ICCJ. Decizia nr. 4512/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4512/2010
Dosar nr. 1010/104/2010
Şedinţa publică din 13 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 32 din 16 martie 2009, Tribunalul Olt a condamnat pe inculpatul P.T.D., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară de 4 ani constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 - 175 lit. i) şi alin. (2) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la Cauza Sabău şi Pircălab vs România, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile reprezentând daune morale în sumă de 10.000 RON către partea civilă P.T., precum şi la cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii civile menţionate, în sumă de 4.599,828 RON către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi în sumă de 236,23 RON către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
Inculpatul a mai fost obligat la cheltuieli judiciare în sumă de 25 RON către partea civilă P.T. şi în sumă de 800 RON către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Între inculpat şi partea civilă P.T. existau relaţii tensionate vechi, generate de alterarea relaţiilor de familie ale inculpatului cu o nepoată a părţii civile.
În seara de 27 august 2007, pe un drum public din apropierea satului C. al comunei F., partea civilă circula pe o bicicletă şi a fost ajunsă din spate de inculpat care conducea o căruţă cu doi cai şi, după două încercări, inculpatul a barat drumul părţii civile, după care, după un schimb de cuvinte, a lovit-o, în mod repetat şi cu intensitate, cu un obiect contondent în zona capului, a feţei şi a membrelor superioare până când partea civilă a căzut de pe bicicletă, iar inculpatul a părăsit locul faptei.
La rândul său, partea civilă s-a deplasat în comuna din apropiere, a întâlnit pe martorii C.D., C.I. şi C.J., cărora le-a descris agresiunea inculpatului asupra sa, iar martorii au depus diligenţele pentru transportarea victimei la spital.
Expertiza medico-legală din 31 octombrie 2008 efectuată de Serviciul Judeţean de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a stabilit că partea civilă P.T. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse la 27 august 2007, prin lovire cu şi de corpuri contondente care au necesitat 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, iar aceste leziuni au pus viaţa victimei în primejdie. Din acelaşi raport de expertiză mai rezultă că internările succesive la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina au fost necesare pentru stabilirea diagnosticului şi aplicarea tratamentului, iar absenţa dinţilor 11, 21 şi mobilitatea anormală a dinţilor 12, 13, 22, 23 se datorează paradontozei, afecţiune preexistentă agresiunii din data de 27 august 2007.
În cursul procesului, partea vătămată P.T., constituită parte civilă, a susţinut că în timp ce se deplasa pe bicicletă pe un drum public în apropierea satului C., l-a întâlnit pe inculpatul P.T.D., care conducea o căruţă cu doi cai şi care a încercat în mod repetat să-i bareze drumul cu căruţa şi când a reuşit, după un schimb scurt de cuvinte, a lovit-o cu muchia unei securi în zona capului, lovituri barate cu braţul, astfel că inculpatul a reuşit doar să o lovească peste mână şi faţă, producându-i fractura oaselor nazale, urmate de pierderea echilibrului şi cădere.
Susţinerile părţii civile sunt confirmate atât de certificatul medico-legal din 14 septembrie 2007, de expertiza medico-legală din 31 octombrie 2008, cât şi de declaraţiile martorilor C.J., C.I. şi C.D., care au văzut victima imediat după agresiune şi au putut observa că avea sânge în zona feţei şi la gură, arăta desfigurată, avea mâna şi coaste rupte şi le-a relatat cu greutate că a fost lovită de inculpatul P.T.D. cu o secure. În plus, martorul C.D. a arătat că după ce a condus victima la locuinţa surorii sale şi a anunţat salvarea, a mers la locul agresiunii pentru a recupera bicicleta, pe care a găsit-o cu o roată strâmbă şi cu urme de sânge, urme prezente şi pe locul unde era căzută.
Inculpatul P.T.D. - în declaraţiile sale date la urmărire penală - a recunoscut că a avut un conflict cu partea civilă în seara de 27 august 2007, în apropierea satului C., în condiţiile în care, la întâlnire, partea civilă i-a cerut să o lase să urce bicicleta în căruţă şi după ce s-a urcat, partea civilă l-a lovit cu un cuţit în spate şi pentru a se apăra, a lovit-o la rândul lui cu pumnul peste mâini şi faţă. Într-o altă variantă nuanţată în faţa instanţei, inculpatul a susţinut că în timpul în care el a încercat să urce bicicleta în căruţă, partea civilă l-a lovit cu un cuţit în spate, în partea stângă, iar el s-a apărat în modul deja descris, astfel că s-a aflat în legitimă apărare şi sunt incidente prevederile art. 44 alin. (2) C. pen.
