ICCJ. Decizia nr. 4528/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4528/2010
Dosar nr.40492/30/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 97 din 19 februarie 2010 Tribunalul Timiş a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei şi a dispus în baza art. 192 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului A.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu şi în baza art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. h) C. pen. la 20 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. la 12 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., urmând ca urmare aplicării disp.art. 33 lit. a) - 34.lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen., inculpatul A.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani de închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza aceloraşi texte de lege a fost condamnat şi inculpatul D.M. la o pedeapsă rezultantă de 20 de ani de închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor timpul reţinerii şi arestării preventive de la 2 martie 2009 la zi.
S-a mai dispus obligarea inculpaţilor la plata în solidar către partea civilă R.B. a sumei de 2.260 RON cu titlu de despăgubiri civile.
S-a luat act că inculpatul A.M. a achitat suma de 2.400 RON.
A fost admisă în parte acţiunea civilă a părţii civile L.D. şi inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 30.000 euro, sau echivalentul în lei, cu titlu de daune morale.
Au fost respinse celelalte pretenţii civile ale părţii civile L.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că M.L.D. era nepoata lui L.D. şi domiciliază în Timişoara iar L.D. domiciliază în localitatea Ivanda, judeţul Timiş. La sfârşit de săptămână, minora obişnuia să-şi viziteze bunicul, rămânând în locuinţa acestuia peste week-end. Ea avea mai multe prietene în Ivanda, cu care îşi petrecea scurtele vacanţe din acea localitate.
În după amiaza zilei de 1 martie 209, minora L.D. a fost într-o vizită la nişte cunoscuţi din Ivanda. La întoarcere, în jurul orelor 21,00, minora se întorcea spre locuinţa bunicului. Drumul ducea pe lângă un local numit K., unde D. i-a văzut pe D.M.D. zis B. şi pe A.M., care consumau băuturi alcoolice, în faţa localului şi, după spusele ei, păreau beţi. În faţa barului se mai afla şi B.M., zis M., verişorul lui D. Văzând-o pe verişoara sa, martorul B. a pornit să o însoţească până acasă, iar după ce cei doi au mai stat de vorbă în faţa imobilului unde locuia L.D., minora a intrat în locuinţa bunicului său iar verişorul ei a plecat către casă.
În jurul orelor 19,00, martora T.N.R. şi martora M.M. veneau împreună din sat, întâlnindu-se pe strada pe care se afla imobilul cu nr. X, chiar în faţa acelui imobil, cu cei doi inculpaţi, care le-au acostat pe cele două tinere şi le-au făcut diverse propuneri mai mult sau mai puţin decente. Martora T.R. arată că nu e pentru prima dată când se întâmplă asta şi că amândoi inculpaţii au mai ameninţat-o că o vor omorî, făcându-i diverse avansuri, iar inculpatul D. a ameninţat-o că o va şi viola.
Ajunsă acasă, D. a mâncat şi a început să urmărească diverse emisiuni la televizor împreună cu bunicul ei de 71 de ani.
Porţiunea de locuit a imobilului este compusă în principal din două încăperi. Una are intrare din curte şi din ea se pătrunde în încăperea principală (cu ferestre către stradă) în care sunt mai multe televizoare şi două paturi. Aici se afla L.D. şi L.D., în acea seară. În jurul orelor 24,00, minora arată că ea a ieşit în curte spre a merge la WC-ul aflat afară, când i-a văzut pe cei doi inculpaţi la lumina becurilor de pe stradă, cum discutau în faţa casei bunicului său. Apoi minora a revenit în cameră, continuând să se uite la televizor, când, la scurt timp, s-a întrerupt curentul de câteva ori. L.D. a luat atunci o lanternă pentru a verifica tabloul de siguranţe, aflat pe peretele casei dinspre curte, şi a dat să iasă prin acea primă cameră, care avea ieşire afară. D. a precizat că atunci a auzit zgomote din acea cameră ca cele produse de un corp căzut, l-a auzit pe bunicul său văitându-se şi aproape imediat a venit la ea în cameră inculpatul D.M., care i-a pus mâna la gură şi i-a cerut să tacă, ameninţându-i viaţa.
