ICCJ. Decizia nr. 486/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 486/2010
Dosar nr. 1072/1/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 2 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre alte dispoziţii, a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.D.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din 5 noiembrie 2009, apreciindu-se că sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 136, art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat, respectiv de favorizare a infractorului şi luare de mită.
S-a mai apreciat că susţinerea inculpatului că ar fi suficientă îndeplinirea cerinţelor formale ale liberării provizorie nu este întemeiată, întrucât nu se poate face abstracţie de natura cauzei şi de persoana inculpatului, iar datele dosarului impun ca inculpatul să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv, pentru a nu se periclita buna desfăşurare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul R.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele care sunt arătate în partea introductivă a deciziei, solicitând casarea acesteia şi admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de inculpat, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpat este nefondat, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică.
1. Potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate dispune în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 18 ani.
În alin. (2) din art. 1602 C. proc. pen., se prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sau învinuit să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin asemenea fapte.
Astfel, condiţiile liberării sunt circumscrise existenţei unei arestări preventive, unei anumite naturi şi gravităţi a infracţiunii, precum şi caracteristicilor comportamentului anterior şi previziunii reacţiei pe timpul liberării provizorii, iar liberarea este facultativă, fiind lăsată la latitudinea instanţei, în timp ce formularea cererii fiind un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat.
În cauză, inculpatul a fost arestat preventiv la 5 noiembrie 2009, măsură prelungită şi menţinută până în prezent, iar prin rechizitoriul nr. 207/P/2009 din 26 noiembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de luare de mită şi două infracţiuni de favorizare a infractorului, fapte prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, art. 264 C. pen.
Pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care este acuzat inculpatul sunt de la 3 la 15 ani, în primul caz, şi de la 3 luni la 7 ani, în cel de al doilea caz, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că din circumstanţele reale ale cauzei, din care rezultă că inculpatul R.D., având calitatea de judecător, ar fi pretins şi primit, prin intermediul coinculpatei P.V.I., suma totală de 30.000 euro în scopul facilitării punerii în libertate a două persoane, cercetate în stare de arest preventiv, persoane care au şi fost puse în libertate ca urmare a ajutorului dat, în condiţiile în care singurul inculpat faţă de care s-a dispus la solicitarea procurorului, arestarea preventivă, se conturează presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea obstrucţiona aflarea adevărului în cauză.
Corect a reţinut prima instanţă că în cauză există circumstanţe care justifică temerea că inculpatul, direct sau indirect, ar putea să influenţeze cursul procesului, întrucât cercetarea judecătorească se află la început, fiind audiaţi doar inculpaţii, nefiind administrate alte probe, respectiv martori din acte şi martori încuviinţaţi pentru inculpaţi, inclusiv cei încuviinţaţi recurentului pe situaţia de fapt, care au avut cel puţin relaţii profesionale cu acesta.
Împrejurările reţinute şi conduita inculpatului pe timpul derulării infracţiunilor care ar fi fost săvârşite de acesta, reprezintă suficiente date din care rezultă presupunerea rezonabilă că există riscul obstrucţionării justiţiei, precum şi o amplificare a reacţiei negative a opiniei publice, justificată de liberarea provizorie a recurentului, date care constituie argumente împotriva liberării provizorie sub control judiciar.
Înalta Curte constată că de la ultima menţinere a măsurii arestării preventive, dispusă în temeiul art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., nu s-a produs nici o schimbare care să determine instanţa să constate că inculpatul poate fi liberat provizoriu, în condiţiile în care admisibilitatea unei astfel de cereri nu poate fi desprinsă de gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus săvârşite, pericol care rezultă din modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională, raportat la calitatea pe care a avut-o, la scopul urmărit şi natura relaţiilor sociale cărora le-a adus atingere, prin acreditarea ideii că actul de justiţie poate fi negociat.
Suspendarea din profesia de judecător, lipsa antecedentelor penale, nu sunt suficiente pentru a anula ocrotirea interesului de ordine publică, precumpănitor în acest stadiu procesual, consolidat de riposta fermă a organelor judiciare pentru combaterea faptelor de corupţie şi restabilirea ordinii de drept, care a fost afectată prin faptele recurentului.
În concluzie, în mod corect a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, cu consecinţa limitării contactului cu martorii din cauză, pentru a evita o eventuală influenţare a acestora, justifică arestarea preventivă.
2. Susţinerea inculpatului că între dispozitivul hotărârii atacate şi considerentele acesteia ar exista o contradicţie este neîntemeiată.
Pentru a opera casarea atunci când motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii trebuie să existe contradicţii grave între considerente şi partea dispozitivă, care să implice soluţii total diferite.
Ori, în cauză, împrejurarea că în considerente prima instanţă a menţionat că va respinge cererea ca neîntemeiată, iar în dispozitiv a menţionat că o respinge ca nefondată, nu constituie o contradicţie între părţile componente ale hotărârii, întrucât termenii de „neîntemeiat" şi „nefondat" sunt sinonimi, fiind definiţi în DEX ca „fals".
3. Inculpatul a invocat şi împrejurarea că prima instanţă nu a respectat dispoziţiile art. 1608 şi art. 1608a C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., instanţa examinează, de urgenţă, cererea verificând dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia.
Conform art. 1608a alin. (1) C. proc. pen., soluţionarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor apărătorului, precum şi ale procurorului.
În cauză, se constată că prima instanţă a respectat dispoziţiile legale anterior citate.
Astfel, în practicaua încheierii s-a acordat cuvântul avocatului inculpatului, cât şi procurorului atât asupra admisibilităţii în principiu a cererii, cât şi asupra fondului acesteia, iar în considerente instanţa a analizat condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de liberare provizorie sub control judiciar şi a constatat admisibilitatea acesteia.
Într-adevăr, inculpatul nu a fost ascultat după discutarea admisibilităţii în principiu a cererii formulate.
Această neregularitate a fost acoperită, pe de o parte, prin ascultarea inculpatului în cadrul cercetării judecătoreşti, după cum rezultă din partea introductivă a hotărârii atacate, iar pe de altă parte, prin consemnarea din încheiere din care rezultă că recurentul, personal, a arătat că îşi însuşeşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorul său.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul R.D.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva încheierii din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 11294/2/2009 (2766/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2863/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 287/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
