ICCJ. Decizia nr. 2616/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2616/2010
Dosar nr. 5453/1/2010
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 4671/3/2010 (1192/2010) s-a menţinut starea de arest preventivă a inculpatului M.C. (fiul lui N. şi E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 290/UP din data de 11 decembrie 2009 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosar nr. 49049/3/2009).
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că din actele dosarului rezultă că inculpatul M.C. a fost arestat preventiv la data de 11 decembrie 2009, în temeiul dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 49049/3/2009 şi, ulterior, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2323/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bucureşti, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în perioada octombrie-decembrie 2009, a deţinut şi vândut în mod repetat către diverse persoane, inclusiv colaboratorului introdus în cauză, diferite cantităţi de cocaină,iar, la data de 11 decembrie 2009, cu ocazia percheziţiei domiciliare, a fost depistat deţinând 49 de punguţe de cocaină în vederea comercializării, precum şi instrumente folosite la porţionarea şi cântărirea drogurilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa are obligaţia să verifice în tot cursul judecăţii, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.
În atare situaţie, în faza de judecată a apelului, curtea de apel a constatat că ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit elemente probatorii noi care să contrazică probele deja administrate în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii în fond a cauzei şi care susţin presupunerea rezonabilă a săvârşirii infracţiunii de către inculpat.
Astfel, curtea de apel a constatat că la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat au fost respectate toate dispoziţiile legale în materie şi că până la acest moment procesual nu au încetat şi nici nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, menţinându-se, atât caracterul rezonabil al presupunerii că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea acestei din urmă condiţii, instanţa de apel a reţinut că amploarea activităţii infracţionale reţinute în sarcina inculpatului, dedusă din cantitatea mare de droguri presupus a fi traficată într-o perioadă relativ mare de timp, împrejurare care, coroborată cu alte date personale ale acestuia (lipsa unei ocupaţii şi a oricărui loc de muncă din care să obţină venituri pe căi licite, nivel scăzut de şcolarizare, faptul că acesta a mai fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea sub supraveghere a executării, tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri de mare risc, sunt de natură să justifice în mod rezonabil temerea că, aflat în libertate, inculpatul prezintă un risc ridicat de comitere şi a altor infracţiuni, pentru a-şi asigura mijloacele de existenţă, ordinea publică fiind astfel pusă în pericol.
Pentru aceste considerente, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., apreciind că subzistă temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului, că nu s-au modificat condiţiile ce au impus menţinerea stării de arest şi ca fiind superfluu analiza în mod distinct a cererii de înlocuire a măsurii, care prin natura sa implică schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării, cele două măsuri excluzându-se reciproc, curtea de apel a menţinut măsura arestării preventive a acestuia.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul M.C., fără a arăta în scris motivele de recurs.
La termenul de judecată de la 24 iunie 2010 în recurs, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat, în vederea angajării unui apărător, a amânat cauza la 1 iulie 2010, menţinând delegaţia apărătorului desemnat din oficiu, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la fila 25 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul asupra recursului, în concluziile orale, în dezbateri, a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, motivând că nu mai subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Totodată a învederat instanţei să aibă în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine constant sinceră. În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, potrivit art. 145 C. proc. pen.
Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursului inculpatului, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul M.C. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte constată recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 9 iunie 2010, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin sentinţa penală nr. 307 de la 26 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 4671/3/2010, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.C., fiul lui N. şi E., la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) al Legii nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 2 alin. (2) teza finală al Legii nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a constatat că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 812 din 05 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4237 din 17 decembrie 2009 a I.C.C.J., secţia penală şi în consecinţă.
În baza art. 865 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 85 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate prin sentinţa penală nr. 812 din 05 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4237 din 17 decembrie 2009 a I.C.C.J., secţia penală.
Conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând a executa în final o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la 29 octombrie 2003 la 17 februarie 2004, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) reţinerea şi măsura arestării preventive în prezenta cauză de la 11 decembrie 2009 la zi.
În temeiul art. 350 alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.C.
