ICCJ. Decizia nr. 639/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 639/2010
Dosar nr. 5387/104/2008
Şedinţa nepublică din 19 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 64 din 18 mai 2009 a Tribunalului Olt, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) – art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. faţă de inculpatul T.F.
În baza art. 101 lit. c) coroborat cu art. 104 şi art. 106 C. pen., s-a dispus internarea într-un centru de reeducare a inculpatului T.F. - fiul lui C. şi T., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) - art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., în dauna părţii vătămate V.M.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 108 alin. (2) C. pen., privind măsurii educative a internării, în cazul comiterii unei noi infracţiuni.
În baza art. 490 C. proc. pen., s-a dispus punerea în executare de îndată a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare.
S-a luat act că partea vătămată V.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar partea civilă Spitalul de Urgenţă Slatina a renunţat la civile formulate anterior, în cursul judecăţii.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuţitului - corp delict, având lama în lungime de 20 cm şi mâner de culoare albastră în lungime de 9 cm, ridicat de organele de cercetare penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că inculpatul este vecin cu partea vătămată V.M., care în după amiaza zilei de 25 decembrie 2007 se afla la domiciliul său situat în comuna Izvoarele împreună cu soţia sa, V.M.
Pentru că era o zi de sărbătoare religioasă, partea vătămată împreună cu soţia sa şi cu sora victimei, P.T. au servit masa până în jurul orei 17, iar după circa o oră şi jumătate au hotărât să se deplaseze împreună la domiciliul martorei P.T., situat în aceeaşi localitate.
La plecare, din curte au ieşit V.M. şi P.T., victima V.M. a rămas în urmă să încuie uşa casei.
Pe drum, înainte ca cele două martore să ajungă la destinaţie, s-au întâlnit cu inculpatul, care avea în mână un cuţit, acesta încercând să le agreseze, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
La scurt timp, martorele au observat că victima V.M., câţiva paşi în urma lor, fusese lovită cu cuţitul de către tânăr, prezentând leziuni la nivelul gâtului, situaţie în care au alertat Serviciului de Urgenţă, organele de poliţie şi ambulanţa.
Datorită stării de ebrietate în care se afla, după ce agresase partea vătămată şi încercase să lovească şi martorele V.M. şi T., inculpatul a fugit de la locul incidentului, cuţitul folosit fiind abandonat şi ridicat de organele de cercetare penală, sosite la fata locului.
În aceste condiţii, victima a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Slatina, unde s-a intervenit chirurgical, practicându-se hemostaza, toaleta şi sutura plăgii.
Ulterior, pe data de 3 ianuarie 2008 s-a practicat o puncţie evacuatoare a colecţiei hematice, extrăgându-se în total cea. 10 ml. sânge închegat.
Din certificatul medico-legal depus la dosar (fila 21 dosar urmărire penală) rezultă că victima a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse în ziua de 25 decembrie 2007, prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (posibil cuţit), necesitând 15-16 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.
Pe parcursul urmăririi penale, dar şi a cercetării judecătoreşti, inculpatul nu recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că nu a lovit victima cu cuţitul.
Prima instanţă, evaluând materialul probator administrat.
În cauză, a reţinut că inculpatul era minor la data săvârşirii faptei, fiind în vârstă de 15 ani şi 8 luni, iar la data judecării avea vârsta de 17 ani şi o lună, astfel că, invocând şi concluziile anchetei sociale, a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică şi referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt, a concluzionat că în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (1) şi (2) C. pen., este suficientă luarea unei măsuri educative şi nu se impune aplicarea unei pedepse pentru îndreptarea sa, dar având în vedere gradul de pericol social al faptei comise, această măsură va fi cea mai severă dintre măsurile educative prevăzute de art. 101 C. pen., respectiv măsura educativă a internării într-un centru de reeducare prevăzută de art. 104 C. pen. şi art. 101 lit. c) C. pen., în scopul reeducării minorului, i se va asigura astfel şi posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională, potrivită cu aptitudinile sale, având în vedere şi faptul că măsură educativă ce ar mai putea fi luată - mustrarea - este neîndestulătoare conform art. 104 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, primul motiv vizează nelegalitatea sentinţei, constând în aceea că măsura dispusă faţă de inculpat, care vizează internarea într-un centru de reeducare care poate fi prelungită cu cel mult 2 ani, nu este în măsură să ducă la reeducarea acestuia într-un cadru organizat, supravegheat, cu consecinţa completării studiilor şcolare şi a dobândirii unei pregătiri profesionale.
