-a sancţionat cu „Avertisment” şi 3 puncte de penalizare pe D.A.
Ulterior, inculpatul C.V., ca împuternicit al I.P.J. Sălaj a solicitat S.C. C.A. S.A. Zalău, daune de reparare a autoturismului D.L. cu nr. XXX, proprietatea I.P.J. Sălaj, în baza contractului de răspundere civilă obligatorie din data de 28 decembrie 2007, RCA 000, poliţă încheiată cu această societate de asigurări, pentru autoturismul YYY, condus de D.A. Este de precizat că autoturismul D.L. cu nr. XXX nu era asigurat la această societate de asigurări. Pe baza procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, care conţinea date nereale, S.C. C.A. S.A. Zalău a acordat daune de reparare a autoturismului proprietatea I.P.J. Sălaj, în sumă de 2.427,49 RON, conform asigurării obligatorii pentru autoturismul D. cu nr. de înmatriculare YYY, condus de D.A., deşi în realitate acesta nu a fost vinovat de producerea accidentului rutier.
În luna iulie 2008, şeful serviciului Poliţiei Rutiere Sălaj, comisarul şef de poliţie S.V. a aflat de faptele săvârşite de învinuitul C.V. şi a întocmit un raport către conducerea I.P.J. Sălaj. În aceasta a arătat că agentul de poliţie C.V. a fost vinovat de producerea accidentului rutier din data de 13 iunie 2008, din zona magazinului K., deoarece nu a acordat prioritate de trecere, iar acesta a dat o declaraţie necorespunzătoare adevărului şi l-a determinat şi pe celălalt conducător auto, D.A. să facă acest lucru, astfel încât acesta să fie considerat vinovat de producerea accidentului.
Compartimentul inspecţiei internă al I.P.J. Sălaj a făcut verificări ca urmare a raportului comisarului şef de poliţie S.V. şi a constatat că agentul de poliţie C.V. a săvârşit un fals în declaraţii cu ocazia întocmirii declaraţiei proprii cu privire la producerea evenimentului rutier în care a fost implicat şi l-a determinat şi pe D.A. să facă acest lucru. Drept urmare, I.P.J. Sălaj a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru a efectua cercetări în cauză, având în vedere faptul că agentul şef de poliţie C.V. are calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare şi urmărirea penală trebuie efectuată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit cu certitudine că inculpatul C.V. a dat o declaraţie care conţine o stare de fapt nereală, cu privire la accidentul rutier din data de 13 iunie 2008, de la intersecţia dintre strada Ş. şi Aleea K. din municipiul Zalău. În acelaşi timp s-a constatat că inculpatul, profitând de calitatea sa de agent de poliţie l-a determinat şi pe făptuitorul D.A. să facă o declaraţie neconformă cu realitatea. Cele două declaraţii au fost prezentate agentului de poliţie B.C., care a întocmit pe baza acestora procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria XX. nr. 000, care conţine aceleaşi date nereale, cuprinse în cele două declaraţii. Este de precizat că agentul de poliţie B.C. a completat acest proces-verbal în necunoştinţă de cauză, fără vinovăţie, fiind determinat la acest lucru de inculpatul C.V., care i-a prezentat declaraţiile cuprinzând date nereale.
În timpul cercetărilor au fost identificaţi martori oculari prezenţi la producerea evenimentului rutier în care a fost implicat inculpatul.
Pe doi dintre aceştia, respectiv S.A.V. şi B.I.G., inculpatul i-a contactat şi le-a cerut să declare organelor judiciare, varianta sa, neconformă cu realitatea şi înserată în declaraţia sa tip predată la Biroul Tamponări prin care era exclusă vinovăţia sa.
Cei doi martori nu au acceptat să facă declaraţii neconforme adevărului, dimpotrivă au relatat că inculpatul i-a contactat şi a încercat să-i determine să declare mincinos.