În dovedirea apărării, inculpatului a prezentat certificatul medico-legal din 30 august 2007, din care rezultă că în ziua de 27 august 2007 a suferit leziuni traumatice care au necesitat 7 - 8 zile îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.
De asemenea, au fost audiaţi, în acelaşi sens, martorii P.G.I. - vărul inculpatului şi P.A. - mama inculpatului, din depoziţiile cărora rezultă că, în seara de 27 august 2007, inculpatul le-a relatat că partea civilă l-a rugat să o ia în căruţă cu bicicleta şi când inculpatul s-a aplecat, a fost lovit cu cuţitul în spate.
Instanţa a solicitat şi a obţinut de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt Rezoluţia din 20 februarie 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.T. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.
Instanţa nu a reţinut ca veridică afirmaţia părţii vătămate în sensul că inculpatul a folosit o secure, deoarece acest obiect nu a fost identificat cu ocazia cercetărilor. Leziunile descrise în actele medico-legale eliberate victimei conduc la concluzia că s-a folosit un obiect contondent, dar nu secure neapărat, iar folosirea eventuală a unui asemenea obiect, fie şi cu muchia, ar fi produs leziuni mult mai grave.
Din aceste considerente, instanţa a reţinut că inculpatul P.T.D., cu intenţie directă, i-a aplicat victimei mai multe lovituri, probabil cu o bâtă, în cap şi peste membrele superioare, producându-i un pneumotorax stâng drenat, fractură deschisă treimea inferioară humerus stâng şi fractură treimea distală, oase nazale cu deplasare, leziuni care au necesitat 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii acestora, dacă nu survin complicaţii; leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, iar fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 alin. (1) rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen.
De asemenea, instanţa nu a reţinut apărarea inculpatului în sensul că s-a aflat în stare de legitimă apărare în condiţiile art. 44 alin. (2) C. pen., deoarece lipsesc dovezi concludente care să confirme situaţia de fapt descrisă de acesta.
Este de necontestat faptul că inculpatul deţine un certificat medico-legal din care rezultă că acesta a prezentat o leziune traumatică ce poate data din ziua de 27 august 2007, produsă prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, ce a necesitat 7 - 8 zile îngrijiri medicale, fără a pune în primejdie viaţa acestuia, dar, în declaraţiile sale, inculpatul a prezentat variante diferite la urmărirea penală şi în faţa instanţei, descrise mai sus, dar niciuna din variante nu este verosimilă, întrucât chiar inculpatul a confirmat faptul că partea civilă era supărată pe el deoarece se despărţise de nepoata acestuia şi nu există nicio justificare pentru solicitarea de către partea vătămată de a se urca în căruţă, apărarea fiind infirmată de împrejurarea că bicicleta, recuperată de martorul C.D., a fost găsită deteriorată, ceea ce exclude urcarea acesteia în căruţă de către victimă.
Pentru aceste considerente, instanţa nu a reţinut starea de legitimă apărare prevăzută de art. 44 alin. (2) C. pen. şi nici circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) din acelaşi cod, respectiv săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei, din probele administrate desprinzându-se concluzia că fapta nu a fost săvârşită ca urmare a unei tulburări generată de atitudinea victimei.
Instanţa a reţinut, în schimb, că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social determinat de modul în care s-a realizat în concret acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii de tentativă de omor calificat şi a coroborat aceste date cu datele privind persoana inculpatului, din care rezultă că acesta nu are antecedente penale, întrucât pentru pedepsele menţionate în fişa de cazier judiciar a intervenit reabilitarea, a avut o atitudine relativ sinceră, are un grad redus de cultură, considerente din care a apreciat că aplicarea pedepsei închisorii într-un cuantum care să coincidă cu limita minimă prevăzută de lege este de natură să realizeze scopul preventiv, educativ şi coercitiv al acesteia.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 115 din 11 mai 2010, a admis apelul declarat de inculpatul P.T.D. împotriva Sentinţei penale nr. 32 din 16 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1010/104/2008, a desfiinţat în parte sentinţa penală pe latură penală şi, în rejudecare, a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din acelaşi cod la pedeapsa închisorii de 4 ani, la pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi în baza art. 71 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de acelaşi text de lege, ca pedeapsă accesorie.