ICCJ. Decizia nr. 488/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.488/2010

Dosar nr.90174/30/2007

Şedinţa publică din 10 februarie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 264/PI din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Timiş în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului F.S. din infracţiunile prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 37 lit. a) C. pen. in dauna partii vatamate T.R.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul F.S. (zis S., fiul lui T. si M.), la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 489 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinta penala nr. 625 din 11 februarie 2000 a Judecătoriei Craiova şi a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 5 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 7 ani si 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 18 din Legea nr. 302/2004 a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului de la data de 18 decembrie 2007 până la data de 03 martie 2008.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului de la data de 03 martie 2008 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a luat act că partea civilă T.R. a renunţat la pretenţiile civile, iar partea vătămată T.A.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. b) C. pen. a respins cererea M.P. privind confiscarea de la inculpat a sumei de 20.000 euro.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare către stat, urmând ca în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare să rămână în sarcina statului.

S-a reţinut că Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiş nr. 484/D/P/2005 emis la data de 10 decembrie 2007 şi înregistrat la Tribunalul Timiş sub nr. 9017/30/2007 la data de 12 decembrie 2007, inculpatul F.S. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori în formă continuată şi constituire de grup infracţional organizat în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că a aderat la un grup infracţional organizat de fraţii săi, inculpaţii D.A., F.D., F.I., L.V. şi G.I., specializat în racolarea de tinere minore pe care, prin folosirea de acte de violenţă, ameninţare şi abuz de autoritate, le-a exploatat prin practicarea prostituţiei în folosul său financiar.

În cursul anului 1998 inculpatul F.S. a fost condamnat de Judecătoria Craiova la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de proxenetism asupra părţii vătămate C.D.C. în vârstă de 17 ani şi, pentru a se sustrage de la executarea pedepsei, a fugit din ţară, stabilindu-se în Italia, în regiunea M. Ulterior, inculpatul a revenit în ţară în cursul anului 2001, pentru ca după un an, respectiv în cursul anului 2002 să fie reţinut de autorităţile judiciare române şi încarcerat în vederea executării pedepsei.

După liberarea sa, în anul 2004, inculpatul F.S. a continuat să racoleze tinere minore pe care urmărea să le exploateze prin obligarea la practicarea prostituţiei în folosul său financiar. Pentru a găsi victime, inculpatul circula des prin discotecile complexului studenţesc şi în special în clubul G., unde le-a cunoscut pe martorele S.G.M. şi H.A., pe care a încercat să le convingă să lucreze pentru el, însă acestea au refuzat. Cele două persoane au confirmat faptul că inculpatul şi-a creat propria sa afacere de exploatare a victimelor pe care le supraveghea şi încasa banii după consumarea actelor sexuale cu clienţii, iar printre acestea au cunoscut-o pe minora T.A.S., pe care inculpatul a racolat-o şi obligat-o, prin acte de ameninţare şi violenţă fizică să întreţină relaţii sexuale cu clienţii aleşi de el, banii obţinuţi intrînd în bugetul inculpatului.

Prin sentinţa penală nr. 512/PI din 27 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 9017/30/2007. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului F.S. din infracţiunile prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 37 lit. a) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul F.S. la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 489 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinta penala nr. 625 din 11 februarie 2000 a Judecătoriei Craiova şi s-a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a intezis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 18 din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului de la data de 18 decembrie 2007 până la data de 03 martie 2008.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului de la data de 03 martie 2008 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că partea civilă T.R. a renunţat la pretenţiile civile, iar partea vătămată T.A.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. b) C. pen. a fost respinsă cererea M.P. privind confiscarea de la inculpat a sumei de 20.000 euro.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că fapta inculpatului F.S. de a recruta partea vătămată T.A.S., minoră la data respectivă, în scopul exploatării ei prin constrângerea la practicarea prostituţiei, întruneşte, din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, în acest sens reţinând declaraţiile părţii vătămate. Aceasta a menţionat faptul că în cursul anului 2005, prin intermediul unei prietene, L.R., l-a cunoscut pe fratele inculpatului, G.I. Acesta, la rândul său, i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul F.S., cu care a stat împreună timp de 6 luni de zile. Potrivit declaraţiei părţii vătămate, în toată această perioadă, inculpatul a obligat-o să practice prostituţia în folosul său, toţi banii încasaţi fiind luaţi de F.S. Partea vătămată a mai adăugat faptul că în cele 6 luni de zile a întreţinut relaţii sexuale cu aproximativ 70 de bărbaţi împotriva voinţei sale, dar întrucât clienţii erau aduşi de inculpatul F. şi se temea de acesta, a acceptat această situaţie.

S-a apreciat, totodată, că în prezenta cauză susţinerile părţii vătămate T.A.S. sunt confirmate şi de celelalte probe administrate. Astfel, martorul HGA. a precizat că, în cursul anului 2005, obişnuia să frecventeze localul G. din Timişoara. Aici i-a cunoscut pe fraţii G.I., F.S. şi D.A. Martorul a mai menţionat că avea cunoştinţă de activitatea acestora, fraţii F. raclolând tinere pe care urmau să le folosească în vederea obţinerii de sume de bani din practicarea prostituţiei. În continuare, HG a arătat că şi ei i s-a propus să practice prostituţia, de către G.I. , dar a refuzat, însă a învederat faptul că are cunoştinţă de împrejurarea că prietena ei, T.A.S., a fost exploatată în modul cel mai crunt de către inculpatul F.S., care, prin acte de violenţă şi ameninţări, o obliga să întreţină relaţii sexuale cu clienţii pe care-i aducea el.