Martorii S.A.V., S.I.L. (se afla în maşină cu S.A.), T.V.L., T.D. (se afla în maşină cu soţul său T.V.L.), B.I.G. (se afla cu maşina pe Aleea K., în spatele maşinii condusă de făptuitorul D.A.), D.M.G. (se afla în maşină cu făptuitorul D.A.) au văzut momentul şi locul în care C.V. s-a tamponat cu autoturismul cu celălalt conducător auto şi au declarat că cele două autovehicule se aflau în mişcare, inculpatul nu era în staţionare şi a condus autoturismul pe str. Ş., nu a acordat prioritate şi a intrat cu aripa şi uşa stângă faţă în coliziune cu autoturismul condus de D.A. care se afla pe drumul cu prioritate.
După ce martorii S.A. şi B.I. au declarat adevărul, inculpatul C.V. a contactat mai multe persoane şi le-a rugat să dea declaraţii în această cauză şi să-i susţină varianta cu privire la producerea accidentului, neconformă cu realitatea. Astfel, l-a contactat pe martorul C.I. şi i-a cerut să declare că a fost martor ocular şi că accidentul s-a produs în timp ce autoturismul condus de învinuit era în staţionare şi a fost lovit de D.A. Martorul C.I. a fost audiat şi a declarat că nu a fost martor la accident şi că inculpatul a încercat să-l determine să dea declaraţii mincinoase.
Tribunalul a reţinut că SC „C.A.” SA - Oradea s-a constituit parte civilă în proces, încă din cursul urmăririi penale, cu suma de 2.427,49 RON, ce reprezintă c/v daunelor acordate pe nedrept, pentru repararea autoturismului D.L., cu nr. de înmatriculare XXX, proprietatea I.P.J - Sălaj.
La dosarul de urmărire penală au fost ataşate declaraţii pe proprie răspundere ale inculpatului şi făptuitorului D.A., înregistrate sub nr. 943 din 13 iunie 2008 precum şi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria xxx nr. 000, în vederea anulării lor de către instanţă.
Pe parcursul procesului inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi a avut o atitudine oscilantă cu privire la derularea evenimentelor din data de 13 iunie 2008.
Starea de fapt, prezentată în detaliu prin actul de sesizare a instanţei, rezultă însă din coroborarea materialului probator existent la dosar, administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în mod direct şi nemijlocit de către instanţă, respectiv depoziţiile a 13 (treisprezece) martori, planşe foto cu avariile auto XXX şi locul producerii accidentului, raport de expertiză tehnică privind dinamica producerii accidentului.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul cât şi inculpatul, solicitând desfiinţarea acesteia ca nelegală şi netemeinică, pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Parchetul a solicitat pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege, fără reţinerea circumstanţelor atenuante pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, arătând în motivare că în mod nelegal prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante. De asemenea, instanţa nu a procedat la aplicarea faţă de inculpat a pedepselor accesorii, a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) deşi inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii. După aplicarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, se impune suspendarea executării pedepselor accesorii. În mod nelegal a fost obligat inculpatul la suma de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, în condiţiile în care numai cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale se ridică la suma de 500 RON.
Inculpatul a solicitat prin apărătorul său desfiinţarea sentinţei atacate şi judecând cauza, să se dispună în principal, în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a), rap. la art. 10, alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea sa pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, şi respingerea pretenţiilor civile ale S.C. C.A. S.A. Zalău. În subsidiar, solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a), rap. la art. 10, alin. (1), lit. d) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu. In tertio, se solicită achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 82/A din 15 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj - secţia penală şi de minori, a admis apelul declarat de parchet şi, rejudecând, a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. ca şi a prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen.
Apelul inculpatului C.V. a respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul pe care, în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17, 171 şi 18 C. proc. pen. inculpatul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului pe toate infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Inculpatul, susţine în motivele scrise de recurs că:
1. - încadrarea juridică nu e corectă, solicitând schimbarea acesteia din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea prev.de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
2. - greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât lipseşte scopul prevăzut expres de legiuitor, respectiv acela de a obţine pe sine sau pentru altul un folos material injust.
