ICCJ. Decizia nr. 3128/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3128/2010
Dosar nr. 686/45/2009
Şedinţa publică din 13 septembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 29 din 9 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, inculpatul O.C. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 278/2000.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 86 alin. (2) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, cu obligarea inculpatului la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 01 octombrie 2009, la zi, până la punerea efectivă în libertate.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 257alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100 euro - în echivalentul în lei la cursul B.N.R. la data punerii în executare.
În baza art. 191 C. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
În considerentele acestei hotărâri s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 29 septembrie 2009, inculpatul, inspector de poliţie în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi - Biroul de investigare a fraudelor, având în instrumentare Dosarul penal nr. 395/P/2009 privind pe făptuitorul F.M., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, a pretins de la persoana cercetată suma de 300 - 400 euro pentru ca, prin intermediul unui prieten cu relaţii la M., să convingă reprezentanţii firmei deţinătoare a drepturilor de autor să renunţe la pretenţiile de natură penală şi civilă formulate în cauză. Ulterior, la 30 septembrie 2009, inculpatul a majorat pretenţiile la suma de 500 euro, pretinzându-i denunţătorului să facă rost de sumă până a doua zi, după această dată retrăgându-şi oferta de a-l ajuta.
În ziua de 1 octombrie 2009, Serviciul Teritorial Iaşi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a înmânat denunţătorului suma de 500 euro şi a organizat flagrantul.
După ce denunţătorul a înmânat suma de 500 euro inculpatului, acesta din urmă a fost urmărit de maşina Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe străzile C., O., L., P., C., bulevardul P., bulevardul S., traversând pasarela B., iar după ce a întors maşina înapoi spre pasarela B., şi de un echipaj al Jandarmeriei, care a şi reuşit să-l oprească pe şoseaua B., în dreptul Restaurantului O., prin blocarea autoturismului.
Pe acest traseu, după ce a schimbat direcţia de mers în dreptul benzinăriei L. de pe bulevardul S., trecând de semafor, inculpatul a fost observat nemijlocit de către procuror şi de lucrătorii de poliţie din autoturismul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care-l urmăreau, aruncând banii. Împrejurarea aruncării banilor a fost percepută şi de martora Z.G., care nu a putut preciza însă tipul şi culoarea autoturismului de unde au fost aruncaţi.
Ulterior, a fost descoperită şi recuperată suma de 400 de euro din cei 500 de euro, aspecte care au fost confirmate şi de declaraţiile martorilor M.A.C., la care s-a găsit o bancnotă de 50 de euro, M.L., C.A., Z.G., C.A.V. şi T.L.G., care au observat cu toţii momentul în care lucrătorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au ridicat de pe asfalt atât bancnotele, cât şi folia P.V.C.
În cursul urmăririi penale, inculpatul O.C. s-a prevalat de dreptul la tăcere, refuzând să dea declaraţii.
Inculpatul şi-a schimbat radical poziţia procesuală în cursul cercetării judecătoreşti, în declaraţia dată afirmând că este nevinovat întrucât activitatea desfăşurată a fost aceea de intermediere a unei tranzacţii între denunţător şi un amic al său, V., privind achiziţionarea unor piese auto.
În dovedirea acestei situaţii, inculpatul a solicitat audierea martorilor U.D. şi N.V.
Prima instanţă a procedat la administrarea nemijlocită a tuturor mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, procedând la audierea martorilor F.M., P.V.I., T.L.G., C.A.V., M.A., M.L., C.A., Z.G., A.I. şi B.G.S.L., propuşi de acuzare, care au menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, precum şi a martorilor U.D. şi N.V., propuşi de inculpat.
Instanţa de fond a înlăturat declaraţiile martorilor propuşi de inculpat constatând că acestea sunt făcute pro causa întrucât nu se coroborează cu niciuna din declaraţiile celorlalţi martori, ci numai cu cea dată de inculpat.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că varianta avansată de inculpat în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti nu este veridică.
Analizând situaţia de fapt prin prisma statuărilor jurisprudenţiale cu privire la conţinutul infracţiunii cercetate şi apelând la deducţii logice şi prezumţii judecătoreşti, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului O.C. care, la data de 29 septembrie 2009, a solicitat denunţătorului F.M. suma de 300 - 400 de euro, iar la data de 30 septembrie 2009 a majorat pretenţia la suma de 500 de euro, pe care a şi primit-o la 1 octombrie 2009, prevalându-se în faţa acestuia de o pretinsă influenţă, printr-un intermediar, asupra unui funcţionar din cadrul M.C. pentru a-l determina să întocmească, în cadrul atribuţiilor de serviciu, o adresă din care să rezulte că această societate nu a suferit niciun prejudiciu în urma activităţii denunţătorului, adresă care ar fi condus la exonerarea denunţătorului de răspundere penală în dosarul instrumentat de inculpat, constituie infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei, urmarea produsă şi circumstanţele personale ale inculpatului, apreciind că scopul educativ preventiv al pedepsei aplicate poate fi realizat şi fără privarea de libertate a inculpatului, prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 861 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi inculpatul O.C.
