ICCJ. Decizia nr. 3130/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3130/2010

Dosar nr. 1066/122/2007

Şedinţa publică din 13 septembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 154 de la 16 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată şi republicată cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.M.I. la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pentru săvârşire infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A fost respinsă cererea formulată de partea vătămată T.O. privind acordare de despăgubiri civile, ca nefondată.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 589 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani aplicată prin Sentinţa penală nr. 27/1998 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2998 din 19 noiembrie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie.

A contopit restul de pedeapsă de 589 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 27/1998 a Tribunalului Bucureşti cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

Inculpatul a executat o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 900 RON cheltuieli judiciare, din care 150 RON reprezintă onorariu apărător oficiu, sumă ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul din data de 25 mai 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, rechizitoriu înregistrat pe rolul acestei instanţe la 28 mai 2007 sub nr. 1066/122/2007 a dispus trimitere în judecată, în stare de libertate a inculpatului P.M.I., domiciliat în oraşul Slatina, str. A.Î., judeţul Olt, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată şi republicată cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În faza cercetării judecătoreşti a fost audiată partea vătămată T.O. şi martorii G.P., D. (S.) M. şi P.H.P.

Inculpatul P.M.I., deşi a fost legal citat la toate termenele de judecată, atât la domiciliu, cât şi prin afişare la Consiliul Local Mihai Bravu, acesta nu s-a prezentat în vederea audierii, inculpatul fiind citat inclusiv cu mandat de aducere, din cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de poliţie, rezultând că inculpatul este plecat în Spania de 2 - 3 ani de zile, adresa la care acesta locuieşte în Spania fiind necunoscută, nici tatăl inculpatului neputând să precizeze adresa la care fiul său locuia în Spania.

La dosarul cauzei s-a depus în xerocopie Sentinţa penală nr. 390 din 02 august 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală însoţită de referatul biroului de executări penale.

Prin declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, partea vătămată T.O. a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul în anul 2003, luna august, s-a întâlnit cu inculpatul care era însoţit de tatăl său şi un prieten, aceştia fiind cu maşina. Inculpatul a oprit maşina şi a venit la ea, întrebând-o dacă nu vrea să meargă să muncească în Spania, împreună, în inculpat având încredere, deoarece îl cunoştea de foarte mult timp pe tatăl acestuia ce repara televizoare în comună.

Inculpatul i-a propus să fie prietena lui şi să muncească împreună, amândoi fiind singuri la acea dată şi întrucât nu dispunea de bani s-a înţeles cu inculpatul să plătească el taxele pentru eliberarea paşaportului, precum şi contravaloarea transportului, urmând ca atunci când ajungeau în Spania şi obţineau primii bani să-i restituie acestuia ce cheltuise cu ea.

Partea vătămată a mai arătat că a întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul, atât în ţară, cât şi în Spania, în ţară, întreţinând relaţii sexuale de bună voie, însă în Spania a fost forţată, deoarece o lovea numai cu pumnii în cap pentru a nu se observa la un control medical că are urme de lovituri pe ea. Când au ajuns în Spania, inculpatul i-a spus că trebuie să se prostitueze, că lui nu îi place munca, paşaportul său stând tot timpul la inculpat. Că, nu a fost acord cu propunerea inculpatului, însă acesta o ameninţa, o bătea şi i-a spus că dacă deschide gura o să o omoare, inculpatul fiind acela care o ducea în anumite cluburi de noapte din Spania, unde el se aşeza la o masă şi bea, iar ea era trimisă să întreţină relaţii sexuale cu diverşi clienţi.

În timp ce ea întreţinea relaţii cu clienţii, inculpatul stătea tot timpul în bar pe care îl părăsea doar atunci când venea poliţia.

Cât timp ea a fost nevoită să lucreze pentru inculpat nu a observat să mai aibă şi alte fete, aştepta să-i trimită tatăl său din ţară, prostituţia pentru inculpat, practicând-o circa 9 luni de zile, timp în care inculpatul nu a lucrat deloc, ea nefiind niciun moment lăsată liberă, inculpatul atunci când pleca de acasă să facă cumpărături o încuia în casă, iar dacă vedea că este trează o lua cu el.

Cu ocazia unui control făcut la barul unde era trimisă de inculpat să lucreze, a făcut un denunţ împotriva inculpatului, după ce a depus denunţul împotriva inculpatului a fost introdusă într-un program de protecţie şi cazată într-o locuinţă specială, protejată.