3. - starea de fapt cu privire la producerea accidentului rutier a fost greşit reţinută de instanţe, impunându-se aplicarea principiului „in dubio pro reo”.
4. - greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
5. - procesul-verbal de contravenţie care a stat la baza producerii consecinţelor nu poate constitui un mijloc de inducere în eroare, astfel că inculpatul a fost nelegal condamnat pentru infracţiunea de înşelăciune.
6. - circumstanţele atenuante au fost reţinute numai pentru infracţiunea de înşelăciune deşi ar fi trebuit aplicate pentru toate faptele.
7. - greşita evaluare a sistemului probator cu consecinţa nelegalei condamnări a inculpatului.
8. - greşita neaplicare a disp. art. 181 C. pen. pentru toate faptele reţinute în sarcina inculpatului.
Recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
1. Inculpatul în propria şi exclusiva cale de atac, critică hotărârea pentru că s-au reţinut doar disp. art. 215 alin. (1) şi (2), nu şi pe ale alineatului 3 de la acelaşi text, ceea ce echivalează cu o agravare a situaţiei în propria cale de atac.
De altfel, nici pe fond critica nu poate fi primită, întrucât contractul de asigurare, RCA era încheiat între angajatorul inculpatului şi societatea de asigurări şi îşi produce efecte cu respectarea clauzelor contractuale şi a condiţiilor generale de legalitate, ceea ce nu s-a produs în cazul de faţă.
2. Critica referitoare la inexistenţa scopului prev. la art. 215 alin. (1) C. pen. este greşită.
Prin declararea necorespunzătoare a adevărului în formulatul tip de declaraţie care a declanşat apoi procedura de constatare a avariilor, de autorizare a reparaţiilor, de întocmirea dosarului de daune şi de acordare nejustificată a acestora către IPJ Sălaj, în mod evident s-au obţinut foloase materiale injuste şi s-a creat o pagubă pentru societatea de asigurări.
Faptul că autoturismul aflat în dotarea IPJ Sălaj, cu care a circulat inculpatul, avea regim de leasing şi era asigurat CASCO nu are nicio relevanţă referitoare la încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului, orice contract de asigurare producându-şi efecte numai cu respectarea prevederilor legale, acestea fiind înfrânte de inculpat prin declaraţii mincinoase.
3. Inculpatul solicită aplicarea principiului „in dubio pro reo”, dar nu cu privire la existenţa sau inexistenţa infracţiunilor, ci (într-o manieră insolită!) cu privire la producerea evenimentului rutier.
În esenţă, invocând particularitatea intersecţiei în care a avut loc accidentul, s-ar crea un dubiu cu privire la vinovăţia acestuia în producerea evenimentului.
În sarcina inculpatului s-au reţinut infracţiunile de fals în declaraţii ca infracţiune generatoare şi înşelăciune ca infracţiune de rezultat pentru că ulterior consumării evenimentului rutier, a dat o declaraţie falsă, l-a determinat pe celălalt participant să facă acelaşi lucru pentru a se încheia acte oficiale care să declanşeze procedura de acordare nelegală a daunelor, modificând esenţial starea de fapt în care a avut loc accidentul.
Rezultă din probele administrate că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, astfel că aplicarea principiului invocat nu se justifică.
4. Inculpatul susţine că nu poate fi reţinută în sarcina sa infracţiunea de fals în declaraţii, atât timp cât declaraţiile contravenienţilor nu au nici o valoare juridică, ele fiind supuse cenzurii organului constatator, cel abilitat prin lege să încheie procesul-verbal de constatare.
Critica este nefondată. Declaraţiile-tip completate de persoanele implicate într-un accident se dau, este adevărat, într-o procedură prealabilă încheierii procesului-verbal de constatare şi aplicare a contravenţiei care la rândul său declanşează procedura acordării daunelor.
