ICCJ. Decizia nr. 517/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 517/2010
Dosar nr. 3359/89/2007
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Deliberând asupra recursului, se reţine:
Prin Decizia penală nr. 74 din 28 mai 2009 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului V.C. împotriva Sentinţei penale nr. 256 din 28 mai 2008 a Tribunalului Vaslui, pe care a menţinut-o, obligându-l totodată la cheltuieli judiciare statului.
În esenţă, instanţa de prim control judiciar a constatat că situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond este reală şi dovedită, ea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, fiind respectate întocmai criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În termen legal inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a recursului, pe care însă nu şi l-a motivat în scris, în termenul imperativ impus de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Oral, în ziua judecării cauzei, apărătorul acestuia a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 14, 17 şi 18 C. proc. pen., în sensul că:
- nu putea fi reţinută infracţiunea prevăzută de Legea nr. 61/2991 întrucât probele cauzei nu dovedesc că era purtător de cuţit;
- mijloacele de probă nu dovedesc săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, solicitând fie achitarea, fie reţinerea circumstanţei atenuante a provocării sau chiar legitima apărare;
- instanţa de apel nu ar fi analizat contradicţiile dintre declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor;
- greşita individualizare a pedepsei în sensul aplicării art. 81 sau 86 C. pen. în condiţiile în care s-ar reţine şi art. 73 lit. b) C. pen.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârile atacate, cât şi sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru cele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Este de evidenţiat că toate aceste critici au mai fost invocate şi în calea de atac a apelului, fiind înlăturate motivat de către instanţa de prim control judiciar.
Astfel, în seara zilei de 23 decembrie 2006, la discoteca din satul Şerboteşti, jud. Vaslui, imediat ce a pătruns în interior, partea vătămată C.D. a fost lovit cu o sticlă de bere în faţă, care nu s-a spart, de către inculpatul V.C., luându-se astfel la bătaie. În îmbulzeala creată, inculpatul a scos de la spate un cuţit tip baionetă cu mâner negru, aplicându-i şi o lovitură în zona gâtului părţii vătămate care s-a apărat cu mâna dreaptă. În condiţiile de iluminat slab, specific discotecilor, numai martorii cei mai apropiaţi de cei doi au văzut direct aplicarea loviturii cu cuţitul, şi anume: R.M.F., M.L.M., S.M., C.A.M., C.P.C., B.F..
Ceilalţi martori, P.R.M., M.A., T.B., C.G.D., C.M.G., F.M., F.N., B.A.N., A.C. confirmă că singurul incident a avut loc între cei doi, în seara respectivă, chiar dacă nu au văzut direct cum a fost tăiată partea vătămată constituită în parte civilă. Nici nu avea cum să vadă un număr atât de mare de martori întregul incident, datorită luminii difuze din localul discotecii.
Fiind indubitabil stabilit că singurul incident a fost acesta, că inculpatul a fost înarmat cu un cuţit tip baionetă, descris de martorii oculari, ca având un mâner negru, fiind aruncat imediat conflictului, spre sobă, spre cercul de prieteni ai inculpatului, reiese că numai inculpatul l-a lovit şi vătămat pe partea vătămată.
Fiind stabilită această situaţie de fapt prin mijloace de probă expuse, ambele instanţe au făcut o încadrare judiciară corectă, nefiind posibilă reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., încă de la intrarea în local partea vătămată fiind întâmpinată prin agresarea sa cu o sticlă de bere la nivelul feţei de către inculpat.
Cu atât mai mult nu se pune în discuţie reţinerea art. 44 C. pen. ori achitarea pe motiv că o altă persoană ar fi săvârşit infracţiunea.
Nu există contradicţii între declaraţiile părţii vătămate, pe de o parte şi ale martorilor, pe de altă parte, sau numai între ale martorilor, fiecare văzând fie în întregime, fie secvenţial conflictul dintre cei doi protagonişti, inculpatul şi partea vătămată.
În procesul de individualizare a pedepsei au fost avute în vedere atât criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cât şi funcţiile pedepsei, aşa cum sunt stipulate în art. 52 C. pen.
În favoarea inculpatului corect a fost reţinută circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. a) C. pen. deşi inculpatul nu a recunoscut niciun moment săvârşirea infracţiunii.
Soluţiile fiind legale şi temeinice, în temeiul dispoziţiilor art. 3851 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 74 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 510/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4533/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