În recursul parchetului, ca urmare a modificării de către procurorul de şedinţă a motivelor de recurs expuse în scris, hotărârea primei instanţe a fost criticată sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, greşitei reţineri a temeiului confiscării de la inculpat a sumei de 100 euro, neaplicării dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 78/2000 şi omisiunii dispunerii restituirii către Direcţia Naţională Anticorupţie a sumei de 400 Euro
Prin motivele de recurs formulate, inculpatul a criticat hotărârea, în principal, sub aspectul greşitei condamnări pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă solicitând, într-o primă teză, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât probatoriul administrat nu dovedeşte existenţa faptei în materialitatea sa, iar, în cealaltă teză, achitarea pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât faptei îi lipseşte intenţia calificată, activitatea inculpatului fiind provocată de denunţător.
În subsidiar, s-a solicitat achitarea pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu motivarea că fapta săvârşită nu prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere atingerea minimă adusă valorii sociale ocrotite, precum şi circumstanţele personale şi gradul de instrucţie şi integrare socială ale inculpatului.
Totodată, s-a solicitat exonerarea inculpatului de la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 10.000 RON, ca fiind nedovedite.
Recurentul intimat inculpat a fost audiat în recurs, menţinând declaraţia dată în faţa primei instanţe.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:
1. În concret, la 20 februarie 2009, inculpatului O.C., inspector de poliţie în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi - Biroul de investigare a fraudelor, i-a fost repartizat Dosarul penal nr. 395/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în vederea efectuării de cercetări faţă de numitul F.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, constând în reproducerea neautorizată a programelor pentru calculator W.
În cadrul cercetărilor efectuate, inculpatul a procedat la audierea făptuitorului F.M. la data de 1 iunie 2009, ocazie cu care i-a adus la cunoştinţă faptul că în cauză urma să se stabilească cuantumul prejudiciului cauzat prin fapta sa.
Urmare a demersurilor efectuate de inculpat, la data de 28 septembrie 2009, a fost primită adresa din 24 septembrie 2009 prin care societatea de avocaţi ";M.G. & M.P.";, reprezentanta M.C., a comunicat faptul că nu se constituia parte civilă în cauză, deşi, prin folosirea fără licenţă a programelor de calculator W. se cauzase firmei un prejudiciu de 252 euro.
La data de 30 septembrie 2009, numitul F.M., în prezenţa apărătorului ales, a depus un denunţ la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi în care a arătat împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpat, precum şi faptul că în dimineaţa zilei de 29 septembrie 2009 inculpatul l-a contactat anunţându-l că M.C. se constituise parte civilă cu suma de 2.500.
În cursul aceleiaşi zile, F.M. l-a contactat pe inculpat pentru a-i comunica ora la care urma să se prezinte în ziua următoare la sediul poliţiei pentru a lua cunoştinţă de adresa de constituire de parte civilă.
În cadrul acestei discuţii, urmare a îngrijorării manifestate de F.M. cu privire la cuantumul prejudiciului adus la cunoştinţă de inculpat, la iniţiativa celui din urmă, denunţătorul a acceptat să se întâlnească cu inculpatul la ora 20.00, în parcarea din faţa staţiei C.F.R. Iaşi, în zona barierei ce desparte parcarea publică de aceea destinată C.F.R., ora şi locaţia fiind stabilite de inculpat.
Denunţătorul a fost transportat la întâlnire de prietenul său, martorul P.V.I.
În faţa gării, cei doi s-au despărţit, martorul P. aşteptând în autoturismul său, parcat la 30 - 40 m de barieră, în timp ce F.M. s-a întâlnit cu inculpatul în apropierea autoturismului acestuia, în care se afla colegul lui - A.I.
În cadrul întâlnirii, denunţătorul s-a plâns din nou de cuantumul prejudiciului, solicitând poliţistului sprijin pentru a i se da posibilitatea să achite în rate suma respectivă.
Inculpatul O.C. a reacţionat, spunându-i că are un prieten cu cunoştinţe la M. care i-ar putea rezolva problema, fără a-i explica însă, în această fază, în ce modalitate.
Totodată, a afirmat că-l va suna imediat pe acel prieten şi chiar a făcut gestul de a folosi telefonul mobil, îndepărtându-se însă de denunţător şi părând că poartă o discuţie cu cineva vreme de câteva minute.
Ulterior, i-a spus denunţătorului că persoana respectivă, pentru 300 - 400 euro, va obţine de la M. o altă adresă care să-l exonereze pe denunţător de răspundere în cauza în care era cercetat.
Totodată, avansând ideea unei posibile majorări a sumei pretinse, inculpatul l-a asigurat pe denunţător că prietenul său nu îi va pretinde jumătate din suma cu care M. se constituise parte civilă.
