ICCJ. Decizia nr. 619/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 619/2010
Dosar nr. 7135/2/2009
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.1. Prin rezoluţia nr. 165/P/2008 din 6 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale fată de magistratul procuror G.A.B. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 257 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
Cercetările în cauză au fost efectuate ca urmare a plângerii formulate de petentul M.C.V. care a învederat faptul că magistratul procuror G.A.B., având spre soluţionare Dosarul penal nr. 2906/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a adoptat o conduită abuzivă şi că l-a favorizat pe numitul B.V., agent şef la Secţia 15 Poliţie Bucureşti. De asemenea, petentul a consemnat în conţinutul plângerii faptul că magistratul ar fi comis infracţiunea de trafic de influentă.
Prin ordonanţa din 30 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a plângerii penale formulate de numitul M.C.V. împotriva magistratului procuror G.A.B., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în favoarea D.N.A., în temeiul art. 13 lit. b) din OUG nr. 43/2002.
Cauza a fost înregistrată la D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti în data de 15 iulie 2008, sub nr. 165/P/2008.
În baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reţinut, pe baza documentelor existente la dosar şi declaraţia olografa a petentului, că în cursul anului 2005 acesta a depus la Secţia 15 Politie o plângere penală împotriva unor persoane necunoscute şi a numitului V.V., administrator la SC F.C.S. SRL, pe motivul că s-ar fi exercitat violenţe fizice asupra sa.
Plângerea penală a fost repartizată spre soluţionare agentului sef B.V. din cadrul Secţiei 15 Politie, care în urma verificărilor efectuate a propus soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele neidentificate şi faţă de numitul V.V., soluţie ce a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Urmare a soluţiei propuse, M.C.V. a formulat o plângere penală împotriva agentului şef B.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), plângere ce a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. 2906/P/2006 şi repartizată spre soluţionare magistratului procuror G.A.B.
După efectuarea cercetărilor corespunzătoare, magistratul procuror G.A.B. a dispus prin rezoluţia din 30 august 2007 soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de agentul şef B.V., aceasta fiindu-i comunicată petentului.
În consecinţă, s-a constatat că plângerea numitului M.C., ce face obiectul cauzei nr. 165/P/2008, este, în fapt, o plângere împotriva soluţiei pronunţate de procurorul G.A.B. în Dosarul nr. 2906/P/2006, deoarece atât în conţinutul plângerii, cât şi în declaraţia olografa, petentul nu furnizează nici un fel de date şi informaţii cu privire la infracţiunile imputate magistratului.
2. Plângerea formulată de către petent împotriva soluţiei procurorului a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 138/11-2/2009 din 6 martie 2009 a procurorului şef al Serviciului Teritorial Bucureşti din cadrul D.N.A. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
3. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti petentul M.C.V. a formulat plângere în baza dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., apreciind că soluţia menţionată nu este legală. În susţinerea plângerii, petentul s-a rezumat la a afirma generic că rezoluţia atacată este nelegală şi netemeinică şi că „din analiza rezoluţiei atacate rezultă constituirea unui grup infracţional de crimă organizată, compus din procurorii E.S., G.A.B., agentul şef B.V. de la Secţia 15 Poliţie, 2 mascaţi de la S.P.I.R. şi V.C. - infractor periculos, patron la SC F.C.S. SRL".
4. Prin sentinţa penală nr. 316 din 09 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti din data de 06 octombrie 2008, dată în Dosarul nr. 165/P/2008 (menţinută prin rezoluţia din 6 martie 2009 cu nr. 138/11-2/2009 a procurorului şef al Serviciului Teritorial Bucureşti din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.), fiind obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 150 lei.
În baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanţă a reţinut că în plângerea sa, aflată la fila 8 din dosarul de urmărire penală, petentul M.C.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului G.A.B., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, 264 şi 257 C. pen. Petentul şi-a motivat plângerea prin aceea că „în Dosarul nr. 2906/P/2006 a solicitat confruntarea cu poliţistul B.V. (persoană cercetată în cauza respectivă), reconstituirea la SC F.C.S. SRL pentru a se stabili modul în care a fost torturat timp de 2 ore, de la 6 dimineaţa, de către doi mascaţi din I.G.P.R. aduşi de mafiotul V.C. şi confruntarea cu acesta." De asemenea, petentul a mai afirmat că „domnul procuror nu face decât să fie complice cu acest miliţian cu şcoala la Cîmpina".