Inculpatul o punea să vorbească în ţară doar de la telefonul public şi stătea lângă ea când vorbea, spunându-i că dacă scoate un cuvânt în legătură cu cele ce se întâmplă în Spania vine în România special după fiica şi mama ei.

Prin declaraţie, partea vătămată a mai arătat că se constituie parte civilă cu suma de 30 mii euro, bani pe care i-a obţinut prin practicarea prostituţiei cât timp a fost în Spania la dispoziţia inculpatului, care nu-i dădea niciun ban din ceea ce câştiga, iar atunci când vroia să bea un suc îi dădea apă de la chiuvetă.

Martora G.P. prin declaraţia dată în cursul judecăţii a arătat că inculpatul a venit la ea acasă, solicitându-i fiicei sale să meargă cu el în Spania unde îi va găsi de muncă pentru a trimite bani acasă la copil, la început inculpatul fiind refuzat de fiica sa care la urmă însă a acceptat, deoarece în ţară era foarte greu şi nu găsea de lucru.

Văzând că fiica sa nu o sună din Spania aşa cum conveniseră, a luat legătura cu tatăl inculpatului pentru a-i cere informaţii despre fiica sa, pe care l-a ameninţat că dacă nu-i dă informaţiile cerute va anunţa poliţie, tatăl inculpatului luând legătura cu acesta din urmă care a sunat-o din Spania, asigurând-o că totul este în regulă.

În declaraţie martora a mai relatat că după ce a vorbit pentru prima dată la telefon cu inculpatul, la următoarele convorbiri cu acesta a dat-o la telefon şi pe fiica sa care părea temătoare, fapt ce a determinat-o să creadă că inculpatul stătea lângă aceasta, care i s-a părut că plânge, la un moment dat auzind la telefon vocea inculpatului care îi striga fiicei sale să îi spună cu ce se ocupă în Spania, acesta spunând, totodată că nu o să plătească ceva, deoarece tatăl său are oameni şi îl scapă, după un timp prin sat circulând zvonul că inculpatul era „peşte"; şi lua fete pe care le ducea în străinătate despre aceste zvonuri anunţând-o telefonic şi pe fiica sa.

Martora a mai învederat că la un moment dat, mai exact după ce i-a adus fiicei sale la cunoştinţă zvonurile din sat, l-a auzit pe inculpat la telefon, când spunea „şi ce dacă sunt peşte";, tatăl inculpatului dându-i o singură dată suma de 300 RON, la un moment dat o persoană pe nume V., tot român în Spania, spunându-i că inculpatul o ducea pe fiica sa la un club din Spania de unde o şi lua, V., spunându-i şi că fiica sa este rău şi să ia legătura cu organele competente, ceea ce de altfel a şi făcut.

La circa o lună de zile fiica sa a sunat-o din Spania, ocazie cu care aceasta i-a spus că vorbeşte de pe telefonul unei prietene, că este aşa cum ea a auzit, respectiv că inculpatul o ducea la un club unde o punea să se prostitueze, aceste fapte petrecându-se în perioada septembrie 2003 - iulie 2004.

Martora D. (S.) M. prin declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti a arătat că ea a auzit că inculpatul s-ar fi însurat cu partea vătămată T.O. şi au plecat în Spania şi că le cunoaşte pe numitele B.E. şi N.C. care o mai invita la ea.

Prin declaraţie, martora a mai precizat că în cursul anului 2003 a avut puţină treabă la Primăria comunei Mihai Bravu, judeţul Giurgiu, iar la întoarcere a vrut să treacă pe la numita B.E., însă văzând multă lume la aceasta în curte a renunţat.

Martorul P.H.P., din declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, (tatăl inculpatului), a arătat că el nu ştie în ce împrejurări a cunoscut-o inculpatul pe partea vătămată, însă acesta vroia să se însoare cu aceasta, însă el i-a sfătuit să mai aştepte puţin pentru a-i cunoaşte familia părţii vătămate, însă inculpatul i-a spus că este hotărât să se căsătorească şi să plece în străinătate pentru a strânge bani, celor doi el dându-le suma de 800 euro, pentru transportul în străinătate, din Spania sunându-l, atât pe inculpat, cât şi pe partea vătămată, aceştia spunându-i că sunt bine.

Cât timp au stat în Spania, inculpatul i-a trimis suma de 130 euro din care i-a dat mamei părţii vătămate suma de 100 euro, cei doi spunându-i la telefon că din suma de 130 euro să-i dea martorei G.P. (mama părţii vătămate) suma de 100 euro.

În continuarea declaraţiei, martorul a relatat că după ce s-a întors din Spania, el a fost acasă la partea vătămată care i-a spus că inculpatul a obligat-o să se prostitueze cât timp au fost în Spania şi acesta o bătea.