În final, inculpatul i-a pus în vedere denunţătorului să facă rost de suma de bani stabilită şi să nu se mai prezinte în ziua următoare la poliţie, ci să aştepte telefonul său, solicitându-i, de asemenea, discreţie totală cu privire la discuţia purtată.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Iaşi a consemnat denunţul în procesul-verbal din 30 septembrie 2009, cauza fiind înregistrată sub nr. 80 /P/ 2009.
Prin ordonanţa provizorie cu acelaşi număr din 30 septembrie 2009, procurorul de caz a autorizat cu titlu provizoriu, pe o perioadă de 48 de ore, interceptarea şi înregistrarea audio şi video a convorbirilor purtate în mediu ambiental, a convorbirilor telefonice şi a mesajelor scrise, trimise şi primite şi luarea de imagini privind întâlnirile dintre denunţătorul F.M. şi făptuitorul O.C.
Ulterior, la 30 septembrie 2009, mai înainte ca ordonanţa provizorie să-şi producă efectele, F.M. a fost contactat din nou de inculpat, care i-a cerut să se întâlnească la benzinăria P. situată vizavi de Patiseria B. de pe şoseaua N., la ora 18.00.
Din declaraţia denunţătorului rezultă că în timp ce se afla la benzinărie, la ora 17.58, a fost contactat telefonic de către inculpat, care l-a anunţat că întârzie o jumătate de oră.
O.C. l-a sunat din nou pe F.M. la ora 18.28 şi i-a cerut să coboare pe strada de lângă benzinărie, în zona podului pietonal peste Nicolina, unde se afla autoturismul inculpatului, marca D.L., a cărei portiera dreapta faţă era deschisă.
Denunţătorul a urcat în maşină, după care cei doi s-au deplasat pe străzile din jur câteva minute.
În maşina inculpatului, denunţătorul a fost informat că ";s-au schimbat datele problemei şi că ";maşina"; costă 500 euro, adică 20% din valoarea ei.
Nedumerit fiind de cele auzite de la poliţist, F.M. a întrebat ";ce maşină";, O.C. afirmând . „ştii foarte bine despre ce vorbesc";.
În cadrul acestei discuţii, inculpatul i-a prezentat cu titlu de certitudine faptul că prietenul despre care amintise în ziua anterioară îl poate ajuta, arătând că modalitatea este următoare: inculpatul urma să trimită adresa primită de la M. şi cei 500 euro la prietenul respectiv, iar acesta din urmă îi va trimite altă adresă din care ar fi rezultat că firma fie nu a suferit niciun prejudiciu, fie că prejudiciul ar fi fost recuperat.
Totodată, i-a spus denunţătorului că trebuie să se prezinte cu suma de 500 euro până a doua zi, 1 octombrie 2009, ulterior acestei date retrăgându-şi oferta de a-l ajuta.
Cele două întâlniri, cât şi discuţiile purtate, rezultă din denunţul şi declaraţiile martorului denunţător F.M. care se coroborează cu declaraţiile martorului P.V.I., discuţiile telefonice premergătoare fiecărei întâlniri fiind confirmate prin listingul convorbirilor efectuate de inculpat de pe telefonul său personal la datele de referinţă.
Acest ultim document stabileşte datele, orele şi numărul convorbirilor telefonice purtate de inculpat de pe telefonul personal cu denunţător în cele două zile, confirmându-se astfel declaraţiile denunţătorului.
În plus, se constată că nici inculpatul, în declaraţia dată în faţa primei instanţe şi menţinută în recurs, nu contestă existenţa întâlnirilor cu denunţătorul, prezentând însă o altă variantă a discuţiilor purtate, inducând ideea că urmărea să intermedieze o tranzacţie între denunţător şi un amic al său privind achiziţionarea unor piese auto.
La data de 1 octombrie 2009, Serviciul Teritorial Iaşi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a înmânat denunţătorului suma de 500 euro în vederea realizării flagrantului.
În aceeaşi după-amiază, la ora 17.56, inculpatul l-a sunat pe denunţător de pe un alt număr de telefon, stabilind să se întâlnească în acelaşi loc ca şi în seara anterioară, peste aproximativ jumătate de oră.
Denunţătorul a ajuns la locul de întâlnire şi a fost din nou contactat telefonic de către inculpat, care i-a cerut să lase maşina cu care venise şi să se deplaseze peste podul pietonal de pe râul Nicolina, O.C. aşteptându-l de această dată pe cealaltă parte a podului, pe str. C.
F.M. a urcat în autoturismul inculpatului şi în timp ce acesta se deplasa pe diverse străzi din zonă, a scos cei 500 euro din portofel, i-a numărat, apoi, la indicaţiile inculpatului, i-a pus într-o coala albă, format A4, pliată, pe care a introdus-o într-o în folie de plastic ce se afla în buzunarul portierei dreapta faţă a autoturismului inculpatului.