Cel de al doilea motiv vizează netemeinicia sentinţei, invocându-se gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condiţiile concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, dar şi conduita evidenţiată de concluziile consemnate în ancheta socială şi în referatul de evaluare al Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt, care atestă că minorul nu presta nici un fel de activitate, nu frecventa nici o formă de învăţământ şi consuma excesiv băuturi alcoolice.
În apelul declarat de inculpat, se critică de asemenea sentinţa pe nelegalitate, susţinându-se într-o primă teză că încadrarea juridică dată este nelegală, aceasta întrunind de fapt elementele constitutive ale infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Într-o teză subsidiară se susţine că inculpatul ar fi acţionat în legitimă apărare, ripostând la un act de agresiune exercitat de victimă împotriva sa, astfel că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 44 C. pen. coroborat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen.
În sfârşit, s-a susţinut că probele administrate în cauză nu fac dovada săvârşirii infracţiunii de către inculpat, solicitându-se de asemenea achitarea acestuia de orice penalitate, conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Apelul declarat de parchet a fost constatat ca fiind fondat.
În concret s-a apreciat că aplicarea unei pedepse principale a închisorii individualizată la 3 ani corespunde mai bine faptei concrete săvârşite şi persoanei infractorului.
Totodată s-a aplicat şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., a cărei executare începe la împlinirea vârstei de 18 ani.
S-a dedus din pedeapsa principală ceea ce fusese executat în virtutea măsurii educative incidente, ce fusese pusă în executare de îndată, respectiv din 2 iunie 2009 la data pronunţării, adică 12 noiembrie 2009.
S-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpat.
În funcţie de situaţia specială în care s-a aflat minorul, faţă de care a fost funcţională o măsură educativă pusă în executare de îndată, la nivelul Înaltei Curţi s-a clarificat şi starea sa de detenţie, instanţa de apel nedispunând emiterea unui mandat de arestare. Iniţial fusese constatată legalitatea şi temeinicia unei măsuri preventive incidenţă faţă de acesta, dar la termenul de judecată din 22 ianuarie 2010, constatându-se nelegalitatea, nu fusese emis niciodată un mandat de arestare, s-a revocat o astfel de măsură, cu punerea sa în libertate la 22 ianuarie 2010.
Motivul de recurs invocat de către inculpat vizează modul de soluţionare a laturii penale specifice cauzei, respectiv aplicarea unei sancţiuni neprivative de libertate, modalitatea de executare a pedepsei principale de 3 ani să fie fără detenţie efectivă.
Înalta Curte reţine următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (1) C. pen., faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă.
La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, se poate reţine că măsura educativă dispusă de instanţa de fond este netemeinică şi nu poate conduce la reintegrarea socială şi la dobândirea unei instrucţii şcolare faţă de inculpat. în schimb, aplicarea unei pedepse cu închisoarea este în măsură să îşi atingă scopul educativ şi preventiv în cauză. Până la urmă minorul s-a dedat la comiterea unei fapte extrem de grave, de violenţă, îndreptată împotriva valorii supreme apărate de legea penală, şi anume viaţa.
Este de remarcat faptul că la 21 februarie 2008, minorul a fost examinat, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică (fila 33), după care s-a sustras urmăririi penale, părăsind ţara, conform proceselor verbale de căutare la domiciliu (filele 41-45).
