ICCJ. Decizia nr. 4316/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4316/2010
Dosar nr. 4577/2/2010
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 245 din 12 august 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a dispus următoarele:
I) În baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpata F.N.S. - fiica lui A. şi E. - la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 9 ianuarie 2010, la zi.
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatei.
S-a confiscat de la inculpată suma de 3000 euro în echivalent în lei la data plăţii.
A fost menţinut sechestrul asigurător instituit la data de 15 ianuarie 2010, până la concurenţa sumei de 3000 euro asupra contului cu sold disponibil, deschis pe numele inculpatei F.N.S. la B.C.R. - Sucursala Dolj.
II) În baza art. 26 rap. la art. 257 C. pen. combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul M.I. - fiul lui H. şi S., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), c) C. pen.
III) Fiecare inculpat a fost obligat la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 224/P/2009, din 18 ianuarie 2010, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatei F.N.S., avocat în cadrul Baroului Dolj, fiica lui A. şi E., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de libertate - şi a inculpatului M.I. - fiul lui H. şi S. - pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP),
De asemenea, prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător S.A., pentru fapta prev. de art. 254 C. pen., combinat cu art. 7 din Legea nr. 78/2000, precum şi faţă de inculpata F.N.S. pentru fapta prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 254 C. pen., combinat cu art. 7 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, în actul de sesizare s-a reţinut că, la data de 18 decembrie 2009, inculpata F.N.S. a pretins de la martorul denunţător Ş.G. suma de 10.000 euro, reprezentând onorariu, iar suma de 7.000 euro pentru a-i remite magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Craiova şi Tribunalului Dolj spre a-i determina să dispună punerea în libertate sub control judiciar şi, ulterior, să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului în cauza în care era judecat.
La data de 5 ianuarie 2010, inculpata F.N.S. a mai pretins, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma de 2.000 euro, afirmând că are influenţă asupra procurorilor din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, pentru a-i determina să nu declare apel în dosarul denunţătorului, primind suma de 10.000 euro în două tranşe, respectiv 3.000 euro la data de 12 decembrie 2009 şi 7.000 euro la data de 8 ianuarie 2010, când a fost prinsă în flagrant.
Cauza a fost înregistrată, la data de 20 ianuarie 2010, pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. 286/54/2010, ca urmare a emiterii rechizitoriului.
În cauză, au fost audiaţi inculpaţii F.N.S. şi M.I., în şedinţa de judecată din 19 februarie 2010, şi martorii Ş.G., N.O. şi P.C.M., în şedinţa de judecată din 5 martie 2010.
Prin încheierea din 11 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din Dosarul nr. 2518/1/2010, s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, cauza înregistrăndu-se sub nr. 4577/2/2010.
În continuarea judecăţii, s-a procedat la audierea martorilor M.I. şi P.C., iar cu privire la ceilalţi martori lipsă, având în vedere acordul apărării şi acuzării, s-a apreciat că nu mai este necesară ascultarea lor în pretoriul instanţei, declaraţiile date de aceştia în cursul urmăririi penale fiind la dosarul cauzei.
Analizând, prin coroborare, întreg materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 16 decembrie 2009, au fost prezentate Tribunalului Dolj, cu diverse afaceri judiciare, mai multe persoane private de libertate din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, printre care s-a aflat şi martorul denunţător Ş.G., ce urma a fi audiat ca martor în Dosarul nr. 9519/63/2009 al Tribunalului Dolj, în care era cercetat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, inculpatul - arestat preventiv O.B.
Escorta care a prezentat instanţei persoanele private de libertate a fost formată din agenţii M.I. - şef escortă, N.L., A.C., S.C., B.T., M.C. şi C.M.
Prezenţa martorului denunţător la Tribunalul Dolj a atras nedumerirea avocatului N.O. întrucât, în ziua respectivă, nu era stabilit vreun termen de judecată în dosarul lui Ş.G. şi care, pentru a se lămuri, a avut discuţii atât cu M.I., cât şi cu denunţătorul, cu încuviinţarea completului de judecată.
După ce martorul N.O. a revenit pe banca avocaţilor, Ş.G. a observat că o persoană de sex feminin, pe care nu o cunoştea şi care stătea pe bancă, lângă avocatul său, a început să privească insistent, şi că femeia, identificată ulterior ca fiind inculpata F.N.S., părea să stea de vorbă despre persoana sa cu avocatul N.O.
Absenţa din sala de judecată a apărătorului ales al inculpatului O.B. - avocat F.G. - a făcut ca, pentru o perioadă de timp, şedinţa de judecată să fie suspendată, iar martorul denunţător să fie scos din sala de judecată şi dus în camera de arest din instanţa Tribunalului Dolj.
Imediat după aceea, inculpata F.N.S. a părăsit şi ea sala de judecată, deplasându-se până la camera unde era cantonată escorta, cerând să stea de vorbă cu şeful escortei, M.I. Potrivit declaraţiilor inculpaţilor, aceştia se cunoşteau, prin prisma îndatoririlor de serviciu, de mai mulţi ani.
Inculpata F.N.S. i-a cerut inculpatului M.I. să dea martorului denunţător cartea sa de vizită şi să-i comunice că ea poate obţine punerea în libertate sub control judiciar şi o pedeapsă favorabilă, întrucât are legături cu magistraţii craioveni, dându-i de înţeles că îl va recompensa cu bani dacă acceptă să intermedieze această relaţie. Niciunul dintre agenţii ce au format escorta nu îşi amintesc să-i fi văzut pe cei doi inculpaţi stând de vorbă.
Martorul B.V.E. a observat că, între cei doi, a avut loc o discuţie pe holurile uneia dintre instanţele de judecată, după ce, iniţial, a declarat că discuţia a avut loc la 16 decembrie 2009, ulterior, a revenit şi a declarat că cele observate de el s-au petrecut la Tribunalul Dolj, în 18 decembrie 2009, când s-a apropiat de locul în care cei doi se aflau cu intenţia de a cere avocatei o consultaţie într-un litigiu în care avea interes. Martorul a declarat că nu a auzit ce au discutat, deplasându-se spre aceştia doar când a constatat că urmează să se despartă, precum şi faptul că inculpata F.N.S. i-a cerut să o contacteze spre a discuta despre litigiul său, la începutul anului 2010, înmânându-i o carte de vizită, pe care martorul a arătat-o inculpatului M.I., care i-a spus „să nu te iei de ea, că e prietena mea".
După redeschiderea şedinţei de judecată, în dosarul inculpatului O.B., denunţătorul Ş.G. a fost audiat ca martor de către completul de judecată. Observând că, de pe banca avocatului, inculpata F.N.S. îl priveşte insistent, martorul-denunţător şi-a îndreptat şi el privirea spre aceasta, moment în care, inculpata a făcut gestul de a duce o mână la ureche, Ş.G. înţelegând că aşteaptă să-i dea un telefon. De menţionat că, în dosarul în care Ş.G. fusese audiat ca martor, inculpata asigura asistenţa juridică martorei M.C.