Pentru a-i întări convingerea că banii urmau a fi trimişi prietenului de la Bucureşti, conform promisiunii, inculpatul l-a asigurat pe denunţător că aşa ";cum îi iau, aşa îi dau";.
Totodată, inculpatul l-a asigurat pe denunţător că nu i se vor solicita şi alte sume de bani, urmând a se convinge de acest lucru în momentul în care va primi hârtia exoneratorie.
După primirea banilor inculpatul a revenit pe str. C., în dreptul podului pietonal peste râul Nicolina, pentru a-l lăsa pe denunţător în locul din care îl luase.
Ajungând în acel loc, inculpatul a devenit brusc nervos, solicitându-i denunţătorului să coboare mai repede din maşina sa, încercând chiar să plece înainte ca F.M. să părăsească autovehiculul.
După coborârea denunţătorului, inculpatul a pornit în trombă, cu portiera din dreapta faţă deschisă, mergând pe mai multe străzi din municipiul Iaşi, respectiv, str. C., str. O. şi str. L., unde s-a deplasat spre trecerea sub nivel a căii ferate, a trecut prin pasaj, s-a deplasat pe str. P., str. C., bulevardul P., traversând apoi Pasarela B. pe bulevardul S.
După ce a trecut de semaforul de la intersecţia str. B. cu bulevardul S., inculpatul s-a deplasat aproximativ 50 m pe bulevard, după care, în dreptul benzinăriei L. a întors brusc pe celălalt sens de mers, iar după ce a trecut din nou de semafor a aruncat prin geamul maşinii folia de plastic care conţinea cei 500 euro primiţi de la denunţător.
Ulterior, s-a deplasat din nou pe pasarela B. şi pe şoseaua B., cu viteză foarte mare, ignorând semnele de circulaţie şi marcajele, refuzând să oprească, deşi a fost somat prin portavoce de echipajele jandarmeriei.
În dreptul restaurantului O., a fost oprit de o maşină a jandarmeriei, care îl urmărise şi încercase să-l oprească împreună cu un alt echipaj de jandarmi, iniţial pe pasarela B.
După ce a fost oprit, inculpatul a fost condus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Ulterior, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Teritorial Iaşi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au recuperat de pe bulevardul S., din locul unde fusese aruncată de către inculpat folia de plastic conţinând coala A4 în care se aflau cei 500 euro daţi de denunţător, suma de 400 euro, două bancnote în cupiură de 100 euro şi trei bancnote în cupiură de 50 euro fiind găsite pe carosabil, iar o bancnotă de 50 euro fiind recuperată de la martorul M.A. care o găsise pe jos în staţia de autobuz.
Contextul recuperării sumei de 400 euro rezultă cu claritate din declaraţiile martorilor T.L.G., C.A.V., M.A., M.L., C.A. şi Z.G., precum şi din proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi raportul de activitate al şefului dispozitivului de jandarmi participanţi la misiune.
Una dintre bancnotele de 100 euro nu a fost găsită şi nici nu a putut fi recuperată.
Întreaga desfăşurare a flagrantului rezultă din declaraţiile martorului denunţător, procesul-verbal de consemnare criminalistică a sumei de 500 euro, proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, planşe fotografice, transcrierea înregistrărilor audio-video ambientale dintre denunţător şi inculpat, procese-verbale de efectuare stop cadre cu ocazia vizionării înregistrărilor video stradale şi a celor efectuate la SC L.R. SA - Staţia 1 Iaşi, procesul-verbal privind consemnarea traseului efectuat de inculpat în cadrul acţiunii flagrante, raportul de activitate al şefului dispozitivului de jandarmi participanţi la misiune, declaraţia martorei Z.G. şi declaraţia inculpatului.
Starea de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţă şi expusă anterior rezultă din analizarea şi coroborarea întregului material probator administrat în cauză
2. De menţionat că în declaraţia dată în primă instanţă, menţinută în recurs, inculpatul nu a negat nici întâlnirea cu denunţătorul din 1 octombrie 2009, discuţia purtată, primirea unei sume de bani şi traseul parcurs după plecarea lui F.M., însă a încercat să contureze o altă situaţie faptică decât cea reală, susţinând că denunţătorul i-ar fi dat suma de 400 RON ca avans pentru achiziţionarea de la prietenul său V. a unor piese de maşină.
Totodată, a menţionat că traseul parcurs ulterior primirii banilor a fost iniţial justificat de dorinţa de a merge la P., dar, că datorită disfuncţionalităţilor autoturismului său, a fost nevoit să renunţe la cumpărături, viteza şi maniera violentă în care a circulat datorându-se defecţiunilor sistemului de frânare generate de un accident rutier recent.
Inculpatul nu a negat nici faptul că ar fi aruncat folia de plastic în care denunţătorul îi pusese suma de 400 RON, subsecvent însuşirii sumei de bani, motivându-şi însă gestul prin disconfortul fonic produs de aceasta prin „foşnet";.