Apoi a intrat şi inculpatul A.M. şi, în timp ce acesta o ţinea de mâini, inculpatul D. a întreţinut cu ea relaţii sexuale normale împotriva voinţei sale. După aceea rolurile s-au schimbat şi a prins-o D. de mâini, în timp ce A. întreţinea cu ea relaţii sexuale normale. Victima, înţelegând situaţia prin care trece, nu s-a opus violent, doar verbal, mai ales că ea era o singură fată de 14 ani, împotriva a doi bărbaţi maturi, care îl şi anihilaseră pe bunic. Însă este foarte clar că a trecut printr-o traumă puternică. Totuşi, datorită faptului că pe stradă era lumină puternică (în cameră era evident întuneric) şi perdeaua de la geamul ce dădea în stradă era trasă, victima i-a indicat cu claritate pe cei doi atacatori.
Apoi cei doi au legat-o pe minoră de mâini şi de picioare cu sârmă şi cu un material textil peste gură, după care au părăsit locul faptei. Victima s-a dezlegat la scurt timp, a verificat dacă cei doi nu mai sunt pe stradă (uitându-se pe geam) şi apoi a fugit la nişte vecini, M.M. (care-i mai văzuse pe agresori în acea seară în zonă, după cum am arătat) şi M.P. (fratele lui M.). Făcând aceasta, victima l-a văzut pe bunicul său lungit pe jos în prima cameră, cea cu ieşire în curte (trebuia oricum să treacă prin acea cameră) dar nu s-a oprit până la familia M., unde a povestit clar ce s-a întâmplat şi cine au fost agresorii. Totodată, D. a şi anunţat-o telefonic pe R.B. (bunica sa, fosta soţie a lui L.D., care venea ocazional pe la acesta) căreia, în jurul orelor 14,00, i-a relatat clar ce s-a întâmplat, indicând şi autorii faptelor, şi precizând că se află la familia M.
În continuare, partea vătămată B.R. l-a anunţat telefonic pe un vecin al lui L.D., şi anume pe S.E., cerându-i să meargă la locul faptei să vadă ce s-a întâmplat. Totodată bunica minorei, ce se afla la lucru în Timişoara, s-a îndreptat imediat către Timişoara cu un taxi, însoţită fiind de tatăl minorei, L.D.
Între timp, martorul S.E., care a precizat că şi D. l-a sunat în acea noapte pe la orele 14,50, a arătat că s-a dus la locuinţa lui L.D., pe care l-a găsit în bucătăria casei, mort, legat de picioare, după care a anunţat poliţia. Şi acest martor a arătat că D. i-a relatat telefonic că a fost violată de „M.” şi „B.” şi că aceştia l-au bătut pe bunicul ei, despre care crede că este mort. S-a arătat că victima a spus acelaşi lucru la mai mulţi martori în acea seară (neomiţând să precizeze că ea crede că bunicul său e mort, nu că ştie) iar modul în care a făcut-o (detalii, succesiuni de evenimente) duce la concluzia că declaraţiile ei sunt temeinice, clare, constituindu-se în tot atâtea probe irefutabile împotriva celor doi inculpaţi.
Inculpatul A.M., a arătat cum el cu D. au băut în acea seară, întâlnindu-se în jurul orelor 18,00 -19,00, confirmând şi prezenţa vărului lui D., B.M., zis M., în faţa birtului în cauză. Apoi arată cum D. s-a întâlnit cu M. pe drum şi amândoi s-au îndreptat spre imobilul în care locuia D. A. arată cum, la iniţiativa lui D., i-au urmărit pe cei doi, cu intenţia de a face, într-un fel sau altul, sex cu D. De fapt, acest inculpat arată clar că cei doi viitori agresori s-au hotărât să pătrundă în locuinţa lui L.D. (ştiau că el, bătrân fiind se află acasă), să-l imobilizeze şi să se culce cu nepoata acestuia (evident, fără voia ei, căci nu e de aşteptat ca o puştoaică de 14 ani să accepte să facă asta de bună voie cu doi indivizi care intră în miez de noapte peste ea, după ce i-au agresat bunicul). Apoi, A. a arătat cum D. a smuls trei bucăţi de sârmă dintr-un gard, dându-i lui două bucăţi şi ţinându-şi una. După declaraţia acestui inculpat, în jurul orelor 03,00, cei doi au sărit gardul în curtea lui D. Acolo D. a manevrat o siguranţă la tabloul electric aflat afară şi a întrerupt curentul în locuinţă, şi amândoi s-au pus în faţa uşii unde au aşteptat. Când D. a deschis uşa, având în mână o lanternă, A. l-a prins de gură iar D. i-a pus bucata de sârmă după gât, cei doi trântindu-şi victima la podea, unde A. i-a imobilizat acestuia picioarele cu sârmă.
