ICCJ. Decizia nr. 727/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.727/2010
Dosar nr.33158/3/2009
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 795 din 12 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul E.C., fiul lui P. şi O., la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)1 şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în dauna părţii vătămate E.C.E.
Pe durata prev. de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu referire la art. 197 alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa degradării militare.
Totodată, a fost condamnat inculpatul E.C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest prev. de art. 203 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pe durata prev. de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 33 lit. b) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse principale menţionate şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, sporită cu 2 (doi) ani, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă principală de 14 ani închisoare.
Pe durata prev. de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului E.C.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi a măsurii arestului preventive de la 20 mai 2009 la zi.
În baza art. 14, 15 şi 346 C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă exercitată în condiţiile art. 17 C. proc. pen. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei către partea vătămată minoră E.C.E., reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14, 15 şi 346 C. proc. pen. rap. la art. 313 al Legii nr. 95/2006 s-a admis acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi a fost obligat inculpatul la plata către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a sumei de 55 lei plus dobândă legală de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe la data achitării debitului, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate.
În temeiul art. 14, 15 şi 346 C. proc. pen. rap. la art. 313 al Legii nr. 95/2006 s-a admis acţiunea civilă exercitată de I.O.M.C. P.D.A.R. şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta unitate medicală a sumei de 1.039,31 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate.
În temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus decontarea onorariului cuvenit apărătorului din oficiu din fondurile M.J.L.C. către S.A.J. Bucureşti.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la data de 12 august 2009 în Dosarul 1508/P/2009 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului E.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest prev. de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b)1 şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt, s-a reţinut că în luna septembrie a anului 2008, inculpatul E.C. locuia la adresa din comuna Baloteşti, satul Săftica, judeţul Ilfov, împreună cu soţia sa, martora E.A., cu cei doi copii minori rezultaţi din căsătoria sa, V. în vârstă de 11 ani şi C.E., în vârstă de 9 ani, precum şi cu fiul din prima căsătorie al soţiei sale - martorul S.A. Tot în acelaşi apartament mai locuia şi mama martorei E.A., respectiv soacra inculpatului.
Pe data de 08 septembrie 2008, profitând de împrejurarea că soţia sa lucra în tura de noapte iar fiul acesteia lipsea de acasă, inculpatul E.C. a luat-o în camera sa pe minora C.E., în vârstă de 8 ani şi a violat-o. Ca urmare a faptului că în timpul actului sexual, inculpatul i-a provocat minorei o hemoragie vaginală, în jurul orei 22.30, l-a contactat telefonic pe martorul S.A. şi l-a chemat acasă, solicitându-i acestuia să meargă la locul de muncă al martorei E.A. şi să o aducă acasă de îndată. În cel mai scurt timp martorul a revenit la domiciliu, alături de martorele E.A. şi P.M., cei trei martori intrând în sufragerie şi văzând partea vătămată stând pe pat, complet dezbrăcată, fiind acoperită în zona organelor genitale cu mai multe cârpe îmbibate cu sânge.
În aceeaşi seară victima infracţiunii a fost transportată la spital pentru acordarea primului ajutor, iar cu ocazia vizitei mediale efectuale la Spitalul Clinic de Urgenţă F. s-a constatat că minora prezenta o hemoragie vaginală activă, oprită la momentul examinării, fiind îndrumată pentru examen ginecologic la Spitalul P. În consecinţă, în cursul aceleiaşi nopţi partea vătămată a fost internată la Spitalul P., unde s-a intervenit chirurgical.
Tot din analiza actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală se mai reţine că minora C.E. i-ar fi spus mamei sale pe data de 16 mai 2009 că inculpatul ar fi violat-o din nou.
Prima instanţă a reţinut că situaţia de fapt este dovedită prin următoarele mijloace de probă: declaraţiile date de partea vătămată în cursul urmăririi penale, referatele întocmite de asistentul social, raportul de expertiză medico-legală, declaraţiile date de inculpat, foile de observaţie medicală, toate coroborate cu depoziţiile martorilor E.A., S.A. şi B.A.