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) al Legii nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţii de 0,57 grame cocaină, fenacetină şi levamisol, indisponibilizată la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform dovezii din 5 februarie 2010, a cantităţii de 29,42 grame cocaină, fenacetină şi cafeină şi 5 grame cocaină, fenacetină şi cafeină, indisponibilizată la I.G.P.R., D.C.J.S.E.O., conform dovezii din data de 11 ianuarie 2010, a cantităţii de 1,27 grame cocaină şi fenacetină, indisponibilizată la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform dovezii, a cantităţii de 0,5 grame cocaină şi fenacetină indisponibilizată la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform dovezii din data de 13 noiembrie 2009.
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) al Legii nr. 143/2000 s-a dispus confiscare sumei de 260 euro şi 40 lire sterline aflate la D.G.P.M.B. – S.C.J.S.E.O., conform dovezii din data de 11 ianuarie 2010 şi a sumei de 3.300 lei depusă la CEC Bank conform recipisei de consemnare nr. 2406666/1 din data de 11 ianuarie 2010.
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) al Legii nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cântarului electronic MINI CD - 500 aflat la D.G.P.M.B. – S.C.J.S.E.O., conform dovezii, a telefonului mobil marca N., de culoare neagră, şi cartela SIM aferentă şi a telefonului mobil marca S. de culoare negru cu argintiu şi cartele SIM, indisponibilizate la D.G.P.M.B. – S.C.J.S.E.O. conform dovezii din data de 11 ianuarie 2010.
Măsura dispusă s-a comunicat Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă, care va proceda conform art. 444 C. proc. pen.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească, prima instanţă a reţinut, ca situaţie de fapt, că la data de 07 octombrie 2009 D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul M.C. se ocupă cu comercializarea de substanţe stupefiante, în special cocaină, la preţul de 350 lei/gram în zona P.B. din Bucureşti. În aceste împrejurări s-a procedat la delegarea organelor de poliţie din cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O.B., în vederea efectuării de verificări şi de investigaţii pentru a se stabili dacă persoana în cauză este sau nu implicată în activităţi specifice traficului de droguri.
În urma activităţilor specifice efectuate în acest context s-a stabilit că persoana în cauză racolează numai persoane de încredere, cu luarea măsurilor de precauţie necesare, astfel încât să nu fie depistat de organele de urmărire penală pe baza mijloacelor clasice folosite în activitate.
Prin urmare, prin Ordonanţa nr. 56/ A din data de 07 octombrie 2009 s-a dispus autorizarea unui investigator sub acoperire şi a unui colaborator pentru obţinerea mijloacelor de probă necesare tragerii la răspundere penală a celor implicaţi în comiterea infracţiunii menţionate. De asemenea, ca urmare a modului de operare folosit de inculpat, au fost obţinute de la instanţa de judecată competentă autorizaţii de interceptare şi de înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor efectuate de inculpatul M.C., fiind efectuate şi supravegheri operative ale acestuia.
Tot pentru verificarea activităţii infracţionale, în sensul stabilirii implicări sau, după caz neimplicării inculpatului M.C. în activitatea specifică, a fost emisă de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, ordonanţa provizorie 542/A/2009 din data de 07 octombrie 2009 privind înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiilor purtate de inculpat cu ocazia tranzacţiilor având ca obiect droguri, ordonanţă confirmată de Tribunalul Bucureşti.
În scopul probării activităţii infracţionale, în cauză au fost efectuate trei cumpărări autorizate de cocaină de către colaboratorul cu nume de cod T.B. sub supravegherea investigatorului sub acoperire cu nume de cod M.T.
În aceste condiţii, la data de 07 octombrie 2009, inculpatul M.C. a vândut colaboratorului cu nume de cod T.B. două doze de cocaină contra sumei de 700 lei, tranzacţia având loc în zona P.S., sub supravegherea investigatorului sub acoperire, fiind înregistrată audio-video în mediul ambiental.
La data de 09 octombrie 2009, inculpatul M.C. a vândut colaboratorului cu nume de cod T.B. o doză de cocaină contra sumei de 350 lei, tranzacţia având loc în zona staţiei de metrou P.S. sub supravegherea investigatorului sub acoperire cu nume de cod M.T., fiind de asemenea înregistrată audio-video în mediul ambiental. În acelaşi context, la data de 02 noiembrie 2009, inculpatul M.C. a vândut colaboratorului cu nume de cod T.B. o altă doză de cocaină contra sumei de 350 lei, tranzacţia fiind de asemenea supravegheată şi înregistrată pe suport magnetic.
