ICCJ. Decizia nr. 563/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 563/2010
Dosar nr. 1129/46/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 117/F din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta R.R.M. împotriva Rezoluţiei nr. 208/P/2007 din 27 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pe care a menţinut-o.
Petenta a fost obligată să plătească 150 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 26 aprilie 2005 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângerea penală formulată de petiţionara R.R.M. împotriva notarului public G.C., pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, pe motiv că acesta, fără a verifica dacă vânzătorul R.Gh.D. deţine acte de proprietate pentru terenul pe care îl înstrăina (teren care, de fapt, este proprietatea petentei), a întocmit actul autentic de vânzare-cumpărare cu o uşurinţă inadmisibilă şi cu un total dispreţ faţă de lege, prejudiciind-o pe petentă, prin aceea că a împiedicat-o să intre în posesia bunului imobil.
A fost reclamat şi numitul R.Gh.D. care, în calitate de vânzător, cunoştea bine situaţia juridică a terenului care, înainte de colectivizare, aparţinuse părinţilor petentei, dar a declarat în fals la încheierea contractului că el este proprietarul.
Prin Rezoluţia nr. 172/P/2005 din 16 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public şi disjungerea cauzei în ce-l priveşte pe făptuitorul R.Gh.D., cu consecinţa trimiterii cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, competent pentru definitivarea cercetărilor.
Această rezoluţie a fost desfiinţată prin Sentinţa penală nr. 86/F/2006 a Curţii de Apel Piteşti, pe motiv că din dosarul de urmărire penală nu rezultă date potrivit cărora vânzarea terenului de către comisia de lichidare a fostului CAP Albota s-a făcut prin licitaţie publică, dar nici că Societatea Agricolă Cerbu, reprezentată prin R.Gh.D., în calitate de cumpărător, era constituită din foştii membri cooperatori, împrejurare în care proprietatea asupra bunurilor fostului CAP s-ar fi transmis prin efectul Legii nr. 18/1991.
De aceea, nu a putut fi trasă o concluzie tranşantă asupra vinovăţiei făptuitoarei.
Procedând la examinarea acestor aspecte, procurorul a constatat că situaţia de fapt nu s-a schimbat, întrucât nu rezultă intenţia notarului de a săvârşi un abuz, şi nici neglijenţa lui în exercitarea atribuţiilor de serviciu astfel că, prin Rezoluţia nr. 208/P/2007 din 01 iunie 2007 a dispus din nou neînceperea urmăririi penale faţă de acesta.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat ca nefiind temeinică această rezoluţie, sesizând că în cauză apar cel puţin indicii, dacă nu chiar probe, că în mod abuziv, încălcându-şi flagrant atribuţiile derivate din calitatea de notar public, intimata a autentificat nelegal Contractul de vânzare-cumpărare nr. 3564 din 5 iulie 2002, făcându-l pe aşa-zisul cumpărător proprietar pe un teren ce-i aparţinea petentei.
Primind din nou dosarul, procurorul a analizat plângerea prin prisma dispoziţiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora începerea urmăririi penale se dispune numai atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. pen.
Or, din examinarea actelor premergătoare a rezultat că, între timp, a intervenit o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, şi anume prescripţia răspunderii penale a făptuitoarei.
Infracţiunea de înşelăciune nu a putut fi reţinută în speţă, întrucât ea trebuie să aibă drept premisă o acţiune a cocontractantului; făptuitoarea şi persoana vătămată nu au calitatea de subiecţi ai contractului.
De aceea, prin Rezoluţia nr. 208/P/2007 din 27 mai 2009 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea G.C., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, art. 249, art. 288, art. 289 şi art. 291 C. pen., întrucât în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale a făptuitoarei pentru aceste fapte reţinute în sarcina sa; art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., întrucât această faptă reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive, obiective şi subiective ale infracţiunii de înşelăciune, precum şi faţă de făptuitorii R.Gh.D., D.L. ş.a., sub aspectul infracţiunii prev. de art. 288, art. 291, art. 246 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât în cauză există autoritate de lucru judecat cu privire la aceste fapte şi persoane, dispunându-se neînceperea urmăririi penale în Dosarul penal nr. 2528/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, prin Rezoluţia din data de 12 octombrie 2006, soluţie ce a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 948/R din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Argeş.
