ICCJ. Decizia nr. 507/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 507/2010
Dosar nr. 7485/2/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 245 din 30 septembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, de urmare, a recunoscut efectele sentinţei penale nr. 423 Hv 4/07 din 4 februarie 2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena şi nr. 54 Hv 59/05 h din 16 ianuarie 2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena şi a dispus transferarea persoanei condamnate D.O.C. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani închisoare.
A dedus din pedeapsă perioada executată începând cu data de 4 septembrie 2007 la zi.
Instanţa a reţinut că Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Austria prin care solicită transferarea persoanei condamnate D.O.C. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani şi 8 luni închisoare aplicată de către instanţele din statul solicitant.
Prin sentinţa penală nr. 423 Hv 4/07 din 4 februarie 2008 Tribunalul pentru cauze penale din Viena l-a condamnat pe D.O.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, tâlhărie şi tentativă la tâlhărie, dispunând totodată şi revocarea suspendării condiţionate a unei părţi de pedeapsă, respectiv 8 luni, din pedeapsa de 1 an, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 52 Hv 59/054 din 16 ianuarie 2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat.
Hotărârea este definitivă.
Condamnatul, prin declaraţia din data de 26 mai 2009 şi-a dat consimţământul, în faţa reprezentantului Ambasadei României din Viena, de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Instanţa a constatat că sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege atât pentru recunoaşterea hotărârii penale pronunţate în străinătate, prevăzută de art. 116 din Legea nr. 302/2004, cât şi pentru transferarea persoanei condamnate, prevăzută de art. 129 din aceeaşi lege.
Împotriva acestei hotărâri, condamnatul D.O.C. a declarat recurs, unicul motiv comunicat fiind acela că s-a răzgândit asupra consimţământului la transfer, dorind să continue executarea pedepsei în Austria.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, cât şi a noilor înscrisuri depuse, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, cererea Ministerului Justiţiei din Republica Austria de transferare a persoanei condamnate D.O.C. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani şi 8 luni închisoare întruneşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
În esenţă, s-a constatat că hotărârea prin care a fost aplicată pedeapsa, în executarea căreia se află condamnatul este definitivă, a fost aplicată pentru fapte care constituie infracţiuni şi potrivit legii din România, există consimţământul statului de condamnare cât şi consimţământul persoanei condamnate.
Cât priveşte acest din urmă consimţământ, acesta a fost luat condamnatului D.O.C. în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea nr. 302/2004, respectiv de reprezentantul Ambasadei României din Viena.
Un astfel de consimţământ, care, potrivit art. 142 din Legea nr. 302/2004, este „... exprimat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România", este de natură, dacă sunt întrunite şi celelalte cerinţe legale, să declanşeze procedurile în cadrul cooperării judiciare internaţionale în materia penală, de recunoaştere a hotărârii penale şi de transferare a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei şi este irevocabil.
Nici dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, nici cele de drept procesual penal, nu prevăd posibilitatea retragerii declaraţiei de consimţământ.
Pe de altă parte, se constată că prin Decizia din 19 martie 2008 Direcţia Federală de Poliţie Viena a aplicat interdicţie pe termen nelimitat a aflării condamnatului D.O.C. pe teritoriul Austriei şi în raport de care, potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul aprobat prin OG nr. 92/1999, nu este necesar acordul persoanei condamnate la transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei, aplicate în străinătate, într-un penitenciar din România.
În sfârşit, deşi se constată neconcordanţă între pedeapsa de executat – de 8 ani şi 8 luni închisoare – aplicată prin sentinţa penală nr. 423 Hv 4/07 din 4 februarie 2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena şi pedeapsa de executat – de 8 ani închisoare – recunoscută şi pentru a cărei executare Curtea de Apel Bucureşti a dispus, prin sentinţa penală nr. 245 din 30 septembrie 2009 transferarea persoanei condamnate, această chestiune nu poate fi analizată în recursul persoanei condamnate D.O.C., având în vedere limitele prevăzute de art. 3858 alin. (1) C. proc. pen.
Faţă de cele ce preced, recursul persoanei condamnate D.O.C. urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată D.O.C. împotriva sentinţei penale nr. 245 din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta persoană condamnată la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 702/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 73/2010. Penal → |
---|