ICCJ. Decizia nr. 573/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 573/2010
Dosar nr. 1070/39/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 98 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, plângerea formulată de SC M.I. SRL Bucureşti împotriva rezoluţiei nr. 69/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
S-au reţinut următoarele:
La data de 5 octombrie 2005, SC M.I. SRL a solicitat efectuarea cercetărilor penale cu privire la executorul judecătoresc C.M.C. din Topliţa, întrucât a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi 248 C. pen.
S-a motivat că petiţionara, urmare încălcării atribuţiilor de serviciu de către executorul judecătoresc, a pierdut o licitaţie, precum şi posibilitatea de a recupera o creanţă de 552.000.000 lei la 23 august 2004, cauzându-i o pagubă ce, ca urmare a trecerii timpului a ajuns la peste un milion de lei.
Plângerea se referă la actele execuţionale efectuate în Dosarul nr. E/42/2003, având ca obiect executarea silită şi se referă în concret la actele de executare îndeplinite la 6 iulie, 7 iulie, 23 august, 24 septembrie şi 30 septembrie 2004.
Astfel, la 6 iulie 2004 - a refuzat să actualizeze o creanţă a părţii vătămate în valoare de 2 miliarde lei, deşi i s-a solicitat şi a fost întocmit în acest sens, un proces-verbal la acea dată.
De asemenea, la 29 septembrie a dispus instituirea popririi în favoarea creditorului urmăritor B.I. asupra unor sume ale terţului proprit SC A. SRL Tg. Mureş, pe care acesta le datora către SC M.I. SRL, fără ca în favoarea acesteia să existe un titlu executoriu, susţinându-se că executorul judecătoresc C. în mod abuziv nu a comunicat părţii vătămate instituirea propririi, iar activitatea infracţională a fost extinsă de petiţionar cu privire la toate actele întocmite de intimat.
În esenţă, procurorul a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 1585/2002 a Tribunalului Harghita s-a dispus admiterea acţiunii formulate de reclamantul B.I. şi obligarea pârâtei SC A.C. SA Tg. Mureş la plata către reclamantă a sumei de 357.120.000 lei, actualizată la data plăţii efective şi a sumei de 585.676.800 lei penalităţi de întârziere de 2% pe zi, calculate până la data introducerii acţiunii şi în continuare până la achitarea integrală.
La cererea creditorului urmăritor B.I. s-a întocmit Dosarul execuţional nr. E/42/2003 la biroul executorului judecătoresc C.M.C., care a procedat la efectuarea actelor de executare silită, inclusiv somaţia către SC A.C. SA la data de 10 martie 2003.
Prin adresa din 20 martie 2003, SC M.I. SRL a restituit executorului judecătoresc somaţia cu menţiunea că SC A.C. SA Topliţa a fost radiată de la registrul comerţului Harghita, adresa din str. N.B. - Topliţa fiind declarat punct de lucru al SC M.I. SRL.
Ulterior, SC M.I. SRL a încunoştiinţat pe intimat de împrejurarea că SC A.C. SA Topliţa a fost radiată şi că prin ordonanţa preşedinţială nr. 63 din 21 martie 2003, Curtea de Apel Tg. Mureş a dispus suspendarea executării silite; SC M.I. SRL era parte interesată, întrucât a fost acţionar majoritar la SC A.C. SA.
Prin încheierile nr. 27/N şi 32/N din 2003, Judecătoria Topliţa a dispus intabularea dreptului de proprietate cu drept de ipotecă execuţională până la concurenţa sumei de 9.364.961.503 lei asupra imobilului înscris în Cartea funciară Topliţa în favoarea creditorului B.I., respectiv notarea contestaţiei la executare împotriva ipotecii execuţionale înscrise în temeiul încheierii nr. 27-N/2003.
Ulterior, între părţi, au avut loc mai multe procese având ca obiect contestaţii la executare şi suspendarea executării.
La 31 martie 2004, când Judecătoria Topliţa prin Sentinţa civilă nr. 174 a respins contestaţia la executare introdusă de debitoarea reclamantă SC M.I. SRL, având ca obiect anularea formelor de executare silită şi respingerea cererii de executare silită.
La 8 aprilie 2004, s-a stabilit prin raportul de evaluare, valoarea de circulaţie a imobilului urmărit HOTEL C., cu terenul aferent de 4.165 mp, la suma de 13.939.660.680 lei, iar la 9 aprilie 2004, s-a emis publicaţia de vânzare la licitaţie publică a imobilului urmărit, preţul de strigare fiind cel menţionat, situaţie comunicată şi intimatei SC M.I. SRL.
La 24 mai 2004, creditorul urmăritor B.I. a făcut o cerere, manifestându-şi voinţa de a participa la licitaţia din 24 mai 2004, iar la aceeaşi dată, la biroul executorului judecătoresc s-a înregistrat şi cererea SC M.I. prin care notifică pe C.M.C. să aducă la cunoştinţă existenţa acţiunilor referitoare la imobilul urmărit.
