ICCJ. Decizia nr. 495/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 495/2010
Dosar nr. 20990/3/2008
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 279 din 12 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul D.M.I. (fiul lui M. şi V., născut în Bucureşti, cu acelaşi domiciliu) a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 17 octombrie 2008 la 1 noiembrie 2008.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de 8,15 gr cocaină depusă la Camera de Corpuri Delicte conform dovezii seria D nr. 001294.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 26 octombrie 2006, inculpatul minor D.M.I. a primit de la tatăl său, D.M., un pachet de ţigări în care fusese introdusă cantitatea de 8 gr cocaină, pentru a o livra lui C.M.E. în barul A.C., conform înţelegerii dintre cei doi potrivit căreia primul trebuia să livreze 15 gr cocaină.
Inculpatul D.M.I. a preluat de la tatăl său cantitatea de droguri, s-a deplasat cu taxiul la barul în cauză unde trebuia să se întâlnească cu C.E. şi aici, i-a transmis în mod discret acestuia punguţa cu cocaină, fără a lua în acest moment vreo sumă de bani, întrucât înţelegerea între D.M. şi acesta din urmă fusese ca plata să se facă ulterior.
Imediat după ce a primit cantitatea de droguri, C.M.E. s-a întâlnit în toaleta barului cu investigatorul sub acoperire I.P., căruia i-a oferit cele 8,46 gr cocaină, în schimbul sumei de 4.000 RON.
Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 27 octombrie 2006 reiese că proba conţine cocaină cu amestec de fenacetină, lidocaină şi diliazem, cocaina constituind drog de mare risc.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, admiţând că avea la cunoştinţă faptul că în pachetul dat de D.M., tatăl său natural, se aflau droguri, susţinând însă că aceste droguri ar fi fost destinate numai consumului propriu, D.M. şi C.M.E. fiind consumatori de droguri.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile investigatorului sub acoperire, declaraţiile martorilor C.M.E., S.I.B., D.M., declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 127/A din 18 mai 2009, a respins ca nefondat apelul inculpatului prin care acesta solicitase, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că nu cunoştea faptul că în pachetul de ţigări se aflau droguri, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată, având în vedere faptul că la data faptei era minor.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 RON, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 RON avansându-se din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.M.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În principal, s-a solicitat aplicarea dispoziţiile art. 861 C. pen. şi suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului având în vedere circumstanţele sale personale şi vârsta la care a comis fapta.
În subsidiar, s-a solicitat achitarea, considerându-se că instanţa s-a aflat într-o gravă eroare de fapt, inculpatul fiind trimis în judecată în trei dosare pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
S-au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursul prin prisma motivelor de casare invocate, cât şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Inculpatului i s-au reţinut în sarcină acte materiale distincte care îmbracă conţinutul unor infracţiuni diferite şi pentru care a fost condamnat prin hotărâri judecătoreşti succesive pentru fapte în legătură cu traficul de droguri, săvârşirea lor fiind petrecută în alt context faptic decât cel stabilit în prezenta cauză.
Înalta Curte constată că nu există identitate de situaţie de fapt şi nicio confuzie cu privire la actele materiale comise de inculpat.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 785 din 4 iulie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, au fost condamnaţi inculpaţii D.M. şi C.M.E., în timp ce recurentul D.M.I. a avut calitatea de martor.
Prin Sentinţa penală nr. 496 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în sarcina inculpatului s-a reţinut deţinerea, intermedierea şi vânzarea de droguri, pentru alte fapte decât cea din prezenta cauză.
Constatând inexistenţa vreunei erori grave de fapt, ca şi inexistenţa autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte va respinge ca nefondată critica formulată de inculpatul recurent potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că instanţa a respectat criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi i-a aplicat inculpatului o pedeapsă suficientă şi necesară reeducării sociale a acestuia, conform cerinţelor art. 52 C. pen.
Inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilantă, s-a sustras de la judecată, iar din referatul de evaluare întocmit în cauză rezultă că nu conştientizează pericolul social al faptelor comise.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu constituie o modalitate oportună şi temeinică realizării scopului coercitiv-preventiv al acesteia, astfel că va respinge, ca nefondată, critica întemeiată pe dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi nu există motive de casare a acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Se constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 127 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 482/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 439/2010. Penal → |
|---|
