ICCJ. Decizia nr. 4480/2010. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4480/2010
Dosar nr. 11876/2/2010
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor N.B., N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. şi P.V., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 11 decembrie 2010 până la 9 ianuarie 2011, inclusiv, şi a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii N.E., B.N.M., N.C. şi P.C.O.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut că la data de 7 decembrie 2010, a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, cu referat de propunere a prelungirii arestării preventive pentru 30 de zile nr. 326/P/2010, privind pe inculpaţii N.B., N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. şi P.V., faţă de care, prin ordonanţele din 12 şi 13 octombrie 2010, au fost puse în mişcare acţiunile penale pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.
De asemenea, faţă de inculpaţii menţionaţi mai sus, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Încheierea din data de 13 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 9857/2/2010, a dispus arestarea preventivă, arestare prelungită prin Încheierea din 9 noiembrie 2010, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Pentru a prelungi din nou măsura arestării preventive, instanţa de fond a constatat că propunerea procurorului este întemeiată deoarece în cauză sunt întrunite condiţiile art. 143 şi art. 148 lit. f) C. pen., iar probele administrate până în prezent relevă că:
În anul 1999, partea vătămată M.M. a devenit acţionar majoritar la SC M. SA din Mangalia, cu un patrimoniu alcătuit din spaţii comerciale, printre care şi Unitatea nr. x din staţiunea Neptun, cu o suprafaţă de 597 mp. Această unitate comercială a trecut prin contract de vânzare-cumpărare, în patrimoniul SC M. 2000 SRL, societate administrată de fiul părţii vătămate M.R., în anul 2007.
Începând cu anul 2000, inculpatul N.B. a cerut părţii vătămate M.M. plata unei taxe de protecţie în sumă de 15.000 euro anual, pentru a-i permite să desfăşoare în linişte afacerile pe litoral, taxă plătită de partea vătămată în perioada 2000 - 2009, în diferite forme, respectiv în sume de bani, bunuri sau lăsarea în folosinţă gratuită a unor terenuri.
La un moment dat, partea vătămată M.M. s-a hotărât să pună capăt acestei situaţii şi a formulat acţiune civilă în justiţie, prin care a solicitat ca inculpaţii N.B. şi N.E. să elibereze terenul aferent unităţii comerciale nr. y Neptun pe care-l acuzau abuziv. În urma acestui demers, fiul părţii vătămate, M.M.F., a primit mai multe mesaje tip SMS prin care membrii familiei M. erau ameninţaţi cu moartea şi incendierea magazinelor pe care le deţineau, în situaţia în care nu vor plăti taxa de protecţie pentru anul 2009, de 15.000 euro. Mai mult, în luna noiembrie 2009, inculpatul B.N.M. s-a deplasat cu un excavator şi a efectuat lucrări de excavare pe terenul aferent SC M. 2000 SRL a părţii vătămate M.M., plângerea formulată de aceasta pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) a fost instrumentată de inculpatul N.C., iar prin Rezoluţia din 26 martie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale în cauză.
În luna februarie 2010, în timp ce se efectuau lucrări de renovare pe terenul aferent Unităţii Comerciale x Neptun, aflat în folosinţa părţii vătămate M.M., la terenul respectiv s-au deplasat inculpaţii N.E. şi P.M., însoţiţi de o altă persoană rămasă neidentificată şi au distrus plasa de protecţie, au pătruns în unitatea comercială, au adresat injurii muncitorilor, agentului de pază, martorului C.M.C., provocând scandal public şi au adresat ameninţări la adresa părţii vătămate M.M., solicitându-i martorului să-i transmită părţii vătămate că în situaţia în care nu va plăti taxa de protecţie, va fi alungată de pe litoral.
În ziua următoare, la Unitatea Comercială nr. x Neptun, s-au deplasat cu mai multe autoturisme inculpaţii N.E., B.N.M., P.M. şi au distrus stâlpii de susţinere ai schelelor, au adresat injurii şi ameninţări, cu sublinierea că au declanşat „războiul";. Deoarece inculpaţii au proferat expresii şi cuvinte care aduc atingere bunelor moravuri, martorul C.M.C. a sesizat organele de urmărire penală la telefon 112. Din cauza acţiunilor violente ale inculpaţilor, muncitorii au abandonat lucrările, organele de poliţie s-au deplasat la locul faptei şi au declanşat cercetări penale, iar dosarul a fost dat spre instrumentare inculpatului N.C., comisar-şef de poliţie judiciară la Poliţia Mangalia.