Tot la 24 mai 2004, s-a încheiat un proces-verbal în prezenţa lui B.I., a reprezentanţilor SC M. şi a avocaţilor acesteia, prin care s-a consemnat existenţa unui singur cumpărător, cerere depusă de creditor şi pentru că acesta nu a fost de acord cu preţul, i-a solicitat continuarea executării silite.
La 25 mai 2004, s-a emis o nouă publicaţie de vânzare, pentru 5 iulie 2004, preţul fiind cu 25% faţă de cel iniţial, publicaţia fiind comunicată Primăriei Topliţa, SC M.I. şi SC A.C. SA, dar vânzarea nu a avut loc.
Ulterior, au mai avut loc publicaţii de vânzare, iar părţile nu s-au înţeles, în principal cu privire la achiziţionarea creanţei şi ofertei de cumpărare, SC M. fiind nemulţumită de faptul că, deşi a oferit în final un preţ superior celui la care a fost adjudecat, a fost împiedicată să dobândească imobilul.
S-a susţinut că procesele-verbale întocmite la 6 iulie, 7 iulie, 23 august, 14 septembrie, 29 septembrie şi 30 septembrie 2004 sunt făcute de executorul judecătoresc cu încălcarea dispoziţiilor art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. referitoare la actualizarea creanţei pe care SC M.I. o avea, ci a actualizat numai creanţa creditorului urmăritor B.I.
La datele ulterioare, a susţinut petiţionara, publicaţia de vânzare a fost emisă fără un act de executare silită anterior, s-a modificat data licitaţiei, nu s-au consemnat cererile formulate, respectiv achiziţionarea creanţei şi oferta de vânzare, iar acestea au continuat nelegalitatea adjudecării de către B.I. a imobilului şi în fine, deşi exista o contestaţie la executare, la 30 septembrie 2002 a procedat la distribuirea preţului.
Procurorul, prin rezoluţia nr. 69/P din 30 martie 2008 a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât este prescrisă şi scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a motivat că în raport de data ultimului act de executare - 30 septembrie 2004 - infracţiunea de fals intelectual este prescrisă, iar pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Plângerea formulată de petiţionara SC M.I. SRL în condiţiile art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, prin rezoluţia nr. 297/II-2/2009 din 21 august 2009.
Curtea de Apel Tg. Mureş învestită cu soluţionarea cauzei conform disp. art. 2781 C. proc. pen., a respins-o ca nefondată, întrucât nu s-a stabilit că executorul judecătoresc, intimatul C.M.C. a acţionat cu intenţia de a produce un prejudiciu intimatei, iar pentru infracţiunea de fals s-a împlinit termenul de prescripţie.
Recursul declarat de SC M.I. SRL împotriva sentinţei este nefondat.
1. În ce priveşte motivul vizând aprecierea greşită a împlinirii termenului de prescripţie, din analiza cauzei rezultă că actele de executare, considerate ca fiind tot rezultatul unui fals intelectual, corect a reţinut procurorul şi instanţa că a fost împlinit termenul de prescripţie conform art. 122 lit. d) C. pen.
În cauză, urmărirea penală împotriva învinuitului intimat C.M.C. a fost începută numai pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nu şi pentru infracţiunea de fals intelectual.
În atare situaţie, termenul de prescripţie este cel general de 5 ani, conform art. 122 lit. d) C. proc. pen. şi nu cel de 7 ani prev. de art. 124 C. pen., întrucât nu a intervenit nici un act de natură a întrerupe cursul prescripţiei şi cum trebuia comunicat făptuitorului, în speţă, neînceperea urmăririi penale.
2. Cu privire la celelalte motive invocate de recurentă, Înalta Curte constată din examinarea cauzei, că acestea sunt nefondate.
Se susţine că infracţiunea de abuz în serviciu se poate comite şi prin intenţie indirectă, ceea ce este corect din punct de vedere juridic, iar dacă actul executorului judecătoresc este întocmit cu grave neglijenţe, sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Raţionamentul este corect, dar în speţă nu s-a dovedit intenţia indirectă şi nici încălcarea din culpă, a atribuţiilor de serviciu.
Între părţi au existat, urmare întocmirii Dosarului de executare E/42/2003, multiple litigii civile în care, parte din actele executorului judecătoresc au fost anulate, altele menţinute, dar aceste simple situaţii nu pot echivala cu atragerea răspunderii penale a executorului judecătoresc.
Legea prevede tocmai pentru înlăturarea eventualelor greşeli în punerea în executare a unor hotărâri definitive, existenţa unor căi de atac în justiţie, la care, de altfel, recurenta petiţionară a şi apelat.
Motivarea recurentei în susţinerea recursului cu împrejurarea că hotărârile civile irevocabile prin care s-au anulat actele executorului judecătoresc, sunt probe în susţinerea vinovăţiei acestuia fie pentru abuz în serviciu, fie pentru neglijenţă în serviciu este nefondată.
Prin extindere, orice acţiune a unui organ judiciar, infirmată ulterior de organul judiciar superior, echivalează cu săvârşirea unei fapte penale pentru primul, ceea ce este inacceptabil.
Faţă de aceste motive, recursul va fi respins ca nefondat, conform dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC M.I. SRL Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 98 din 21 octombrie2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 463/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 47/2010. Penal → |
|---|
