ICCJ. Decizia nr. 4613/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4613/2010
Dosar nr. 10402/1/2010
Şedinţa publica din 20 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă în baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din data de 14 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 1628/36/2010, în baza art. 3001 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive faţă de inculpaţii A.F.N. şi P.T.N.
În baza art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpaţilor A.F.N. şi P.T.N., pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de la 24 decembrie 2010. Totodată, au fost respinse ca nefondate cererile de revocare şi înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, respectiv de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpatul A.F.N.
Instanţa de fond a fost sesizată prin Rechizitoriul din 8 decembrie 2010, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, fiind dispusă trimiterea în judecată în stare de arest preventiv (alături de alţi 4 inculpaţi în stare de libertate) a inculpaţilor:
1. A.F.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (7 fapte);
- trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. ( 2 fapte);
- reţinere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 272 C. pen.;
- favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen.;
- fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale);
- uz de fals prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
- fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. ( 4 fapte);
- pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen.;
- pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. ( 56 fapte);
- pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. ( 56 fapte)
totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
2. P.T.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (3 fapte);
- complicitate la infracţiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 264 C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 272 C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 rap. la art. 288 C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale);
- complicitate la infracţiunea de uz de fals prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000
totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Conform art. 3001 alin. (1) în referire la art. 160 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din analiza materialului probator de la dosar, instanţa de fond a constatat că măsura arestării preventive s-a dispus faţă de inculpaţii A.F.N. şi P.T.N. în condiţii de legalitate şi temeinicie, cu respectarea atât a condiţiilor de formă, cât şi a celor de fond, în realizarea şi a scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., şi anume de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Potrivit art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menţine prin încheiere motivată arestarea preventivă.
În acest stadiu procesual, când doar a fost sesizată instanţa de judecată prin rechizitoriu şi cercetarea judecătorească nu a început, nu au fost ascultaţi în mod nemijlocit inculpaţii, nu s-au administrat probe, temeiurile primare avute în vedere la momentul luării măsurii de excepţie a arestării preventive, se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a acestora, fiind satisfăcute cerinţele prevăzute de acest text de lege.
Instanţa de fond, cu referire la cauza de faţă a reţinut că, în acest moment, cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rămâne incident, cele două condiţii continuând să fie îndeplinite cumulativ şi în prezent, deoarece fiecare inculpat este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni sancţionate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, date fiind limitele de pedeapsă fixate în textul de lege incriminator prevăzut de partea specială a Codului penal (fiind îndeplinite astfel cerinţele prevăzute de art. 136 alin. (6) C. proc. pen.) şi totodată la dosar există date că prin lăsarea în libertate a acestora s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.
Soluţia de menţinere a măsurii arestării preventive în acest moment procesual a fost privită de instanţa de fond în deplin acord şi cu exigenţele art. 5 parag. 2 şi art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiecare inculpat beneficiind într-adevăr de prezumţia de nevinovăţie şi de regula judecării persoanei în stare de libertate, însă anumite împrejurări particulare de excepţie având prioritate în protejarea ordinii publice faţă de interesul individual.
Împotriva încheierii mai sus menţionate au formulat, în termen legal, recurs inculpaţii A.F.N. şi P.T.N., care au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi punerea lor de îndată în libertate.
Motivele de recurs susţinute oral de apărătorii inculpaţilor au fost menţionate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri, referindu-se în esenţă la faptul că nu mai subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., încălcându-se termenul rezonabil, că starea sănătăţii nu-i permite inculpatului A.F.N. menţinerea sa în arest preventiv.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că inculpaţii A.F.N. şi P.T.N. au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul din 8 decembrie 2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia.