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În apelul său, inculpatul a susţinut că faptei sale i s-a dat o încadrare juridică greşită şi a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 20 alin. (1) rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 din acelaşi cod şi achitarea sa, cu reţinerea prevederilor art. 44 alin. (2) din cod, iar în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei şi reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpat la data de 27 august 2007 în art. 20 alin. (1) rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. este corectă, dar din analiza probelor administrate în tot cursul procesului penal, inclusiv declaraţiile inculpatului şi ale părţii vătămate date în faţa instanţei de apel, dar şi a raportului de expertiză medico-legală din 20 aprilie 2010, care a concluzionat că inculpatul P.T.D. a prezentat o leziune produsă prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţit, lovitură aplicată din spatele victimei, în timp ce aceasta era aplecată, a apreciat că inculpatul a săvârşit infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea părţii vătămate P.T., produsă prin violenţă, astfel că a reţinut în favoarea acesteia circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Instanţa de apel a considerat că fapta inculpatului nu este susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 182 C. pen., având în vedere urmările leziunilor aplicate victimei, intensitatea acestora, zonele vizate de inculpat, respectiv capul victimei, obiectul folosit - o bâtă, intenţia de a ucide fiind evidentă, precum şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta inculpatului şi urmările acesteia, după cum nu se poate aprecia că inculpatul a comis infracţiunea în stare de legitimă apărare, prevăzută de art. 44 alin. (2) C. pen., deoarece probele nu confirmă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust împotriva sa şi care să pună în pericol grav persoana acestuia.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că nu se impune aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 81 C. pen., deoarece fapta săvârşită are un grad ridicat de pericol social, iar inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, a mai fost anterior condamnat pentru infracţiuni de violenţă şi chiar dacă pentru pedeapsa aplicată a intervenit reabilitarea, acesta a manifestat în continuare perseverenţă infracţională.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul P.T.D.
În recursul parchetului, întemeiat pe prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 171 C. proc. pen., s-a susţinut că în mod greşit s-a reţinut în favoarea inculpatului P.T.D. aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., cărora, în ce priveşte individualizarea pedepsei, li s-a dat o eficienţă nejustificat de mare, iar în ceea ce priveşte rezolvarea acţiunii civile, această circumstanţă nu a fost luată în considerare.
Inculpatul, în recursul său scris şi prin avocatul din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, schimbarea încadrării juridice şi reducerea pedepsei.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate se constată că doar recursul declarat de parchet este întemeiat, aşa cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă împrejurarea în care săvârşirea infracţiunii are loc sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar potrivit art. 76 alin. (2) din acelaşi cod, în cazul infracţiunii de omor, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că între inculpatul P.T.D. şi partea civilă P.T. relaţiile erau alterate din motive familiale, iar în ziua de 27 august 2007, părţile s-au întâlnit pe drumul public din apropierea satului C. al comunei F., între ele a avut loc un conflict, urmare căruia partea civilă şi-a abandonat bicicleta pe care se deplasa la locul agresiunii şi a ajuns la domiciliu, plin de sânge în zona feţei, iar familia a fost nevoită să anunţe salvarea şi să-l conducă la Spitalul Caracal pentru a i se acorda asistenţă medicală de urgenţă.
Partea civilă P.T. a fost internat la Spitalul Orăşenesc Caracal, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, mai multe perioade de timp, cu diagnosticul „pneumotorax stâng drenat, fractură deschisă treimea inferioară humerus stâng şi fractură treimea distală oase nazale cu deplasare";, iar din certificatul medico-legal din 14 septembrie 2007 rezultă că acesta a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri contondente, leziuni care au necesitat 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei. Raportul de expertiză medico-legală din 31 octombrie 2008, efectuat în cauză, a confirmat concluziile din certificatul medico-legal menţionate mai sus, cu precizarea că absenţa dinţilor 11, 21 şi mobilitatea anormală a dinţilor 12, 13, 22 şi 23 este datorată parodontozei, afecţiune preexistentă agresiunii din 27 august 2007.
Curtea apreciază că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă în cauză, în sensul că în ziua de 27 august 2007, în condiţiile existenţei unor relaţii de duşmănie între părţi, acestea s-au întâlnit pe un drum public din apropierea satului C. al comunei F. şi inculpatul P.T.D. a lovit pe partea civilă P.T. cu un obiect contondent, în mod repetat şi cu intensitate în zona capului, a feţei şi a membrelor superioare, până când partea civilă a căzut de pe bicicletă, fiind nevoită ulterior să o abandoneze la locul faptei şi să se deplaseze pe jos la domiciliu.
Pe deplin temei, instanţa de fond nu a reţinut ca veridică susţinerea părţii vătămate în sensul că a fost lovită cu muchia unei securi, pe considerentul principal că folosirea unui asemenea obiect ar fi produs leziuni şi mai grave, în realitate folosindu-se un obiect contondent. Argumentele primei instanţe legate de obiectul folosit de inculpat la agresiune sunt susţinute şi de relaţiile oferite de partea vătămată la internarea din 28 august 2007 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, medicului ortoped, în sensul că a fost lovit „cu o furcă de un vecin";.
