ICCJ. Decizia nr. 4593/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4593/2010
Dosar nr. 658/216/2010
Şedinţa publică din 17 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 58/F din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti s-a respins plângerea formulată de petenta T.G.A., domiciliată în Curtea de Argeş, împotriva Ordonanţei din 11 ianuarie 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 366/P/2009, ca neîntemeiată.
Menţine ordonanţa atacată.
Obligă petiţionara la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, la data de 30 aprilie 2010, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, a fost înregistrată plângerea formulată de petenta T.A. împotriva Ordonanţei nr. 366/P/2009 din 11 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
În motivarea plângerii, în esenţă, se arată că ordonanţa atacată se referă la alte persoane care nu au legătură cu petenta şi cu persoanele împotriva cărora a înţeles să formuleze plângeri penale, că plângerile formulate de petentă au fost confundate cu altele.
Iniţial, plângerea a fost înregistrată la Judecătoria Curtea de Argeş, însă, această instanţă, prin Sentinţa penală nr. 120 din 13 aprilie 2010, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Cu ocazia judecării plângerii, petenta a solicitat anularea soluţiei atacate şi trimiterea cauzei la parchet pentru clarificarea situaţiei şi pentru efectuarea cercetărilor privind pe intimata C.F.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 366/P/2009 din 11 ianuarie 2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.F.M. şi S.A. - notari publici, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că faptele nu există în materialitatea lor.
Ordonanţa amintită mai conţine şi dispoziţii referitoare la disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, faţă de alte persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 289, 290, 291, 217 C. pen.
Nemulţumită de modul de soluţionare a cauzei, petenta se adresează procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti care, prin Rezoluţia nr. 71/II/2/2010 din 23 februarie 2010, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionară împotriva soluţiei adoptată de procuror.
În raport de soluţia adoptată, petenta a sesizat instanţa de judecată, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Asupra temeiniciei plângerii, Curtea a constatat legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate de procuror, prin ordonanţa emisă la data de 11 ianuarie 2010.
Astfel, este neîntemeiată critica referitoare la încălcarea atribuţiilor de serviciu de către intimatele care nu au verificat realitatea actelor eliberate de funcţionarii Primăriei B.
Cele două intimate, în calitate de notari publici, şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu, cu ocazia încheierii şi autentificării Contractelor de vânzare-cumpărare din 28 martie 2003 şi din 6 noiembrie 2006, stabilind identitatea, domiciliul şi capacitatea părţilor.
De altfel, orice act întocmit de un notar public, potrivit dispoziţiilor art. 99 şi urm. din Legea nr. 36/1995, este supus controlului judecătoresc, astfel că acesta poate fi atacat de părţi în justiţie, prin acţiune în anulare.
Întrucât nu există niciun indiciu în sensul săvârşirii de către cele două intimate a infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), curtea a conchis că această infracţiune nu există în materialitatea sa.
Referitor la cel de-al doilea motiv al plângerii, curtea a constatat că, într-adevăr, în Rezoluţia nr. 71/II/2/2010 din 23 februarie 2010, în preambulul considerentelor acesteia se menţionează un alt număr al soluţiei adoptate, alte părţi şi o altă încadrare a faptei, însă, dispozitivul acesteia conţine numărul corect al soluţiei pe care petenta a înţeles să o atace.
De altfel, argumentarea soluţiei adoptate de către procurorul general se întemeiază pe situaţia de fapt ce a format obiectul plângerii penale formulate la parchet, numele intimatelor, al petentei şi al celorlalte persoane faţă de care s-a disjuns cauza, fiind corect redactate.
În raport de cele ce preced, Curtea, în baza art. 2781 alin. (8) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta T.A. împotriva Ordonanţei din 11 ianuarie 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în Dosarul nr. 366/P/2009.
Împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti s-a exercitat calea de atac a recursului de către petenta T.A..
De subliniat este că petenta a fost prezentă cu ocazia judecării plângerii la nivelul instanţei de fond, asistată de avocat, respectiv data de 8 iunie 2010, în cauză dispunându-se amânarea pronunţării, hotărârea concretizându-se pentru data de 22 iunie 2010.
Cu atât mai mult cu cât fusese asistată de avocat, petenta trebuia să ştie - normele procedural penale impunând acest lucru - că termenul de recurs curge de la pronunţarea sentinţei, însă, promovarea efectivă a recursului s-a realizat abia la 5 septembrie 2010, 4 septembrie fiind data trecută de recurentă pe cererea sa în acest sens.
În aceste condiţii se poate observa că termenul legal de 10 zile pus la dispoziţia acesteia este cu mult depăşit, recursul de faţă fiind respins ca tardiv formulat pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionara T.A. împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2010.