În timp ce era scos din sala de judecată de către inculpatul M.I. (şeful escortei), acesta i-a cerut denunţătorului, vorbind în şoaptă, să facă în aşa fel încât să rămână ultimul la percheziţia corporală ce se efectuează, potrivit regulamentului penitenciarului, în camera denumită „filtru", înainte de introducerea arestaţilor în spaţiul de detenţie.
Procedând astfel, martorul denunţător a rămas singur cu inculpatul M.I. în camera de percheziţie din incinta Penitenciarului Craiova. Cu acest prilej, inculpatul M.I. i-a dat denunţătorului cartea de vizită a inculpatei F.N.S., comunicându-i că aceasta are relaţii printre magistraţii din Craiova, pe lângă care poate interveni spre a obţine punerea sa în libertate şi o pedeapsă favorabilă în dosarul în care era cercetat.
După această discuţie, inculpatul M.I. a însoţit spre Sectorul de deţinere nr. 3 cele 7 persoane private de libertate ce făcuseră deplasarea la Tribunalul Dolj, printre care se afla şi martorul denunţător.
La data de 17 decembrie 2009, Ş.G. a apelat-o pe inculpata F.N.S. la numărul de telefon înscris în cartea de vizită, şi aceasta i-a promis că va trece în ziua următoare la penitenciar, pentru a sta de vorbă. în data de 18 decembrie 2009, inculpata s-a prezentat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, unde a depus împuternicirea avocaţială, solicitând să stea de vorbă cu arestatul preventiv Ş.G.
Din conţinutul convorbirii pe care inculpata şi denunţătorul au avut-o, a rezultat că inculpata F.N.S. ştia deja pentru ce infracţiune fusese trimis în judecată Ş.G., că acesta fusese prins în flagrant, în timp ce primea o sumă de bani de la cel care îl denunţase, că la dosarul său existau probe rezultate din interceptarea şi înregistrarea de convorbiri telefonice. A mai rezultat că inculpata F.N.S. îl observase pe Ş.G. în sala de judecată, în data de 16 decembrie 2009, şi că vârsta (62 ani) şi seriozitatea martorului-denunţător fuseseră factorii ce o determinaseră să îşi îndrepte atenţia asupra sa.
A rezultat, de asemenea, că relaţia pe care cei doi interlocutori urmau să o stabilească, se baza pe aprecierile făcute de inculpatul M.I. asupra fiecăruia dintre ei, inculpata F.N.S. comunicând martorului denunţător că M.I. îl prezentase ca fiind un „om serios", iar Ş.G. comunicându-i inculpatei că M.I. o prezentase ca pe o persoană „cu mari relaţii la completele de judecată".
Niciun moment, pe parcursul convorbirii din 18 decembrie 2009, inculpata F.N.S. nu a dezminţit afirmaţiile făcute de coinculpatul M.I. la adresa sa cu privire la influenţa de care s-ar bucura pe lângă magistraţi ci, mai mult, în repetate rânduri, l-a atenţionat pe Ş.G. că despre aceste lucruri nu trebuie să mai discute cu nici o persoană, nici direct cu deţinuţii împreună cu care împarte camera, nici prin telefon cu vreo rudă sau prieten şi, cu atât mai puţin, cu apărătorul său ales - N.O. - fost procuror militar. L-a atenţionat, de asemenea, că pe parcursul derulării relaţiei pe care tocmai o stabileau, martorul denunţător urma a fi strict monitorizat de inculpatul M.I., pentru ca cei doi - inculpată şi coinculpat - să ştie dacă martorul comunică altor persoane conţinutul discuţiilor pe care le va avea cu inculpata.
Odată stabilit cadrul confidenţial înlăuntrul căruia relaţia inculpatei cu martorul denunţător se va derula, aceasta i-a pretins martorului Ş.G. suma de 10.000 euro, precizând că 3.000 euro reprezintă onorariul de avocat şi 7.000 euro pentru a interveni pe lângă judecătorii din cadrul Curţii de Apel Craiova spre a dispune punerea sa de îndată sub control judiciar. A precizat că nu este interesată să facă demersuri pe lângă judecătorii de la Tribunalul Dolj, competenţi a soluţiona pe fond cererea de liberare sub control judiciar, întrucât hotărârea acestei instanţe este supusă căii de atac a recursului, Curtea de Apel Craiova fiind instanţa unde va face intervenţiile, pentru că hotărârea adoptată aici este definitivă.
L-a lăsat astfel pe martor să înţeleagă că inculpata are relaţii şi la Tribunalul Dolj dar că, pentru cererea de liberare sub control judiciar, influenţa sa trebuia exercitată la Curtea de Apel Craiova.
În timp ce discutau, inculpata F.N.S. a completat contractul de asistenţă juridică din 18 decembrie 2009, în care a menţionat suma de 3.000 euro, cu titlu de onorariu şi 10.000 euro, în caz de „câştig de cauză". După completare, a intenţionat să-l treacă martorului denunţător printr-o fantă din geamul care îi despărţea, dar apoi a renunţat, contractul fiind ulterior găsit la locuinţa inculpatei, nesemnat de client. Înainte de a se despărţi, cei doi au stabilit că, în perioada ce va urma, inculpata să fie contactată de o rudă a martorului denunţător.
În după-amiaza de 18 decembrie - ora 18:04:01, inculpata a fost contactată de coinculpatul M.I. de la postul telefonic, prilej cu care inculpata F.N.S. i-a comunicat că stabilise cu Ş.G. ca acesta să ia legătura cu un verişor de-al său, care să-l viziteze la penitenciar pentru a-i comunica ce sumă de bani trebuie să-i remită şi, după aceea, să o contacteze telefonic pe inculpată. L-a asigurat pe inculpatul M.I. că, după ce se va întâlni cu verişorul, să se întâlnească şi cu el, pentru a-i spune „sărbători fericite", fiind evident că M.I. aştepta şi inculpata era de acord să-i remită o parte din banii pe care avocata urma a-i primi de la ruda denunţătorului.
Având în vedere aspectele rezultate din convorbirile telefonice şi ambientale, interceptate şi înregistrate prin ordonanţa nr. 224/P/2009 din 21 decembrie 2009, s-a dispus autorizarea ofiţerului de poliţie judiciară N.T., din cadrul D.N.A. - Serviciul Tehnic, de a efectua, în calitate de investigator cu identitare reală, activităţi de cercetare penală specifice în materia infracţiunilor de corupţie.
În temeiul dispoziţiilor ordonanţei procurorului, la data de 21 decembrie 2009, ora 15:46:15, investigatorul cu identitate reală a contactat-o telefonic pe inculpata F.N.S., care i-a comunicat că se află pe Valea Prahovei, şi i-a cerut să revină cu un telefon în 28 decembrie 2009.
