ICCJ. Decizia nr. 535/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 535/2010
Dosar nr. 5933/111/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 99/P din 2 aprilie 2009 Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpaţilor G.T. şi P.F. din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu referire la art. 42 C. pen. a dispus condamnarea inculpaţilor G.T. (fiul lui C. şi M.) şi P.F. (fiica lui C. şi A.) la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
În baza art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de mai sus precum şi a pedepselor accesorii prev.de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata a câte unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen. au fost obligaţi inculpaţii să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile sau echivalentului în lei la cursul de schimb al datei plăţii efective, după cum urmează:
- 400 euro în favoarea părţii civile C.L.;
- 500 euro în favoarea părţii civile M.F.;
- 500 euro în favoarea părţii civile G.D.;
- 1.000 euro în favoarea părţii civile V.I.,;
- 1.000 euro în favoarea părţii civile V.I., şi a respins restul pretenţiilor formulate de această parte.
În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata a câte 1000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În esenţă, instanţa de fond, în baza probelor administrate în cauză a reţinut în sarcina celor 2 inculpaţi că în cursul lunilor februarie, martie 2006, în baza unei înţelegeri prealabile, au racolat, transportat, preluat şi cazat în Italia un număr de 6 persoane, promiţându-le locuri de muncă.
După ce au ajuns în Italia victimele au prestat o scurtă perioadă de timp diferite munci, după care s-au întors în România, parte din ele trebuind să împrumute bani pentru a ajunge acasă.
Pentru „serviciul" de a fi fost aduşi în Italia şi duşi la munci în condiţii de salarizare, sănătate şi securitate ilegale după normele în vigoare, inculpaţii au perceput de la părţile vătămate comisioane cuprinse între 100 şi 300 euro, precum şi contravaloarea transportului până în Italia.
Instanţa a motivat reţinerea stării de fapt mai sus arătată indicând ca probe declaraţiile părţilor civile V.I., V.I., C.L., M.F., G.D. şi declaraţiile martorilor G.G., V.A., N.N., ce se coroborează în parte cu declaraţiile inculpaţilor.
Referitor la încadrarea juridică dată faptelor inculpaţilor în actul de sesizare al procurorului, instanţa fondului a schimbat-o din infracţiunea prev.de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pentru a hotărî astfel, a motivat că, din declaraţiile persoanelor audiate atât în cursul urmăririi penale cât şi la cercetarea judecătorească s-au conturat cu exactitate elementele certe ale stării de fapt ale acţiunilor concrete pe care le-au desfăşurat inculpaţii.
Instanţa fondului reţine că ansamblul probatoriului relevă faptul că inculpaţii, pe parcursul unei scurte perioade de timp, au reuşit, prin promisiuni făcute unui număr de 6 persoane, să obţină diverse sume de bani de la acestea.
Analizând declaraţiile persoanelor audiate, părţi vătămate în cauză, instanţa arată că acestea au luat legătura cu inculpaţii din dorinţa de a obţine locuri de muncă bine retribuite în U.E., respectiv în Italia.
Mai arată că inculpaţii au profitat de buna credinţă a acestor persoane, promiţându-le în mod mincinos că le va facilita obţinerea unor astfel de locuri de muncă bine retribuite.
Examinând dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 instanţa fondului reţine că prin exploatarea unei persoane se înţelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate. Mai reţine instanţa că nu s-au relevat modalităţi de săvârşire a faptelor care să corespundă definiţiilor art. 2 lit. b), c) şi e) din Legea nr. 678/2001.
În raport de prevederile legale menţionate instanţa fondului apreciază că raportat la elementele concrete ale stării de fapt nu se pot reţine în sarcina inculpaţilor activităţi de exploatare din cele prevăzute de art. 2 lit. a) din legea nr. 678/2001.
Instanţa fondului mai subliniază că pct. 1 al art. 2 din lege defineşte traficul de persoane ca fiind faptele prev. de art. 12 şi 13 din aceeaşi lege.
În motivare, după reproducerea art. 12 din Legea nr. 678/2001, instanţa conchide că prin exploatare se înţelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.
Or, potrivit aprecierii instanţei, în cauză nu au fost relevate elemente de natură să dovedească faptul că inculpaţii în mod direct au procedat la exploatarea persoanelor cărora le-au promis obţinerea unor locuri de muncă.
Inculpaţii au profitat doar de credulitatea acestora, iar recrutarea persoanelor nu s-a realizat în scopul exploatării, element esenţial în diferenţierea traficului de persoane de infracţiunea de înşelăciune, mai motivează instanţa.