În ceea ce priveşte menţiunea din cuprinsul declaraţiei date în cursul urmăririi penale, respectiv că fiul său, inculpatul din cauză, l-ar fi sunat pentru a-i aduce la cunoştinţă că partea vătămată fugise de la el şi nu mai erau împreună, martorul a arătat că nu ştie de ce a declarat astfel în cursul urmăririi penale.

Analizând întregul material probator administrat în cursul procesului penal, prima instanţă a reţinut că în cursul lunii iunie 2003, inculpatul P.M.I. a recrutat-o pe partea vătămată T.O., cu care se întâlnise întâmplător, pe raza comunei Mihai Bravu, judeţul Giurgiu, promiţându-i acesteia că îi va asigura un loc de muncă în Spania, bine plătit, tot inculpatul ocupându-se şi de suportarea cheltuielilor de transport şi plata taxelor pentru eliberarea paşaportului.

După ce a transportat partea vătămată T.O. pe teritoriul Spaniei, prin ameninţări, inculpatul spunându-i părţii vătămate că îi va omorî familia (mama şi fetiţa rămase în ţară) şi exercitarea de violenţe fizice supra acesteia, a obligat-o să practice prostituţia, banii astfel obţinuţi fiind însuşiţi de către inculpat în cea mai mare parte, mama părţii vătămate primind prin intermediul tatălui inculpatului, numitul P.F.P. doar o sumă infimă şi anume 300 RON, partea vătămată abia în cursul lunii aprilie 2004 reuşind să scape de sub influenţa inculpatului şi să anunţe poliţia spaniolă, sub protecţia căreia a fost internată într-un centru de asistenţă socială a emigranţilor, inculpatul reţinându-i, totodată părţii vătămate şi paşaportul pentru a o împiedica pe aceasta să părăsească Spania.

Pentru a reţine astfel, Tribunalul a avut în vedere în primul rând declaraţiile părţii vătămate T.O., parte vătămată ce a relatat în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti că inculpatul a fost acela care a abordat-o, întrebând-o dacă nu doreşte să muncească în Spania, la cules de căpşuni, acesta urmând să se ocupe, atât de plata transportului în Spania, cât şi de taxele pentru eliberarea paşaportului.

Din declaraţiile părţii vătămate a mai rezultat că odată ajunşi în Spania, inculpatul i-a reţinut paşaportul, după care prin exercitarea de violenţe fizice asupra sa, inculpatul lovind-o numai în cap, pentru a nu rămâne semne şi prin ameninţări, acesta spunându-i că o să-i omoare familie (mama şi fetiţa rezultată din căsătoria anterioară), ameninţări cu moartea, adresându-i şi ei personal, a obligat-o să practice prostituţia, inculpatul personal transportând-o la barul de unde racola clienţii pentru inculpat lucrând timp de 9 luni de zile, după care a reuşit să fugă şi să ceară protecţia poliţiei spaniole.

Declaraţia părţii vătămate T.O. s-a coroborat aşa cum cer prevederile art. 75 C. proc. pen. cu declaraţiile martorilor G.P. - mama părţii vătămate, martoră ce a relatat că inculpatul a căutat-o pe fiica sa, promiţându-i că îi va găsi un loc de muncă în agricultură în Spania şi că în cursul lunii aprilie 2004 partea vătămată a sunat-o din Spania, spunându-i că inculpatul o obliga să practice prostituţia, toţi banii obţinuţi astfel, fiind însuşiţi de acesta.

Martora G.P. a relatat că despre situaţia fiicei sale în Spania a fost încunoştinţată şi de numitul „V."; care a sunat-o din Spania şi i-a adus la cunoştinţă că partea vătămată era obligată să practice prostituţia în Spania în fiecare noapte, într-un club din localitatea Allcala de Henaraes, numitul „V."; chiar precizându-i că „a fost de faţă când inculpatul a lovit-o şi strâns-o de gât pe partea vătămată pentru a o obliga să se prostitueze, aspecte confirmate chiar de fiica sa atunci când s-a întors în ţară, ocazie cu care i-a mărturisit chinurile la care fusese supusă în Spania de inculpat.

Nu în ultimul rând trebuie avute în vedere şi declaraţiile martorului P.H.P., tatăl inculpatului, martor ce a relatat că în cursul lunii august 2003, fiul său, inculpatul din cauză, i-a adus la cunoştinţă faptul că urma să plece în Spania împreună cu partea vătămată pentru a munci în agricultură, un timp primind telefoane de la inculpat care îi spunea că totul este bine, după care acesta a încetat să mai sune, la reluarea legăturii cu inculpatul acesta spunându-i că a fost arestat în Spania şi că partea vătămată a fugit de la el, parte vătămată care la întoarcerea în ţară i-a spus că a fost bătută de inculpat dar nu şi că a fost obligată de acesta să practice prostituţia.