La data de 28 decembrie 2009, ora 10 august 48, inculpata a fost contactată la telefon de investigatorul cu identitate reală, căruia i-a cerut să se întâlnească în Craiova, iar la ora 15:18:18 au avut din nou o convorbire telefonică explicând investigatorului cum să ajungă la sediul S.I.F. Oltenia.
După cum rezultă din conţinutul procesului-verbal din 28 decembrie 2009, întocmit de investigatorul cu identitate reală, acesta s-a întâlnit cu inculpata în jurul orei 15,24, în apropierea sediului S.I.F. Oltenia, de unde au mers - la sugestia inculpatei - în incinta localului P. amplasat vis-a-vis de clădirea S.I.F. Oltenia.
Din conţinutul convorbirii pe care au avut-o în local, a rezultat că inculpata F.N.S. a comunicat denunţătorului că fusese recomandată martorului Ş.G. de o persoană care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova, asigurându-l pe investigator - ce s-a prezentat cu numele D. - că va face tot ce este necesar pentru a obţine punerea în libertate a denunţătorului. A afirmat că nu este suficient ca apărătorul acestuia să se limiteze la efectuarea formalităţilor legal obişnuite, ci este necesar „să intri şi pe uşa din spate".
Pentru a-l convinge şi pe D. că are influenţă reală asupra magistraţilor, inculpata F.N.S. a precizat că Ş.G. are noroc „de o judecătoare ca lumea", care „îi dă cu suspendare şi îl pune de îndată în libertate", susţinând că „sunt şi judecători unde nu poţi" şi, exemplificând, s-a referit la un dosar penal strămutat de la Tribunalul Sibiu, dosar în care „am fost la una M. şi n-am putut să fac". Deci, o sută de mii! N-am putut.".
În localul P., investigatorul cu identitate reală a remis inculpatei F.N.S. suma de 3.000 euro, compusă din 30 de bancnote din cupiura de 100 euro, consemnate în procesul-verbal prin care procurorul a pus la dispoziţia investigatorului suma de 3.000 euro, pentru a o remite inculpatei.
Inculpata F.N.S. a primit banii şi i-a introdus în geanta personală, comunicând investigatorului cu identitate reală că, până la data de 12 ianuarie 2010, trebuie să fie pregătit cu încă 10.000 euro, şi chiar mai mult, şi asigurându-l că, în schimbul acestor sume de bani, Ş.G. va primi o pedeapsă privativă de libertate, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Data eronată a termenului de judecată fixat lui Ş.G. îi fusese comunicată inculpatei de martorul P.C.M. - avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Dolj.
În discuţia pe care a avut-o cu investigatorul, inculpata F.N.S. a recomandat cu insistenţă ca ceea ce discută şi fac să fie strict confidenţial, iar prin telefon să discute „codificat". S-a întocmit la data de 07 ianuarie 2010, procesul-verbal de redare a conţinutului dialogului ambiental, purtat la 28 decembrie 2009, de către investigator şi inculpată.
După ce s-a despărţit de investigator, inculpata F.N.S. s-a deplasat la domiciliul său, iar ulterior, la circa 15 minute, cu ajutorul unui taxi, s-a deplasat la sediul P.B. - Sucursala Craiova, în scopul de a efectua cu suma de 3.000 euro o rambursare anticipată, parţială, a unui credit contractat pe cabinetul de avocat la data de 10 iulie 2009. În 29 decembrie 2009 nu s-a deplasat decât la sediul aceleiaşi bănci, unde a discutat cu o angajată a acesteia şi, de aici, a mers la B.C. unde s-a întâlnit cu sora sa - F.C. - de la care a primit suma de 5.000 lei, necesară pentru rambursarea creditului.
La ora 15,00, inculpata F.N.S. a revenit la sediul P.B., a preschimbat în lei suma de 3.000 euro, şi a adăugat suma de 5.000 lei primită de la sora sa, achitând astfel integral creditul contractat.
La aceeaşi dată, a fost apelată telefonic de Ş.G., căruia i-a promis că îl va vizita la penitenciar în data de 30 decembrie, din conţinutul procesului-verbal de supraveghere operativă, rezultând că la 29 decembrie 2009 ora 1235, inculpata F.N.S. se afla în incita I.P.J. Dolj, iar la ora 15,45, s-a prezentat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, depunând împuternicire avocaţială şi solicitând să discute cu Ş.G.
Din conţinutul convorbirii ambientale interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei nr. 10/2009 a Curţii de Apel Craiova, a rezultat că inculpata F.N.S. a susţinut că, la momentul la care martorul denunţător o contactase telefonic, se afla în locuinţa judecătorului S.A. din cadrul Tribunalului Dolj, care era judecătorul desemnat cu soluţionarea dosarului în care Ş.G. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi că tocmai discuta cu aceasta situaţia arestatului preventiv.
Inculpata F.N.S. a pretins că fusese colegă cu judecătorul mai sus menţionat şi că, în ziua de 05 ianuarie 2010, aceasta îi va comunica ce sumă de bani pretinde pentru a dispune condamnarea lui Şutoi Gheorghe la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării.
La data de 05 ianuarie 2010, inculpata F.N.S. s-a deplasat la penitenciar, unde a prezentat împuternicire avocaţială, din procesul-verbal de redare a convorbirii ambientale rezultând că inculpata a pretins către denunţător că judecătorul S.A. ceruse suma de 10.000 euro pentru a soluţiona favorabil dosarul lui Ş.G. şi, pentru că acesta din urmă a atenţionat-o cu privire la faptul că se înţeleseseră iniţial pentru o altă sumă care includea şi onorariul de avocat, i-a spus că aşteaptă să primească de la D. doar suma de 7.000 euro, întrucât banii trebuie să ajungă la judecător până la termenul din 11 ianuarie 2010.
Temerile denunţătorului, în sensul că hotărârea ce urma a fi dispusă de S.A. era supusă cenzurii Curţii de Apel Craiova, au fost înlăturate de către inculpata F.N.S. care a susţinut că va face astfel încât dosarul să cadă la unul dintre cele două complete cu care se află în bune relaţii, precum şi faptul că ar fi posibil ca dosarul nici să nu ajungă pe rolul Curţii de Apel Craiova, dacă ar motiva, printr-o „atenţie de 1.000 - 2.000 euro", două magistrate-procuror de la D.N.A. - Serviciul Craiova, care se numără printre relaţiile sale, spre a nu declara apel. Înainte de a se despărţi de denunţător, inculpata F.N.S. i-a comunicat acestuia că îi va spune, în data de 06 ianuarie 2010, ce sume de bani pretind procurorii D.N.A. pentru a nu declara apel.
La această ultimă dată, inculpata F.N.S. l-a vizitat din nou pe Ş.G. la penitenciar, depunând împuternicirea avocaţială, şi i-a cerut acestuia să comunice lui D. că trebuie să-i dea suma de 7.000 euro pentru a o remite judecătorului S.A., precum şi suma de 2.000 euro, pentru a remite câte 1.000 euro fiecăreia dintre cele două magistrate-procuror de la D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, pe care nu le-a individualizat prin nume şi prenume. De asemenea, a susţinut că nu va fi nicio problemă, nici cu şefa Serviciului Teritorial Craiova al D.N.A., pe care o cunoaşte, lăsând să se înţeleagă că se întâlneşte cu aceasta la petreceri.