S-a reţinut în sarcina inculpatului A.F.N. săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (7 fapte); de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte); de art. 272 C. pen.; art. 264 C. pen.; art. 288 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale); art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (4 fapte); de art. 264 C. pen.; de art. 288 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (56 fapte); fapte săvârşite în calitatea sa de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Astfel, s-a reţinut că acesta, folosindu-se de funcţia deţinută, a primit diverse sume de bani şi favoruri de la persoane pe care le-a lăsat să creadă că are influenţă pe lângă Procurorului General al României, pentru promovarea unui recurs în interesul legii în interesul cumpărătorului de influenţă, precum şi pentru a da soluţii favorabile în dosarele pe care le instrumenta. Totodată, s-a reţinut că inculpatul A.F.N. a soluţionat în mod nelegal în numele unor procurori subordonaţi ai săi un număr de 56 dosare penale, procedând la contrafacerea semnăturii acestora prim imitare, iar ulterior a comunicat soluţia astfel falsificată persoanelor din dosar.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.T.N., s-a reţinut săvârşirea de către acesta a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (3 fapte); de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 264 C. pen.; de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 272 C. pen.; de art. 26 rap. la art. 288 C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale); de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Inculpaţii au fost arestaţi preventiv la data de 27 octombrie 2010 prin mandatele de arestare preventivă din 27 octombrie 2010 şi din 27 octombrie 2010 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1455/57/2010 în baza dispoziţiilor art. 1491, art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 151 C. proc. pen. întrucât s-a reţinut că faptele pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la recursurile declarate, Înalta Curte reţine că potrivit art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României nimeni nu poate fi privat de libertate, totuşi de la această regulă generală sunt înscrise şi excepţii. În art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994, se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia";.
În raport de aceste reglementări internaţionale, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă se reţine că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesuală penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesuală penală şi a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor respectiv, infracţiunile deduse judecăţii sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracţiunile pentru care inculpaţii au fost cercetaţi şi trimişi în judecată, gravitatea faptelor, multitudinea actelor materiale infracţionale săvârşite cu repetitivitate, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, împrejurările concrete în care se reţine în actul de inculpare că s-ar fi acţionat în scopul obţinerii de foloase de la persoane intrate în conflict cu legea, prin intimidarea cu dosare penale a altora, uzarea de mijloace frauduloase pentru comiterea infracţiunilor de corupţie (imitarea semnăturilor procurorilor din subordine, înlocuirea documentelor originale cu falsuri, ş.a.), rezonanţa socială negativă şi valorile sociale însemnate lezate - autoritatea şi prestigiul autorităţilor judiciare (magistraţi), servicii de informaţii, sentimentul de indignare, frustrare care s-ar putea crea în rândul colectivităţii prin cercetarea inculpaţilor trimişi în judecată în stare de libertate pentru astfel de fapte de corupţie, la scurt timp de la comiterea acestora, o puternică reacţie negativă, fiind de notorietate atenţia publică îndreptată asupra magistraţilor.
În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar crea o stare de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor societăţii, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franţa).
De asemenea, Înalta Curte reţine că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, dar şi datele referitoare la fapte, întrucât nu de puţine ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică temerea că justiţia şi cei care concură la înfăptuirea ei nu acţionează îndeajuns de ferm împotriva infracţionalităţii, iar rezonanţa socială a faptelor reprezintă, totodată, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret.
Considerentele de ordin medical reţinute în favoarea inculpatului A.F.N. prezintă relevanţă şi pot fi valorificate eventual la momentul soluţionării cauzei pe fond şi nu la soluţionarea recursului privind starea de arest a acestuia. În acest sens, înalta Curte face trimitere la art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care nu impune o obligaţie autorităţilor naţionale să dispună punerea în libertate a inculpatului pe motive medicale. Analiza compatibilităţii stării de sănătate a persoanei private de libertate cu continuarea detenţiei trebuie analizată în primă instanţă de autorităţile naţionale, pe temeiul art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţele nefiind obligate să dispună eliberarea acesteia pe motive medicale sau plasarea ei într-un spital civil, pentru a beneficia de un anumit tratament medical (Kudla vs Padova, Jallonski vs Polonia). Cererile formulate de inculpaţii A.F.N. şi P.T.N. prin apărător, de a se proceda, conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen., la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sunt nefondate, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele acestui text de lege. În acest stadiu procesual, nu se constată că ar fi intervenit schimbări ale temeiurilor iniţiale, instanţa abia a fost sesizată prin actul de inculpare, iar durata arestului preventiv (cu puţin peste 30 zile) în care s-a finalizat ancheta nu a depăşit o durată rezonabilă.
În speţă, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpaţii A.F.N. şi P.T.N. este actual şi persistent, Curtea de Apel Constanţa, reţinând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor A.F.N. şi P.T.N. prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care în conformitate cu art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii A.F.N. şi P.T.N. împotriva Încheierii din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1628/36/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga pe recurenţii-inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.F.N. şi P.T.N. împotriva Încheierii din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1628/36/2010.
Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4609/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2525/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
