ICCJ. Decizia nr. 51/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.51/2010
Dosar nr. 8958/1/200.
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I. sub aspectul admisibilităţii în principiu potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, legiuitorul enumerând expres şi limitativ cazurile în care se poate ataca o hotărâre definitivă pe această cale.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385/14 alin. (11) ori art. 385/16 alin. (1)."
Verificând contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. b) şi c) C. proc. pen. prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Contestatorul a depus la dosar o adeverinţă medicală eliberată la 27 octombrie 2009, în ziua judecării cererii de recuzare, din care rezultă că „se recomandă repaus..." şi „s-a eliberat pentru a-i servi la motivarea absenţelor în perioada 7-31 octombrie 2009", iar cu ocazia judecării recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a soluţionat cererea de recuzare, contestatorul a depus la dosar o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător.
Întrucât contestatorul nu a făcut dovada imposibilităţii de prezentare la instanţa de recurs şi nici a imposibilităţii de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., contestaţia în anulare întemeiată pe aceste dispoziţii ale legii este inadmisibilă.
Deşi contestatorul a invocat şi cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., susţinerile sale nu se pot încadra în acest caz şi nici nu a invocat alte critici care să poată fi încadrate în cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.
Pe de altă parte, întrucât încheierea prin care s-a soluţionat cererea de recuzare formulată de contestator nu este supusă nici unei căi de atac, rezultă că orice cale de atac exercitată împotriva acesteia, inclusiv calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, este inadmisibilă.
Fată de considerentele menţionate, contestaţia în anulate formulată de contestatorul C.I. este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin.(2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva deciziei nr. 3765 din 12 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 8550/1/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 287/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 527/2010. Penal → |
|---|