La data de 07 ianuarie 2010, ora 11:38:16, inculpata F.N.S. l-a apelat telefonic pe investigatorul cu identitate reală, întrebându-l dacă ajunge în Craiova în ziua respectivă, şi cei doi au convenit să se întâlnească în ziua următoare, în jurul orei 14:00, iar la ora 13:56:39 a fost apelată de către inculpatul M.I., căruia i-a comunicat că, în data de 08 ianuarie 2010, după ora 14 „va veni sora ei, iar coinculpatul i-a spus că o va suna a doua zi, după ora 1500.
La data de 08 ianuarie 2010, ora 13:40, inculpata F.N.S. şi investigatorul cu identitate reală s-au întâlnit în faţa sediului Baroului Dolj, de unde au mers în incinta Restaurantului K., s-au aşezat la o masă amplasată în apropierea uşii de acces în local, discutând despre modul în care inculpata va obţine eliberarea din arest a lui Ş.G., apoi investigatorul cu identitate reală a înmânat inculpatei suma de 7.000 euro, formată din 8 bancnote de câte 500 euro şi 30 bancnote a câte 100 euro, marcate criminalistic, conform procesului-verbal din 08 ianuarie 2010.
Primind banii, inculpata F.N.S. i-a introdus, fără a-i număra, în buzunarul exterior stâng al hainei în care era îmbrăcată, cei doi continuându-şi dialogul până la momentul intervenţiei echipei operative.
Fiind întrebată cu privire la motivul prezenţei în restaurant, inculpata F.N.S. a declarat că, în calitate de avocat, primise un onorariu de la un client, în sumă de 10.000 euro, precizând că banii se află supra sa, şi indicând buzunarul în care îi pusese.
În prezenţa martorilor asistenţi, banii au fost scoşi din buzunarul inculpatei F.N.S., folosindu-se mânuşi chirurgicale şi numărându-se, constatându-se, astfel, că sunt în sumă de 7.000 euro, formată din 8 bancnote din cupiura de 500 euro şi 30 bancnote din cupiura de 100 euro.
S-a procedat la examinarea bancnotelor cu lampa UV, constatându-se că pe 3 bancnote din cupiura de 500 euro şi pe trei din cupiura de 100 euro, atât pe avers, cât şi pe revers, se află substanţă fluorescentă de culoare verde, iar pe reversul acestor bancnote este inscripţionată „Trafic 08 ianuarie 2010". Substanţa fluorescentă de culoare verde s-a observat în spectrul UV şi pe degetul mare de la mâna stângă a inculpatei F.N.S., aspecte consemnate în cuprinsul procesului-verbal de prindere în flagrant.
Cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatei F.N.S., în baza autorizaţiei de percheziţie din 08 ianuarie 2010 emisă de Curtea de Apel Craiova, a fost găsit, în carnetul de contracte de asistenţă juridică, şi contractul din 20 august 2008, încheiat cu T.A. pentru suma de 100.000 euro, în care s-a consemnat că s-ar fi achitat cu chitanţa din 25 septembrie 2008 suma de 13.000 euro. Din verificările efectuate a rezultat că T.A., şi alţii, au fost cercetaţi în Dosarul nr. 2053/85/2007 al Tribunalului Dolj, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 406 din 30 septembrie 2009 de către magistratul judecător M.C., dosarul fiind strămutat de la Tribunalul Sibiu.
Reţine instanţa de fond că situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, s-a probat - pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti - pe baza următoarelor mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile denunţătorului Ş.G., procese-verbale de redare a convorbirilor ambientale purtate de denunţător şi inculpată în datele de 18 decembrie 2009, 29 decembrie 2009, 05 ianuarie 2010 şi 06 ianuarie 2010, precum şi dintre investigatorul cu identitate reală şi inculpată în datele de 21 decembrie 2009 şi 08 ianuarie 2010, procese-verbale efectuate de investigatorul cu identitate reală privind activităţile desfăşurate în baza ordonanţei nr. 225/P din 21 decembrie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice efectuate în perioada 17 decembrie 2009 - 08 ianuarie 2010; procesul-verbal de prindere în flagrant din 08 ianuarie 2010, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, procesul-verbal de supraveghere operativă, planşe fotografice judiciare, copii conforme cu originalul de pe registrul de acces în Penitenciarul Craiova din datele de 18, 28, 29 decembrie 2009, 05 şi 06 ianuarie 2010, copii ale împuternicirilor avocaţiale prezentate de inculpată la penitenciar, declaraţiile martorilor P.C.M., N.O., P.C., B.V.E., N.L.M., B.T.G., A.C., S.C.C., C.M., M.D.C., declaraţiile inculpatului M.I. şi declaraţiile inculpatei F.N.S., precum şi fişele de cazier judiciar.
În legătură cu apărările inculpaţilor, instanţa de fond le-a respins ca fiind formale, atâta timp cât - din ansamblul probator administrat -rezultă cu prisosinţă săvârşirea faptelor de către cei doi inculpaţi. Relevant în acest sens, în opinia instanţei de fond, este dialogul ambiental purtat între denunţătorul Ş.G. şi inculpata F.N.S. din 18 decembrie 2009 şi cel din 29 noiembrie 2009, cât şi cel dintre inculpată şi investigatorul cu identitate reală, din 28 decembrie 2009, în ceea ce priveşte pe inculpata F.N.S., respectiv discuţia telefonică înregistrată între inculpaţii F.N.S. - M.I., la data de 18 decembrie 2009 (fila 187 d.u.p.).
În final, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatei F.N.S., constând în aceea de a pretinde de la martorul-denunţător Ş.G., în data de 18 decembrie 2009, suma de 10.000 euro, reprezentând onorariu, iar 7.000 euro pentru a-i remite magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, spre a-i determina să dispună punerea în libertate sub control judiciar şi, ulterior, o hotărâre favorabilă denunţătorului în cauza în care era judecat, iar la data de 5 ianuarie 2010 a mai pretins, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi suma de 2.000 euro, afirmând că are influenţă asupra magistraţilor procurori din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, pentru a-i determina să nu declare apel în dosarul denunţătorului, primind suma de 10.000 euro, în două tranşe, respectiv 3.000 euro în data de 21 decembrie 2009 şi 7.000 euro în data de 08 ianuarie 2010, când a fost prinsă în flagrant, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Tot astfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.I., instanţa de fond a apreciat că fapta acestuia - constând în aceea de a sprijini pe inculpata F.N.S., în activitatea infracţională desfăşurată, în schimbul sumei de 1.000 euro, intermediind relaţia dintre inculpată şi denunţător şi prezentând-o lui Ş.G. ca fiind o avocată ce are influenţă asupra magistraţilor judecători şi procurori din municipiul Craiova, asigurându-l pe acesta că inculpata poate obţine punerea sa în libertate, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea judiciară a pedepselor instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi scopul executării pedepsei, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
În opinia instanţei de fond, funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, proporţionare a acesteia, care să ţină seama şi de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate. O pedeapsă deosebit de aspră, în raport cu datele personale ale inculpatului, este adesea neconvingătoare şi neeficientă, nefiind în măsură să-şi atingă scopul.