Chiar şi în cadrul acestei proceduri prealabile, persoanele implicate au datoria de a declara adevărul cu privire la aspectele esenţiale care ţin de producerea evenimentului.
Or, în cazul de faţă, inculpatul a avut iniţiativa şi a determinat modificarea esenţială a împrejurărilor de fond ale accidentului, cunoscând mai ales în calitatea pe care o avea, consecinţele juridice ale unei astfel de conduite, evident nelegale.
5. - Inculpatul critică hotărârile susţinând că procesul-verbal de contravenţie nu ar reprezenta un mijloc de inducere în eroare, întrucât nu reprezintă decât una din modalităţile de a proba producerea accidentului şi condiţiile concrete ale culpei, încălcându-se în acest mod legislaţia în domeniul asigurărilor.
Pe această logică se concluzionează că hotărârile sunt contrare legii.
Astfel cum s-a arătat, atât prin declaraţia sa falsă cât şi pe cea a celuilalt participant pe care l-a determinat să facă acelaşi lucru, s-au încheiat actele ulterioare care au determinat plata nejustificată a daunelor.
Fără fapta comisă cu bună ştiinţă de fals în declaraţii nu s-ar fi produs consecinţele păgubitoare „ulterioare”.
6. Greşita reţinere a circumstanţelor atenuante numai pentru infracţiunea de înşelăciune şi nu cu referire la toate faptele este o critică ce urmează a fi respinsă.
Instanţa a analizat şi a motivat convingător reţinerea unei circumstanţe atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. numai cu privire la infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., faptă ce este în legătură directă cu stabilirea vinovăţiei şi consecinţele producerii accidentului.
S-au avut în vedere particularităţile intersecţiei în care a avut loc accidentul rutier, o adevărată „capcană” cu vizibilitate redusă.
În privinţa celorlalte fapte reţinute în sarcina inculpatului s-a considerat că nu se impune aplicarea disp. art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere, pe de o parte că nu au legătură cu circumstanţele producerii accidentului, iar pe de altă parte s-au avut în vedere atitudinea şi conduita inculpatului, nesincere şi oscilante.
7. Evaluarea sistemului probator administrat în cauză ar însemna în concepţia inculpatului, o gravă eroare de fapt cu consecinţa greşitei sale condamnări pentru toate infracţiunile.
Probele administrate în cauză de la urmărirea penală şi până la finalizarea judecării în apel, demonstrează convingător, comiterea cu bună ştiinţă a faptelor deduse judecăţii şi a vinovăţiei inculpatului C.V.
Acestea au fost probate prin:
- declaraţii D.A.;
- declaraţii martori B.C. (agent Biroul tamponări, Poliţia Rutieră Sălaj), S.A.V., S.I.L., T.V.L., T.D., B.I.G., D.M.G., C.I.;
- proces-verbal de constatare a contravenţiei.
În consecinţă, inculpatul a fost legal şi temeinic condamnat, în baza unui sistem probator care îi demonstrează vinovăţia pentru toate infracţiunile, astfel că nu se impune achitarea sa.
8. Această soluţie cerută de inculpat în condiţiile aplicării art. 181 C. pen. nu poate fi primită.
Înalta Curte are în vedere modalitatea de comitere a acestora, (prin determinarea şi întocmirea unor declaraţii false care au generat consecinţe păgubitoare pentru societatea de asigurări, prin persistenţa de urmărire a scopului dolosiv încercând să influenţeze persoane care să-i susţină versiunea nelegală), calitatea inculpatului de reprezentant al unei instituţii care apără ordinea de drept, poziţia sa procesuală nesinceră, astfel că reţine pericolul social consistent al faptelor comise pentru care a fost corect condamnat de prima instanţă şi confirmată de cea de apel.
În aceste condiţii, recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat, iar acesta obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 82/A din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4396/2010. Penal. Lovirea sau alte violenţe... | ICCJ. Decizia nr. 2648/2010. Penal → |
|---|