Astfel din depoziţiile martorilor E.A. şi S.A. rezultă că pe data de 08 septembrie 2008 minora E.C.E. se afla în domiciliul din comuna Baloteşti, dezbrăcată şi întinsă pe pat, prezentând o hemoragie puternică în zona organelor genitale. Martorul S.A. a arătat că în seara zilei de 08 septembrie 2008 a fost contactat telefonic de inculpat care i-a cerut să vină repede acasă. Ajungând acasă martorul l-a văzut pe inculpat îmbrăcat doar în lenjeria intimă, însă nu a putut intra în sufragerie, ci s-a deplasat de urgenţă la aeroportul B., de unde a luat-o pe mama sa, martora E.A., împreună cu o altă colegă de serviciu.
Din depoziţia martorei E.A. rezultă că aceasta s-a deplasat apoi împreună cu fiul ei - martorul S.A., la domiciliul din comuna Baloteşti, iar aici au găsit-o pe victimă, în sufragerie, prezentând o hemoragie puternică în zona organelor genitale.
Lucrătorii Postului de Poliţie Baloteşti au fost sesizaţi de Clinica de Obsterică şi Ginecologie cu privire la faptul că în această unitate sanitară a fost adusă minora E.C.E., în vârstă de 8 ani, aceasta prezentând la examinare un traumatism vulvar vaginal pentru care s-a impus intervenţie chirurgicală de urgenţă.
Iniţial din depoziţiile martorilor audiaţi a rezultat că minora ar fi suferit leziuni la nivelul organelor genitale ca urmare a unei autoaccidentări, respectiv prin căderea de pe un acoperiş pe cadrul unui pat metalic.
Existând în continuare indicii relative la săvârşirea unei infracţiuni de viol, victima a fost prezentată la organele de poliţie la medicul legist pentru examinare.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală (filele 41-42 d.u.p.) rezultă că în urma examinării de la 16 septembrie 2008 s-a constatat că victima E.C.E. prezintă leziuni de violenţă la nivelul organelor genitale interne ce pot data din ziua de 08 septembrie 2008. Leziunile traumatice s-au putut produce prin acţiunea intravaginală a unui corp dur şi necesită pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice suferite nu au fost de natură a periclita viaţa victimei, aceasta prezintă o deflorare veche a cărei dată de producere nu mai poate fi precizată.
Din depoziţiile martorei E.A. a mai rezultat că la data de 19 mai 2009, partea vătămată s-a plâns din nou de dureri abdominale, susţinând că în urmă cu trei zile inculpatul ar fi violat-o din nou. Potrivit relatărilor minorei, la data respectivă, profitând din nou de împrejurarea că soţia sa lucra în tura de noapte, inculpatul a dus-o pe minoră în patul său, întreţinând cu aceasta un raport sexual.
Audiată în faţa instanţei de judecată la termenul din data de 27 august 2009, martora E.A. a mai arătat că în urma investigaţiilor de specialitate efectuate în urma celor petrecute la data de 08 septembrie 2008, medicii au stabilit că în cauză minora a fost victima unui viol, afirmaţiile iniţiale, conform cu care hemoragia ar fi fost cauzată de căderea victimei de pe acoperiş nefiind corespunzătoare realităţii, ci fiind făcute cu scopul de a-l proteja pe inculpat. Aceeaşi martoră a mai arătat că pe data de 19 mai 2009 fiica sa s-a dus la toaletă şi i-a spus că nu poate urina în mod normal, prezentând mai multe dureri în zona abdominală. După ce cu greu a reuşit stabilirea unui contact verbal cu fiica ei, aceasta i-a spus martorei că atunci când nu este acasă, inculpatul întreţine raporturi sexuale normale cu ea. În aceste condiţii martora E.A. s-a prezentat imediat la Postul de Poliţie Baloteşti reclamând săvârşirea infracţiunii de viol.
Aspecte similare rezultă şi din depoziţiile martorului S.A., acesta declarând la termenul de judecată din data de 27 august 2009 că în momentul în care a ajuns acasă a deschis cu forţa uşa de acces în sufrageria apartamentului, după ce a auzit ţipătul mamei sale, inculpatul aflându-se în faţa uşii, cu scopul de a bloca uşa. Acelaşi martor a mai arătat că, după ce a reuşit să intre în sufragerie a văzut-o pe canapea pe victimă, inculpatul încercând să-i oprească hemoragia cu ajutorul unor cârpe. Conform depoziţiei date de martorul S.A., în aceeaşi seară, inculpatul a discutat cu bunica sa - martora B.A., cerându-i acesteia să dea declaraţii contrare realităţii. Şi în perioada ulterioară acestui incident, a mai arătat martorul, inculpatul obişnuia să doarmă împreună cu partea vătămată.