Dincolo de probabilitatea redusă ca o situaţie faptică ca cea expusă, respectiv - un ofiţer de poliţie intermediază o tranzacţie de piese auto între un inculpat cercetat şi un aşa zis prieten - să fi existat, ambiguitatea apărării rezultă cu evidenţă din declaraţia inculpatului care nu are o derulare logică, conţinând, totodată, motivări hilare ale gesturilor sale: a aruncat folia de plastic întrucât îl deranja „foşnetul";şi a accelerat automobilul, continuând să „valseze"; printre maşini pentru că nu-i funcţiona sistemul de frânare.
Practic, întreaga apărare urmăreşte să găsească o justificare nevinovată pentru activitatea ilicită a inculpatului, rupând din context fraze din discuţia purtată cu denunţătorul şi atribuind actelor inculpatului semnificaţia unor activităţi fără relevanţă penală.
Cu toate acestea, măsurile de precauţie luate de inculpat, constând în folosirea telefonului personal, iar la data de 1 octombrie 2010, chiar al fiicei sale, pentru a-l contacta pe denunţător, folosirea funcţiei număr secret la utilizarea telefonului mobil în 30 septembrie 2009, pregătirea foliei de plastic şi a colii A4 pentru primirea sumei pretinse, folosirea la toate întâlnirile cu denunţătorul a maşinii proprietate personală pentru a nu atrage atenţia, locaţiile stabilite pentru întâlnirile cu denunţătorul - în locuri aglomerate, în care puteau fi greu reperaţi, precum şi purtarea discuţiilor în maşina personală, infirmă ipoteza avansată de inculpat a unei intermedieri nevinovate, constituind indicii temeinice ale vinovăţiei sale.
În plus, intermedierea unei achiziţii de piese auto nu justifica recompensarea inculpatului despre care se face vorbire în transcrierea interceptărilor ambientale, lăsată cu mărinimie de către inculpat la aprecierea denunţătorului.
Lipsa de claritate a situaţiei expuse de inculpat a fost sesizată chiar de apărare, care, ulterior declaraţiei din 5 noiembrie 2009, a depus la dosarul cauzei o precizare a declaraţiei iniţiale, care, paradoxal, deşi conţine o expunere fluentă, prezintă şi multe contradicţii fată de cele declarate iniţial.
Faptul că susţinerile inculpatului au fost confirmate de martorii propuşi de acesta, U.D. şi N.V., nu legitimează varianta prezentată în apărare, depoziţiile celor trei necoroborându-se cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză.
În aceste condiţii, înlăturarea declaraţiilor celor doi martori anterior menţionaţi este corectă şi justificată de caracterul pro causa al declaraţiilor lor.
În plus, inculpatul a prezentat această variantă abia în faţa primei instanţe, deşi atât în cursul urmăririi penale, cât şi în fond, a beneficiat de consiliere juridică din partea aceluiaşi apărător ales.
3. Supunând analizei materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că activitatea desfăşurată de inculpatul O.C. care la data de 29 septembrie 2009 a solicitat suma de 300 - 400 euro de la denunţătorul F.M., iar la data de 30 septembrie 2009, a majorat solicitarea la suma de 500 euro pe care a şi primit-o, prevalându-se de o pretinsă influenţă, printr-un intermediar, asupra unui funcţionar de la M.C. pentru a-l determina să întocmească, în cadrul atribuţiilor de serviciu, o adresă din care să rezulte că această societate nu a suferit niciun prejudiciu în urma activităţii ilegale desfăşurate de denunţător care făcea obiectul cercetării într-un dosar penal instrumentat de inculpat, constituie infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.
Infracţiunea de trafic de influenţă nu presupune existenţa unei influenţe reale a făptuitorului asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, insă pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca influenţa pe care o are sau lasă să se creadă ca o are făptuitorul, să privească un funcţionar care are atribuţii în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă întrucât inculpatul s-a prevalat de influenţa reală sau presupusă pe care a lăsat să se înţeleagă că o are pe lângă un funcţionar din cadrul M.C., pe care deşi nu l-a nominalizat, l-a individualizat prin competenţă, susţinând că acesta poate emite adresa exoneratorie de răspundere pentru denunţător.
Totodată, este evident că denunţătorul a fost de acord să dea suma de bani solicitată de inculpat, în ideea că acesta are influenţă asupra funcţionarului M.C., fără a prezenta relevanţă dacă influenţa era reală sau imaginară.
Mai mult, pentru a menţine interesul actual al denunţătorului, în discuţia din 1 octombrie 2009, inculpatul l-a asigurat pe acesta că hârtia care îl exonera de răspundere era deja întocmită, urmând să-i parvină a doua zi, după trimiterea banilor.
Prin urmare, solicitarea inculpatului de achitare pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. este neîntemeiată.