Inculpatul A. a afirmat că a văzut cum bătrânul se zbătea şi horcăia, deci este clar că şi-a dat seama că acesta poate să moară în acele condiţii. În acest timp D. se dusese în cameră la D. A. relatează că atunci când a intrat şi el în camera aceea, D. tocmai întreţinea raporturi sexuale cu minora. A. arată că a încercat şi el să întreţină raporturi sexuale cu minora, dar nu a avut erecţie (D. o ţinea de mâni). Ulterior, inculpatul A. şi-a modificat oarecum declaraţia şi arată că în timp ce D. o viola pe fată, el îi ţinuse acesteia o pernă pe faţă şi apoi o prinsese de mâni, şi că nici nu s-a aşezat el peste ea (prima oară nu a avut această poziţie, ci a arătat că şi-a dat pantalonii jos efectiv şi a încercat să o violeze pe fată dar nu a reuşit). În ambele declaraţii luate după începerea urmăririi penale, inculpatul A. a susţinut că, după eşecul său, D. a mai violat-o o dată pe D. Apoi, cei doi au plecat către casele lor (A. susţinând că el a vrut să se predea la poliţie dar D. l-a oprit şi ulterior i-a reproşat faptul că şi-a recunoscut fapta).
La rândul său, inculpatul D.M., zis „B.” a relatat primele derulări ale evenimentelor din faţa barului până la intrarea în locuinţa lui D., însă a susţinut că iniţiativa a aparţinut lui A. Recunoaşte că a luat sârmă dintr-un gard, faptul că a întrerupt curentul, dar a precizat că, după ce L.D. a deschis uşa, având în mână o lanternă, A. l-a lovit pe bătrân, ducându-l într-o altă cameră (am descris topografia locului faptei, din care reiese că victima L.D. nu a fost dusă în vreo altă cameră, ci a fost imobilizată în camera de intrare în imobil, iar D. trebuia să treacă pe acolo). Apoi inculpatul D. descrie cum şi el şi A. au violat-o pe fată (cum a susţinut şi victima pe rând, întâi D., apoi A., după care au legat-o pe aceasta cu sârmă de mâini şi de picioare, i-au pus o pernă pe faţă pentru ca ei să nu poată fi recunoscuţi (demers tardiv, oricum) şi au părăsit locul faptei. Deci inculpatul D. susţine că nici nu l-a atins pe bătrân. Este adevărat că L.D. prezenta unele leziuni de violenţă la cap (raportul de autopsie din 2 martie 2009), însă nicio leziune nu indică faptul că el şi-ar fi pierdut cunoştinţa vreun moment ca să aibă timp o persoană să-l lege de picioare şi de gât atât de temeinic. Este evident că a fost nevoie de cel puţin două persoane pentru a-l imobiliza atât timp cât era conştient. Şi dacă o singură persoană l-a ştrangulat cu o sârmă, nu se înţelege de ce trebuia să-i imobilizeze picioarele. Iar dacă o singură persoană doar l-a imobilizat, nu se înţelege de ce nu i-au imobilizat victimei şi mâinile, dacă tot au legat-o de picioare, şi dacă e mai era necesar să o ştranguleze (niciunul nu explică şi de ce, peste sârmele respective, victima mai era legată şi cu materiale textile, perdea la gât şi prosop la picioare). De altfel, victima era legată de gât atât de strâns cu sârmă, încât s-a stabilit că moartea acesteia a survenit prin asfixiere mecanică, evident ca urmare a ştrangulării acestuia.
Împotriva acestei sentinţe inculpaţii au declarat apel.
Inculpatul A.M. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi schimbarea încadrării juridice a faptei de viol prev. de art. 197 alin. (3) în art. 197 alin. (2) C. pen., întrucât nu cunoştea vârsta minorei iar în ce priveşte infracţiunea de omor calificat în omor simplu prev. de art. 174 C. pen., întrucât nu a urmărit altceva decât să se întâlnească cu partea vătămată şi nu cu bunicul acesteia.