Minorul a recunoscut că a lovit cu un cuţit pe un cetăţean din Izvoarele, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul agresiunii.
De asemenea, în concluziile raportului se constată „tulburări de conduită tip rău socializat la o personalitate impulsivă, iritativ în structurare, având capacitatea psihică de a aprecia asupra faptei, cât şi asupra consecinţei social-negative a acesteia". Se precizează de asemenea că inculpatul avea discernământ la data săvârşirii faptei.
Raportat la conduita sa generală rezultată din ancheta şi referatul de evaluare, constând în consumul exagerat de băuturi, abandonarea studiilor şcolare, neîncadrarea într-o activitate productivă, coroborată cu actul de agresiune fizică cu totul nejustificat asupra victimei, constând în aplicarea unei lovituri cu cuţitul în zona gâtului, este de apreciat şi la nivelul instanţei de recurs că nu se impunea aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare în condiţiile art. 101 lit. c) C. pen., ci orientarea către o pedeapsă a închisorii.
De la data săvârşirii agresiunii şi până la data soluţionării în fond a cauzei a trecut o perioadă îndelungată de timp, datorată exclusiv inculpatului care a părăsit ţara tocmai pentru a se sustrage de la răspundere.
Individualizarea sancţiunii la 3 ani închisoare este de apreciat că s-a realizat sub auspiciile deplinului echilibru, doar o executare efectivă a acesteia fiind în măsură să îndrepte pe viitor pe inculpat.
Aşadar recursul declarat de inculpat urmează să fie respins ca neîntemeiat pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aplicarea unei lovituri de către inculpat cu un corp apt să provoace rezultatul letal, într-o zonă vitală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, inculpatul acţionând cu intenţie directă, urmărind suprimarea vieţii victimei prin natura obiectului vulnerant folosit, precum şi a zonei vizate şi astfel trebuie să conducă şi la o atitudine fermă din partea organelor judiciare.
Certificatul medico-legal evidenţiază leziunile constatate la data internării victimei, împrejurarea că s-a intervenit chirurgical la 25 decembrie în vederea practicării hemostazei şi a suturii plăgii, iar pe 3 ianuarie 2008 s-a practicat o puncţie în vederea evacuării sângelui coagulat.
Din declaraţiile constante ale părţii vătămate, coroborate cu proba testimonială administrată cu martorii V.M., P.T. şi T.E., rezultă în mod indubitabil că inculpatul a agresat victima fără nici un motiv, lovind-o cu cuţitul în zona gâtului, ulterior încercând să agreseze şi martorele V.M. şi P.T., fugind apoi de la locul faptei şi abandonând cuţitul folosit la agresiune. Acesta a fost ridicat de organele de cercetare penală, recunoscut de tatăl inculpatului ca aparţinând familiei acestuia.
În cauză nu s-a făcut nici o dovadă cu privire la starea de provocare a inculpatului, astfel că în nici un caz nu se poate susţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 C. pen., inculpatul acţionând deliberat, fără să fie provocat în nici un fel de victimă.
În contextul arătat, inculpatul avea vârsta de numai 15 ani şi 10 luni la data săvârşirii infracţiunii, reţinerea în beneficiul acestuia de circumstanţe atenuante legale, conform art. 74 lit. a) C. pen. stabilindu-se o pedeapsă sub minimul special, sunt împrejurări suficiente în a caracteriza corectitudinea sancţiunii aplicată de către instanţa de apel.
Din pedeapsa principală ce urmează să fie executată, se va deduce perioada executată în condiţiile existenţei măsurii educative a internării în centrul de reeducare, ce a fost pusă în executare, respectiv de la 2 iunie 2009, la data liberării, în recurs, adică 22 ianuarie 2010.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.F. împotriva Deciziei penale nr. 227 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 2 iunie 2009 la 22 ianuarie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 626/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 530/2010. Penal → |
|---|