Este adevărat că din cuprinsul declaraţiilor martorului P.H.P. nu a rezultat că acesta ar fi avut cunoştinţă de faptul că inculpatul ar fi obligat partea vătămată să practice prostituţia în Spania, iar banii astfel obţinuţi să îi însuşească în totalitate, însă relevant în declaraţiile acestui martor este faptul că acesta a relatat că inculpatul i-a spus că partea vătămată fugise de la el, or acest comportament al părţii vătămate ce plecase de bunăvoie în Spania cu inculpatul care i-a spus că este posibil să se căsătorească cu ea, ambii fiind singuri, nu poate fi explicat decât prin aceea că nu a mai suportat violenţele fizice şi ameninţările la care era supusă de către inculpat pentru a o determina să practice prostituţia.

În susţinere motivaţiei de mai sus, referitor la motivul care a determinat-o pe partea vătămată să fugă de la inculpat vin şi declaraţiile date de aceasta imediat după prezentarea în faţa poliţiei spaniole, declaraţii prin care partea vătămată a relatat că inculpatul o obliga să practice prostituţia, refuzul său fiind întâmpinat de inculpat cu exercitarea de violenţe fizice şi ameninţări, declaraţii ce se află depuse la dosarul cauzei, atât în limba spaniolă, cât şi traduse.

Faptul că inculpatul în spatele promisiunilor găsirii unor locuri de muncă în Spania, se ocupa cu recrutare din ţară a unor femei cu scopul nedeclarat de a practica prostituţia în Spania a fost confirmat şi de martora C.G.I., martoră ce a relatat prin declaraţiile date că în timp ce era la numita B.E., unde se mai aflau şi alte femei, inculpatul Ie-a propus să meargă cu el în Spania că le va găsi de muncă şi cazare, ofertă pe care ea personal a declinat-o.

Această martoră nu a putut fi audiată şi în faza cercetării judecătoreşti, întrucât, deşi citată, atât la domiciliu în comuna Mihai Bravu, judeţul Giurgiu, cât şi în comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu, unde locuia fără forme legale, s-a comunicat că martora nu mai locuieşte la niciuna din adrese şi mai mult decât atât s-a precizat că este plecată din aceste localităţi, cu aceste adrese de domiciliu figurând şi la Serviciul de Evidenţa Populaţiei Giurgiu conform adresei din 04 noiembrie 2008 aflată la dosar.

Din cuprinsul probatoriului administrat în cauză a rezultat, aşadar fără niciun dubiu vinovăţia inculpatului P.M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 52 C. proc. pen. fiind răsturnată în cauză în urma probelor administrate în cursul procesului penal, aşa cum cer prevederile art. 62 C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei săvârşite de inculpat, prima instanţă a reţinut că acesta este extrem de ridicat având în vedere că prin comiterea unei astfel de fapte se aduce atingere gravă libertăţii sexuale a persoanei, dar nu numai atât, se aduce atingere şi vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei, având în vedere violenţele fizice la care sunt supuse persoanele traficului de fiinţe umane, victimele unei astfel de infracţiuni suferind în acelaşi timp şi puternice traume psihice ce pot afecta pe viitor integrarea acestora în societate şi desfăşurarea unei vieţi normale.

Referitor la persoana inculpatului, prima instanţă a reţinut că acesta prezintă o periculozitate deosebită, periculozitate ce a rezultat din modul şi mijloacele de comitere a faptei, acesta profitând de gradul redus de instrucţie al părţii vătămate, fapt ce i-a permis să o recruteze foarte uşor pe aceasta, promiţându-i un loc de muncă stabil şi bine plătit în Spania, ceea ce a determinat partea vătămată să accepte, presată fiind şi de starea financiară precară în care se afla, având în întreţinere şi un copil minor, împrejurări de care a profitat inculpatul care i-a promis părţii vătămate că se va căsători cu aceasta.

De asemenea, nu trebuie omis nici faptul că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu conform Sentinţei penale nr. 27 din 27 ianuarie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2998 din 19 noiembrie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, sentinţă prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., pedeapsă din executarea căreia a fost eliberat condiţionat la data de 04 februarie 2003, rămânând un rest neexecutat de 589 zile.