În zilele de 4 martie 2010 şi 6 martie 2010, inculpatul N.E., împreună cu mai multe persoane, a mers din nou la unitatea comercială nr. x Neptun şi au provocat scandal public, i-au adresat injurii părţii vătămate M.M. şi au încercat să-l lovească pe martorul I.Ş., agent de pază la unitatea respectivă, incidentele fiind înregistrate video. De asemenea, în seara zilei de 28 august 2010, inculpatul N.B. a ameninţat-o cu moartea pe partea vătămată M.M.
Pentru a exercita presiuni şi mai puternice asupra părţii vătămate, inculpaţii N.B. şi N.B. au apelat la sprijinul inculpatului N.C., ofiţer de poliţie judiciară şi al referentului H.E. de la Primăria Mangalia.
Astfel, la data de 20 aprilie 2010, la solicitarea referentului H.E., numita M.C., funcţionară în Corpul de Control al Primăriei Mangalia, a aplicat părţii vătămate M.M. o amendă contravenţională de 10.000 RON, iar procesul-verbal de constatare a fost semnat de inculpatul P.V. după două zile de la întocmirea acestuia, în calitate de martor, el fiind desemnat în acest sens de inculpatul N.E., la solicitarea lui H.E., cu menţiunea „să fie o persoană de încredere";.
Pentru a ajuta pe inculpaţii N.B. şi N.E., inculpatul N.C. a intermediat o întâlnire dintre N.E. şi I.G., şefa Biroului de Poliţie Rutieră Mangalia, iar cea din urmă a luat măsuri de aplicare a unui număr de cinci amenzi contravenţionale la tot atâţia conducători de pe autocarele ce aparţineau firmelor administrate de parte vătămată M.M.
Tot în sensul de a ajuta pe inculpaţii N.B. şi N.E., inculpatul N.C. a tergiversat în mod nejustificat cercetarea penală în cauzele care aveau ca obiect plângerile părţii vătămate M.M., a permis inculpatului din urmă să sustragă documente din aceste dosare şi a purtat cu acesta 57 de convorbiri telefonice, în perioada martie - august 2010.
În ziua de 24 februarie 2010, inculpaţii N.B. şi B.N.M., în timp ce se aflau în restaurantul M. din Parcul H. Bucureşti, au întâlnit pe partea vătămată, C.M.C., şi au ameninţat-o cu sechestrarea în portbagajul autoturismului şi violenţe sexuale, cerându-i să nu mai sesizeze poliţia şi să părăsească litoralul. Cu acelaşi prilej au adresat ameninţări şi la adresa părţii vătămate M.M. pentru neplata taxei de protecţie, aceste fapte fiind confirmate de martorul M.C.A.
Pentru a exercita presiuni asupra părţii vătămate M.M., inculpatul N.B. a cerut sprijinul ziariştilor A.A. şi A.C., care au dat curs solicitării şi au publicat în lunile iulie şi august 2010 în ziarul „R."; din Constanţa, articole defăimătoare la adresa părţii vătămate M.M.
Cu prilejul cercetărilor efectuate în legătură cu săvârşirea infracţiunii de şantaj, organele de urmărire penală au mai stabilit că inculpaţii N.B., în calitate de acţionar majoritar la SC U. SA, N.E., în calitate de administrator, şi D.M., în calitate de director general la aceeaşi unitate, au desfăşurat în luna august 2010, activităţi de alterare, distrugere şi ascundere a unor acte contabile pentru a împiedica organele de control să constate prejudiciul produs bugetului public prin omisiunea evidenţierii în contabilitate a veniturilor realizate de societate.
Pe lângă cele descrise mai sus, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că în cursul lunii aprilie 2010, inculpatul N.B. a fost rugat de cetăţeanul turc să recupereze de la partea vătămată cu identitate protejată, C.V. din Sibiu, cantitatea de 6 kg de aur sau contravaloarea acesteia, a dat curs acestei solicitări şi a trimis la Sibiu pe inculpatul P.O.C. să recupereze contravaloarea celor 6 kg aur, iar ulterior a cerut inculpatului B.N.M. şi lui M.C.I. să se deplaseze la Sibiu şi să folosească forţa pentru a recupera banii sau aur de la C.V. La data de 20 aprilie 2010, inculpatul N.B. i-a comunicat telefonic lui O.T. despre demersurile făcute pentru recuperarea bunurilor de care era interesat.