Curtea consideră, de asemenea, că este întemeiată aprecierea instanţei de fond şi cu privire la înlăturarea apărării inculpatului, în sensul că s-ar fi aflat în stare de legitimă apărare, pe baza unei analize judicioase a probelor administrate cu privire la acest aspect, respectiv a declaraţiilor inculpatului, care a prezentat mai multe variante de produce a agresiunii din partea părţii vătămate, toate neverosimile, a certificatului medico-legal din 30 august 2007, eliberat de Serviciul de Medicină Legală Olt şi a raportului de expertiză medico-legală din 20 aprilie 2010 efectuat de I.M.L. Craiova, astfel că plaga înjunghiată nepenentrantă de 2,5 cm în regiunea scapulară stângă a putut fi produsă de victimă pentru a se apăra de agresiunea inculpatului, care a lovit-o în mod repetat, cu intensitate, folosind un corp contondent, în zone vitale ale corpului. La considerentele instanţei de fond se adaugă şi împrejurarea că victima se deplasa pe bicicletă, iar inculpatul cu o căruţă, în momentul premergător faptei, şi ea nu putea obiectiv să declanşeze atacul împotriva inculpatului prin care să-i producă o puternică tulburare sau emoţie, sub imperiul căreia să acţioneze la rândul său împotriva victimei.
Totodată, Curtea apreciază că instanţa de fond a evaluat corespunzător gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite de inculpat şi la stabilirea pedepsei aplicate a avut în vedere atât circumstanţele reale ale faptei, care constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, astfel că pedeapsa cu închisoare aplicată, în cuantum situat la limita minimă prevăzută de lege, realizează atât constrângerea inculpatului, cât şi reeducarea acestuia, fiind îndeplinite cerinţele art. 72 şi 52 C. pen. Este evident că instanţa de apel, în mod greşit a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi tot greşit a redus pedeapsa aplicată de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare, considerente din care decizia penală pronunţată de instanţa de control judiciar va fi casată, potrivit art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., deoarece a făcut o aplicare greşită a legii şi se va menţine hotărârea instanţei de fond.
Cu privire la celelalte critici ale parchetului, în sensul că la individualizarea pedepsei de instanţa de apel s-ar fi dat o eficienţă nejustificat de mare circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., iar la rezolvarea acţiunii civile nu le-a luat în considerare, faţă de măsura pe care o va dispune nu mai este oportună analiza acestora.
În consecinţă, pentru considerentele de mai sus, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul parchetului, va casa decizia penală atacată şi va menţine Sentinţa penală nr. 32 din 16 martie 2009 a Tribunalului Olt.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de inculpat, în recursul său scris, precum şi în concluziile orale ale apărătorului din oficiu, care se încadrează în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 17 C. proc. pen., se constată că cererile de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) şi alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) din acelaşi cod, reducerea pedepsei şi executarea acesteia în condiţiile art. 861 C. pen. sunt neîntemeiate, potrivit considerentelor pentru care urmează a fi admis recursului parchetului, precum şi a următoarelor:
Este neîndoielnic faptul că în ziua de 27 august 2007, pe fondul unor relaţii anterioare de duşmănie, inculpatul P.T.D. a lovit pe partea vătămată P.T., cu intenţie directă, cu un obiect contondent, probabil o furcă metalică, în mod repetat şi cu intensitate în zona capului, a feţei şi a membrelor superioare, producându-i leziuni care au necesitat 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale şi au pus viaţa victimei în primejdie, iar această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) şi alin. (2) C. pen., cum în mod corect a reţinut instanţa de fond şi nu ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) din acelaşi cod.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată de instanţa de fond, aşa cum s-a analizat mai sus, atât în privinţa cuantumului pedepsei, cât şi al modalităţii de executare, astfel că nu sunt temeiuri de reducere a acesteia, iar cuantumul stabilit al pedepsei face inaplicabile prevederile art. 861 C. pen., aşa cum a solicitat acesta, deoarece pedeapsa aplicată nu se încadrează în condiţiile prevăzute de lit. a) din acest text de lege.
Totodată, nu se constată nici alte motive de casare dintre cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., susceptibile de a fi luate în discuţie din oficiu şi în consecinţă, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.T.D.
De asemenea, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 115 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală atacată şi menţine Sentinţa penală nr. 32 din 16 martie 2009 a Tribunalului Olt.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.T.D. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul-inculpat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 451/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2043/2010. Penal → |
|---|