Faţă de cele arătate mai sus, Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei aşa cum este el definit de art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât prin executarea de către inculpat a pedepsei aplicate în regim de detenţie un cuantum al acesteia de 6 ani închisoare fiind în măsură să contribuie la reeducarea acestuia.

Deşi partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 euro, instanţa de fond a respins pretenţiile acesteia în raport cu dispoziţiile art. 1169 C. civ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul P.M.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei condamnări la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată.

În dezvoltarea motivului de apel invocat, apărătorul din oficiu a solicitat achitarea inculpatului în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că din probele dosarului nu a rezultat existenţa faptei.

La termenul de judecată din 8 decembrie 2009, apărătorul ales al intimatei părţi civile T.O. a susţinut că aceasta se află în condiţiile prevăzute de art. 365 C. proc. pen., ca urmare a depunerii cererii de apel la Tribunalul Giurgiu de către mama G.P.

În urma verificărilor efectuate, Tribunalul Giurgiu prin judecătorul delegat al Biroului Executări Penale, a comunicat în data de 04 aprilie 2010 că din registrele de evidenţă ale instanţei în format electronic şi pe suport de hârtie, cu privire la Dosarul penal nr. 1066/122/2007, nu a rezultat existenţa unei cereri de apel înregistrate pe numele T.O. sau G.P.

Mai mult, printr-o cerere scrisă depusă la dosarul instanţei de apel, partea civilă T.O. susţine că îşi însuşeşte apelul declarat de către mama sa G.P.

Prin Decizia penală nr. 47 de la 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 1066/122/2007 (1651/2009) a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă T.O. împotriva Sentinţei penale nr. 154 de la 16 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, în Dosarul nr. 1066/122/2007.

A fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.M.I. împotriva acestei sentinţe penale.

A fost obligată apelanta parte civilă la 50 RON cheltuieli judiciare către stat şi pe apelantul inculpat la 300 RON cu acelaşi titlu, din care 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de apel a constatat că partea civilă T.O. nu poate beneficia de apelul peste termen prevăzut de art. 365 C. proc. pen. declarat oral în conformitate cu art. 366 alin. (4) C. proc. pen., de către apărătorul ales, potrivit art. 362 alin. (2) C. proc. pen.

La dosar se află declaraţia părţii vătămate care a fost audiată de către judecător la termenul de judecată din 17 martie 2008, aşa încât în mod nejustificat apărătorul a susţinut că aceasta a lipsit la toate termenele de judecată.

În atare situaţie, Curtea de Apel a constatat că partea civilă T.O. nu a respectat nici dispoziţiile art. 363 C. proc. pen., de a declara apel în termen de 10 zile, atâta timp cât Sentinţa penală nr. 154 de la 16 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Giurgiu a fost comunicată de către Biroul Executări Penale la adresa din Spania, Allcala de Henaraes, str. P.L., astfel cum a rezultat din confirmarea existentă la dosar.

Că partea civilă a luat la cunoştinţă de dispozitivul sentinţei penale atacate o confirmă însăşi semnătura acesteia de pe dovada comunicării existentă la dosar, care atestă data de 24 martie 2009, aşa încât apelul declarat de către aceasta, prin apărător, este tardiv, urmând a fi respins ca atare.

De asemenea, Curtea de Apel examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivului de apel invocat de inculpatul P.M.I., cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat următoarele:

În faza de judecată a apelului nu s-a putut da eficienţă dispoziţiilor art. 378 alin. (13) C. proc. pen., în ceea ce priveşte audierea inculpatului P.M.I., întrucât nu a fost găsit la domiciliu, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de organul de poliţie.

Deşi inculpatul P.M.I. a fost citat la adresa din Giurgiu, B-dul C.F.R. judeţul Giurgiu, nu s-a prezentat în instanţă renunţând ulterior şi la serviciul avocatului ales, motiv pentru care s-a desemnat un apărător din oficiu.

Pentru ca o infracţiune să existe ea trebuie să prezinte gradul de pericol social a unei infracţiuni, să fie săvârşită cu vinovăţie şi să fie prevăzută de legea penală.

Or, inculpatul, deşi avea cunoştinţă că împotriva sa s-a pronunţat de către instanţa de judecată o condamnare de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel pentru a se conforma dispoziţiile art. 66 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, „constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.";

Conform declaraţiilor părţii vătămate T.O. şi a martorilor G.P., C.G. şi D.M., cât şi din investigaţiile efectuate de către autorităţile spaniole a rezultat că inculpatul sub pretextul că îi va asigura un loc de muncă bine plătit pe teritoriul Spaniei, a recrutat-o pe partea vătămată T.O. şi a transportat-o în această ţară, unde sub ameninţări, a obligat-o să practice prostituţia, iar banii astfel obţinuţi au fost însuşiţi, în cea mai mare parte, de către acesta.