Ca urmare a acestor informaţii obţinute prin mijloacele arătate mai sus, în baza autorizaţiei emise de instanţa competentă, la data de 11 decembrie 2009, lucrători ai I.G.P.R. – B.C.C.O.B. au procedat la efectuarea unei percheziţii la adresa unde inculpatul locuia fără forme legale, respectiv la adresa din strada T., sector 4. În acest imobil, în camera ocupată de inculpat au fost găsite 3 punguţe de cocaină, iar în bucătărie au fost găsite 46 de punguţe de cocaină cu privire la care inculpatul a arătat că îi aparţin fiind destinate comercializării. De asemenea, tot cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost găsite instrumente folosite la porţionarea şi cântărirea drogurilor.
În drept, fapta inculpatului M.C., constând în aceea că în intervalul octombrie-decembrie a deţinut şi vândut în mod repetate colaboratorului introdus în cauză diferite cantităţi de cocaină, iar la data de 11 decembrie 2009, cu ocazia percheziţiei domiciliare a fost depistat deţinând 49 de punguliţe de cocaină în cantitate totală de 34,67 grame, în vederea comercializării, fiind ridicate de asemenea instrumente folosite la porţionarea şi cântărirea drepturilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, inculpatul M.C., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, sub nr. 4671/3/2010 (1192/2010) la 10 mai 2010, cauză în care în care instanţa de apel a menţinut, în apel, măsura arestării preventive a apelantului inculpat.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen. aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Totodată în conţinutul art. 160b alin. (1) - (3) C. proc. pen. modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată faţă de inculpat.
Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.C. a fost reţinut ca temei în drept, dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în condiţiile art. 1491 din acelaşi cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 2/U.P. emis la 18 decembrie 2009.
Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepsei cu închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, faţă de amploarea activităţii infracţionale reţinute în sarcina inculpatului, dedusă din cantitatea mare de droguri presupus a fi traficată într-o perioadă relativ mare de timp, împrejurare care, coroborată cu alte date personale ale acestuia (lipsa unei ocupaţii şi a oricărui loc de muncă din care să obţină venituri pe căi licite, nivelul scăzut de şcolarizare, faptul că acesta a mai fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea sub supraveghere a executării, tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri de mare risc), sunt de natură să justifice în mod rezonabil temerea că, aflat în libertate, inculpatul prezintă un risc ridicat de comitere şi a altor infracţiuni, pentru a-şi asigura mijloacele de existenţă, ordinea publică fiind astfel pusă în pericol.
Mai mult, în cauză a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare a inculpatului M.C. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru o faptă de o gravitate ridicată şi chiar dacă această sentinţă nu este definitivă, se impune în continuare menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului M.C. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Totodată, în mod corect, instanţa de apel a constatat că este superfluă analiza în mod distinct a cererii de înlocuire a măsurii, care prin natura sa implică schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării, cele două măsuri excluzându-se reciproc.
Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici solicitarea formulată în subsidiar de către apărătorul recurentului inculpat de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pe de-o parte, ţinând cont de limitele investirii prin recursul declarat de inculpaţi, temeiul în drept al măsurii dispuse fiind art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., iar prevederile alin. (2) ale art. 160b stipulează numai ipoteza revocării măsurii nu şi aceea a înlocuirii, aşa încât, chiar în situaţia în care s-ar fi impus o asemenea măsură, aceasta nu putea fi luată faţă de impedimentul legal evidenţiat, iar, pe de altă parte, în mod separat, în recurs nu poate fi luată o asemenea măsură, întrucât s-ar încălca competenţa materială, în raport cu infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului M.C. este legală şi temeinică, aşa încât criticile formulate de apărătorul recurentului sunt nefondate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.C. împotriva încheierii din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosar nr. 4671/3/2010 (1192/2010).
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.C. împotriva încheierii din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosar nr. 4671/3/2010 (1192/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2525/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4617/2010. Penal → |
|---|