La rândul său, martorul S.G.M. a indicat faptul că l-a cunoscut pe inculpatul F.S. prin intermediul prietenelor sale T.A. şi HG Atât martorul H., cât şi martorul S., au evidenţiat natura violentă a inculpatului F., acesta agresând-o pe HG în momentul în care aceasta a refuzat să se prostitueze pentru el, ceea ce denotă periculozitatea deosebită a inculpatului, personalitatea acestuia putând determina o stare de temere în persoana părţii vătămate T., astfel încât aceasta să nu fie în măsură să refuze solicitările inculpatului.

Martorul S. a arătat că partea vătămată T.A. i-a povestit că a fost obligată, prin acte de violenţă şi ameninţare, de fraţii F., în special de inculpatul F.S., să întreţină relaţii sexuale cu clienţii pe care-i aducea el, iar banii erau încasaţi de inculpat.

În acelaşi sens au fost avute în vedere şi declaraţiile martorului P.M., care a arătat că a fost exploatată de către fraţii inculpatului, însă cunoaşte faptul că inculpatul F.S. avea o fată pe nume A. sau R. (posibil A.) care practica prostituţia la hotelurile din Timişoara la indicaţiile inculpatului.

Aceleaşi aspecte au fost relatate de martorul P. şi în jurnalul personal pe care l-a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală şi în care a consemnat, în luna februarie 2005, că fata exploatată de inculpatul F.S. se numeşte A. sau R., dar este posibil să încurce numele.

De asemenea, martorul M.G.V. a declarat că are cunoştinţă de împrejurarea că inculpatul F.S., zis S., avea sub control un grup de fete care practica prostituţia la Hotelul C. din Timişoara, loc unde a afirmat şi partea vătămată T. că a fost obligată să se prostitueze.

Astfel, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului F.S. de a recruta şi găzdui partea vătămată minoră T.A.S., în scopul exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituţiei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, reţinându-se intenţia directă ca modalitate a vinovăţiei, prin activitatea lui inculpatul urmărind un scop precis, respectiv obţinerea unor foloase materiale ilicite.

În ceea ce priveşte partea vătămată T.R.D., s-a constatat că aceasta a menţionat că a fost racolată de către fratele inculpatului F., respectiv de numitul F.D., care i-a promis că o va angaja în calitate de dansatoare la Hotelul C. din Timişoara. Ulterior, a fost nevoită să practice prostituţia în folosul familiei F., iar inculpatul F.S. era cel care o supraveghea în fiecare zi, el fiind cel care o transporta de la locuinţă la locul unde practica prostituţia. Partea vătămată a mai menţionat că a obţinut astfel suma de 20.000 euro, bani care i-au fost luaţi atât de inculpatul F.S., cât şi de fraţii săi.

Raportându-se la materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a apreciat că în privinţa existenţei unei infracţiuni a cărei victimă să fie partea vătămată T.R., există numeroase dubii şi împotriva inculpatului F.S. nu pot fi reţinute probe certe de vinovăţie.

În această privinţă, materialul probator existent la dosar se limitează doar la declaraţia părţii vătămate, nefiind alte probe cu privire la numita T.R., numele ei nefiind amintit de nici o altă persoană audiată în cauză. De asemenea, numele ei nu apare menţionat în nici un alt înscris existent la dosar şi nici în cuprinsul proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate. Toate celelalte probe existente la dosar, respectiv declaraţiile numiţilor L.V., C.D., C.M., D.D., T.A., Z.L., S.A., procesul verbal de percheziţie, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, nu au legătură cu prezenta cauză întrucât nu privesc activitatea inculpatului, ci acţiunile fraţilor săi şi fac parte din materialul probator administrat în Dosarul nr. 12325/30/2005 al Tribunalului Timiş.

În această situaţie, tribunalul a considerat că simpla declaraţie a părţii vătămate nu este suficientă pentru a conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, motiv pentru care, în contextual în care există dubii cu privire la vinovăţia inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului F.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 faţă de partea vătămată T.R.D.

În condiţiile în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, respectiv art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar instanţa a reţinut în sarcina acestuia doar unul dintre cele două acte materiale, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, tribunalul a reţinut că, în privinţa inculpatului F.S., organele de urmărire penală au reţinut săvârşirea infracţiunii în modalitatea de aderare la grupul infracţional organizat de fraţii săi, respectiv inculpaţii D.A., F.I., L.V. şi G.I.

De asemenea, s-a reţinut faptul că presupuşii iniţiatori ai acestui grup infracţional, respectiv persoanele indicate mai sus, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiş nr. 389/D/P/2005 emis la data de 10 decembrie 2005, cauza formând obiectul Dosarului nr. 12325/30/2005 al Tribunalului Timiş, dosar aflat în curs de judecată.