Susţinerile martorilor E.A. şi S.A. confirmă menţiunile referatului întocmit la data de 20 mai 2009 de către asistentul social C.C., minora C.E., declarând în prezenţa acesteia că tatăl său doarme cu ea atunci când mama ei lucrează de noapte, iar acesta o dezbracă abuzând de ea.
Audiat în cursul urmăririi penale inculpatul E.C. a manifestat o poziţie procesuală oscilantă, negând iniţial cu desăvârşire participarea sa la faptele pentru care este cercetat, susţinând că traumatismul minorei s-ar fi produs fie în urma unei căderi accidentale de pe un coteţ, fie în urma loviturii pe care i-a aplicat-o cu piciorul în zona organelor genitale externe. Manifestând această poziţie procesuală, inculpatul a încercat să o determine pe soţia sa - martora E.A. - să-şi retragă declaraţiile.
În faţa instanţei de judecată inculpatul a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, recunoscând faptul că pe data de 08 septembrie 2008, profitând de faptul că soţia sa era plecată de acasă, a întreţinut un raport sexual cu fiica sa - E.C.E., în urma căruia victima început să sângereze în zona organelor genitale. Inculpatul a mai arătat că şi ulterior, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a încercat din nou să întreţină un raport sexual cu fiica sa, însă nu îşi aminteşte dacă acest raport sexual s-a consumat.
Tribunalul a arătat că în cauză nu se va putea reţine existenţa unui eventual consimţământ al victimei, cu relevanţă în planul încadrării juridice, un asemenea consimţământ nefiind valabil din cauza constrângerilor şi presiunilor exercitate de inculpat.
La aprecierea forţei de constrângere exercitate de făptuitor asupra victimei s-a avut în vedere aptitudinea sa reală, concretă de a constrânge, de a pune victima în neputinţă de a se apăra sau de a profita de neputinţa acesteia de a-şi exprima voinţa. În acest sens instanţa a reţinut că inculpatul este tatăl victimei, fapt care a şi cauzat reticenţa minorei în a declara adevărul precum şi încercările celorlalţi membri de familie de a declara o stare de fapt contrară realităţii. În aceste condiţii instanţa a apreciat că s-a exercitat o constrângere morală în mod continuat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. La data săvârşirii actelor materiale rezultă că victima era în vârstă de 8 ani, vârstă ce presupune (şi faţă de lipsa discernământului consfinţită atât în planul dreptului penal cât şi în planul dreptului civil) că nu se poate considera că victima şi-ar fi exprimat voinţa liber, consimţind la raport sexual. În consecinţă, lipsa unor forme de violenţă fizică manifestate pentru întreţinerea actelor sexuale, ulterior datei de 08 septembrie 2008 nu poate schimba încadrarea juridică, în speţă fiind demonstrată existenţa unei forme de constrângere morală exercitată în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Cu referire la actul material petrecut la data de 08 septembrie 2008, instanţa a reţinut că, faţă de menţiunile raportului de expertiză medico-legală, care demonstrează existenţa leziunilor de violenţă la nivelul organelor genitale interne, existenţa elementului material al laturii obiective al infracţiunii prev. de art. 197 C.pen este pe deplin dovedită. De asemenea modul în care inculpatul a acţionat pe intervalul de timp septembrie 2008 - mai 2009, profitând de faptul că soţia sa este plecată de acasă, lucrând în tura de noapte, luând-o pe victimă alături de el în pat, demonstrează cu certitudine existenţa unei rezoluţii infracţionale unice pentru toate actele materiale care intră în componenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii de viol.
Din probele administrate a rezultat că inculpatul este tatăl victimei, cunoscând acest lucru, cunoscând şi vârsta acesteia, precum şi posibilităţile extrem de reduse de apărare eficientă pe care victima le avea. Nu este lipsit de relevanţă şi faptul că prin atitudinea sa iniţială inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, influenţând martorii să facă declaraţii necorespunzătoare realităţii, or o asemenea poziţie, în condiţiile în care martorii sunt membri de familie, reprezintă o formă de manifestare a constrângerii morale, orice formă de eventuală rezistenţă a victimei fiind astfel înfrântă.
