ICCJ. Decizia nr. 482/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 482/2010
Dosar nr. 1025/122/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 368 din 1 octombrie 2009 a Tribunalului Giurgiu, inculpatul B.G.B. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), 3 C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a), b C. pen.
Starea de arest a inculpatului a fost menţinută, iar durata reţinerii şi a arestării a fost dedusă din pedeapsa aplicată, de la 7 februarie 2009, la zi.
S-a luat act că partea vătămată M.P., prin reprezentant legal, nu se constituie parte civilă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 7.000 RON, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în ziua de 6 februarie 2009, inculpatul, după ce l-a lovit pe minorul M.A. în vârstă de 8 ani, a întreţinut raporturi sexuale orale şi anale cu acesta.
Din raportul medico-legal din 7 februarie 2009 întocmit de Serviciul de medicină legală Giurgiu rezultă că victima a prezentat leziuni traumatice care pot data din data de 6 februarie 2009 şi care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure şi de corpuri dure, iar la nivel anal prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin contact sexual anal (sodomie acută pasivă).
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de conducere în teren, acte medico-legale, declaraţiile martorilor B.I., C.P. şi S.G., declaraţiile inculpatului, care a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 229/A din 5 noiembrie 2009, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel şi întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recurentul-inculpat a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin reţinerea circumstanţelor atenuante, avându-se în vedere că nu are antecedente penale, a recunoscut şi a regretat fapta comisă, a fost încadrat în muncă, iar mama sa este bolnavă şi are nevoie de ajutorul său.
Examinând recursul, atât prin prisma motivului de casare invocat, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului B.G.B., dând încadrarea juridică corespunzătoare faptele comise de acesta.
Stabilirea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind puse în evidenţă în mod just toate criteriile generale referitoare la modul de săvârşire a faptei, consecinţele ei, conduita procesuală a inculpatului, datele personale ale acestuia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.
S-a avut în vedere faptul că inculpatul a lovit şi a violat un copil de 8 ani, ale cărei posibilităţi de a se apăra au fost inexistente şi care a suferit traumele fizice şi psihice ale unei atare agresiuni.
Pe de altă parte, s-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a încercat să acrediteze ideea că minorul a consimţit la întreţinerea raportului sexual şi că din conţinutul evaluării întocmite de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu a rezultat că el nu conştientizează gravitatea faptei comise, reintegrarea sa socială fiind incertă.
În aceste condiţii, pedeapsa aplicată inculpatului - stabilită la limita minimă prevăzută de lege - este necesară şi suficientă reeducării sale şi asigurării scopului coercitiv-preventiv al sancţiunii penale.
În cauză nu există temeiuri pentru ca pedeapsa să fie redusă sub limita minimă specială, toate circumstanţele favorabile inculpatului fiind deja avute în vedere şi regăsindu-se în cuantumul astfel stabilit.
Pentru aceste motive, constatând că recursul inculpatului este nefondat, Înalta Curte îl va respinge, ca atare, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului va fi dedusă începând cu 7 februarie 2009, la zi, din cuantumul pedepsei aplicate.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G.B. împotriva Deciziei penale nr. 229/A din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive, de la 7 februarie 2009 la 9 februarie 2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3069/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 495/2010. Penal → |
|---|