Aderarea la un grup infracţional organizat constă în intrarea efectivă a făptuitorului într-un astfel de grup, ca membru al acestuia. Însă, existenţa infracţiunii în această modalitate de săvârşire este condiţionată, de prezenţa unui grup deja constituit, în care făptuitorul înţelege să intre ca membru. În prezenta cauză, tribunalul a reţinut că existenţa grupului infracţional organizat nu este certă, nu a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în prezentul dosar neputându-se pronunţa cu privire la constituirea acestui grup infracţional, această faptă formând obiectul unui alt dosar, iar instanţa fiind ţinută de dispoziţiile art. 314 C. proc. pen. În situaţia în care instanţa ar constata că inculpatul F.S. a aderat la un grup infracţional organizat nu ar face altceva decât să constate existenţa acestui grup, lucru imposibil întrucât activitatea de iniţiere şi constituire a acestui grup nu face obiectul prezentului dosar.

De asemenea, s-a apreciat că în sarcina inculpatului F.S. nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în modalitatea iniţierii sau constituirii unui grup infracţional organizat, deoarece, după cum s-a menţionat mai sus, pentru aceasta este necesară prezenţa a trei sau mai multe persoane. Or, în prezentul dosar, inculpatul a fost trimis singur în judecată, iar instanţa nu s-a putut pronunţa cu privire la activitatea desfăşurată de ceilalţi presupuşi membri ai grupului, nefiind sesizată cu privire la acest aspect.

Nu în ultimul rând, s-a observat că existenţa unui grup infracţional organizat presupune asocierea mai multor persoane în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave. Printre acestea, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 se numără şi infracţiunile prevăzute de Legea nr. 678/2001. Însă, în prezenta cauză, inculpatul F.S. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori constând în exploatarea unor persoane, prin obligarea la practicarea prostituţiei, în România. În acelaşi timp, organele de urmărire penală au reţinut că inculpatul ar fi aderat la un grup infracţional organizat specializat în racolarea, găzduirea şi transportul în Italia a unor tinere lipsite de experienţă şi mijloace financiare, unde acestea au fost exploatate prin obligarea la practicarea prostituţiei. Or, în aceste condiţii s-a putut constata existenţa unei contradicţii în rechizitoriu, exploatarea victimelor în Italia neformând obiectul prezentului dosar, astfel încât, atâta timp cât exploatarea victimelor în România nu a format obiectul de activitate al grupului infracţional, această infracţiune nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului F.S.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpatul F.S.

Parchetul a criticat sentinţa penală nelegalitate, întrucât prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 678/2001, a încălcat dispoziţiile art. 17 alin. (3) C. proc. pen. şi în mod greşit a dispus schimbarea încadrării juridice pentru infracţiunea de trafic de minori, dintr-o infracţiune unică în două infracţiuni aflate în concurs. Parchetul a mai formulat şi o critică de netemeinicie, apreciind că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Inculpatul a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate, întrucât s-a procedat la soluţionarea cauzei în şedinţă publică, iar nu nepublică cum impune Legea nr. 678/2001, precum şi având în vedere faptul că judecătorul care a pronunţat sentinţa apelată se afla în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 156/ A din 10 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile declarate în cauză, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, menţinând starea de arest preventiv a inculpatului.

Instanţa de apel a considerat că prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei fără respectarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 678/2001, potrivit cărora şedinţele de judecată în cazurile privind infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 şi infracţiunea de pornografie infantilă prevăzută de art. 18 nu sunt publice, în cauză fiind incident cazul de nulitate prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 11 decembrie 2008 sub număr unic de Dosar 90171/30/2007.

Instanta de rejudecare a procedat la solutionarea cauzei in sedinta nepublica in conformitate cu recomandarile instantei de control judiciar. În rejudecare s-a procedat la audierea partii vatamate T.A. si a martorei HGA. Atat partea vatamată cat si martora au solicitat sa fie audiate prin modalitati speciale de audiere, respectiv prin reteaua audio video intrucat o modalitate de ascultare normala ar fi de natura sa le pericliteze viata si integritatea personala.

Instanta de rejudecare a apreciata intemeiate aceste cereri fata de imprejurarea ca cele doua parti se considera victime ale traficului de persoane, fata de complexitatea cauzei si vulnerabilitatea unor persoane de sex feminin la o varsta atat de frageda.

Procedand la audierea celor doua parti, instanta de rejudecare retine ca declaratiile acestora nu sunt de natura sa aduca elemente noi care modifica imprejurarile de fapt avute in vedere in primul ciclu procesual. Partea vatamata T.A. confirma si in fata instantei ca fiind minora a fost racolata de inculpatul F.S. zis S. in vederea practicarii prostitutiei. Isi mentine afirmatiile ca a locuit impreuna cu acest inculpat, care aducea diversi clienti cu scopul de a intretine relatii sexuale cu partea vatamata, iar sumele de bani rezultate erau incasate de inculpat. Partea vatamata mai arată ca ea a locuit intr-un apartament inchiriat de unde nu avea voie sa plece intrucat era amenintata de inculpat. Sustinerile acestei partii vatamate au fost confirmate si in fata instantei de rejudecare de martora HG, care isi mentine declaratia data in cursul urmaririi penale. Aceasta martora relateaza ca a cunoscut-o pe partea vatamata T.A., precum si faptul ca inculpatul F.S. a obligat-o sa intretina relatiai intime cu diversi barbati. Martora relateaza ca are cunostinta despre aceste lucruri din spusele partii vatamate, dar si din discutiile telefonice care se purtau intre fratele inculpatului, respectiv G. si inculpat.