Referitor la pedepsele aplicate celor doi inculpaţi, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că infracţiunile comise de cei doi sunt grave, prezintă un pericol social ridicat, au consecinţe deosebit de negative în societate, şi aduc o gravă atingere prestigiului justiţiei, fapt pentru care se impune condamnarea acestora la pedepse privative de libertate. Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că, pe lângă pedepsele privative de libertate aplicate fiecărui inculpat, aceştia nu mai pot activa în cadrul instituţiilor respective şi că pedepsele ce le vor fi aplicate vor avea efecte pe tot parcursul vieţii, marcându-le existenţa şi evoluţia profesională şi socială, reprezintă mai mult decât o pedeapsă penală. În sinteză, instanţa de fond a reţinut conduita inculpaţilor anterior comiterii faptelor, cât şi împrejurarea că nu au mai fost sancţionaţi sau pedepsiţi, că provin dintr-un mediu social stabil, că erau încadraţi în muncă la data comiterii faptelor, precum şi împrejurarea că inculpata are în întreţinere un copil minor, iar coinculpatul este în vârstă de 52 de ani.
Împotriva sentinţei, în termen legal, M.P. şi ambii inculpaţi au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:
- în faţa instanţei de fond, ambii inculpaţi au beneficiat de asistenţa avocaţilor aleşi; cu acordul lor, ambii inculpaţi au fost ascultaţi (fii. 66-67, fii. 68). Instanţa iniţial sesizată, şi apoi instanţa căreia i s-a strămutat cauza, au ascultat persoanele propuse ca martor prin actul de sesizare - în condiţii de publicitate şi contradictorialitate - cei 2 inculpaţi, şi avocaţii lor aleşi, având posibilitatea de a interoga respectivele persoane. Pentru 3 martori, având în vedere acordul apărării şi acuzării, nu s-a mai procedat la ascultare în pretoriul instanţei (pag. 1-2 a încheierii de dezbateri).
Nu au fost propuse probe noi, nu au fost formulate cereri prealabile dezbaterilor, situaţie care a presupus necesitatea trecerii la dezbateri.
- în faţa instanţei de recurs, cauza a fost amânată la cererea inculpatului M.I., aflat în stare de libertate, pentru ca acesta să-şi angajeze un avocat (termenul din 16 noiembrie 2010). Înalta Curte a reţinut situaţia privării de liberate a coinculpatei F.N. şi acordul acesteia pentru amânarea judecării cauzei, dar sub condiţia acordării unui termen scurt (fii. 38), acordând o amânare, după ce a pus în vedere coinculpatului M.I. drepturile şi obligaţiile procesuale ce îi revin potrivit legii (P.V. din 16 noiembrie 2010 - fii.37). La noul termen acordat, inculpatul M.I., aflat în stare de libertate, s-a prezentat, însoţit de avocat ales (fii. 45), nefiind depuse la dosar motive scrise de recurs.
După ce s-au consultat cu avocaţii aleşi, ambii inculpaţi au invocat în faţa instanţei de recurs „dreptul la tăcere", nefiind de acord să dea declaraţii la Înalta Curte, ca instanţă de control judiciar.
De asemenea, la termenul anterior, a fost încuviinţată cererea avocatului ales al inculpatei F.N.S. de clarificare a aspectului privind originalul contractului de asistenţă judiciară (fii. 38, fii. 40).
Nici inculpaţii personal, şi nici avocaţii acestora, nu au mai propus probe noi în recurs, şi nici nu au formulat alte cereri cu privire la obiectul judecăţii.
Examinând pe fond recursurile declarate, Înalta Curte reţine următoarele:
Asupra recursurilor declarate de inculpaţi:
În sinteză, pentru ambii inculpaţi, motivele invocate, de nelegalitate şi netemeinicie ale sentinţei, au fost aceleaşi, după cum urmează:
1) neverificarea regularităţii rechizitoriului de către instanţa de fond, în opinia apărării sancţiunea fiind casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apărarea nu a menţionat felul nulităţii - relativă sau absolută - care, în opina sa, ar justifica concluzia necesităţii anulării procedurii judiciare desfăşurată în primă instanţă. Critica este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Împrejurarea că judecătorul, în mod expres, nu a pus în discuţie regularitatea rechizitoriului - şi nu a menţionat acest lucru în încheiere - nu presupune, „ab initio", că această activitate procesuală nu s-a realizat, verificarea fiind prealabilă şi obligatorie pentru a se trece la legala învestire a instanţei cu soluţionarea cauzei.
Nu în ultimul rând, activitatea procesuală prevăzută de art. 300 C. proc. pen. nu este sancţionată, în cazul în care aceasta nu se menţionează „expresis verbis" în încheiere, prin nulitatea absolută. în consecinţă, eventuala nemulţumire a acuzatului trebuia făcută cunoscută instanţei, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen., fie chiar în cursul efectuării activităţii procesuale de judecată la respectivul termen, fie la termenul ulterior.
De altfel, apărarea - în recurs - nu a indicat dacă, în realitate, chiar există o astfel de neregularitate a actului de sesizare a instanţei, şi în ce ar consta aceasta, ceea ce conferă criticii un aspect pur formal.
Din examinarea încheierii din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, nu rezultă că inculpaţii, ori apărătorii lor aleşi, ar fi solicitat instanţei de fond să fie puse în discuţie neregularităţi ale rechizitoriului (fii. 73-74).
2) necitirea rechizitoriului de către instanţa de fond, în opinia apărării sancţiunea fiind, de asemenea, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Nici această critică nu este întemeiată pentru următoarele motive:
Cele menţionate la pct. 1 sunt valabile şi pentru înlăturarea acestei critici.
În primul rând, rechizitoriul a fost primit - în copie - de către inculpata F.N. (potrivit art. 318 C. proc. pen.), actele şi lucrările dosarului nesugerând că aceasta ar fi invocat necomunicarea copiei rechizitoriului. În al doilea rând, inculpatul M.I. a fost trimis în judecată în stare de libertate, deci a avut posibilitatea să citească rechizitoriul din dosarul cauzei, şi chiar să primească - la cerere - o copie a acestui act de sesizare a instanţei.
Avocatul ales al inculpatei F.S.N. a solicitat, încă de la 05 februarie 2010 şi 10 februarie 2010, obţinerea copiilor de pe actele dosarului, precum şi studierea întregului dosar (fii. 36, 38, 59).