Instanţa de fond a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă la 13 octombrie 2010 impun în continuare privare de libertate, fiind întrunite cerinţele art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât faptele pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sunt sancţionate cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
La evaluarea pericolului public, instanţa a avut în vedere datele personale ale inculpaţilor, datele referitoare la infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate şi credinţa că justiţia nu acţionează ferm împotriva unor manifestări infracţionale cu pericol accentuat.
În aprecierea măsurii luate, instanţa de fond a considerat că scopul măsurilor preventive prev. de art. 136 C. proc. pen. nu se poate realiza printr-o altă măsură mai puţin severă, aşa cum au solicitat inculpaţii şi nu se încalcă prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau art. 23 din Constituţia României, deoarece inculpaţii sunt arestaţi de 2 luni, în condiţiile în care cauza prezintă un grad ridicat de complexitate, prin numărul mare de fapte săvârşite şi a persoanelor implicate, unele cu calităţi de funcţionari publici, poliţişti şi ziarişti.
De la prelungirea anterioară a arestării preventive şi până în prezent s-au efectuat numeroase acte de urmărire penală şi pentru definitivarea acestei urmăriri este necesară administrarea şi a altor probe complexe - percheziţii informatice, identificarea persoanelor care au derulat relaţii comerciale cu SC U. SA, efectuare de expertize tehnice şi a unei expertize contabile.
Împotriva încheierii, inculpaţii N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. şi P.V. au declarat recursuri în termen legal, iar motivele scrise şi orale, susţinute în şedinţă publică, au fost menţionate în partea introductivă a deciziei.
Înalta Curte, analizând recursurile declarate de inculpaţi şi motivele invocate, constată că acestea sunt nefondate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 155 alin. (1) şi urm. C. proc. pen., arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, iar această prelungire se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului, care, după caz, efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
În faţa instanţei de fond, inculpaţii au invocat excepţia de nulitate absolută prev. de art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. a propunerii procurorului de prelungire a arestării preventive deoarece instanţa nu a fost legal sesizată, întrucât nu s-a soluţionat recursul împotriva ultimei încheieri de prelungire a arestării preventive, temeiul juridic invocat în propunerea procurorului priveşte arestarea preventivă şi nu prelungirea acesteia şi, în sfârşit, această propunere nu este motivată şi a fost formulată de către un procuror care nu mai efectuează urmărirea penală în cauză, deoarece a fost înlocuit.
Aceste motive au fost reluate şi în faţa instanţei de recurs şi s-a susţinut că prin încheierea criticată, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei invocate.
Din examinarea încheierii de şedinţă recurată rezultă că, la dezbateri, procurorul, în baza rolului său activ, a completat oral temeiul juridic al propunerii scrise, de prelungire a arestării preventive, şi nu prevederile art. 155 şi urm. C. proc. pen., iar instanţa a luat act de această completare şi a constatat că nemotivarea în fapt şi în drept a referatului cu propunere de prelungire a arestării preventive a fost suplinită prin concluziile orale ale procurorului. Din aceeaşi încheiere mai rezultă că instanţa a constatat că recursurile împotriva încheierilor anterioare de prelungire a arestării preventive s-au judecat pe data de 9 noiembrie 2011 şi, pe de altă parte, aceste recursuri nu sunt suspensive de executare, iar în cauza de faţă este învestită cu propunere de prelungire a arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 decembrie 2010 până la data de 9 ianuarie 2010.
De asemenea, instanţa de fond a mai constatat că procurorul de caz a fost înlocuit doar în perioada 3 noiembrie - 8 noiembrie 2010, pe timpul absenţei de la serviciu, astfel că propunerea de prelungire a arestării preventive nr. 326/P/2010 a fost formulată de un procuror competent.
Din toate aceste considerente, instanţa de fond a respins excepţiile formulate de apărătorii aleşi ai inculpaţilor ca nefondate.
Din examinarea prevederilor art. 1491 alin. (1) şi (9) C. proc. pen. şi art. 156 alin. (1) din acelaşi cod rezultă că atât arestarea preventivă a inculpatului, cât şi prelungirea acestei arestări preventive se dispun de instanţă, pe baza propunerii motivate formulată de procuror, fără ca legea să reglementeze conţinutul acestui act procedural. În absenţa unor prevederi exprese, este de observat că potrivit art. 136 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen., măsurile preventive de reţinere, obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara se pot lua şi de procuror, iar actul prin care se ia o măsură preventivă, potrivit art. 137 din acelaşi cod, trebuie să arate fapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care aceasta se încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, iar în cazul reţinerii şi arestării preventive, actul trebuie să indice cazul prevăzut în art. 148, precum şi temeiurile concrete din care rezultă existenţa acestuia.