4. În sfera aceluiaşi temei legal, achitarea inculpatului a fost solicitată şi pentru lipsa vinovăţiei ca urmare a provocării sale de către denunţător.
Sub acest aspect, se constată că din declaraţiile martorului denunţător F.M. şi ale martorului P.V., date în faza de urmărire penală, declaraţii menţinute şi în faza cercetării judecătoreşti, rezultă că iniţiativa aşa zisului ajutor a aparţinut inculpatului care a şi organizat întâlnirile cu denunţătorul şi a stabilit calendarul desfăşurării acestora.
Principial, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu se poate reţine provocarea acuzatului în măsura în care intenţia infracţională era deja luată, existând deja predispoziţia de a comite infracţiunea, iar autorităţile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activităţile ilicite ale persoanei respective.
În speţă, fiecare dintre actele materiale desfăşurate de inculpat, evidenţiate în probatoriul administrat, au prefigurat săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, intenţia infracţională preexistând acţiunii denunţătorului.
Astfel, exagerând deliberat cuantumul prejudiciului pe care denunţătorul ar fi trebuit să-l acopere în cauza penală în care era cercetat, inculpatul i-a indus acestuia o stare de nelinişte, pe fondul căreia şi-a oferit ajutorul, iar denunţătorul s-a arătat dispus să dea suma de bani solicitată, pentru a fi exonerat de răspundere.
Relevantă în acest sens este înregistrarea convorbirii dintre inculpat şi denunţător din 1 octombrie 2009 care relevă că, fiind preocupat de obţinerea banilor, fără a fi întrebat sau provocat, inculpatul îl asigura pe denunţător că banii vor ajunge „acolo"; şi că în ziua următoare, va primi „hârtia";.
Întreaga discuţie este condusă de inculpat care, precipitat, îi solicită denunţătorului să pună banii în „punga aia";, dându-i instrucţiuni precise în legătură cu ambalarea banilor.
Or, în acest context, intervenţia denunţătorului F.M. nu poate fi în niciun caz apreciată ca determinantă pentru naşterea intenţiei infracţionale a inculpatului.
5. Neîntemeiată este şi solicitarea inculpatului referitoare la aplicarea unei sancţiuni administrative pe motiv că fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Potrivit art. 181 C. pen. „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin aducerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.";
La stabilirea gradului de pericol social este necesar a se face o apreciere de ansamblu a faptei, ţinându-se seama de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
În speţă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, prin infracţiunea săvârşită de ofiţerul de poliţie O.C. a fost grav vătămată imaginea şi credibilitatea unei instituţii importante a statului - Ministerul de Interne, precum şi încrederea societăţii în capacitatea organelor de poliţie de a soluţiona în mod obiectiv cauzele penale, în afara influenţelor exterioare.
În plus, nu poate fi ignorată nici conduita inculpatului care, în ciuda probelor certe de vinovăţie, a refuzat să dea declaraţii în faza de urmărire penală, încercând să îngreuneze stabilirea adevărului în cauză, pentru ca ulterior, la judecata în fond să prezinte o variantă proprie a situaţiei de fapt, în efortul de a-şi asigura o situaţie favorabilă.
6. În continuare, analizând celelalte critici formulate, Înalta Curte constată că şi critica privind lipsa autorizării unităţilor mobile de jandarmi în raport de care s-a invocat nelegalitatea activităţii acestora, se dovedeşte a fi neîntemeiată.
Participarea unităţilor mobile de jandarmi la punerea în executare a activităţii de prindere în flagrant constituie o atribuţie legală a Jandarmeriei Române, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 550/2004, legitimitatea participării nefiind condiţionată de existenţa unei autorizări prealabile, fiind suficientă solicitarea magistratului sau autorităţii competente.
În cauză, participarea celor două unităţi mobile de intervenţie rapidă ale jandarmeriei la realizarea flagrantului s-a făcut în baza solicitării procurorului şef serviciu din data de 1 octombrie 2009, activităţile desfăşurate fiind consemnate în procesul-verbal întocmit de şeful dispozitivului de jandarmi care, conform dispoziţiilor art. 214 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 550/2004, constituie mijloc de probă.
Susţinerea apărării că activitatea jandarmilor ar fi nelegală întrucât solicitarea de participare ar fi fost transmisă Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ulterior datei la care efectivele de jandarmi au participat la realizarea flagrantului este neîntemeiată întrucât înscrisul aflat la dosar nu constituie o dovadă certă a transmiterii cererii procurorului şef serviciu Jandarmeriei.
În plus, chiar şi în măsura în care susţinerea apărării s-ar fi dovedit reală, nu era de natură să afecteze legitimitatea activităţii desfăşurate de cele două echipaje de jandarmi, legea procesuală penală recunoscând ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul Jandarmeriei Române atribuţii de organe de constatare pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice.