Sub aspectul individualizării pedepsei, Tribunalul a apreciat că faţă de gravitatea faptei săvârşite, nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, buna comportare a inculpatului anterior săvârşirii faptei nejustificând aplicarea unei pedepse orientate sub minimul prevăzut de lege, în condiţiile în care ambele fapte au fost săvârşite în formă continuată, aspect care denotă perseverenţă infracţională şi lipsă totală de respect faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală. În egală măsură instanţa a avut în vedere conduita adoptată de inculpat în faţa instanţei de judecată, acesta recunoscând totuşi săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
În consecinţă, instanţa a apreciat că în cauză se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu limite orientate între minim şi mediu special, numai acestea fiind în măsură să contribuie eficient la realizarea scopului educativ, coercitiv şi preventiv al procesului penal.
În baza art. 14, 15 şi 346 C. proc. pen., instanţa a admis acţiunea civilă exercitată în condiţiile art. 17 C. proc. pen. şi a obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei către partea vătămată minoră E.C.E., reprezentând daune morale. Sub acest aspect instanţa a avut în vedere că prin fapta sa inculpatul a cauzat victimei un prejudiciu moral a cărui cuantificare valorică este extrem de greu de realizat.
Au fost admise acţiunile civile exercitate de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi de I.O.M.C. P.D.A.R. şi a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile solicitate, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate, existenţa şi întinderea acestora fiind dovedite cu deconturile depuse la dosar.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul E.C.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat hotărârea sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate, al omisiunii aplicării pedepsei complementare şi în raport de pedeapsa rezultantă şi al obligării inculpatului la plata unor daune morale într-un cuantum redus.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului, reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) şi b) C. pen. şi coborârea cuantumului pedepselor aplicate sub minimul special.
Prin Decizia penală nr. 254/ A din 4 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti formulat împotriva sentinţei penale nr. 795 din 12 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 33158/3/2009, desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând:
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului E.C. de la 12 ani la 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1, alin. (3) teza I cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A majorat pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat de la 5 ani la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 203 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În temeiul art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 17 ani închisoare.
În temeiul art. 35 C. pen., art. 65 alin. (2) rap. la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a interzis inculpatului pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen.
În temeiul art. 14, art. 15 şi art. 346 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă exercitată în condiţiile art. 17 C. proc. pen. şi a obligat inculpatul la plata despăgubirilor morale către partea vătămată minoră E.C.E. pe care le-a majorat de la 10.000 lei la 30.000 lei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A menţinut starea de arest preventiv a inculpatului E.C.
A dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 20 mai 2009 la zi.
A respins, ca nefondat, apelul inculpatului E.C. declarat împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, s-a avansat din fondul M.J.L.C.
Instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută în raport de probele administrate în cauză, faptele de viol şi incest fiind pe deplin dovedite.
În ceea ce priveşte pedepsele aplicate, Curtea a considerat că se impune majorarea cuantumului acestora pentru ca pedeapsa să-şi îndeplinească scopul.
De asemenea, în raport de trauma psihică suferită de partea vătămată, instanţa de prim control judiciar a majorat cuantumul daunelor morale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul E.C., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei penale şi menţinerea hotărârii primei instanţe, iar în subsidiar, înlăturarea sporului de 2 ani închisoare, învederând faptul că a săvârşit faptele sub influenţa băuturilor alcoolice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma motivelor invocate, şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. îl consideră nefondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1, alin. (3) teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Înalta Curte consideră că în cauză, prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că în perioada 8 septembrie 2008 - mai 2009, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa, minoră în vârstă de 9 ani, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, fapte care întrunesc atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor de viol în formă continuată (art. 197 alin. (1), (2) lit. b)1 şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)) şi incest (prev. de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)).
Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească - respectiv declaraţiile părţii vătămate, referatul întocmit de asistentul social, raport de expertiză medico - legală, foi de observaţie medicală, declaraţiile martorilor E.A., S.A. şi B.A. - au rezultat împrejurările în care partea vătămată a fost violată de către inculpat.
Condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, nu se poate vorbi de încălcarea art. 6 paragraf 2 C.E.D.O. cu referire la art. 66 şi art. 52 C. proc. pen. care garantează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică unui proces echitabil, recunoscută persoanei acuzate de săvârşirea unor infracţiuni.
Examinând critica formulată de inculpat, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., (când sau aplicat pedepse greşit individualizate), constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile pârtii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Faptele comise de inculpat sunt de o gravitate deosebită, atât prin consecinţa produsă, cât şi prin modalitatea de săvârşire, astfel că solicitarea de reducere a pedepselor sau de înlăturare a sporului este neîntemeiată.
Inculpatul trebuia să ştie că pe lângă drepturi are şi o serie de datorii, obligaţii răspunderi, care caracterizează comportamentul său faţă de societate.