De asemenea, şi apărătorul inculpatului M.I. a solicitat, la datele de 12 ianuarie 2010 şi 18 februarie 2010, studierea dosarului (fii. 61, 65).
În final, nu se constată - din actele şi lucrările dosarului - că inculpaţii ar fi invocat această neregularitate chiar în cursul procedurii judiciare la instanţa de fond (în şedinţa respectivă) - după caz, fie înainte de a se trece la audierea lor, fie la termenul ulterior din 5 martie 2010 - aceste constatări fiind de natură să justifice concluzia caracterului formal al criticii în recurs.
Înainte de consemnarea declaraţiilor făcute de inculpaţi, potrivit conţinutului filelor 66 şi 68, rezultă că acestora li s-au adus la cunoştinţă şi explicat acuzaţiile (natura şi cauza acuzaţiilor), precum şi faptul că li s-au adus la cunoştinţă drepturile şi garanţiile procesuale, inclusiv „dreptul la tăcere".
3) neînceperea urmăririi penale faţă de inculpatul M.I., în opinia apărării punerea în mişcare a acţiunii penale prin rechizitoriu nefiind de natură să acopere această neregularitate a urmăririi penale. Nici această critică nu este întemeiată pentru următoarele argumente:
Pentru examinarea echitabilităţii procedurii de urmărire penală este esenţial să se constate în ce măsură organele de urmărire penală au respectat drepturile şi garanţiile acuzatului. Or, din această perspectivă, se constată că:
- prin P.V. din 13 ianuarie 2010, s-a adus la cunoştinţa învinuitului M.I. începerea urmăririi penale, precizându-se natura şi cauza acuzaţiei, drepturile şi garanţiile procesuale, precum obligaţiile sale procesuale (pag. 333-334);
- din conţinutul P.V. respectiv, rezultă că învinuitul s-a prezentat la procuror cu un avocat ales (fii. 334, fii. 335) şi că a fost de acord să dea declaraţii;
- din acelaşi act, rezultă că un exemplar al respectivului P.V. a fost remis învinuitului (fii. 334);
- imediat aducerii la cunoştinţă a acuzaţiilor, în prezenţa avocatului ales, învinuitul a dat declaraţii, acestea fiind semnate inclusiv de avocatul ales (fii. 339-347), avocatul fiind prezent şi la confruntări (fii. 348-349), semnând actele procedurale;
- învinuitul a fost asistat de acelaşi avocat ales la prezentarea materialului de urmărire penală (fii. 350), semnând înscrisul procedural.
Declaraţia olografă de la fil. 337-338 a fost dată la 9 ianuarie 2010, anterior începerii urmăririi penale (12 ianuarie 2010), ca act premergător, iar nu în calitate de învinuit sau inculpat. La finalul acesteia, numitul M.I. menţionează expres „aceasta este declaraţia pe care o dau, o susţin şi o semnez, fiind scrisă personal fără a fi influenţat şi intimidat de cineva, azi 9 ianuarie 2010, între orele 8.10 - 9.30".
Nu în ultimul rând, această pretinsă încălcare a drepturilor procesuale nu a fost invocată de învinuit în cursul urmăriri penale, şi nici expusă cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în prezenţa avocatului ales (fii. 350 verso).
4) faptelor săvârşite le-ar lipsi intenţia, solicitându-se achitarea ambilor inculpaţi în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen. (lipsa intenţiei, ca element constitutiv al laturii subiective). În apărarea lor, în sinteză, inculpata F.N. a susţinut că a solicitat „un onorariu" şi, respectiv, „un onorariu de succes", iar inculpatul M.I. a susţinut că doar a intermediat o legătură între o persoană ce avea nevoie de asistenţă juridic şi un avocat. Această critică este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Prin interpretarea cazului de achitare prevăzut de art. 10 lit. d) din C. proc. pen. - în raport de ordinea acestuia printre cele prevăzute de art. 10 C. proc. pen. şi corelat cu doctrina şi jurisprudenţa în materie - rezultă că acesta presupune: 1) fapta există în materialitatea ei; 2) fapta este prevăzută de legea penală; 3) fapta a fost săvârşită de inculpat; 4) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii (în speţă, potrivit apărării - intenţia ca element al laturii subiective).
De altfel, Înalta Curte constată că inculpaţii - în esenţă - nu au contestat săvârşirea faptelor în materialitatea lor, ci doar au dat o altă interpretare ori semnificaţie faptelor ce fac obiectul judecăţii în cauză.
Probatoriul administrat (interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, precum şi declaraţiile martorilor arătaţi, probe deja examinate în hotărâre) infirmă categoric modul de interpretare dat faptelor de către cei doi inculpaţi care - puşi în faţa unor probe irefutabile în acuzare - au încercat, dacă nu să înlăture orice fel de răspundere judiciară, cel puţin să o atenueze într-un mod cât mai convenabil apărării lor.
Elementul laturii subiective (intenţia) nu este relevat, post-factum, prin apărările subiective ori prin expunerea unor ipoteze de către inculpat, ci este relevat prin modul concret de desfăşurare a faptelor, la timpul respectiv, fapte ce fac obiectul cercetării penale, respectiv, obiectul judecăţii. Desfăşurarea secvenţială a faptelor, astfel cum a rezultat din coroborarea probatoriului administrat (declaraţiile martorilor, chiar şi declaraţiile inculpaţilor, dar mai ales al convorbirilor înregistrate şi transcrise), relevă - dincolo de orice îndoială rezonabilă pentru un observator obiectiv şi independent - că ambii inculpaţi au acţionat în mod conştient, voit, în sensul săvârşirii faptelor incriminate de legea penală pentru care au fost trimişi în judecată, desfăşurând o activitate orientată neechivoc pentru obţinerea nelegală a unor sume de bani, lăsându-se să se înţeleagă că este posibilă influenţarea unor magistraţi (judecători şi procurori) în vederea obţinerii unor soluţii favorabile denunţătorului. Prin modul în care, în mod concret, a acţionat coinculpatul M.I. fapta acestuia este încadrabilă juridic în complicitate la trafic de influenţă, adică ca fiind persoana care „cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală" (art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP)). „Garanţiile" verbale date denunţătorului cu privire la posibilităţile inculpatei de influenţare a magistraţilor locali, dar şi cu privire la seriozitatea denunţătorului, modul concret în care a asigurat legătura dintre inculpată şi acesta din urmă (astfel cum rezultă din probatoriul administrat, inclusiv din convorbirile înregistrate şi transcrise), depăşesc limitele unui simplu ajutor acordat pentru găsirea unui avocat, pentru mijlocirea unei relaţii avocat-inculpat, mai ales dacă se are în vedere funcţia îndeplinită de către acesta (şeful escortei care asigura prezentarea arestaţilor la instanţe).