Apărarea inculpatului formulată prin cererea scrisă aflată la dosar, din care a rezultat că partea vătămată a fost de acord să se prostitueze pentru că „aşa va câştiga mai uşor bani"; urmează a fi înlăturată de instanţa de apel, atâta timp cât nu este însoţită de dovezi în acest sens.

Şi susţinerea inculpatului, în sensul că martorii au dat declaraţii mincinoase în cauză este fără suport probator, aşa încât a fost înlăturată de asemenea de către instanţa de apel.

Împrejurările că autorităţile judiciare spaniole nu au finalizat cercetările penale cu privire la săvârşirea unor fapte de prostituţie şi ameninţări, astfel cum a rezultat din adresă, nu poate constitui un motiv de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale şi de tragere la răspundere penală a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În art. 4 C. pen. se prevede că legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavând nicio cetăţenie are domiciliul în ţară.

În atare situaţie şi această apărare a inculpatului care este cetăţean român este fără fundament real.

În consecinţă, Curtea de Apel a constatat că fapta de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 există în materialitatea sa şi constituie infracţiune, fiind săvârşită cu vinovăţie de către inculpat.

Curtea de Apel a constatat, de asemenea că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând, totodată periculozitatea deosebită a inculpatului care a fost anterior condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, astfel, cum a rezultat din fişa de cazier judiciar,

Mai mult, aşa cum a constatat şi instanţa de fond inculpatul a săvârşit prezenta faptă în perioada liberării condiţionate, motiv pentru care faţă de natura şi gravitatea acesteia, în mod corect s-a dispus revocarea restului de pedeapsă de 589 zile închisoare rămas neexecutat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 61 C. pen.

Aşa fiind, Curtea de Apel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

În ceea ce priveşte apelul declarat de către partea civilă T.O., Curtea de Apel, în raport cu cele mai sus arătate a făcut aplicare art. 379 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul P.M.I., fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 31 mai 2010, în recurs, tatăl inculpatului a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, întrucât fiul său este plecat pentru 3 luni în Spania, la muncă, a învederat faptul că fiul său doreşte să se prezinte în instanţă şi a solicitat un termen mai lung pentru acest motiv şi pentru a-şi angaja apărător ales, totodată, că nu poate preciza domiciliul acestuia în Spania, fiind consemnate şi concluziile reprezentantului parchetului.

Înalta Curte, după deliberare, conform art. 302 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 177 alin. (9) C. proc. pen., constatând întemeiată cererea formulată de tatăl recurentului inculpat, pentru a-i da posibilitatea acestuia să se prezinte în instanţă, cauza fiind la primul termen şi faţă de lipsa de procedură cu partea civilă T.O., în sensul că aceasta nu a fost citată şi la adresa din oraşul Allcala de Henaraes, str. P.L., Spania, potrivit cererii formulate de către mama părţii civile numita G.P., a amânat cauza la 13 septembrie, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data mai sus menţionată.

La termenul de astăzi, au lipsit recurentul inculpat P.M.I., pentru apărarea intereselor căruia s-a prezentat apărător desemnat din oficiu, avocat K.A. şi intimata parte civilă T.O., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Apărătorul recurentului inculpat, susţinând oral, în dezbateri, motivele de recurs a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză, iar pe fond, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătând faptul că din probele administrate în cauză şi din declaraţiile date la instanţa de fond şi de apel rezultă faptul că partea civilă nu a fost constrânsă sau ameninţată în vederea plecării în străinătate pentru a practica prostituţia, aceasta părăsind ţara de bună voie. În subsidiar, apărătorul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat ca în urma admiterii recursului inculpatului să se reducă pedeapsa aplicată acestuia, dându-se eficienţă maximă circumstanţelor atenuante de care beneficiază.