Analizându-se temeinicia acestei rezoluţii pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, a textelor de lege ce sunt aplicabile în speţă, cum şi prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, Curtea a apreciat că plângerea este nefondată.
În raport cu prevederile art. 121 şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., prescripţia răspunderii penale intervine în termen de 5 ani de la data săvârşirii infracţiunii, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
Cum faptele imputate intimatei, care are calitatea de notar public, acelea prevăzute de art. 246, art. 249, art. 288, art. 289 şi art. 291 C. pen. sunt sancţionate cu închisoarea până la 5 ani (termenul fiind calculat de la întocmirea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3564 din 05 iulie 2002), reiese cu claritate că în speţă a intervenit prescripţia, aşa cum judicios a apreciat procurorul.
Este adevărat, potrivit art. 123 C. proc. pen., cursul termenului prescripţiei se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.
Calitatea de învinuit este atrasă, însă, de declanşarea procesului penal, prin pornirea urmăririi penale împotriva făptuitorului (adică a celui reclamat prin plângerea penală), potrivit art. 229 C. proc. pen.
În speţă, urmărirea penală nu a fost începută împotriva intimatei.
Faptul că, printr-o hotărâre judecătorească, s-a constatat existenţa probelor de vinovăţie şi s-a trimis procurorului cauza, în vederea începerii urmăririi penale, procurorului, nu este de natură a produce această consecinţă.
Referitor la cealaltă faptă, aceea de înşelăciune în convenţii, ea presupune calitatea de parte în contract, pe care intimata nu a avut-o.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petenta R.R.M.
În esenţă, petenta critică hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că în cauză nu s-au respectat dispoziţiile Deciziei nr. 2892/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata G.C. sub aspectul tuturor faptelor reclamate.
Mai susţine petenta că fără sprijinul acordat de intimată, în calitate de notar, nu s-ar fi putut încheia contractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 13.000 m2 proprietatea sa, în condiţiile în care nu a verificat dacă vânzătorul deţinea titlul de proprietate.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de petenta R.R.M., cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii, respectiv:
- existenţa acelui minim de date care permit organului judiciar să considere că s-a săvârşit o infracţiune;
- inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1).
Intervenţia oricărui caz reglementat în art. 10 C. proc. pen. rezultând şi din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, determină soluţia neînceperii urmăririi penale.
Revenind la cauză, Înalta Curte reţine că atât rezoluţia procurorului, cât şi sentinţa primei instanţe sunt legale şi temeinic, întrucât, în mod corect, s-a constatat că în cauză există cazuri de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de intimată, respectiv prescripţia răspunderii penale, prevăzută de art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 246, 249, 288, 289 şi 291 C. pen., şi, respectiv, lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi 3 C. pen., în condiţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 121 şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., prescripţia răspunderii penale intervine în termen de 5 ani (termen care se calculează de la data săvârşirii infracţiunii, conform art. 122 alin. (2) C. pen.) când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
Ori, cum legea prevede pentru infracţiunile pentru care a fost cercetată intimata (cu excepţia infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.) pedepse cu închisoarea de până la 5 ani, rezultă că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la data de 5 iulie 2007 (calculat de la data încheierii şi autentificării Contractului nr. 3564 din 5 iulie 2002), imediat după adoptarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale prin Rezoluţia nr. 208 din 1 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, soluţie desfiinţată prin Decizia penală nr. 2892/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum corect a reţinut şi prima instanţă, în cauză nu operează întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale întrucât intimata nu a avut calitatea de învinuită sau inculpată.
Înalta Curte constată corectă şi soluţia dispusă în raport cu infracţiunea de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
După cum rezultă chiar din textul de lege citat, elementul material al acestei infracţiuni îl reprezintă acţiunea, respectiv omisiunea care induce în eroare cocontractantul, eroare care este determinantă la încheierea sau executarea contractului.
Ori, în condiţiile în care nici petenta, nici intimata nu au avut calitatea de părţi în Contractul autentificat sub nr. 3564 din 5 iulie 2002, corect s-a reţinut că infracţiunii de înşelăciune îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, întrucât nu există acţiunea de inducere în eroare a unei părţi cocontractante, de prezentare a unei situaţii neconforme cu realitatea.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de petenta R.R.M.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara R.R.M. împotriva Sentinţei penale nr. 117/F din 19 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4611/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 575/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