În absenţa acestui element activitatea infracţională de recrutare prin inducere în eroare a persoanelor vătămate a fost apreciată de instanţa fondului ca realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune.
Prin Decizia penală nr. 99/A/2009 Curtea de Apel Oradea a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii G.T. şi P.F. împotriva sentinţei menţionate, pe care a desfiinţat-o şi a înlăturat disp. art. 334 C. proc. pen. şi art. 861 C. pen.
A schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpaţilor, pe care i-a condamnat la câte o pedeapsă de câte 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor pe durata termenului de încercare de 3 ani şi a atras atenţia inculpaţilor asupra disp. art. 83 C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii, care nu l-au motivat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Aşa fiind, Curtea va examina recursurile în limita prev. de art. 38510 alin. (2)1 combinat cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
În concluziile orale au susţinut că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt prin condamnarea lor, motiv de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., că inculpaţii n-au făcut altceva decât să ajute părţile civile să-şi găsească un loc de muncă.
Recursurile nu sunt fondate.
Starea de fapt reţinută de instanţa de fond şi instanţa de apel este corect reţinută.
Încadrarea juridică dată în actul de sesizare şi în Decizia Curţii de apel, respectiv infracţiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, este legală şi temeinică.
Astfel, în mod corect instanţa apelului reţine că recrutarea persoanelor vătămate s-a realizat în scopul exploatării muncii acestora, neavând relevanţă că inculpaţii nu s-au implicat direct în raporturile de muncă a acestora cu patronii care le-au exploatat munca prin nerespectarea condiţiilor legale de angajare, de salarizare, de sănătate, de securitate, de exercitare a muncii.
În mod pertinent se motivează că nu prezintă relevanţă cât şi-au însuşit inculpaţii din câştigurile precare ale părţilor vătămate deoarece textul de incriminare nu prevede ca scopul săvârşirii infracţiunii să fie realizat numai de către inculpat, acest scop putând fi realizat şi de o terţă persoană - în cauză patronii italieni pentru care părţile vătămate au prestat muncă în condiţii de exploatare.
Cât priveşte înţelesul termenului de exploatare a unei persoane, Înalta Curte observă că, potrivit art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, prin exploatarea unei persoane se înţelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat, alternativ, cu executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, de salarizare, de sănătate şi de securitate.
În esenţă, Înalta Curte mai observă că ademenirea părţilor vătămate în Italia pentru a presta munci cu încălcarea normelor legale referitoare la condiţiile de muncă, de salarizare, de sănătate şi de securitate s-a făcut de către inculpaţi prin inducerea în eroare a acestora.
Or, prin aceste acţiuni de amăgire, de inducere în eroare, în sensul că li se vor asigura condiţii de muncă rezonabile, legale, este realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 12 din lege, definit printre altele ca fiind recrutarea . prin fraudă ori înşelăciune pentru obţinerea consimţământului în scopul exploatării unei persoane.
Înalta Curte observă că infracţiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 se poate comite ca şi infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) prin inducerea în eroare a unor persoane. Ceea ce este de esenţa infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 este însă că atunci când latura obiectivă a acestei infracţiuni se consumă prin inducere în eroare, prin „înşelăciune", scopul imediat urmărit este exploatarea acestei persoane şi mediat prin realizarea acestui scop poate fi urmărit un interes material.
Aşa cum a motivat instanţa apelului nu este de esenţa infracţiunii de trafic de persoane realizarea de foloase materiale imediate de către inculpat.
Rezultatul fraudei ori înşelăciunii, inducerii în eroare, pe care-l presupune existenţa infracţiunii de trafic de persoane, este exploatarea persoanei respective, inclusiv prin încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.
Folosul material este în general mobilul comiterii infracţiunii, dar nu ţine de esenţa infracţiunii de trafic de influenţă.
Aşa fiind, în mod legal şi temeinic instanţa apelului a reţinut în sarcina inculpaţilor infracţiunea de trafic de persoane în forma art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Instanţa apelului a aplicat o pedeapsă în limitele prevăzute de lege, reţinând temeinic circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor, cărora le-a dat eficienţă.
Nu există niciun alt motiv de casare care examinat din oficiu ar putea crea inculpaţilor o situaţie mai favorabilă.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge recursurile inculpaţilor, pe care-i va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.T. şi P.F. împotriva Deciziei penale nr. 99/ A din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile V.I., C.L., M.F. şi G.D. se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2918/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2919/2010. Penal → |
|---|