Inculpatul D.M. a cerut reducerea pedepsei, iar pentru infracţiunea de omor, achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta fiind săvârşită de altă persoană, că consumase alcool şi s-a dus la partea vătămată pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceasta. De asemenea, a susţinut că A. a imobilizat victima şi el doar a întreţinut relaţii sexuale şi nu a existat între inculpaţi vreo înţelegere şi că în fapt nu au dorit suprimarea vieţii victimei.
Prin Decizia penală nr. 113/A din 18 august 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Nemulţumiţi inculpaţii au declarat recurs solicitând admiterea pentru motivele expuse pe larg în practică.
Părţile civile, de asemenea, au declarat recurs solicitând, pe de o parte majorarea pedepsei, iar pe latură civilă, obligarea inculpaţilor la plata sumei de 120.000 euro şi diferenţa de 22 milioane RON.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se reţine că situaţia de fapt, încadrarea juridică, vinovăţia inculpaţilor precum şi pedepsele aplicate au fost just stabilite.
Astfel, din declaraţiile inculpatului A. rezultă că ambii inculpaţi au conlucrat la agresarea şi imobilizarea victimei, i-au pus mâna la gură pentru a nu urla iar D. i-a pus o sârmă după gât şi a răsucit-o „am văzut că moşul se zbătea şi horcăia că nu mai primea aer şi m-am dus şi eu cealaltă cameră unde M. întreţinea raporturi sexuale m-am pus şi eu pe pat şi am ţinut fata de mâini şi apoi am încercat şi eu dar nu am reuşit pentru că nu am avut erecţie”.
Inculpatul D. a susţinut „când am ajuns la locuinţa lui D. am luat o bucată de cablu (sârmă) din gard, am intrat, am întrerupt curentul. A. a lovit victima şi l-a dus într-o altă cameră, am intrat în camera părţii vătămate, am prins-o de gură şi umeri şi am întreţinut relaţii sexuale”.
Raportul medico-legal concluzionează că au existat două acţiuni, o acţiune care a presupus strângerea nasului şi a gurii şi o alta care a implicat poziţionarea în jurul gâtului şi strângerea unui laţ metalic, acţiuni ce nu puteau fi săvârşite concomitent şi de aceeaşi persoană.
Tot din declaraţiile inculpatului D. şi raportul de constatare medico-legală rezultă că partea vătămată a avut raport sexual, explicat prin prezenţa spermatozoizilor. De altfel, această situaţie este confirmată atât de declaraţia inculpatului D. dar şi de cea a părţii vătămate, apărarea inculpatului A., potrivit căreia acesta nu a reuşit raportul sexual este neîntemeiată.
Nici apărarea legată de vârsta părţii vătămate nu poate fi reţinută atâta timp cât din actele dosarului rezultă fără dubiu că pe partea vătămată o cunoşteau şi nu se poate susţine că ar fi fost într-o eroare.
Ca atare apărările inculpaţilor nu pot fi reţinute, fiind infirmate de probele dosarului.
Sub aspectul individualizării pedepselor, raportând la cauză, criteriile generale de individualizare a pedepsei cum sunt prev. în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se constată că instanţele orientându-se la pedepsele aplicate, a considerat pericolul social grav al faptelor, acesta aducând atingere integrităţii fizice şi psihice şi mai ales vieţii, consecinţele faptelor inculpaţilor fiind atroce.
În consecinţă, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. recursurile inculpaţilor vor fi respinse, se va deduce din pedepsele aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive şi vor fi obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Referitor la recursul părţilor civile, trebuie observat că, potrivit disp.art. 3851 pct. 4 C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs, sentinţele în privinţa cărora persoanele prev. de art. 362 C. proc. pen. nu au folosit calea apelului şi cum în cauză părţile civile nu au utilizat această cale ordinară de atac, acestea urmează a fi respinse ca inadmisibile în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar în temeiul art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentele părţi civile vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.M. şi D.M.D. împotriva Deciziei penale nr. 113/A din 18 august 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de părţile civile L.D. şi R.B. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor A.M. şi D.M.D., durata reţinerii şi arestării preventive de la 02 martie 2009 la 14 decembrie 2010.
Obligă recurentele părţi civile L.D. şi R.B. la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4513/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 510/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
