ICCJ. Decizia nr. 4460/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4460/2010
Dosar nr. 10056/1/2010
Şedinţa publică din 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie de menţinere a măsurii arestării preventive a inculpatului R.D. şi a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar a acestuia, dispunând totodată punerea lui de îndată în libertate. În baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., s-au stabilit în sarcina inculpatului următoarele obligaţii:
- să nu depăşească limita teritorială a ţării decât în condiţiile stabilite de instanţă;
- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea (organul de poliţie de la domiciliul inculpatului), conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
În baza art. 1602 alin. (31) C. proc. pen., inculpatul va respecta pe timpul liberării provizorii şi următoarele obligaţii:
- să nu se deplaseze la sediul Tribunalului Prahova;
- să nu se apropie şi să nu comunice în vreun fel, direct sau indirect cu niciunul dintre coinculpaţi.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 207/P/2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R.D. pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi două infracţiuni de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi în stare de libertate a inculpaţilor P.V.I., pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi două infracţiuni de complicitate la favorizarea infractorului prev. de art. 26 rap. la art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., S.I. şi M.E., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi respectiv pe inculpatul S.Z., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-a reţinut în esenţă că în cursul lunii septembrie 2009, inculpatul R.D., în calitate de judecător la Tribunalul Prahova, a pretins şi primit, prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, suma de aproximativ 20.000 euro de la inculpaţii S.I. şi S.Z. pentru punerea în libertate a acestuia din urmă, cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
S-a mai reţinut că în cursul lunii octombrie 2009, acelaşi inculpat, fiind învestit cu soluţionarea cererii formulate de inculpatul P.F.N. în Dosarul nr. 1084/105/2009 al Tribunalului Prahova, cu ajutorul inculpatei P.V.I., l-a ajutat pe P.F.N., facilitându-i punerea în libertate pentru suma de 20.000 euro.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat preventiv, instanţa este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să procedeze potrivit art. 160b, dispunând menţinerea măsurii dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, respectiv revocarea acesteia dacă temeiurile au încetat sau nu există temeiuri noi.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin Încheierea din data de 5 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite în cauză condiţiile prev. de art. 136, art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., din probele administrate rezultând că există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat, pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni sunt mai mari de 4 ani închisoare şi lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea de apel a apreciat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale şi că subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, astfel încât în mod legal nu se poate dispune revocarea sau înlocuirea măsurii arestării, însă a arătat că faţă de stadiul prezent al cercetării judecătoreşti, acesta poate fi cercetat şi în stare de libertate, sub control judiciar, cu respectarea măsurilor la care va fi obligat de către instanţă. S-a apreciat că o astfel de măsură poate fi dispusă, având în vedere în mod deosebit împrejurarea că cercetarea judecătorească se află într-o fază avansată, au fost audiaţi toţi inculpaţii, au fost depuse înscrisurile la care părţile au făcut referire, au fost audiaţi toţi martorii, atât cei din rechizitoriu, cât şi cei încuviinţaţi inculpaţilor, a fost încuviinţată efectuarea unei expertize, care urmează a fi efectuată de către experţi dintr-un institut de specialitate, inculpatul având dreptul de a desemna un expert parte, aceasta fiind singura probă care nu a fost încă administrată efectiv, inculpatul nemaifiind în situaţia de a zădărnici în vreun fel aflarea adevărului în cauză.
De asemenea, Curtea a constatat că procesul s-ar putea prelungi în mod nejustificat datorită neefectuării la timp a expertizei încuviinţate, acest lucru nedatorându-se conduitei inculpatului, ci autorităţilor statului. În aceste condiţii, Curtea a apreciat, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că nu se poate dispune menţinerea unei persoane în stare de arest preventiv pe o perioadă care poate depăşi durata unui termen rezonabil din motive imputabile autorităţilor.
