ICCJ. Decizia nr. 526/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 526/2010
Dosar nr. 1068/1/2010
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, având pe rol soluţionarea apelului declarat de inculpat R.N. împotriva sentinţei penale nr. 1117 din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la termenul de judecată din 22 ianuarie 2010 a pus în discuţia părţilor, în conformitate cu art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen., starea de arest a inculpatului.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut starea de arest a inculpatului R.N. în temeiul art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen., apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea acestor măsuri, respectiv art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 148 alin. (1) lit. f) se menţin.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă şi în prezent pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura şi gravitatea faptei dedusă judecăţii.
Împotriva acestei încheieri a formulat, în termen legal, recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea sa în libertate, deoarece nu există probe în dovedirea vinovăţiei sale, iar durata arestării preventive a depăşit termenul rezonabil.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că inculpatul R.N. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul din data de 19 februarie 2009 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), iar, prin sentinţa penală nr. 1117 din 14 decembrie 2009, din Dosarul nr. 6776/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul R.N. (fiul lui G. şi M., arestat în baza M.A.P. nr. 15/UP din 28 ianuarie 2009, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală) la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi a dispus menţinerea stării de arest preventiv.
Astfel, potrivit art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate inculpatul a fost iniţial arestat în vederea aducerii lui în faţa autorităţilor judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit o infracţiune. Ulterior, măsura arestării a fost menţinută pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent în consens cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţie.
Chiar dacă sentinţa penală nr. 1117 din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti nu a rămas încă definitivă, menţinerea arestării preventive a inculpatului se justifică, acesta fiind trimis pentru o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Motivele de casare invocate de către recurentul inculpat (faza procesuală, durata arestării preventive, lipsa probelor) nu pot determina admiterea recursului şi punerea lui în libertate, prin revocarea măsurii arestării preventive, deoarece nici faza procesuală (apel) şi nici durata arestării preventive nu constituie cauze legale de revocare a măsurii arestării preventive ori de încetare de drept a acestei măsuri decât în condiţiile prevederilor art. 140 alin. (2) C. proc. pen., condiţii care, în speţă nu sunt îndeplinite.
Totodată, trecerea unei perioade de 1 an şi aproximativ 1 lună de arest preventiv nu este de natură a înlătura pericolul social concret pe care îl prezintă inculpatul pentru ordinea publică în raport cu gravitatea faptei săvârşite (trafic de droguri de mare risc) şi cu persoana acestuia (este recidivist).
Constatând că sunt întrunite cerinţele art. 3002 şi ale art. 160b alin. (3) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) şi c), ale art. 6 din C.E.D.O., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 6776/3/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3128/2010. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 3130/2010. Penal → |
|---|