De asemenea martora confirma ca se intalnea destul de des cu partea vatamata dar la un moment dat nu a mai vazut-o. Ulterior a aflat ca aceasta fusese constransa de inculpat sa nu paraseasca apartamentul in care locuia cu chirie.

Nici partea vatamata nici martora audiata nu au fost in masura sa dea relatii despre o eventuala traficarea a partii vatamate T.R.

Avand in vederea materialul probator administrat in cursul urmaririi penale, precum si cel administrat in primul ciclu procesual, precum si cel administrat de instanta de rejudecare se apreciaza de catre tribunal, in rejudecare, la fel ca in primul ciclu procesual ca, fata de calificarea juridica data initial faptelor prin actul de acuzare, se impune schimbarea incadrarii juridice din infracţiunile prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Intrucat nu s-a putut proba ca inculpatul a savarsit infractiunea de trafic de persoane in dauna partii vatamate T.R., in conditiile in care declaratia acesteia nu s-a putut corobora cu alte mijloace de proba de natura sa-l incrimineze pe inculpat instanta va dispune achitarea inculpatului de sub invinuirea savarsirii acestei infractiuni, in temeiul art 11, pct. 2 lit. a) si art. 10 lit. a) C. proc. pen.

De asemenea instanta de rejudecare apreciaza ca nu poate retine in sarcina inculpatului savarsirea infractiunii prev de art 7 din Legea nr. 39/2000 in modalitatea aderarii inculpatului la un grup infractional organizat in vederea savarsirii unor infractiuni de trafic de minori in conditiile in care nu s-a stabilit existenta acestui grup, care sa respecte cerintele art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003. De asemenea, instanta de rejudecarea este de acord cu opinia formulata de tribunal in primul ciclu procesual constand in aceea ca obiectul cercetarii grupului infractional organizat care se presupune a fi compus din inculpat si ceilalti frati ai sai (cercetati in alt dosar penal), il constituie o activitate de racolare si exploatare a mai multor persoane pe teritoriul Italiei. În conditiile in care inculpatul a fost trimis in judecata si cercetat doar cu privire la racolarea si exploatarea a doua victime in Romania nu se poate retine ca fapta sa ar intruni elementele constitutive ale acestei infractiuni, motiv pentru care in temeiul art. 11, pct. 2 lit. a) si art. 10 lit. d) C. proc. pen. se va dispune achitarea acestuia si de sub aceasta invinuire.

În ce priveste savarsrirea infractiunii aratate mai sus in dauna partii vatamate, T.A. instanta de rejudecarea opineaza ca probele administrate nemijlocit de instanta coroborate cu cele administrate in cursul urmaririi penale si in primul ciclu procesual au condus la concluzia ca inculpatul F.S. a recutat si gazduit pe partea vatamata T.A., care la vremea respectiva avea varsta de 13 ani cu scopul de a o constrange sa intretina relatii intime cu alti barbati. Inculpatul prin aparator a incercat sa acrediteze ideea ca partea vatamata si-a dat consimtamantul sa practice astfel de activitati, precum si imprejurarea ca in prezent s-ar putea ocupa de prostitutie. Instanta observa imprejurarea ca sub aspectul realizarii continutului constitutiv al infractiunii prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, respectiv trafic de minori nu prezinta relevata daca victima minora si-a dat consimtamantul sa practice aceste activitati.

Desi inculpatul nu recunoste savarsirea infractiunii si neaga chiar faptul de a o cunoste pe partea vatamata, instanta si-a format parerea ca declaratia acestuia este nesincera. Atata partea vatamata, cat si martora HG isi sustin in mod constant pozitia cu privire la faptul ca inculpatul o obliga pe partea vatamata sa intretine relatii intime cu clientii propusi de acesta. Astfel cum s-a retinut si in primul ciclu procesual, declaratiile acestor parti se coroboreaza cu declaratiile martorei S.G.M. data in cursul urmaririi penale cat si a martorei P.M. si a martorei M.G.V.

Instanta de rejudecarea opineaza ca prin aceste depozitii a fost rasturnata prezumtia de nevinovatie ce opereaza in favoarea inculpatului in ce priveste savarsirea infractiunii prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 in dauna partii vatamate T.A., fapta pentru care inculpatul va fi condamnat la o pedeapsa de 7 ani inchisoare.

La individualizarea pedepsei instanta are in vederea pericolulul social crescut al infractiunii, persona inculpatului care a savarsit fapta in conditiile art. 37 lit. a) C. pen. precum si faptul ca acesta a suferit condamnari anterioare privitor la acelasi tip de infractiuni ceea ce releva perseverenta infractionala a acestuia in savarsirea de infractiuni indreptate impotriva libertatii de manifestare si demnitatii umane. De asemenea instanta are in vedere conduita procesuala a inculpatului care nu a recunoscut savarsirea infractiunii iar prin conduita acestuia a creat o stare de temere partii vatamate si martorelor audiate care s-a repercutat si asupra desfasurarii procesului penal in sensul ca acestea au evitat sa se prezinte in fata instantei.

Întrucat infractiunea ce face obiectul prezentului dosar a fost savarsita in interiorul termenului de liberare conditionata in ce priveste restul de pedeapsa de 489 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinta penala nr. 625 din 11 februarie 2000 a Judecătoriei Craiova se va face aplicarea prevederilor art 61 C. pen. context in care se contopeşte acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de 5 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 7 ani si 5 luni închisoare.

