ICCJ. Decizia nr. 4617/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4617/2010
Dosar nr. 12255/2/2010
Şedinţa publică din 20 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 439/F din 17 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 28 aprilie 2010 de către Tribunalul Perugia privind pe cetăţeanul român D.C.
Totodată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate D.C. cetăţean român, în vederea predării către autorităţile italiene pentru o durată de 25 de zile, începând cu data de 19 decembrie 2010 şi până la data de 12 ianuarie 2011 inclusiv.
A fost dispusă predarea persoanei solicitate către autorităţile italiene cu condiţia respectării regulii specialităţii şi a dreptului de a fi transferat în România pentru executarea pedepsei în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate.
S-a constatat că faţă de persoana solicitată s-a luat măsura reţinerii şi arestării preventive de la 14 decembrie 2010 şi până la 18 decembrie 2010 inclusiv.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:
Prin Adresa nr. 2230/II-5/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a învestit Curtea de Apel Bucureşti cu soluţionarea solicitării de a se pune în executare mandatul european de arestare emis de Tribunalul din Perugia - Italia faţă de cetăţeanul român D.C.
Prin Încheierea din data de 14 decembrie 2010 în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate pentru 5 zile, de la 14 decembrie 2010 până la data de 18 decembrie 2010 inclusiv, astfel încât să se poată realiza cu celeritate procedura judiciară a punerii în executare a mandatului european de arestare.
Recursul declarat împotriva Încheierii din data de 14 decembrie 2010 de arestare a persoanei solicitate a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (Decizia penală nr. 4580 din 16 decembrie 2010, Dosar nr. 10323/1/2010).
La data de 17 decembrie 2010 a fost transmis mandatul european de arestare emis de către Tribunalul Perugia din data de 28 aprilie 2010 împotriva cetăţeanului român D.C. împreună cu traducerea acestuia în limba română.
Din cuprinsul acestui act rezultă că faţă de persoana solicitată autorităţile italiene desfăşoară cercetări penale sub aspectul comiterii infracţiunii de îndemn la prostituţie cu circumstanţe agravante prin uz de violenţă şi ameninţări, prevăzute de art. 3 alin. (2) art. 4 şi 8 din Legea nr. 75/1958, constând în faptul că aflându-se pe teritoriul Italiei a convins-o pe Ş.C. să vină în Italia pentru a lucra ca şi croitoreasă, iar apoi cu ajutorul lui M.C. şi a altor complici a obligat-o să se prostitueze prin folosirea de violenţe şi ameninţări.
Examinând actele dosarului în raport de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, Curtea a constatat că nu există niciun motiv de refuz, în sensul art. 88 din aceeaşi lege, astfel că în baza art. 94 a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 28 aprilie 2010 de către Tribunalul Perugia privind pe cetăţeanul român D.C.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs persoana solicitată D.C., care a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, şi în rejudecare, respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare.
Concluziile apărătorului recurentului persoană solicitată, ale reprezentantului Ministerului Public, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, conform dispoziţiilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care urmează.
Din mandatul emis de autorităţile italiene rezultă gradul de participare al numitei D.C. care, acţionând împreună cu M.C., a determinat-o pe Ş.C., cunoştinţă de-a sa, să vină din România în Italia, promiţându-i în mod mincinos că îi va găsi de muncă într-o croitorie, în timp ce ştia foarte bine că fata îi era destinată lui M.C. pentru prostituţie.
Fiind audiată în condiţiile prevăzute de art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată nu a fost de acord să fie predată autorităţilor italiene, deşi a recunoscut că a fost o singură dată în Italia în cursul anului 2009; a mai menţionat că doreşte să lămurească acest dosar, dar nu poate fi de acord cu predarea către autorităţile italiene, având în vedere că are un copil de 10 ani în România.
Revenind la legislaţia aplicabilă în prezenta cauză, se reţine că potrivit art. 77 din Legea nr. 302/2004, completată şi modificată, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
În cauză, România este stat de executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare competente din Italia pentru fapte săvârşite pe teritoriul statului respectiv.
Faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare constituie infracţiuni şi potrivit legii române.
Rezultă aşadar că instanţa învestită cu o cerere de executare a unui mandat european de arestare nu este abilitată să-l cenzureze din perspectiva existenţei probelor de vinovăţie împotriva persoanei indicate la comiterea infracţiunii, limitându-se să verifice dacă în cauză este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004, ori dacă există vreo obiecţie în ce priveşte identitatea persoanei solicitate (în sensul că persoana indicată în mandat nu este una şi aceeaşi cu cea care urmează a fi predată).
În speţă, persoana solicitată şi-a motivat refuzul de a fi predată autorităţilor italiene prin aceea că are un copil de 10 ani în România.
Or, o asemenea susţinere nu se circumscrie niciunuia dintre motivele de refuz al executării dintre cele menţionate anterior.
Prin urmare, neexistând niciun motiv de neexecutare dintre cele prevăzute de lege şi nefiind formulată nicio obiecţie privind identitatea, având în vedere că fapta menţionată în mandat constituie infracţiune şi potrivit legii române, urmează a se dispune predarea persoanei solicitate D.C.
Faţă de aceste considerente, urmează a se constata că recursul declarat de persoana solicitată D.C. împotriva Sentinţei nr. 439/F din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.C. împotriva Sentinţei nr. 439/F din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 25 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2616/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4626/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
