ICCJ. Decizia nr. 565/2010. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 565/2010

Dosar nr. 9865/1/200.

Şedinţa publică din 15 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 15 decembrie 2009, P.A.R.D.S. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 3789 din 16 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivând că sunt incidente disp. art. 386 lit. a) C. proc. pen. întrucât la data când s-a judecat cauza a fost lipsă de procedură cu partea responsabilă civilmente SC D.T. SRL - prin lichidator judiciar S.V.

Examinând dosarul nr. 11342/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă următoarele:

Obiectul cauzei l-a format recursul declarat de inculpatul P.G. şi partea civilă P.A.R.D.S. împotriva deciziei penale nr. 57 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, în cauză partea responsabilă civilmente fiind SC D.T. SRL.

Prin Decizia nr. 3789 din 16 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul P.G., a casat în parte Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 256 din 4 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti şi a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 73 lit. a) din Legea nr. 84/1998 în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 şi art. 181 C. pen., aplicând o amendă administrativă de 1000 lei.

Recursul declarat de partea civilă P.A.R.D.S. prin care a solicitat obligarea inculpatului la 5000 Euro daune morale, a fost respins ca nefondat.

Contestaţia în anulare formulată de partea civilă, prin care invocă disp. art. 386 lit. a) C. proc. pen. - în sensul că la judecarea recursului a fost lipsă de procedură cu partea responsabilă civilmente - SC D.T. SRL este inadmisibilă.

Potrivit disp. art. 386 lit. a) C. proc. pen., contestaţia în anulare se poate face când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

Rezultă din interpretarea textului că numai partea care nu a fost citată poate formula contestaţie în anulare, întrucât ea este cea căreia i se aduce atingere dreptului de a participa la judecată şi de a pune concluzii, nu şi alte părţi în proces.

În speţă, cea care a lipsit la judecarea recursului a fost parte responsabilă civilmente, nu partea civilă care a formulat contestaţie în anulare, astfel că Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă conform art. 391 C. proc. pen.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea P.A.R.D.S. împotriva deciziei penale nr. 3789 din 16 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 11342/3/2007.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 565/2010. Penal