7. În strânsă legătură cu această critică, apărarea a invocat cuantumul exagerat al cheltuielilor judiciare, în raport pe de o parte, de lipsa de fundament a cheltuielilor ocazionate de participarea neautorizată a echipelor de jandarmi, iar pe de altă parte, de lipsa unor dovezi scrise a cheltuielilor efectuate.
Sub acest aspect, se reţine că activitatea legală desfăşurată de autorităţile competente ale statului (jandarmi, poliţişti, instanţe) naşte dreptul acestora la acoperirea cheltuielilor ocazionate de participarea la activităţile specifice.
În speţă, cuantumul cheltuielilor judiciare aferent urmăririi penale, stabilit prin rechizitoriu la suma de 8.000 RON, este justificat de ampla desfăşurare de forţe necesară pentru organizarea flagrantului şi prinderea inculpatului, în condiţiile în care traseul urmat de inculpat din momentul în care denunţătorul a coborât din maşina sa, până la momentul opririi acestuia de către echipajele de jandarmi, a fost de aproximativ 10 km, iar pentru urmărirea şi oprirea acestuia în trafic au fost necesare două echipaje de jandarmi şi o echipă de poliţişti.
Cheltuielile judiciare necesitate de judecata în prima instanţă, în cuantum de 2.000 RON se justifică, de asemenea, în raport de numeroasele acte de procedură efectuate în cauză pentru cele şapte termene de judecată.
8. Insuficienţa materialului probator administrat în cauză, invocat de apărare în raport de disfuncţionalitatea sistemului de înregistrare video şi audio amplasat pe corpul denunţătorului şi neefectuarea amprentării şi a percheziţiei corporale a inculpatului nu fac operabil principiul in dubio pro reo, atât transcrierea înregistrărilor convorbirilor, cât şi celelalte probe evidenţiate la pct. 2, stabilind cu certitudine vinovăţia inculpatului.
Activitatea de urmărire penală este prevăzută în competenţa procurorului, fiind în atributul acestuia desfăşurarea activităţilor menite să conducă la stabilirea faptelor ce constituie infracţiune şi a celor responsabili de comiterea lor.
După sesizarea instanţei, activitatea de urmărire penală este verificată de acest organ judiciar, iar soluţiile pronunţate sunt la rândul lor supuse căilor legale de atac.
Până la sesizarea instanţei, procurorul este cel care apreciază asupra suficienţei probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi dispune trimiterea în judecată a persoanelor considerate responsabile de săvârşirea faptei penale.
Revenind la speţă, se constată că întreaga activitate de urmărire penală, cât şi rechizitoriul, au fost amănunţit examinate de instanţa de fond care, analizând temeinicia acuzaţiilor formulate de parchet şi apărările inculpatului în proces, a constatat, în mod temeinic, că probele administrate dovedesc cu certitudine că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În raport de aspectele invocate în sfera acestei critici prin motivele scrise de recurs, se constată ca neîntemeiată şi susţinerea inculpatului în sensul că nu ar fi fost dovedită viteza mare cu care a circulat pe străzile oraşului Iaşi, imediat după consumarea faptei, reţinându-se că, pe lângă constatările efectuate în acest sens de organele de jandarmi şi de lucrătorii de poliţie participanţi la efectuarea acţiunii flagrante şi înregistrările video, însăşi inculpatul a recunoscut în mod expres acest fapt în declaraţia dată de 5 noiembrie 2009.
De asemenea, se constată că aruncarea de către inculpat a foliei de plastic care conţinea banii daţi de denunţător a fost probată atât prin înregistrările sistemului de supraveghere video stradal, dar şi prin declaraţia martorei Z.G. dată în cursul urmăririi penale şi menţinută în primă instanţă, prin care a confirmat atât aruncarea foliei transparente care conţinea bani, cât şi faptul că aceştia erau în monedă euro.
9. Incertitudinea existenţei sumei de 500 euro invocată de apărare în raport de contradicţia existentă între ora alimentării contului şi cea a eliberării sumei de bani este o simplă speculaţie bazată pe caracterul uşor ilizibil al bonului de alimentare.
Apărarea susţine că banii nu ar fi existat şi că, prin urmare, nu puteau fi remişi inculpatului, întrucât chitanţa de eliberare la agenţia din Iaşi atesta că operaţiunea a avut loc la ora 10.42, deşi banii au fost introduşi în cont ulterior, respectiv la ora 17.29 în cursul aceleiaşi zile.
Susţinerile apărării sunt evident neîntemeiate, documentul de alimentare a contului atestând că operaţiunea a avut loc la ora 8.17 în ziua de 1 octombrie 2009, în timp ce eliberarea banilor s-a făcut ulterior în cursul aceleiaşi zile, respectiv la ora 10.42.
În plus, existenţa banilor este dovedită prin procesul-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor, declaraţia denunţătorului, declaraţiile martorilor, etc.