Din interpretarea prevederilor legale menţionate rezultă că propunerea motivată formulată de procuror, atât pentru luarea măsurii arestării preventive, cât şi pentru prelungirea acestei măsuri, trebuie să arate fapta pentru care este cercetat inculpatul, încadrarea juridică a acesteia, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, cazul prevăzut în art. 148 C. proc. pen. şi temeiurile concrete care confirmă existenţa cazului, cu sublinierea că în situaţia propunerii de prelungire a arestării preventive, aceasta trebuie să conţină şi temeiurile care justifică această prelungire.
Analizând Referatul din 3 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de prelungire a duratei măsurii preventive privind pe inculpaţii-recurenţi, rezultă că acesta a respectat, prin conţinutul său, cerinţele legii.
Pe de altă parte, potrivit art. 64 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, modificată, lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror, printre alte situaţii, şi în caz de absenţă, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rechemarea sa, iar din datele cauzei, rezultă că procurorul căruia i s-a repartizat spre soluţionare cauza penală de faţă, a lipsit motivat de la serviciu în perioada 3 noiembrie - 8 noiembrie 2010, fiind plecat din ţară, în interes de serviciu şi doar pentru această perioadă a fost desemnat un alt procuror să efectueze acte de urmărire penală urgente, fiind o cauză complexă în care cercetarea priveşte un număr mare de fapte, săvârşite de mulţi făptuitori şi într-o perioadă îndelungată.
Sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, potrivit art. 197 alin. (2), (3) C. proc. pen., încălcarea dispoziţiilor relative la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia, la publicitatea şedinţei de judecată, la participarea procurorului, prezenţa inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, dar niciuna dintre aceste ipoteze nu este aplicabilă în cauză, astfel că pe deplin temei instanţa de fond, pronunţându-se pe excepţiile invocate, le-a respins ca neîntemeiate, ea fiind legal sesizată.
Referitor la criticile formulate de inculpaţii-recurenţi prin apărători aleşi sau din oficiu, în sensul că atât referatul cu propunere de prelungire a arestării preventive, cât şi încheierea dispusă în cauză nu conţin motivele de prelungire a arestării preventive, în subliniere că această măsură poate fi înlocuită cu o altă măsură mai puţin severă, şi anume obligarea de a nu părăsi ţara, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate.
Aşa cum s-a arătat mai sus, referatul cu propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpaţilor a fost întocmit cu respectarea exigenţelor legii, a analizat chiar şi probele administrate din care rezultă presupunerea rezonabilă că persoanele faţă de care se efectuează urmărirea penală au săvârşit faptele pentru care sunt inculpate şi a argumentat că temeiurile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din acelaşi cod, care au determinat arestarea iniţială, impun în continuare privarea de libertate, deoarece au săvârşit fapte grave, iar lăsarea în libertate ar crea un sentiment de nesinceritate în cadrul societăţii.
La rândul său, instanţa de fond, în încheierea criticată, a examinat pericolul social concret pentru ordinea publică, prezentat de inculpaţi în prezent şi a stabilit că numai prin prelungirea arestării se realizează scopul măsurilor potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., şi anume acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal, scop care nu se poate realiza prin luarea unei alte măsuri preventive mai puţin severe.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dispus legal şi temeinic prelungirea arestării preventive a inculpaţilor deoarece temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea lor de libertate, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal faţă de un număr mare de persoane, care au desfăşurat activitate infracţională diversă timp îndelungat în mai multe localităţi, activitate la care au participat persoane din poliţie, presă şi administraţia publică. Lăsarea în libertate a inculpaţilor sau înlocuirea măsurii cu o alta mai puţin severă alăturată împrejurării că autorităţile publice locale din poliţie şi administraţie s-au lăsat antrenate la săvârşirea de fapte penale, ar crea o stare de insecuritate a colectivităţii.
Înalta Curte constată că în încheierea recurată au fost examinate şi cererile privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, cereri respinse din considerentele analizate mai sus.
În consecinţă, recursurile declarate de inculpaţii N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. şi P.V. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosar nr. 11876/2/2010 (3235/2010) sunt nefondate şi, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. şi P.V. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 11876/2/2010 (3235/2010).
Obligă recurentul-inculpat N.C. la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii-inculpaţi N.E., B.N.M., P.M., P.C.O. şi P.V. la plata sumelor de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4471/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1454/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
