ICCJ. Decizia nr. 4630/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4630/2010
Dosar nr. 10437/1/2010
Şedinţa publică din 22 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 681 din 15 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul H.Ş. la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 24 alin. (1) şi (2), art. 25 şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat inculpatul Y.N. la pedeapsa rezultantă de 4 ani.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe inculpatul D.D. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
S-a reţinut astfel că, în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010, în realizarea, aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpaţii H.Ş., Y.N. şi D.D., s-au deplasat pe teritoriul României unde au instalat dispozitive confecţionate artizanal de copiere a cardurilor, constând în fixarea la fanta de introducere a cardului în ATM aparţinând B.C.R., amplasate pe raza Municipiului Bucureşti, a unui dispozitiv electronic, destinat să reţină datele înscrise pe banda magnetică şi în instalarea în partea superioară a display-ului a unui alt dispozitiv, destinat înregistrării video a momentului tastării codului de securitate PIN, informaţiile astfel obţinute fiind prelucrate şi inscripţionate pe diferiţi suporţi cu bandă magnetică pe care ulterior îi foloseau la retragerea frauduloasă a sumelor de bani din contul aparţinând diferitelor persoane fizice.
În acest mod, inculpaţii au reuşit, ca în decursul celor patru luni, să prejudicieze prin copierea informaţiilor de pe banda magnetică a cardurilor şi retragerile frauduloase, mai multor persoane fizice.
Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia celor trei inculpaţi rezultă din faptul că se deplasau în România deţinând dispozitive de copiere a cardurilor, pe care le montau pe monitoarele bancomatelor aparţinând B.C.R. amplasate în Bucureşti, ulterior procedând la prelucrarea datelor astfel copiate şi inscripţionarea acestora pe carduri false. Acestea din urmă erau ulterior puse în circulaţie de inculpaţi prin efectuarea operaţiunea de retragere de numerar din conturile aferente cardurilor copiate. Aceştia foloseau blancurile cunoscând că sunt falsificate cu intenţia de a-şi însuşi sume de bani.
Reţinând vinovăţia inculpaţilor, Tribunalul în raport de criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) a aplicat inculpaţilor pedeapsa de 4 ani, 4 ani şi respectiv 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţi H.Ş., Y.N. şi D.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 16591/3/2010.
Prin încheierea de şedinţă din data de 2 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 16591/3/2010, în baza art. 3002 C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive faţă de inculpaţi H.Ş., Y.N. şi D.D.
Astfel, Curtea de Apel verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a constat că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri şi nu au intervenit elemente noi care să justifice încetarea acesteia.
S-a reţinut, totodată că în cauză nu s-a depăşit durata rezonabilă a măsurii arestării preventive, inculpaţii fiind arestaţi din ianuarie 2010.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat, în termen legal, recurs inculpaţi H.Ş., Y.N. şi D.D. fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de şedinţă atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 decembrie 2010 sub numărul 10437/1/2010.
La termenul fixat pentru soluţionarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii privative nu mai subzistă.
Concluziile apărătorului recurenţilor inculpaţi, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de către inculpaţi H.Ş., Y.N. şi D.D. prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile nefondate pentru considerentele ce se vor arăta:
Astfel, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive; iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere motivată menţinerea stării de arest.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, împotriva inculpaţilor H.Ş., Y.N. şi D.D. s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 143 şi art. 148 lit. c) şi f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, constând în aceea că în perioada octombrie - decembrie 2009 Y.N., H.Ş. şi D.D. au venit din Bulgaria în România cu intenţia de a frauda carduri bancare, ocazie cu care au montat dispozitive de copiere a cardurilor pe ATM-uri aparţinând B.C.R., toate model N., prevăzute cu dispozitiv antiskimming, după care informaţiile de pe banda magnetică a cardurilor bancare astfel copiate au fost descărcate din dispozitive, prelucrate şi inscripţionate pe cartele PVC cu bandă magnetică, cu care ulterior au efectuat tranzacţii frauduloase la bancomate din Bucureşti şi Constanţa.
Cu referire la cauza, Înalta Curte, apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei şi de importanţa relaţiilor sociale încălcate de fiecare inculpat prin săvârşirea unor infracţiuni deosebit de grave, precum şi de persoana fiecărui inculpat, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie, existând totodată temerea că dacă acesta ar fi pus în libertate s-ar sustrage judecăţii şi executării pedepsei.
De altfel, în cauză, măsura arestării preventive a recurenţilor inculpaţi este justificată şi de existenţa, pe lângă cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi a cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite este mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii precum şi în prevederile art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere probatoriul administrat şi soluţia pronunţată de tribunal, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menţinerea acestei măsuri de către instanţa de apel este pe deplin justificată în raport cu dispoziţiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Faţă de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurenţii inculpaţi prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii H.Ş., Y.N. şi D.D.
Împotriva încheierii din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 16591/3/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2699/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4633/2010. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