Prin faptele săvârşite, inculpatul a adus în primul rând grave atingeri relaţiilor sociale care ocrotesc libertatea inviolabilitatea sexuală a persoanei în perioada minorităţii dar şi a celor care asigură sănătatea fiziologică şi morală fără de care viaţa sexuală nu-şi poate realiza finalitatea ei firească.
Caracterul socialmente periculos al faptelor de incest comise de inculpat derivă, pe de o parte din raportul apropriat de rudenie existent în cauză, dar şi din subminarea principiilor morale pe care se întemeiază familia sa „celula de bază" a societăţii.
Gravitatea faptelor de viol săvârşite de inculpat derivă totodată din felul în care inculpatul a acţionat în mod barbar asupra fiicei acestuia în vârstă de numai 8 ani, aflată într-o etapă importantă a dezvoltării psiho-somatice şi afective precum şi de formare a personalităţii, cauzându-i multiple leziuni de violenţă la nivelul organelor genitale externe, astfel cum ele se regăsesc descrise în cuprinsul celor 2 rapoarte medico-legale aflate la dosarul cauzei, ce s-au putut produce prin acţiunea intravaginală a unui corp dur (rapoarte de expertiză medico - legale - fila 41 dosar urmărire penală - fila 43 - dosar urmărire penală).
Ambele rapoarte medico-legale au atestat prezenţa unor deflorări vechi a căror date de producere nu au putut fi precizate cu ocazia examinării minorei atât la data de 16 septembrie 2008 cât şi la 20 mai 2009.
Aceste constatări medico-legale coroborate cu declaraţia martorei E.A., declaraţiile părţii vătămate, ale celorlalţi martori precum şi adresa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului către Inspectoratul Poliţiei Judeţului Ilfov (fila 35 - dosar urmărire penală) atestă perioada lungă de timp, de peste 8 luni în care inculpatul a avut raporturi sexuale, cu fiica sa dar şi violenţa deosebită cu care a acţionat pentru a-şi transpune în practică rezoluţia infracţională în scopul obţinerii satisfacţiei sexuale, pornirile sale primitive lăsând în mod indubitabil răni adânci atât în planul dezvoltării fizice dar şi afective a fiicei sale.
Astfel, după cum rezultă din procesul - verbal de consemnare de către organele de poliţie, a declaraţiei orale a martorei B.A.: „cu greu nepoata mea E.C.E. a povestit cum în luna septembrie 2008 a fost violată de tatăl ei care după ce i-a pus plapuma pe cap a abuzat-o sexual. De asemenea, a povestit că după incidentul din septembrie 2008 spre primăvară, în nopţile când mama sa lucra de noapte şi dormea cu tatăl său, acesta întreţinea raporturi sexuale cu ea şi o ameninţa că dacă va spune ceva o omoară - proces - verbal fila 47 - dosar urmărire penală).
Totodată, din conţinutul aceleiaşi adrese a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, menţionată anterior şi redactată la 12 septembrie 2008 reiese că medicul ginecolog care a consultat şi tratat minora adusă la Spitalul P. cu sângerare abundentă vaginală şi traumatism vulvo-vaginal, în noaptea de 9/10 septembrie 2008 orele 210, a afirmat că „leziunile constatate s-au datorat unor abuzuri sexuale repetate", împrejurare ce denotă că raporturile sexuale, avute de inculpat cu fiica sa datează de cu mult mai mult timp.
Acest fapt nu poate să treacă neobservat în evaluarea comportamentului inculpatului E.C., ce poate fi caracterizat prin repetate porniri obsesive şi în acelaşi timp antisociale, de o periculozitate extremă asimilate în mod cert unor tulburări de personalitate compulsiv - impulsive care generează în cazul de faţă o vulnerabilitate crescută în comiterea de infracţiuni care aduc atingere vieţii sexuale şi îndeosebi vieţii în ansamblul ei.
De altfel, agresivitatea şi caracterul violent al pornirilor inculpatului este reliefat şi prin declaraţiile soţiei sale, E.A. care a arătat că a fost bătuta de foarte multe ori de acesta, fiind ameninţată în ultima vreme cu moartea, fără motiv (declaraţia martorei E.A. - filele 36-37 - dosar urmărire penală).
