ICCJ. Decizia nr. 4626/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4626/2010
Dosar nr. 10401/1/2010
Şedinţa publica din 22 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 459 din 20 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Alba, a fost condamnat inculpatul D.N., fiul lui S. şi I., născut în com. A. jud. Alba, cetăţean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II lit. b) şi lit. d) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174, 175 lit. c), d), art. 176 lit. a) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen.
S-a reţinut în fapt, că inculpatul a fost fiul victimei D.I. şi a locuit împreună cu aceasta. Pe fondul consumului frecvent de băuturi alcoolice, inculpatul obişnuia să exercite acte de violenţă asupra victimei, acest lucru întâmplându-se şi în data de 17 martie 2010 când i s-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii în zona toracică şi a capului, i-a comprimat mâinile cu mâinile sale şi s-a aşezat cu genunchii pe toracele acesteia, cauzându-i leziuni grave, dificultăţi respiratorii şi imobilizarea victimei la pat.
În zilele ulterioare inculpatul a continuat să-şi agreseze mama, deşi aceasta se afla într-o stare gravă şi nici nu a solicitat ajutor medical astfel că în data de 22 martie 2010, victima a decedat.
Reţinând vinovăţia inculpatului, Tribunalul în raport de criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) a aplicat acestuia pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi d) C. pen., minimul special de pedeapsă fiind aplicat datorită vârstei inculpatului şi a discernământului diminuat al acestuia, stabilit prin Raportul de expertiză medico legală psihiatrică de la dosarul de urmărire penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.N., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, sub nr. 4423/107/2010, cu termen de judecată la data de 11 ianuarie 2011.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 14 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. 4423/107/2010, în baza art. 3001 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive faţă de inculpatul D.N.
În baza art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv inculpatul D.N.
Astfel, Curtea de Apel verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a constat că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri şi nu au intervenit elemente noi care să justifice încetarea acesteia.
Instanţa a constat că se impune menţinerea stării de arest a inculpatului, având în vedere pe de o parte că există indicii temeinice că inculpatul a comis fapta de care este acuzat, iar pe de altă parte, legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 C. pen.
Totodată instanţa a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului D.N. ar prezenta pericol concret atât pentru comunitatea locală, în special, cât şi pentru ordinea publică în general, raportat la faptul că o persoană cercetată pentru o infracţiune de o gravitate extremă ar fi cercetată în stare de libertate.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termen legal, recurs inculpatul D.N. fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de şedinţă atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 decembrie 2010 sub numărul 10401/1/2010.
La termenul fixat pentru soluţionarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii privative nu mai subzistă.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de către inculpatul D.N. prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive; iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere motivată menţinerea stării de arest.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, împotriva inculpatului D.N. s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174, 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că în cursul lunii martie 2010 inculpatul aflându-se sub influenţa alcoolului, i-a aplicat victimei D.I. (mama sa) mai multe lovituri cu pumnii în zona toracică şi a capului, i-a comprimat mâinile cu mâinile sale şi s-a aşezat cu genunchii pe toracele acesteia, cauzându-i leziuni grave şi punând-o în imposibilitatea de a se mai ridica din pat, continuând să exercite acte de violenţă asupra victimei pe parcursul mai multor zile, astfel că în data de 22 martie 2010 aceasta a decedat.
Cu referire la cauza, Înalta Curte, apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei şi de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave, precum şi de persoana inculpatului, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie, existând totodată temerea că dacă acesta ar fi pus în libertate s-ar sustrage judecăţii şi executării pedepsei.
De altfel, în cauză, măsura arestării preventive a recurentului inculpat este justificată şi de existenţa, pe lângă cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi a cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză, nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii precum şi în prevederile art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere probatoriul administrat şi soluţia pronunţată de tribunal, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menţinerea acestei măsuri de către instanţa de apel este pe deplin justificată în raport cu dispoziţiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Faţă de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul inculpat, prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N. împotriva Încheierii din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4423/107/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4617/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2694/2010. Penal → |
|---|