În atare situaţie, Curtea a apreciat că procesul penal poate continua cu inculpatul în stare de libertate, cu impunerea unui control judiciar de către Curte, prin obligarea acestuia la respectarea următoarelor obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a ţării decât în condiţiile stabilite de instanţă;
b) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă(de la domiciliul inculpatului), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de armă;
f) să nu se deplaseze la sediul Tribunalului Prahova, unde şi-a desfăşurat anterior activitatea;
g) să nu se apropie de coinculpaţi şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, Curtea reţinând că inculpatul nu mai exercită funcţia de judecător, fiind suspendat de la data punerii în mişcare a acţiunii penale şi nu se impune suplimentar vreo altă obligaţie în acest sens.
Totodată, Curtea a respins argumentele parchetului de menţinere a inculpatului în stare de arest, arătând că:
- menţinerea măsurii arestării preventive nu se poate impune în continuare justificat de calitatea de magistrat-judecător a inculpatului şi multitudinea operaţiunilor săvârşite;
- expertiza a fost încuviinţată la cererea inculpatului, însă nu acesta ar fi cel din cauza căruia se tergiversează soluţionarea cauzei pentru că proba a fost încuviinţată, înregistrările făcute de acuzare fiind contestate de apărare, iar Curtea, ca instanţă imparţială şi independentă, a apreciat că se impune opinia avizată a unui expert în domeniu;
- chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins anterior cererea inculpatului de punere în libertate, menţinerea soluţiei Instanţei Supreme nu trebuie impusă Curţii, având în vedere faptul că încheierile referitoare la măsurile preventive nu au autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. solicitând, în esenţă, admiterea recursului, casarea Încheierii din 2 decembrie 2010 şi, rejudecând, să se dispună respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului R.D.
Examinând motivele de recurs prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda numai dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiţii: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile intenţionate să nu depăşească pedeapsa închisorii de 18 ani, să nu existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În concret, maximul special al pedepselor, stabilit de legiuitor pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului este de 15 ani închisoare, iar în cauză nu există date din care să rezulte că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Aşa fiind, este de subliniat că de la momentul luării măsurii preventive şi până în prezent nu au survenit modificări sub aspectele anterior relevate, respectiv acuzarea nu a făcut dovada faptului că inculpatul ar intenţiona să fugă sau să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei sau că ar exista date că încearcă sa zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
În consecinţă, Înalta Curte constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar întruneşte toate cerinţele legale prev. de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel că în mod corect curtea de apel a admis în principiu cererea formulată de inculpat.
Înalta Curte consideră că aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să se raporteze atât la elemente care ţin de circumstanţele concrete ale cauzei cât, mai ales, la datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
În ceea ce priveşte natura şi pericolul social al faptelor, este adevărat că infracţiunile de care este acuzat inculpatul, în măsura în care se vor dovedi că există şi au fost săvârşite cu vinovăţie de acesta, sunt grave, afectând imaginea şi credibilitatea justiţiei, dar natura şi gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal şi constituţional al liberării provizorii.
A considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv şi menţinută în această stare până la soluţionarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis fiind contrar legii. În opinia Înaltei Curţi, o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorii sub control judiciar trebuie să o aibă datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului. În acest sens s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N. C. Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968).
În speţă, cu privire la persoana inculpatului R.D., Înalta Curte reţine că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are un domiciliu stabil, este absolvent de studii superioare şi are o familie închegată, familie ce trebuie susţinută chiar şi financiar de către inculpat.
În concluzie, Înalta Curte constată nu numai îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie, dar apreciază că, raportat la datele concrete ale cauzei şi la persoana inculpatului, aceasta este şi întemeiată, scopul măsurii preventive (asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executării pedepsei) putând fi realizat şi prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu restrângerea unor drepturi şi libertăţi prin instituirea unor obligaţii stricte în sarcina acestuia şi atragerea atenţiei că în caz de încălcare cu rea-credinţă a acestor obligaţii va fi din nou arestat.
Având în vedere cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b), urmează a respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Încheierii din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 11294/2/2009.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2010.