Se poate conchide că însăşi „aprecierile" inculpatului M.I. cu privire la relaţiile pe care inculpata-avocată le-ar fi avut printre magistraţii locali au fost de natură să convingă denunţătorul de realitatea posibilităţii influenţării actului de justiţie, mai ales că acestea proveneau de la un funcţionar cu o anumită poziţie profesională, aflată într-o oarecare legătură cu sistemul judiciar.
5) faptele săvârşite ar fi fost urmarea unei „provocări" - fie din partea denunţătorului, fie din partea investigatorului cu identitate reală -în sensul art. 68 C. proc. pen. Critica este neîntemeiată pentru motivele ce se vor arăta:
a) aplicabilitatea principiului loialităţii administrării probelor a fost analizată în jurisprudenţa Curţii Europene şi în materia „provocării poliţieneşti" sau a „agenţilor provocatori". „Agenţii provocatori" sunt agenţi infiltraţi ai statului sau orice persoană ce acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi (în procesul penal, a organelor poliţiei sau a procurorului), care în activitatea desfăşurată îşi depăşesc limitele atribuţiilor conferite de lege de a acţiona în scopul relevării activităţii infracţionale a unei persoane, provocănd-o pe aceasta să comită infracţiuni în vederea administrării de probe în acuzare.
Curtea Europeană a făcut însă distincţia între acţiunea agenţilor provocatori - acţiunea ofiţerilor de poliţie sau a persoanei ce acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi creând intenţia criminală care anterior nu exista - şi celelalte cazuri, în care acuzatul avea deja predispoziţia de a comite infracţiuni.
b) „flagrantul" constituie o metodă de investigaţie care, anterior pregătirii organizării sale, presupune o serie de măsuri de supraveghere, interceptări ale comunicaţiilor sau documentelor, obţinerea autorizaţiilor de percheziţie pentru a putea declanşa, după caz, imediat percheziţia domiciliară, şi are ca obiectiv prinderea făptuitorului în momentul comiterii faptei sau imediat după consumarea acesteia, strângerea şi ridicarea probelor. Constatarea infracţiunii flagrante se consemnează într-un proces-verbal care constituie mijloc de probă (art. 90 alin. (1) C. proc. pen.) în privinţa acestei activităţi tactice de urmărire penală se face o netă delimitare între „procedura organizării flagrantului" şi „provocarea săvârşirii infracţiunii de corupţie în scopul obţinerii de probe" deoarece, conform art. 68 alin. (2) C. proc. pen., "este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe."
Aşa cum s-a menţionat, provocarea din partea agenţilor statului poate avea loc prin desfăşurarea activităţilor investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, cu depăşirea limitelor cadrului legal (cel prevăzut de art. 261 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările ulterioare). Legea specială reglementează şi o „procedură de simulare a comportamentului infracţional", constând în promiterea, oferirea sau, după caz, darea de bani sau alte foloase, în condiţiile prevăzute la art. 254, art. 256 sau art. 257 C. pen., procedură care este supusă autorizaţiei procurorului, conform art. 261 alin. (6) din lege.
Utilizarea acestor „tehnici speciale de investigaţie", prin ele însele, nu sunt incompatibile cu dreptul la un proces echitabil, însă jurisprudenta C.E.D.O. subliniază că utilizarea acestor „tehnici ascunse" trebuie să aibă limite clare.
Astfel, pe baza conţinutului art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi a jurisprudenţei C.E.D.O. se poate reţine existenta „provocării" dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1. situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când există o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea unui denunţător sau a unui martor anonim.
2. lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie.
Pentru examinarea apărării privind „provocarea", este necesară menţionarea cadrului procesual prevăzut de art. 261 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel:
(1) în cazul în care există indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea de către un funcţionar a unei infracţiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen., sau de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, în scopul descoperirii faptelor, identificării făptuitorilor şi obţinerii mijloacelor de probă.
(2) Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare, anume desemnaţi în acest scop, în condiţiile legii.
(3) Investigatorii cu identitate reală sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare.
(4) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală este dată prin ordonanţă motivată de procurorul competent să efectueze urmărirea penală, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, care poate fi prelungită motivat numai dacă temeiurile care au determinat autorizarea se menţin. Fiecare prelungire nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală a autorizării, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi 4 luni.
(5) Ordonanţa procurorului prin care se autorizează folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 203 din C. proc. pen., următoarele:
a) indiciile temeinice şi concrete cu privire la săvârşirea sau la pregătirea săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 254, 256 sau 257 din C. pen.;
b) funcţionarul faţă de care există presupunerea că a săvârşit sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 254, 256 sau 257 C. pen., atunci când identitatea acestuia este cunoscută;
c) activităţile pe care investigatorul sub acoperire sau investigatorul cu identitate reală este autorizat să le efectueze;
d) identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează a efectua activităţile autorizate;
e) perioada pentru care se dă autorizarea.
(6) Investigatorii sub acoperire sau investigatorii cu identitate reală pot fi autorizaţi să promită, să ofere sau, după caz, să dea bani ori alte foloase unui funcţionar, în condiţiile prevăzute la art. 254, 256 sau 257 din C. pen.
(7) Procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire sau de investigatorii cu identitate reală cu privire la activităţile desfăşurate, autorizate în condiţiile alin. (6), pot constitui mijloace de probă şi pot fi folosite numai în cauza penală în care a fost dată autorizarea.
(8) Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvăluită în timpul ori după terminarea acţiunii acestora.
(9) Procurorul competent să autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să-i cunoască adevărata identitate, cu respectarea secretului profesional.
(10) Investigatorii sub acoperire sau investigatorii cu identitate reală pot fi audiaţi ca martori în condiţiile art. 862 din C. proc. pen.
Astfel, în faza iniţială a procedurii judiciare, au existat suspiciuni în legătură cu posibila implicare (atragere) în acte de corupţie a unor judecători şi procurori (fii. 37 d.u.p.), prin rechizitoriu fiind dispusă şi o soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de un judecător (pag. 20, pag. 22 din rechizitoriu).
Apărarea nu a menţionat în mod concret în ce ar consta activitatea de „provocare", ori în ce ar consta depăşirea cadrului legal prevăzut de art. 261 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, la dosar fiind depuse actele şi lucrările procedurale legate de folosirea investigatorului cu identitate reală.
Nu în ultimul rând, pe de o parte, această folosire a investigatorului cu identitate reală a fost consecinţa relevării ipotezei posibilei atrageri în acte de corupţie a unor magistraţi, iar pe de altă parte, la momentul respectiv inculpaţii luaseră rezoluţia infracţională, neexistând la dosar probe sau indicii temeinice în sensul că această rezoluţie infracţională ar fi fost „inoculată" conştiinţei şi voinţei inculpaţilor de către investigator, ori de către denunţător.
11) sa susţinut că instanţa de fond nu ar fi examinat apărările inculpatei F.N.S. (prezentate atât la dezbateri, cât şi prin concluziile scrise). Nici această critică nu este întemeiată pentru următoarele motive:
Este adevărat că, potrivit art. 342 C. proc. pen. părţile pot depune concluzii scrise, chiar dacă nu au fost cerute de instanţă.