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timişoara şi inculpatul F.S.

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timişoara a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivare se arată că sentinţa este nelegală întrucât au fost încălcate prev. art. 17 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de fond neobservând că în momentul săvârşirii infracţiunii de către inculpat cât şi în momentul judecăţii, partea vătămată T.A.S. era minoră astfel că instanţa avea obligaţia să pună în mişcare, din oficiu, acţiunea civilă să oblige inculpatul la plata daunelor morale şi materiale.

Sentinţa este nelegală şi pentru că în mod greşit s-a dispus schimbarea de încadrare juridică dintr-o infracţiune de trafic de persoane în două infracţiuni de acest fel. Din datele dosarului rezultă că acţiunea inculpatului este caracterizată prin unitate de timp şi de loc, pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Numărul subiecţilor caracterizează printre altele numai pericolul social al faptelor săvârşite şi constituie element de circumstanţiere în individualizarea judiciară a pedepsei, fără a da loc unui concurs de infracţiuni. Din declaraţia părţii vătămate T.R. şi din declaraţia martorei HG, audiată de Tribunalul Timiş, la data de 14 aprilie 2009, rezultă că şi partea vătămată T.R. a fost traficată de acest inculpat şi se impunea reţinerea în sarcina inculpatului şi a acestui act material.

Se mai susţine că hotărârea este şi netemeinică pentru greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 întrucât se bazează pe o greşită reţinere a stării de fapt. La dosar există probe privind existenţa unui grup infracţional organizat din care făcea parte şi inculpatul ceea ce rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti precum şi procesele verbale de transcriere a interceptărilor.

Inculpatul F.S. a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate pe motiv că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât majoritatea întrebărilor adresate de apărătorul său martorilor şi părţii vătămate au fost respinse de instanţă.

Se mai arată că martora şi partea vătămată, cu ocazia audierii,nu au fost în măsură să arate instanţei semnalmentele sale şi nici dacă are vreun semn particular pe corp.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prev. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., se constată că apelurile formulate de D.I.I.C.O.T. şi de inculpat sunt întemeiate în parte pentru următoarele considerente:

Potrivit prev. art. 17 alin. (1) C. proc. pen. „acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă", iar potrivit prev. art. 17 alin. (3) C. proc. pen. „instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubelor şi daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă".

Din actele de la dosar se reţine că partea vătămată T.A., în momentul săvârşirii infracţiunii cât şi în momentul judecăţii, era minoră fiind născută la data de 14 iunie 1991.

Prin urmare deşi partea vătămată era minoră, instanţa de fond a omis să facă aplicare prevederilor mai sus menţionate, respectiv să pună în mişcare acţiunea civilă chiar dacă minora nu a solicitat obligarea inculpatului la despăgubiri civile.

Aceste dispoziţii sunt imperative astfel că instanţa este obligată să stabilească în ce măsură părţii vătămate i s-a cauzat un prejudiciu prin săvârşirea infracţiunii de către inculpat, iar în caz afirmativ trebuia să procedeze la obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.

Din actul de acuzare se reţine că inculpatul a racolat-o pe partea vătămată T.A. şi prin acte de violenţă fizică şi ameninţare a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu mai muţi clienţi şi banii astfel obţinuţi au fost însuşiţi de inculpat.

Activitatea infracţională a inculpatului a avut loc în anul 2005 când partea vătămată era minoră şi avea vârsta de 13 ani.

Această stare fapt a fost reţinută, în urma administrării probelor şi de către instanţa de fond şi rezultă din declaraţia părţii vătămate şi a martorelor HGA., S.G.M., P.M. şi M.G.V.

Prin modalitatea în care partea vătămată a fost exploatată de inculpat şi având în vedere şi vârsta acesteia, Curtea apreciază că ea a suferit un prejudiciu moral evaluat la suma de 10.000 lei, la plata căruia inculpatul urmează a fi obligat.

De asemenea se mai reţine din analiza sentinţei apelate că inculpatul, în urma condamnării sale i s-a mai interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. şi i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii acestor drepturi pe o durată de 6 ani.

Curtea apreciază că interzicerea dreptului inculpatului de a alege nu îşi găseşte justificare faţă de natura infracţiunii comise astfel că sub acest aspect se va dispune modificarea hotărârii apelate în sensul excluderi de la interzicerea exercitării a acestui drept.

Cu privire la celelalte motive invocate de D.I.I.C.O.T. şi inculpat se constată că sunt nefondate.

Referitor la apelul inculpatului se reţine că, aşa cum s-a menţionat mai sus, vinovăţia pentru săvârşirea infracţiunii privind traficarea minorei T.A. este dovedită cu declaraţia acesteia dată în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată, care se coroborează cu declaraţiile martorilor amintiţi.

Nu se poate afirma că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare pentru motivul că instanţa de fond, cu ocazia audierii părţii vătămate T.A., i-a respins apărătorului acestuia unele întrebări care au fost considerate ca nepertinente şi neutile cauzei în condiţiile în care minora şi-a menţinut declaraţia din cursul urmăririi penale, susţinând constant că a fost obligată de inculpat să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, fiind chiar ameninţată şi lovită de acesta dacă se opunea, iar banii astfel obţinuţi erau luaţi de inculpat.