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritare, apreciez că în cauză se impune admiterea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie declarat împotriva Încheierii din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, casarea încheierii, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, pentru următoarele considerente:
Natura faptelor de care inculpatul este acuzat, modalitatea în care se presupune că au fost săvârşite infracţiunile, calitatea sa de magistrat - reprezentant al puterii judecătoreşti, obligat să respecte legea, să înlăture orice umbră de îndoială asupra imparţialităţii sale, orice suspiciune că părţile din proces ar putea fi favorizate de un membru al completului de judecată - generează o stare de insecuritate socială, de neîncredere în sistemul judiciar, de neîncredere în însăşi forţa legii de a sancţiona şi de a descuraja săvârşirea unor fapte similare de persoane îndrituite cu exercitarea unor funcţii publice.
Gravitatea unei fapte - alături de celelalte elemente care caracterizează fapta şi făptuitorul - justifică menţinerea măsurii arestării preventive, prin ea însăşi, oricât de bun ar fi comportamentul inculpatului, anterior.
De altfel, în calitate de magistrat, inculpatul nici nu putea avea un alt comportament. Lipsa antecedentelor penale, buna pregătire profesională, reputaţia pozitivă în familie şi societate sunt condiţii esenţiale pentru exercitarea profesiei de magistrat.
Dacă s-ar admite cererea de liberarea provizorie sub control judiciar formulată de inculpat s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranţă în rândul opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalităţii actului de justiţie, sentiment generat de faptul că inculpatul provenea din rândurile celor special formaţi să respecte şi să aplice legea.
În acest context nu se poate acorda o pondere semnificativă elementelor de circumstanţiere relevante pentru inculpat şi trebuie luată în considerare natura presupusei activităţi infracţionale desfăşurată de acesta, condiţiile concrete în care acesta a acţionat.
Pericolul pentru ordinea publică trebuie analizat, pe de o parte prin prisma gravităţii faptelor - care evident nu se confundă cu gradul de pericol social al infracţiunii - iar pe de altă parte prin prisma circumstanţelor personale ale inculpatului, a comportamentului său viitor.
În aceste condiţii, nu putem vorbi de existenţa unor probe care să contureze un comportament viitor al inculpatului, ci doar de indicii puternice, de probe, care reflectă fapte săvârşite anterior, elemente în baza cărora instanţa apreciază dacă lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
În cauză, existenţa în continuare a unor indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul R.G. a săvârşit infracţiunile impun cu necesitate menţinerea măsurii arestării preventive.
Lăsarea în libertate a inculpatului exclude atragerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor în actul de justiţie. Manifestările de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Administrarea unei probe - expertiza tehnică - necesară lămuririi cauzei, întârzierea efectuării acesteia nu constituie un argument suficient de puternic pentru a aprecia că se impune lăsarea în libertate a inculpatului.
În ceea ce priveşte durata rezonabilă a detenţiei, instanţa europeană a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al perioadei detenţiei la care se referă art. 5 parag. 3, este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.
De asemenea, s-a decis că existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie justifică menţinerea detenţiei provizorii.
În atare condiţii, apreciez că menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului R.D. nu contravine nici dreptului intern şi nici dreptului la libertate ocrotit de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atâta timp cât lipsirea de libertate a acestuia este dispusă în deplină concordanţă cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţie, existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune, iar pe de altă parte, durata detenţiei preventive, raportat la natura şi complexitatea cauzei, nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3.
În raport de elementele prezentate anterior, în opinie minoritară apreciez că se impune menţinerea măsurii arestării preventive, controlul judiciar fiind insuficient pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Este adevărat că individualizarea măsurii preventive este întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă se impune luarea, respectiv menţinerea, faţă de inculpat a măsurii arestării preventive sau se poate dispune liberarea provizorie.
Dar, îndeplinirea condiţiilor cerute de lege nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, instanţa având facultatea, şi nu obligaţia, de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia preventivă este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Examinând speţa dedusă judecăţii prin prisma normelor cuprinse în legea internă, corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apreciez că se impune menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Încheierii din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi, în rejudecare, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., va menţine măsura arestării preventive a inculpatului R.D.
În baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de acelaşi inculpat.
PREŞEDINTE,
XXXX
| ← ICCJ. Decizia nr. 1277/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4466/2010. Penal → |
|---|