Concluziile reprezentantului parchetului asupra recursului declarat de inculpat, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat P.M.I. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen asupra cauzei, în mod judicios şi temeinic motivat a stabilit vinovăţia inculpatului P.M.I. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în contextul concret al cauzei s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului P.M.I. care în luna iunie 2003 a recrutat-o pe partea civilă T.O., sub pretextul asigurării unui loc de muncă bine plătit pe teritoriul Spaniei şi a transportat-o în acea ţară, unde sub ameninţări şi violenţe a obligat-o să practice prostituţia, banii obţinuţi fiind însuşiţi în cea mai mare parte de acesta, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de trafic de persoane în stare de recidivă postcondamnatorie, în raport cu o anterioară condamnare a inculpatului.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale, cât şi în aceea a cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, respectiv din declaraţiile părţii civile T.O. cu declaraţiile martorilor G.P., P.H.P., C.G.I., D.M., P.G., răspunsul autorităţilor judiciare din Spania la cererea de comisie derogatorie, acte din dosarul de sesizare a numitei T.O. pe teritoriul Spaniei (în limba română şi limba spaniolă ), precum şi alte înscrisuri rezultă în mod concret actele de executare comise de inculpatul P.M.I. de recrutare şi de exercitare asupra părţii civile T.O. a ameninţărilor şi violenţelor, în scopul practicării prostituţiei, acesta însuşindu-şi mare parte din banii obţinuţi de partea civilă, având reprezentarea rezultatului faptei pe care o comite, urmărind producerea acestuia, vinovăţia inculpatului fiind dovedită, acţionând cu intenţie directă.

Partea civilă T.O., în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, la 17 martie 2008 a menţionat că „Inculpatul a oprit maşina şi a venit la mine întrebându-mă dacă nu vreau să merg să muncesc în Spania împreună cu ele. Eu l-am întrebat ca ce să muncesc în Spania şi mi-a spus că femeile la cules de căpşuni, iar bărbaţii în construcţii. Eu am avut încredere în inculpat, deoarece îl cunoşteam de foarte mul timp pe tatăl acestuia ce repara televizoare în comună. Inculpatul mi-a propus să fiu prietena lui şi să muncim împreună, amândoi fiind singuri la acea dată..Eu am întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul atât în ţară, cât şi în Spania. În ţară am întreţinut relaţii sexuale de bună voie însă în Spania am fost forţată, deoarece mă lovea numai cu pumnii în cap pentru a nu se observa la un control medical că am urme de lovituri pe mine. Noi am plecat spre Spania cu un autobuz mic pe care l-am luat din Giurgiu. Doar eu şi inculpatul am plecat spre Spania, deoarece acesta nu a mai găsit fete. Ulterior eu am aflat că inculpatul a mai încercat să găsească şi alte fete de peste tot să meargă în Spania. Eu ştiu acest lucru deoarece tatăl inculpatului i-a spus acestuia că o să aducă el celelalte fete în Spania. Când am ajuns în Spania, inculpatul mi-a spus că trebuie să mă prostituez că lui nu-i place munca, paşaportul meu stând tot timpul la inculpat. Precizez instanţei că eu nu am ţinut în mână niciodată paşaportul. Eu nu am fost de acord cu propunerea inculpatului, însă acesta mă ameninţa, mă bătea şi mi-a spus că dacă deschid gura o să mă omoare. Inculpatul mă ducea în anumite cluburi de noapte din Spania, unde el se aşeza la o masă şi bea iar eu eram trimisă să întreţin relaţii sexuale cu diverşi clienţi. În Spania prostituţia în cluburi este legală iar patronul clubului respectiv avea fixat tariful, pentru o jumătate de oră, pentru o oră din acest tarif el îşi oprea cca. 20 euro, iar diferenţa o luam eu. După ce întreţineam relaţii sexuale cu clienţii dimineaţa ne duceam la persoana care ţinea evidenţa persoanelor cu care am întreţinut relaţii sexuale în fiecare seară şi după ce îşi oprea partea diferenţa mi-o dădea mie. Eu puneam banii în geantă, mă duceam acasă, mă culcam, dar când mă trezeam nu mai aveam banii. Într-o oră câştigam 300 euro, uneori pe noapte 800 - 900 euro. Eu am practicat prostituţia pentru inculpat cca. 9 luni de zile timp în care inculpatul nu a lucrat deloc. Eu nu am fost niciun moment lăsată liberă, inculpatul când pleca de acasă să facă cumpărături mă încuia în casă, iar dacă vedea că sunt trează mă lua cu el";.