În ce priveşte infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13, alin. (1) din Legea nr. 678/2991 se constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea acestei infracţiuni în formă continuată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. proc. pen.

Din starea de fapt descrisă în rechizitoriu se reţine că inculpatul, în cursul anului 2005 a racolat minorele T.A. şi T.R. pe care Ie-a obligat să întreţină relaţii sexuale prin ameninţare şi exercitarea de violenţe.

Din materialul probator de la dosar se reţine că activitatea infracţională a inculpatului s-a desfăşurat în legătură cu cele două părţi vătămate, separat, fără a exista o rezoluţie infracţională unică, astfel că schimbarea de încadrare juridică dintr-o singură infracţiune în două infracţiuni de trafic de minori este corectă.

În motivele de apel, D.I.I.C.O.T. critică sentinţa şi pentru greşita achitare a inculpatului pentru fapta comisă cu privire la partea vătămată T.R., susţinând că din declaraţia acesteia şi a martorei HG se impunea reţinerea în sarcina inculpatului şi a acestui act material.

Această susţinere nu este fondată pe materialul probator de la dosar. Instanţa de fond în mod întemeiat a constatat că în afara declaraţiei acestei părţi vătămate nici o altă probă nu duce la concluzia că afirmaţiile victimei sunt adevărate, astfel că există un serios dubiu cu privire la vinovăţia inculpatului pentru această faptă.

Referitor la achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de constituire în grup infracţional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, se reţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiunii.

Din examinarea actului de sesizare se reţine că inculpatul este acuzat de traficarea a două minore, prin obligarea acestora să întreţină raporturi sexuale cu mai mulţi bărbaţi.

Se precizează că activitatea de racolare şi de exploatare a celor două minore a desfăşurat-o doar inculpatul de unul singur, fără a fi constituit într-un grup infracţional din care să mai facă parte şi alte persoane. Chiar dacă prin rechizitoriu se face afirmaţia, la modul general, că inculpatul, după anul 2004 a continuat să racoleze tinere minore pe care, alături de fraţii săi, le exploatau sexual pentru bunăstarea familiei lor, în continuare nu se mai face nici un fel de precizări sau referiri în concret la persoanele pe care aceştia le racolau împreună.

Doar afirmaţia că inculpatul a aderat la un grup infracţional din care făceau parte mai mulţi inculpaţi trimişi în judecată într-un dosar separat, fără ca aceasta să se întemeieze pe probe concludente, nu este suficientă pentru tragerea la răspundere a inculpatului şi pentru această infracţiune.

În motivele de apel D.I.I.C.O.T. face referire la declaraţiile martorilor HGA., S.G.M., P.M., C.M., D.D., T.A., Z.L., S.A. din care, se susţine că rezultă existenţa grupului infracţional organizat şi că inculpaţii din acest grup racolau persoane de sex feminin pe care le exploatau, obligându-le să se prostitueze în favoarea lor.

Examinând declaraţiile acestor martore din dosarul de urmărire penală nu se poate reţine existenţa unui grup infracţional, în sensul prevederilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, cu privire la exploatarea sexuală a părţilor vătămate T.A. şi T.R.

Toate aceste martore fac referire la activitatea infracţională a altor inculpaţi cu privire la exploatarea sexuală a altor părţi vătămate şi care au fost trimise în judecată separat în alt dosar.

Faţă de considerentele expuse mai sus, vor fi admise apelurile formulate de D.I.I.C.O.T. şi inculpatul F.S., în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va desfiinţa sentinţa apelată şi rejudecând cauza, în baza art. 17 C. proc. pen. se va dispune punerea în mişcare, din oficiu, a acţiunii civile în favoarea părţii vătămate T.A.S.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998, art. 999 C. civ. inculpatul va fi obligat să plătească părţii civile T.A.S. suma de 10.000 lei daune morale.

Se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b), d), e) C. pen. şi se aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii acestor drepturi pe o durată de 6 ani.

Se vor menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 97/ A din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiş şi inculpatul F.S. împotriva sentinţei penale nr. 264/PI/2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 90171/30/2007. A fost desfiinţată sentinţa apelată şi rejudecând cauza:

În baza art. 17 C. proc. pen. s-a dispus punerea în mişcare, din oficiu, a acţiunii civile în favoarea părţii vătămate T.A.S.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi urmat. C. civ. a fost obligat inculpatul F.S. să plătească părţii civile T.A.S. suma de 10.000 lei daune morale.

Au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a ll-a, b), d), e) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a ll-a, b), d), e) C. pen. pe o durată de 6 ani.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

În baza art. 381 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă în continuare din pedeapsă durata arestului din 15 aprilie 2009 la zi.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul F.S.

Prin motivele scrise de recurs ale parchetului, Decizia menţionată este criticată ca nelegală ca de altfel şi soluţia primei instanţe, sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor săvârşite de inculpat, potrivit art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.

Decizia penală este netemeinică sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru actul material săvârşit cu privire la partea vătămată T.R., potrivit art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Decizia penală nr. 97 din 29 septembrie 2009 este netemeinică, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, potrivit art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor orale la termenul de judecată din 3 februarie 2010, procurorul a restrâns motivele de recurs formulate în scris în memoriul depus la dosar, la greşita achitare a inculpatului F.S. pentru actul material săvârşit cu privire la partea vătămată T.R.