În aceeaşi ordine de idei, nu poate fi omisă declaraţia martorei E.A., mama minorei, care audiată în faţa instanţei a arătat că „la momentul faptei din 8 septembrie 2008 inculpatul i-a acoperit faţa minorei cu o pernă, cu scopul de a-i anihila rezistenţa", inculpatul procedând indubitabil în acest fel pentru ca pornirile sale animalice să nu fie descoperite sau auzite de bunica maternă şi fratele minorei care dormeau în încăperea alăturată (declaraţie martora E.A. - filele 28-29 - dosar instanţă).
Felul şi maniera brutală în care inculpatul a acţionat pentru a-şi obţine satisfacţia sexuală şi pentru a reprima în acelaşi timp firavele reacţii de apărare ale minorei le apreciem ca fiind deosebit de periculoase pentru însăşi viaţa acesteia, în condiţiile în care astuparea căilor respiratorii cu ajutorul pernei ar fi putut avea ca urmare asfixierea fiicei sale şi pe cale de consecinţă reţinerea unei fapte de omor comisă sub aspectul laturii subiective, cel puţin cu intenţie indirectă.
Gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpatul E.C. se impune a fi analizat şi evaluat şi prin prisma modificărilor de ordin anatomic ce au fost cauzate minorei astfel cum sunt descrise în cuprinsul raportului de expertiză medico - legală (raport medico - legal - filele 41-42 - dosar urmărire penală).
De altfel, din lecturarea actelor medicale şi medico - legale ataşate la dosarul de urmărire penală reiese că minora a fost transportată în noaptea de 8/9 septembrie 2008 la Spitalul de Urgenţă F. unde sub anestezie generală a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru suturarea rupturilor de la nivelul pereţilor vaginali precum şi oprirea sângerării vaginale ce data de peste 7 ore după care a fost transportată la Spitalul P. unde de asemenea s-a intervenit chirurgical şi apoi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii G.A. unde a rămas internată.
Prin prisma urinărilor cauzate de acest tip de infracţiuni, în planul sănătăţii psihice a victimelor au fost semnalate efecte post-traumatice precum anxietatea, starea de şoc, frica şi panica intensă dar şi depresia, victimele violului intrafamilial fiind de asemenea mult mai predispuse la dificultăţi de relaţionare, diminuarea respectului de sine precum şi exarcerbarea sentimentelor de ruşine şi autoblamare.
De altfel, după cum rezultă ancheta socială întocmită de Direcţie Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Ilfov s-a recomandat ca minora să fie inclusă într-un program de consiliere psihologică tocmai ca urmare a şocurilor traumatice la care a fost supusă şi pe care indubitabil le resimte şi în prezent.
La aprecierea gradului de pericol social al persoanei inculpatului, se impune a fi avut în vedere şi comportamentul nesincer adoptat de inculpat în faza urmăririi penale, în scopul de a induce în eroare organele de anchetă, acesta declarând cu privire la fapta din 9 septembrie 2008, că sângerarea de la nivelul organelor genitale ale fiicei sale s-a datorat lovirii acesteia cu piciorul pe fondul unei stări de enervare, deoarece aceasta nu îşi făcuse temele pentru ca, ulterior să arate că hemoragia s-a declanşat ca urmare a căderii accidentale a fiicei sale de pe un coteţ, tăgăduind în acelaşi timp că ar fi întreţinut un raport sexual cu aceasta în cursul lunii mai 2009.
Inculpatul a manifestat o atitudine complet dezinteresată faţă de urmările faptelor sale, nedepunând niciun fel de stăruinţă pentru a repara prejudiciul moral cauzat fiicei sale şi a încercat zădărnicirea aflării adevărului, influenţând martorii să facă declaraţii necorespunzătoare realităţii.
Faptele de viol reţinute în sarcina inculpatului, în modalitatea agravantă prev. de alin. (3) teza I, ca şi cele de incest reprezintă unele din cele mai grave atingeri ale valorilor sociale şi morale care asigură ocrotirea minorilor, dar şi normala dezvoltare a personalităţii lot aflată în formare, acest tip de infracţiune cunoscând o continuă creştere.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenţia săvârşirii de noi infracţiuni".
Faptele săvârşite de inculpat fiind extrem de grave, urmările având influenţe negative asupra părţii vătămate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu disp. art. 1 C. pen. ce prevăd că „legea penală apără persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept", motiv pentru care constată recursul nefondat, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce prevenţia la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat pentru această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.C. împotriva Deciziei penale nr. 254/ A din 4 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 20 mai 2009 la zi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 562/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 756/2010. Penal → |
|---|
