ICCJ. Decizia nr. 4563/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4563/2010
Dosar nr. 10124/1/2010
Şedinţa publică din 15 decembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 11346/2/2010 s-a dispus, în baza art. 3001 C. proc. pen. raportat la art. 3001 alin. (3) C. proc. pen. menţinerea stării de arest a inculpatei D.C..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, inculpata D.C. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Examinând legalitatea şi temeinicia arestării preventive în condiţiile prevăzute de art. 3001 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., a constatat că măsura arestării preventive, dispusă conform art. 148 lit. f) C. proc. pen. este legală şi se impune a fi menţinută în continuare.
Împotriva acestei încheierii a declarat recurs inculpata D.C., solicitând casarea şi, în cadrul rejudecării să se dispună revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. din data de 19 noiembrie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei D.C. - ofiţer judiciar - pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se, în fapt, că la sfârşitul lunii ianuarie 2010, a pretins şi primit de la agentul de poliţie, I.G., suma de 2.000 euro, lăsându-i acestuia să înţeleagă că are influenţă asupra ofiţerului de poliţie, M.M., care efectua cercetări penale în Dosarul nr. 561/P/2010, în care era cercetat martorul L.Ş., pentru a-l determina pe acesta să adopte o soluţie de netrimitere în judecată.
Arestarea preventivă s-a dispus la data de 2 noiembrie 2010, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen. raportat la 148 lit. f) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 3001 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Luarea, prelungirea sau menţinerea arestării preventive în cursul procesului penal nu este incompatibilă cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie, nu implică pronunţarea instanţei asupra fondului procesului - adică şi asupra vinovăţiei inculpatului - ci numai asupra existenţei unor probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune, precum şi a incidenţei unuia din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
Potrivit jurisprudenţei CEDO privind interpretarea art. 5 parag. 1 lit. c), pentru justificarea arestării sau deţinerii preventive nu se pretinde să fie deja stabilite realitatea şi natura infracţiunii de care cel acuzat este bănuit că a săvârşit-o, pentru că acestea reprezintă scopul instrucţiei, adică al urmăririi penale, iar detenţia permite desfăşurarea ei normală.
Faptele care au dat naştere la suspiciunea rezonabilă care a determinat arestarea unei persoane nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu acelea necesare pentru justificarea unei condamnări.
Nu trebuie însă ignorat că, pentru ca bănuielile să fie apreciate plauzibile ori legitime, trebuie să existe fapte sau informaţii de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a comis o infracţiune.
În cauza dedusă judecăţii, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatei D.C., le-au constituit dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază - astfel cum a stabilit şi instanţa de fond - că, în acest moment procesual, cerinţele art. 148 lit. f) C. proc. pen. se menţin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatei, în condiţiile în care există indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpata a comis fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
La stabilirea pericolului pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana inculpatei ci şi datele ce caracterizează fapta pentru că nu de puţine ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. Aşa fiind, deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esenţială a infracţiunii - aceasta nu înseamnă însă că, în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei.
Sub acest aspect existenţa pericolului pentru ordinea publică poate rezulta, între altele din însăşi pericolul social al faptei, de reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte similare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.
În sarcina inculpatei D.C. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, starea de arest a acesteia fiind examinată prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3001 C. proc. pen.
Cum cercetarea judecătorească nu a început şi cum din actele de urmărire penală rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a comis fapta, în mod corect prima instanţă a menţinut starea de arest a inculpatei D.C..
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.C..
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.C. împotriva Încheierii de şedinţă din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 11346/2/2010 (3087/2010).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4524/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2082/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