+++
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4496/2010
Dosar nr. 516/35/2010
Şedinţa publică din 13 decembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 2 noiembrie 2009 persoana vătămată P.D.M.R. a depus o plângere penală împotriva avocatului M.N. din cadrul Baroului Bihor şi a lui C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, gestiune frauduloasă şi abuz de încredere.
În plângerea penală s-a arătat că la data de 15 octombrie 2008, fostul ei mandatar C.M. a încheiat mai multe contracte de asistenţă juridică cu avocatul M.N., deşi în baza mandatului dat acesta nu putea să angajeze vreun avocat.
A mai arătat că mandatarul a închiriat avocatului M.N. imobile, iar când a solicitat predarea cheilor a fost refuzată, că mandatarul şi-a însuşit sume de bani din chiriile unor imobile şi că a încasat de la Statul român despăgubiri pentru ea şi i-a folosit cu rea-credinţă.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin Rezoluţia nr. 809/P/2009 din data de 25 februarie 2010, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii M.N. şi C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215, 214 şi 213 C. pen., întrucât faptelor pentru care s-a depus plângerea penală le lipsesc laturile obiective şi subiective ale infracţiunilor.
Procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin Rezoluţia nr. 207/II.2/2010 din 20 aprilie 2010, a respins ca neîntemeiată plângerea petentei împotriva soluţiei dată în Dosarul nr. 809/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Împotriva rezoluţiei procurorului persoana vătămată a făcut plângere în faţa judecătorului, iar Curtea de Apel Oradea, prin Sentinţa penală nr. 82/P din 9 septembrie 2010 a respins, ca nefondată, plângerea petentei P.D.M.R..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că procurorul de caz a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, în concordanţă cu probele administrate, iar din oficiu nu s-a constatat niciun motiv legal pentru modificarea rezoluţiilor atacate.
S-a mai reţinut că nu există indicii că intimaţii au săvârşit faptele imputate.
Împotriva acestei sentinţe persoana vătămată a declarat recurs prin care a învederat că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a formulat plângerea penală şi solicită casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosar persoana vătămată l-a împuternicit pe doctorul C.M. ca în numele ei şi pentru ca să încheie orice fel de acte pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra unor imobile din municipiul Oradea şi oraşul Beiuş.
În temeiul procurilor date, mandatarul C.M. a luat legătura cu avocatul M.N. pentru ca acesta să se ocupe de notificările legale şi pentru introducerea unor acţiuni civile la instanţele judecătoreşti, scop în care s-au încheiat contracte de asistenţă juridică.
Urmare a acestor contracte de asistenţă juridică, intimatul M.N. a redactat acţiuni pe care le-a introdus în instanţă, fiind judecate peste 80 de dosare, iar prin hotărârile pronunţate au fost restituite petentei mai multe imobile.
Din actele premergătoare efectuate rezultă că petenta a cunoscut că mandatarul a angajat un avocat că aceasta a purtat corespondenţă scrisă cu intimatul M.N. şi că avocatului i s-au plătit onorarii minime parţiale, iar diferenţa urmând a fi suportată de petentă.
Procurile date sunt generale şi mandatarul a acţionat cu bună credinţă pentru realizarea drepturilor patrimoniale ale petente, mandatarul (ca persoană fără studii juridice) putând să apeleze la serviciile unui specialist în scopul îndeplinirii mandatului încredinţat.
În aceste condiţii, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, faptei lipsindu-i latura subiectivă, astfel încât corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi intimaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Referitor la faptul că unele imobile revendicate au fost ocupate abuziv de către avocatul M.N., din actele dosarului rezultă că între mandatar şi avocat s-au încheiat contracte de comodat, contract ce presupune dreptul de folosire a lor, existând un titlu legal în baza căruia intimatul M.N. a avut numai un drept de folosire este exclusă infracţiunea de tulburare de posesie, iar diligenţele depuse de mandatar pentru administrarea şi conservarea acestor imobile nu au caracter penal sub aspectul laturii subiective.
Cu privire la faptul că mandatarul ar fi folosit o sumă de bani primită ca despăgubiri, din actele dosarului, nu rezultă că această sumă ar fi fost folosită de reprezentantul petentei ci doar păstrată până la predarea ei către P.D.M.R..
În raport de considerentele arătate, Înalta Curte constată că procurorul de caz a dat o soluţie legală şi temeinică, în conformitate cu probele administrate, iar instanţa de fond justificat a respins plângerea formulată de petentă ca nefondată, motiv pentru care recursul declarat va fi respins, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara P.D.M.R. împotriva Sentinţei penale nr. 82/P din 9 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4589/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2514/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
