ICCJ. Decizia nr. 4560/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4560/2010
Dosar nr. 16501/277/2009
Şedinţa publică din 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.1. Prin Încheierea de şedinţă din data de 5 iunie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.G. împotriva Deciziei penale nr. 455 din 7 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, reţinând că motivul pe care s-a sprijinit a fost unul din cele prev. de art. 386 C. proc. pen., respectiv cel prev. de lit. c1) din acest text de lege, precum şi că a fost formulată în termenul menţionat de art. 388 C. proc. pen., fiind depusă la dosar o adresă în limba maghiară, cât şi o traducere neoficială care atestă cele susţinute de către contestator.
Contestatorul L.G. a motivat că în respectiva decizie, ce a soluţionat recursul său formulat împotriva unei decizii şi respectiv sentinţe privind o cerere de revizuire, faţă de o condamnare anterioară dispusă prin Sentinţa penală nr. 431 din 15 ianuarie 2001 a Judecătoriei Pătârlagele, nu s-a pronunţat asupra unui act ce ar înlătura răspunderea sa penală conform art. 10 alin. (1) lit. i1) C. proc. pen. Acel act de care face vorbire contestatorul reprezintă un înscris primit de la Serviciul pentru emigrări - Direcţia pentru străini - Biroul expulzări din Budapesta, respectiv Adresa cu nr. 106-K-4456/1/2010 în care se arată că L.G. ar fi părăsit teritoriul Ungariei la data de 11 iulie 1999.
2. Prin Decizia penală nr. 854 din 3 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de condamnatul L.G. împotriva Deciziei penale nr. 455 din data de 7 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. 1650/277/2009.
Pentru a decide în acest sens, s-a reţinut că în decizia a cărui anulare o solicită recurentul, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că soluţiile anterioare din speţa respectivă, de respingere a cererii de revizuire, sunt legale şi temeinice deoarece din relaţiile primite de la I.G.P.R. - C.C.P.I. revizuentul L.G. ar fi fost returnat de autorităţile ungare la data de 7 iulie 1999, dată la care a fost trimisă hotărârea de expulzare şi pe care acesta nu ar fi atacat-o şi, pe cale de consecinţă, el ar fi avut timpul material necesar să comită fapta de furt din noaptea din 8 - 9 iulie 1999.
A mai reţinut că prin Sentinţa penală nr. 431 din 15 octombrie 2001, Judecătoria Pătârlagele l-a condamnat pe contestatorul L.G. pentru mai multe infracţiuni de furt calificat, printre care şi una în formă continuată, reţinându-se mai multe acte materiale săvârşite în perioada 8 iunie 1999 - 12 august 1999, dintre care evident face parte şi actul material din noaptea de 8 - 9 iulie 1999 (în declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul a recunoscut comiterea tuturor actelor materiale).
Cazul de anulare invocat de revizuent se referă la nepronunţarea asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prev. de art. 10 alin. (1) lit. f) - i1) cu privire la care existau probe la dosar; or, dacă actul invocat de către contestator ar dovedi că situaţia de fapt a fost cea relatată de către acesta, concluzia nu poate fi decât aceea că nu el este persoana care a săvârşit actul material de furt calificat din data de 8 - 9 iulie 1999 iar, din punct de vedere procedural, nu ar putea fi dispusă decât o soluţie de achitare şi nicidecum de încetare a procesului penal, astfel cum indică cazul de casare invocat de către contestator.
Tot sub aspectul procedurii de urmat, s-a constat că veridicitatea celor invocate de către L.G. nu pot fi stabilite decât într-o procedură a revizuirii sentinţei de condamnare.
B. Împotriva deciziei mai sus arătate, în termen legal, a formulat recurs condamnatul L.G., reiterând susţinerile din cererea de contestaţie în anulare şi susţinând că recursul nu este inadmisibil, întrucât contestaţia în anulare a fost admisă în principiu şi deci are căi de atac.
Recursul declarat în prezenta cauză este inadmisibil, întrucât nu se circumscrie dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., calea de atac a recursului neputând fi exercitată împotriva deciziilor pronunţate în contestaţia în anulare de către instanţa de recurs, cum este şi cazul în speţă.
În concret, contestaţia în anulare, după admiterea în principiu, a fost respinsă ca nefondată, astfel că nu s-a mai ajuns la desfiinţarea hotărârii de condamnare. Chiar şi în cazul admiterii pe fond a contestaţiei în anulare, instanţa se pronunţă prin sentinţă sau, după caz, prin decizie, numai în cazul prev. de art. 386 lit. d) C. proc. pen., în funcţie de instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre, iar căile de atac la care se referă art. 392 alin. (4) C. proc. pen. sunt discutabile numai în acest caz; or, în cauză, pe de o parte, condamnatul nu a invocat existenţa a două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă iar, pe de altă parte, contestaţia în anulare nu a fost admisă în fond pentru a ajunge astfel în faza reglementată de art. 392 C. proc. pen., respectiv a se pronunţa o nouă hotărâre care, în funcţie de distincţiile făcute în text, să fie supusă vreunei căi de atac.
În consecinţă, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul condamnat L.G. împotriva Deciziei penale nr. 854 din 3 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-contestator la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2211/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4562/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