În principiu, conţinutul acestor concluzii scrise ale apărării nu pot să depăşească însă limitele apărărilor expuse cu ocazia dezbaterilor, deoarece ar fi încălcate principiile contradictorialităţii, publicităţii şi „egalităţii de arme", „aspectele suplimentare" prezentate în concluziile scrise depuse la dosar prin registratură nefiind cunoscute de celelalte părţi şi de procuror.
Nu în ultimul rând, deşi cauza a rămas în pronunţare la data de 06 august 2010, pronunţarea fiind amânată la data de 12 august 2010, concluziile scrise au fost depuse la data de 11 august 2010, deci cu numai o zi înainte de data pronunţării sentinţei (fii. 65-68, 69-70).
Examinând totuşi „concluziile scrise" se constată, de altfel, că - în esenţă - apărările inculpaţilor sunt aceleaşi ca şi cele prezentate cu ocazia dezbaterilor.
În Avizul nr. 11 (2008) al C.C.J.E. în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se arată că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O., întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (C.E.D.O.: Boldea împotriva României din 15 februarie 2007; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997).
Or, din verificarea părţii expozitive a sentinţei atacate, rezultă că instanţa de fond a examinat apărările inculpatei şi, motivat, le-a înlăturat, apreciind că acestea sunt formale, făcând trimitere la probele care contrazic aceste apărări (pag. 9-10 a sentinţei).
Instanţa nu are obligaţia, potrivit legii, să motiveze de ce nu a aplicat dispoziţiile art. 181 C. pen., de ce nu a reţinut în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante, ori de ce nu a dispus aplicarea art. 81 sau art. 861 C. pen.
Dimpotrivă, legea obligă judecătorul să facă aceste motivări numai în situaţia în care le reţine sau le aplică.
Înalta Curte mai constată şi o anumită neclaritate cu privire la cererile şi apărările inculpatei legată de „provocare" deoarece, pe de o parte, se susţine că este „provocare" în sensul art. 68 C. proc. pen. (care vizează loialitatea obţinerii probelor), iar pe de altă parte, se sugerează reţinerea „provocării" ca circumstanţă atenuantă (care însă, ca circumstanţă atenuantă, este prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen., şi are ca efect reducerea pedepsei) - pag. 6 a încheierii de dezbateri, pag. 3 a concluziilor scrise.
Înalta Curte apreciază ca suficientă reproducerea textului art. 73 lit. b) din C. pen. pentru a justifica, suplimentar, de ce instanţa de fond nu a dat curs cererii inculpatei.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă".
Asupra recursului declarat de M.P.:
Reprezentantul M.P. a susţinut motivele scrise de recurs, pentru argumentele ce se vor arăta Înalta Curte apreciind ca întemeiate numai criticile referitoare la pedeapsa complementară, pedeapsa accesorie şi aplicarea dispoziţiilor din legea specială cu privire la suma de 3.000 de euro.
1) în situaţia în care funcţiile îndeplinite de cei doi inculpaţi au constituit contextul în care au fost săvârşite faptele ce au format obiectul judecăţii, aceştia folosindu-le pentru săvârşirea infracţiunilor, este întemeiată critica M.P. în legătură cu neaplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.;
2) pentru identitate de raţiune juridică, este întemeiată şi critica M.P. cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II~a lit. b) şi c) din C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.;
3) întemeiată este şi critica referitoare la neaplicarea dispoziţiilor legale speciale pentru suma de 3.000 de euro, şi referitoare la măsurile asigurătorii, această sumă urmând să fie restituită organului judiciar.
Înalta Curte, examinând prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (caz invocat de către M.P., dar avut în vedere de către instanţă şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.), constată următoarele:
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Particularizând aceste criterii la prezenta cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Pe de o parte, ambii inculpaţi sunt necunoscuţi cu antecedente penale, la dosar neexistând probe sau indicii care să sugereze că, până la data faptelor, ar mai fi fost cercetaţi pentru fapte săvârşite în legătură cu funcţiile îndeplinite, ori pentru alte fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, la data faptelor, inculpaţii aveau ocupaţii stabile, din care obţineau veniturile băneşti necesare, erau integraţi social şi familial. Se mai reţine că, în esenţă, inculpaţii nu au negat materialitatea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, atribuind numai o altă semnificaţie acestora - atitudine procesuală care se încadrează în limitele rezonabile ale apărării acuzatului.
Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate ignora pericolul social ridicat al faptelor săvârşite de inculpaţi, de natură să afecteze încrederea membrilor societăţii, a justiţiabililor, în actul de justiţie, prin acreditarea ideii că, în schimbul unor sume de bani, acesta poate fi influenţat de o manieră convenabilă părţilor dintr-un dosar aflat pe rolul instanţelor.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că datele personale ale inculpaţilor, fără a putea primi relevanţa judiciară a unor circumstanţe atenuante, sunt de natură a influenţa stabilirea cuantumului pedepselor prin acordarea efectului prevăzut de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Trebuie avut în vedere şi scopul pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut în art. 52 alin. (1) şi (2) C. pen. Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că reducerea pedepselor aplicate către minimul special al textului incriminator - în contextul datelor personale ale celor doi inculpaţi şi al funcţiilor anterior îndeplinite - nu ar fi de natură să contravină realizării cerinţelor legale privind scopul pedepsei penale - constrângerea, reeducarea, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi, nu în ultimul rând, formarea unei atitudini corecte faţă de activitatea profesională, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Consideraţiile privitoare la pericolul social concret al faptelor, astfel cum au fost menţionate de Înalta Curte, în acord cu cele ale instanţei de fond, justifică concluzia excluderii opţiunii pentru o modalitate neprivativă de libertate pentru executarea pedepsei.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile M.P., precum şi a celor 2 inculpaţi şi, în limitele arătate, va casa sentinţa atacată.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatei F.N. se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de inculpaţii F.N.S. şi M.I. împotriva sentinţei penale nr. 245 din 12 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa atacată, numai cu privire la pedepsele principale aplicate, pedepsele complementare şi accesorii, confiscarea specială şi măsurile asigurătorii.
Reduce pedepsele principale aplicate inculpaţilor după cum urmează:
- de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 2 luni închisoare pentru inculpata F.N.S., şi de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pentru inculpatul M.I.
Face aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen. şi interzice inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
Conform art. 71 C. pen. interzice inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
Face aplicarea art. 4 alin. (4) din OUG nr. 43/2002, cu privire la suma de 3000 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua executării, menţinând măsura sechestrului asigurător instituit la data de 15 ianuarie 2010 până la concurenţa sumei de 3000 euro asupra contului cu sold disponibil, deschis pe numele inculpatei F.N.S. la B.C.R. - Sucursala Dolj.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei F.N.S., timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 9 ianuarie 2010 la 30 noiembrie 2010.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 lei, se vor plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3391/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4336/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