Totodată a apreciat că se impune reţinerea a două infracţiuni de trafic de persoane în concurs real şi nu o singură infracţiune în formă continuată şi a solicitat condamnarea inculpatului pentru ambele infracţiuni (părţi vătămate fiind T.R. şi T.A.S.).

În subsidiar a solicitat schimbarea temeiului juridic al achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (parte vătămată T.R.) din art. 10 lit. a) C. proc. pen. în art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât motivarea se bazează pe principiul in dubio pro reo şi nu pe inexistenţa faptei.

În recursul declarat de inculpatul F.S., Decizia este criticată ca nelegală prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 10 C. proc. pen.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., a arătat că s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare a inculpatului în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 37 lit. a) C. pen. în dauna părţii vătămate T.A.S. întrucât probele administrate în cauză nu dovedesc cu certitudine vinovăţia inculpatului cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni. Astfel a solicitat achitarea inculpatului şi pentru această faptă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., a arătat că în mod neîntemeiat instanţa de apel a respins cererea formulată la termenul din 21 septembrie 2009 privind reaudierea părţii vătămate T.A.S., apreciind că această probă este esenţială în stabilirea adevărului cu consecinţe asupra reţinerii vinovăţiei inculpatului şi cu privire la corecta încadrare juridică a faptelor.

Apărătorul a mai solicitat să se aibă în vedere şi împrejurarea că în apel inculpatul a invocat dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 678/2001 şi toate încheierile ca şi hotărârea judecătorească au fost pronunţate în şedinţă publică şi nu în şedinţă nepublică, lăsând la aprecierea instanţei dacă se impune anularea hotărârii de apel.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată în raport de motivele de recurs invocate şi de cazurile de casare sus-indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul F.S. se privesc ca nefondate şi urmează a fi respinse ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

A. Sub aspectul criticii unic restrânse cu ocazia dezbaterilor orale de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care se tinde la condamnarea inculpatului F.S., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi cu privire la partea vătămată T.R. se are în vedere nepertinenţa acesteia.

Deşi se susţine că această critică se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., în realitatea de fapt a speţei ce se va realiza în continuare, se are în vedere că nu există o contradicţie esenţială, intrinsecă, manifestă şi necontroversată între actele, lucrările şi probele dosarului şi soluţia de achitare dispusă cu privire la victima T.R.

Astfel, atât în declaraţia olografă datată 30 martie 2007, dată organului de poliţie (fila 25 dos.urm.pen.), cât şi în declaraţia dată în faţa procurorului (fila 21 dos.urm.pen.), partea vătămată T.R.D. a indicat că a fost racolată de către fratele inculpatului F., respectiv de numitul F.D., care i-a promis că o va angaja în calitate de dansatoare la Hotelul C. din Timişoara. Ulterior, a fost nevoită să practice prostituţia în folosul familiei F., iar inculpatul F.S. era cel care o supraveghea în fiecare zi, el fiind cel care o transporta de la locuinţă la locul unde practica prostituţia. Partea vătămată a mai menţionat că a obţinut astfel suma de 20.000 euro, bani care i-au fost luaţi atât de inculpatul F.S., cât şi de fraţii săi.

Cu certitudine, niciuna din martorele ascultate în cauză S.G.M. (filele 19, 27, 31, 33 dos.urm.pen.), P.M. (filele 29, 43 dos.urm.pen.), C.M. (fila 46 dos.urm.pen.), D.D. (fila 52 dos.urm.pen.), T.A. (fila 53 dos.urm.pen.), Z.L. (fila 54 dos.urm.pen.), S.A. (fila 56 dos.urm.pen.), precum nici martora HG, atât în depoziţiile de la filele 19, 27, 31, 33 din dosarul de urmărire penală, cât şi în depoziţia dată direct şi nemijlocit în faţa instanţei de fond a Tribunalului Timiş (fila 81 dos.fond), nu au arătat împrejurări de fapt care să se coroboreze cu elementele de incriminare descrise de victima T.R.

Se conchide în consecinţă că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a stabilit inexistenţa unor probe certe de vinovăţie pentru inculpatul F.S. cu referire la existenţa unei infracţiuni de trafic de persoane a cărei victimă să fi fost numita T.R.D. şi a dispus soluţia de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. care a fost de altfel, menţinută de instanţa de prim control judiciar.

B.1. Cu referire la primul motiv de critică invocat de inculpatul F.S., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., prin care se tinde la achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., se are în vedere caracterul nefondat al acestuia.

Cu titlu de premiză se reţine că în mod convingător, prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal, prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt imputată cu privire la victima T.A.S. (menţinută prin Decizia de apel criticată), constând în esenţă, în aceea că în cursul anului 1998 inculpatul F.S. a fost condamnat de Judecătoria Craiova la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de proxenetism asupra părţii vătămate C.D.C. în vârstă de 17 ani şi, pentru a se sustrage de la executarea pedepsei, a fugit din ţară, stabilindu-se în Italia, în regiunea M. Ulterior, inculpatul a revenit în ţară în cursul anului 2001, pentru ca după un an, respective în cursul anului 2002 să fie reţinut de autorităţile judiciare române şi încarcerat în vederea executării pedepsei.