Martora G.P. în declaraţia dată la în faţa primei instanţei, a menţionat că „La început fiica mea nu a vrut să plece deoarece nu prea avea încredere în inculpat, însă până la urmă a acceptat deoarece în ţară îi era foarte greu şi nu avea de muncă. Atunci când a plecat în Spania eu i-am spus fetei mele să mă sune să vedem şi noi dacă îi este bine. Văzând că nu mă sună eu am luat legătura cu tatăl inculpatului, acesta lăsându-mi un număr de telefon şi atunci eu l-am întrebat ce se întâmplă de ce nu mă sună fiica mea din Spania. Tatăl inculpatului mi-a spus că nu ştie iar eu i-am comunicat acestuia că dacă nu mă sună chiar în ziua respectivă eu o să anunţ la poliţie să nu i se fi întâmplat ceva fiicei mele. Tatăl inculpatului a luat legătura cu acesta şi inculpatul m-a sunat din Spania şi m-a asigurat că totul este în regulă, dar nu era aşa. După ce am vorbit cu inculpatul acesta mă suna şi mi-o dădea pe fiica mea la telefon, acesta stând lângă ea, de acest lucru, dându-mi seama, deoarece fiica mei părea temătoare la telefon şi mi se părea că plânge iar la un moment dat chiar l-am auzit pe inculpat când ţipa la fiica mea şi îi spunea „spune-i lui maică-ta ce se întâmplă că ce o să-mi facă maică-ta"; „că tata are oameni şi mă scapă."; După un timp eu am aflat prin sat că inculpatul era peşte şi că lua fete şi le ducea în străinătate. Având numărul de telefon de la care mă suna inculpatul din Spania eu am sunat-o pe fiica mea şi i-am adus la cunoştinţă despre cele ce se vorbea prin sat. În timp ce vorbeam cu fiica mea la telefon inculpatul i-a luat telefonul şi mi-a spus că „ce dacă este peşte"; şi să le spun la persoanele care-l vorbeau de rău prin sat vorbe murdare. În acest interval inculpatul îi trimitea tatălui său bani, însă acesta o singură dată m-a chemat şi mi-a dat suma de 300 RON. La un moment dat am primit un telefon de la o persoană pe nume V., tot român care mi-a spus că inculpatul o duce pe fiica mea la un club din Spania şi tot el o lua de la acel club. V. mi-a spus că fetei mele îi este rău şi să iau legătura cu organele competente";.

Martorul P.H.P. în declaraţia dată în faţa primei instanţe a precizat că după ce s-a întors din Spania eu am fost acasă la T.O. şi aceasta mi-a spus că atunci când a fost în Spania inculpatul a bătut-o. Aceasta nu mi-a spus că inculpatul a obligat-o să se prostitueze. Eu nu mai ştiu de ce am declarat în cursul urmăririi penale că fiul meu m-ar fi sunat pentru a-mi comunica că T.O. fugise de la el şi nu mai erau împreună.

În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica apărătoarei inculpatului că în cauză fapta nu există, atâta timp cât din mijloacele de probă administrate a rezultat că inculpatul a recrutat-o pe partea civilă T.O., sub pretextul asigurării unui loc de muncă bine plătit pe teritoriul Spaniei şi a transportat-o în acea ţară, unde sub ameninţări şi violenţe a obligat-o să practice prostituţia, banii obţinuţi fiind însuşiţi în cea mai mare parte de acesta.

Mai mult din conţinutul mijloacelor de probă administrate a fost dovedită contribuţia concretă a inculpatului, ca autor al săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, recrutând-o pe partea civilă şi exercitând asupra acesteia ameninţări şi violenţe.

Astfel, instanţa de recurs constată că între percepţia asupra materialului probator administrat şi soluţiile pronunţate de către instanţe, în sensul condamnării şi menţinerii acestei condamnări pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia, neexistând vădite şi esenţiale neconcordante, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385 pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută nici critica formulată în subsidiar, în sensul reducerii pedepsei aplicată acestuia, întrucât sub aspectul individualizării pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în regim de detenţie, a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, de valorile sociale atinse, de circumstanţele reale în care s-a săvârşit infracţiunea şi de urmările produse, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a profitat de gradul de instrucţie redus la părţii civile, acesta este recidivist, postcondamnatoriu, anterior fiind condamnat pentru o infracţiune de tâlhărie la o pedeapsă de 7 ani închisoare, din care a fost liberat condiţionat, dovedind perseverenţă infracţională.

Prin cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, orientată către media prevăzută de lege, cu executare în regim de detenţie, s-a considerat just că numai aceasta este în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ, dar şi de exemplaritate ale pedepsei, asigurând îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

Totodată, Înalta Curte consideră că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul asigură şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, aşa încât nu se impune diminuarea cuantumului acesteia, prin reţinerea unor circumstanţe atenuante judiciare, întrucât acestea nu se justifică, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate în recurs de către apărătoarea recurentului inculpat nu sunt fondate.

De asemenea, instanţa de recurs verificând hotărâre atacată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 47 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 47 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 526/2010. Penal. Menţinere măsură de...  ICCJ. Decizia nr. 531/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3130/2010. Penal