ICCJ. Decizia nr. 4538/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4538/2010
Dosar nr. 3131/2/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 149 din 21 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondată plângerea petentului O.M. împotriva rezoluţiei pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Prin aceeaşi sentinţă, s-a luat act de retragerea plângerii faţă de intimata P.M.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Sub nr. 3131/2/2010, din data de 8 aprilie 2010, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul O.M., în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., împotriva soluţiilor dispuse prin Ordonanţa nr. 1708/P/2009 din 12 ianuarie 2010 şi, respectiv, Rezoluţia nr. 357/II-2/2010 din 15 martie 2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în cauza privind pe intimaţii S.A. - subinspector de penitenciar, P.M. - agent-şef de penitenciar şi B.I. - directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, având ca obiect plângerea penală formulată de acelaşi petent pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 267 C. pen.
La termenul din data de 25 mai 2010, când s-a judecat pe fond cauza, petentul O.M. a menţionat că îşi retrage plângerea formulată împotriva intimatei P.M.
Procedând la examinarea actelor şi lucrărilor din Dosarul nr. 1708/P/2009, instanţa de fond a constatat că la fila 40 din acest dosar se află dispoziţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din 3 aprilie 2009, prin care persoana privată de libertate O.M. a fost preluată şi transferată la Penitenciarul Giurgiu din penitenciarul Rahova-Bucureşti. Acesta era unul din aspectele contestate de petent, în sensul că transferul s-ar fi făcut în mod abuziv, astfel că - a apreciat judecătorul instanţei de fond - plângerea petentului, sub acest aspect, este neîntemeiată.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că petentul mai invocă şi faptul că, fiind suferind de mai multe afecţiuni, în special de inimă, nu ar fi primit tratamentul medical corespunzător.
Or, constată instanţa de fond din actele şi lucrările dosarului, la filele 30 - 37 se află fişa medicală din perioada decembrie 2008 - aprilie 2009 cu tratamentele aplicate petentului şi chiar cele aplicate la momentul transferului. La toate acestea face referire Ordonanţa procurorului nr. 1708/P/2009, din data de 12 ianuarie 2010, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii S.A. şi P.M. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen. S-a mai reţinut că neînceperea urmăririi penale faţă de numitul S.A., sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 267 C. pen., s-a dispus deoarece fapta nu există.
Mai reţine instanţa de fond că fost disjunsă cauza şi declinată competenţa de soluţionare a dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la numitul B.I., sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), având în vedere gradul profesional al acestuia.
În termen legal, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care, prin Rezoluţia din data de 15 martie 2010, a respins-o ca neîntemeiată.
A mai reţinut instanţa de fond şi un alt aspect, în sensul că, din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că numitul O.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru o infracţiune de înşelăciune în convenţii şi că acesta, în penitenciar, a beneficiat, aşa cum s-a precizat, de tratament medicamentos atât pentru afecţiunile cardiace, cât şi pentru afecţiunile psihice, astfel cum rezultă din copiile registrului de consultaţii.
Împotriva sentinţei, în termen legal, petentul O.M. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată că, la cererea recurentului-petent, judecarea recursului a fost amânată de 2 ori, pentru pregătirea apărării şi, eventual, pentru angajarea unui avocat.
Aşa cum s-a menţionat în partea introductivă a deciziei, recurentul a arătat că singura nemulţumire este legată de cererea sa de a primi, retroactiv, sumele de bani la care consideră, în opinia sa, că este îndreptăţit.
Recursul petentului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Critica recurentului, astfel cum a fost consemnată în partea introductivă a deciziei, nu se încadrează, în concret, printre motivele de nelegalitate ori de netemeinicie care - potrivit legii procesuale penale - pot forma obiect al examinării instanţei de recurs.
Examinând însă soluţiile atacate (dispuse prin ordonanţa, rezoluţia şi sentinţa anterior menţionate) din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte nu a constatat existenţa unor motive de nelegalitate ori netemeinicie care să impună reformarea acestora.
Astfel, după sesizarea organelor judiciare, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare completei şi legalei soluţionări a plângerii penale, fiind format Dosarul penal 1708/P/2009, dosar care cuprinde, în copie, toate înscrisurile şi actele aflate în legătură cu aspectele reclamate de petent.
În urma efectuării acestor acte premergătoare nu au fost relevate minime indicii ale săvârşirii de către persoanele reclamate a faptelor apreciate ca infracţiuni de către petent.
Or, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care reflectă prezumţia de nevinovăţie, instituită deopotrivă de Constituţia României [art. 23 alin. (11)] şi de C. proc. pen. (art. 52), începerea urmării penale faţă de o persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul de sesizare ori din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. pen.
Însă, aşa cum corect a reţinut procurorul şi, respectiv, procurorul ierarhic superior, dar şi instanţa de fond, actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii ale săvârşirii infracţiunilor reclamate de petent, şi nici indicii alte săvârşirii altor fapte prevăzute de legea penală, astfel încât, fiind incident unul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, consecinţa juridică este neînceperea urmăririi penale.
Soluţionarea pe fond a altor chestiuni civile, inclusiv obţinerea unor sume de bani la care petentul susţine că ar fi îndreptăţit, se poate realiza numai prin modalităţile prevăzute de lege în realizarea drepturilor civile respective (art. 21, art. 126 şi art. 129 din Constituţia României).
Faţă de cele constatate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petentului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul O.M. împotriva Sentinţei penale nr. 149 din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2101/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 454/2010. Penal → |
|---|