Din conţinutul declaraţiei acestei victime minore s-a reţinut faptul că în cursul anului 2005, timp de 6 luni de zile inculpatul F.S., folosindu-se de lipsa ei de experienţă şi vârsta fragedă, a silit-o prin acte de constrîngere psihică şi fizică să întreţină relaţii sexuale cu circa 70 de clienţi, fie aduşi de el fie racolaţi de ea, însă sub supravegherea atentă a inculpatului, iar sumele de bani obţinute în urma acestei activităţi au fost încasaţi în exclusivitate de acesta şi întrucît frecvenţa consumării actelor sexuale era deosebit de mare, victima nu a reuşit să contabilizeze suma totală de bani pe care inculpatul şi-a însuşit-o în urma exploatării ei sexuale.

Se reţine din declaraţiile părţii vătămate menţionate că aceasta a indicat faptul că în cursul anului 2005, prin intermediul unei prietene, L.R., l-a cunoscut pe fratele inculpatului, G.I. Acesta, la rândul său, i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul F.S., cu care a stat împreună timp de 6 luni de zile. Potrivit declaraţiei părţii vătămate, în toată această perioadă, inculpatul a obligat-o să practice prostituţia în folosul său, toţi banii încasaţi fiind luaţi de F.S. Partea vătămată a mai adăugat faptul că în cele 6 luni de zile a întreţinut relaţii sexuale cu aproximativ 70 de bărbaţi împotriva voinţei sale, dar întrucât clienţii erau aduşi de inculpatul F. şi se temea de acesta, a acceptat această situaţie.

În conformitate cu prevederile art. 75 C. proc. pen. declaraţiile părţii vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, în prezenta cauză, susţinerile părţii vătămate T.A.S. sunt confirmate şi de celelalte probe administrate.

Astfel, martorul HGA. a precizat că, în cursul anului 2005, obişnuia să frecventeze localul G. din Timişoara. Aici i-a cunoscut pe fraţii G.I., F.S. şi D.A. Martorul a mai menţionat că avea cunoştinţă de activitatea acestora, fraţii F. racolând tinere pe care urmau să le folosească în vederea obţinerii de sume de bani din practicarea prostituţiei. În continuare, HG a arătat că şi ei i s-a propus să practice prostituţia, de către G.I., dar a refuzat, însă a învederat faptul că are cunoştinţă de împrejurarea că prietena ei, T.A.S., a fost exploatată în modul cel mai crunt de către inculpatul F.S., care, prin acte de violenţă şi ameninţări, o obliga să întreţină relaţii sexuale cu clienţii pe care-i aducea el.

Martorul S. a continuat arătând că partea vătămată T.A. i-a povestit că a fost obligată, prin acte de violenţă şi ameninţare, de fraţii F., în special de inculpatul F.S., să întreţină relaţii sexuale cu clienţii pe care-i aducea el, iar banii erau încasaţi de inculpat.

În acelaşi sens pot fi observate şi declaraţiile martorului P.M. Aceasta a menţionat că a fost exploatată de către fraţii inculpatului, însă cunoaşte faptul că inculpatul F.S. avea o fată pe nume A. sau R. (posibil A.) care practica prostituţia la hotelurile din Timişoara la indicaţiile inculpatului.

În mod legal, în consecinţă, ambele instanţe de fond şi de apel au statuat că fapta recurentului inculpat F.S. de a recruta şi găzdui partea vătămată minora T.A.S. în scopul exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituţiei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 comisă cu forma intenţiei directe, întrucât inculpatul nominalizat a urmărit un scop precis şi anume, obţinerea unor foloase materiale ilicite.

B.2. Nu este fondată nici critica aceluiaşi recurent inculpat F.S., întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., întrucât în mod justificat la termenul de judecată din 21 septembrie 2009. Instanţa de apel a respins cererea formulată de inculpat privind reaudierea părţii vătămate T.A.S., prin care se tindea la a se răspunde la întrebări respinse de instanţa de fond şi consemnate la fila 2 a practicalei sentinţei penale nr. 264/P din 15 aprilie 2009, apelate.

Aceasta întrucât, prin respingerea cererii deja descrise se are în vedere că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unei probe deja administrate de instanţa de fond, fără să atenteze la drepturile procesuale ale inculpatului ori să influenţeze soluţia procesului penal pornit împotriva sa.

De altfel, victima T.A. a fost ascultată în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 77¹ C. proc. pen., mitvatz de aceea că audierea sa în sala de judecată i-ar pune în primejdie viaţa sau integritatea corporală şi în consecinţă, o nouă reausiere a sa de către instanţa de apel era oricum sterilă şi în orice caz ineficace.

Urmează ca în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 să se compute durata arestului efectuat de inculpat în străinătate în perioada 18 decembrie 2007 - 03 martie 2008, iar în baza art. 385¹⁶ alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. să se compute prevenţia de la 03 martie 2008 la zi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul F.S. împotriva Deciziei penale nr. 97/ A din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 compută durata arestului efectuat în străinătate în perioada 18 decembrie 2007 - 3 martie 2008.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 martie 2008 la 10 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea avocatului ales şi sumele de câte 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate T.R. şi T.A.S., se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 4556/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 562/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 488/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 488/2010. Penal