10. În plus, se constată că atât în procedura prezentării materialului de urmărire penală, când beneficiind de consiliere juridică din partea apărătorului ales, a luat cunoştinţă de toate actele dosarului de urmărire penală, cât şi la judecata în fond, inculpatul nu a formulat niciun fel de obiecţie cu privire la legalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză.
Prin urmare, constatând că toate criticile formulate de apărare sunt neîntemeiate, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.
În continuare, analizând recursul parchetului, Înalta Curte constată ca acesta este întemeiat numai în cea ce priveşte greşita reţinere a temeiului confiscării de la inculpat a sumei de 100 euro şi a omisiunii dispunerii restituirii către Direcţia Naţională Anticorupţie a sumei de 400 euro, motiv pentru care îl va admite în aceste limite.
Astfel, se constată că deşi măsura confiscării de la inculpat a sumei de 100 euro care nu a fost găsită este corectă, temeiul de drept reţinut de prima instanţă, respectiv cel prevăzut de art. 257 alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) C. proc. pen. este greşit, măsura găsindu-şi legitimitate în dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 care se aplică cu prioritate faţă de norma generală.
Totodată, se constată că suma de 400 euro care a fost recuperată ulterior flagrantului, din suma totală de 500 euro pusă la dispoziţie de Direcţia Naţională Anticorupţie în considerarea dispoziţiilor art. 4 din O.U.G.nr. 43/2002, a fost sigilată într-un plic înaintat primei instanţe împreună cu dosarul cauzei, aşa cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul Curţii de Apel Iaşi, impunându-se, astfel, restituirea acesteia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În schimb, critica parchetului privind greşita individualizare a pedepsei principale şi a pedepsei accesorii nu este fondată.
În raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei şi de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârşirea unei infracţiuni grave de corupţie, prima instanţă a efectuat o justă individualizare a pedepsei principale şi accesorii aplicate inculpatului, precum şi a modalităţii de executare a acesteia, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În procesul de stabilire a pedepsei şi la individualizarea modului de executare al acesteia, în mod corect, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de pericol social al faptei reliefat de modul şi mijloacele utilizate pentru săvârşirea infracţiunii, împrejurările în care a fost comisă şi urmările produse, natura relaţiilor sociale ce au fost încălcate, profilul socio-moral al inculpatului care nu are antecedente penale, este căsătorit şi tată a doi copii, a avut un comportament bun în familie şi societate până la comiterea faptei, dar care nu şi-a recunoscut vinovăţia, prezentând o altă variantă faptică decât cea care rezultă din probatoriul administrat, astfel încât, aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
În ceea ce priveşte conţinutul pedepsei accesorii, se constată că solicitarea de aplicare a interdicţiei dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., este neîntemeiată întrucât actele materiale săvârşite de inculpatul O.C. nu au implicat în niciun fel exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În speţă, calitatea de poliţist a inculpatului a constituit numai o împrejurare care a prilejuit săvârşirea faptei.
Publicarea hotărârii de condamnare în ziarele locale sau centrale, aşa cum este definită în dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 78/2000 constituie o sancţiune incidentală în cazul infracţiunilor de corupţie, a cărei aplicare este lăsată la aprecierea instanţei.
Scopul acestei sancţiuni - educaţia civică şi preîntâmpinarea săvârşirii de noi infracţiuni - corespunde scopului pedepsei definit de art. 52 C. pen., motiv pentru care, în noul C. pen., legiuitorul a identificat-o ca fiind o pedeapsă complementară în cazul pedepselor ce se aplică persoanelor juridice.
În speţă, Înalta Curte constată că sentinţa de condamnare a inculpatului O.C. nu este reprezentativă pentru genul de infracţiune săvârşită pentru a fi astfel necesară publicarea hotărârii spre aducere la cunoştinţa publicului şi prevenire generală.
Pentru considerentele anterior prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de parchet şi va casa sentinţa atacată numai cu privire la greşita reţinere a temeiului măsurii confiscări sumei de 100 euro, respectiv art. 257 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., dispoziţii legale pe care le va înlătura, reţinând ca temei legal al confiscării art. 19 din Legea nr. 78/2000, precum şi cu privire la omisiunea restituirii sumei de 400 euro, sens în care va dispune restituirea către Direcţia Naţională Anticorupţie a sumei de 400 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. la data plăţii efective, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Totodată, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C. pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 9 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează sentinţa atacată numai cu privire la greşita reţinere a temeiului măsurii confiscării sumei de 100 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. la data plăţii, de la inculpat, respectiv art. 257 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., dispoziţii legale pe care le înlătură şi reţine ca temei legal al confiscării art. 19 din Legea nr. 78/2000, precum şi cu privire la omisiunea restituirii sumei de 400 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. la data plăţii efective.
Dispune restituirea către Direcţia Naţională Anticorupţie a sumei de 400 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. la data plăţii efective.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul intimat inculpat O.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurentul intimat inculpat O.C. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 509/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 526/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