Audiat de organele de urmărire penală în legătură cu plângerea formulată (filele 18-19 d.u.p.), petentul a reiterat aceleaşi aspecte, respectiv că este nemulţumit de faptul că nu i-au fost încuviinţate probele solicitate în dosarul penal instrumentat de agentul şef B.V. Acesta a mai arătat că a formulat plângere împotriva procurorului G.A.B. „considerând că face parte dintr-un grup infracţional de crimă organizată, de competenţa D.I.I.C.O.T., compus din poliţişti, procurori şi magistraţi judecători." Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă imputată intimatului, petentul a susţinut că aceasta „constă în complicitate directă cu infractorul V.C., cu cei doi mascaţi şi cu miliţianul B.V., de complicitate directă cu cei care l-au torturat."
Acelaşi susţineri au fost reiterate de petent şi în plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată adresată procurorului ierarhic superior, dar şi în plângerea formulată la instanţă în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Examinând toate susţinerile petentului, astfel cum au fost expuse mai sus, prima instanţă a constatat că din niciuna nu reiese în ce constă, în fapt, infracţiunile de trafic de influenţă, de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de favorizare a infractorului pentru care petentul a înţeles să solicite tragerea la răspundere penală a intimatului. Astfel, afirmaţia generică a petentului, în sensul că intimatul „face parte dintr-un grup infracţional de crimă organizată", nu a fost detaliată şi susţinută în niciun fel, petentul rezumându-se la a o relua textual în fiecare dintre plângerile sale (fie ele adresate procurorilor ori instanţei), fără a se descrie în concret care este activitatea infracţională reclamată.
Petentul s-a mai plâns şi de faptul că intimatul, în calitatea sa de procuror, nu a încuviinţat unele probe în dosarul pe care îl instrumenta. Cu referire la această susţinere, instanţa a reţinut că admiterea sau respingerea unor probe de către magistraţi nu pot constitui, doar prin ele însele, în lipsa oricăror altor elemente, împrejurări din care să rezulte interesul magistraţilor în cauza respectivă; or, petentul nu a învederat niciun element care să conducă la o astfel de concluzie.
În realitate, din actele şi lucrările dosarului transpare ideea că petentul a formulat plângere penală fiind nemulţumit de soluţia de netrimitere în judecată pronunţată de intimatul procuror G.B.A. în dosarul penal format ca urmare a plângerii petentului împotriva agentului şef B.V. (care, la rândul său, a propus neînceperea urmăririi penale în cauza având ca obiect o altă plângere a petentului împotriva numitului V.C. şi a altor două persoane necunoscute), aşa cum corect a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în rezoluţia atacată. Or, activitatea desfăşurată de magistratul procuror nu poate antrena răspunderea penală a acestuia în temeiul art. 246 ori al art. 264 C. pen. decât în măsura în care există probe că acesta a fost interesat sau de rea-credinţă iar nemulţumirile petentului cu privire la legalitatea şi temeinicia activităţii efectuate de intimatul procuror pot fi însă valorificate în alt mod, respectiv prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 şi art. 278 C. proc. pen. şi a plângerii la judecător, căi de atac pe care, de altfel, petentul Ie-a exercitat (prin sentinţa penală nr. 760 din 30 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 41772/3/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 1106/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, plângerea petentului M.C.V. împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dată de intimatul procuror fiind respinsă ca nefondată).
Concluzionând, prima instanţă a constatat că în lipsa unui minim de date care să permită organelor de urmărire penală să considere că intimatul a săvârşit infracţiunile reclamate de petentul M.C.V., soluţia de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 165/P/2008 prin rezoluţia din 06 octombrie 2008, este legală şi temeinică.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul M.C.V., fără a motiva, scris sau oral, calea de atac.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a apreciat în mod corect criticile petentului ca fiind neîntemeiate, faţă de împrejurarea că procurorul care a efectuat actele premergătoare în Dosarul nr. 2906/P/2006 nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, deoarece ar fi fost fiind necesar ca acesta să acţioneze, cu ştiinţă, în scopul prejudicierii interesului petiţionarului şi, respectiv, a favorizării vreunei părţi din cauză, ceea ce nu s-a dovedit în speţă. Aprecierea că intimatul - magistrat nu se face vinovat de săvârşirea vreuneia dintre faptele penale reclamate de petent, este corectă, întrucât activitatea desfăşurată de magistrat se înscrie printre atribuţiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească, iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimat în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, simplul fapt că activităţile desfăşurate de acesta au condus la un rezultat care nu a convenit intereselor acesteia nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală.
Totodată, Înalta Curte constată că, de principiu, în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii se supun numai legii, pronunţând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii, iar simpla nemulţumire a uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale; practic, nemulţumirea uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susţină indicii privind existenţa unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.
Ca atare, cum din examinarea plângerii reiese că aspectele invocate de petent se referă la nemulţumirile legate de rezolvarea care a fost dată cererilor şi apărărilor formulate de acesta în cursul procesului penal, Curtea constată că aceste chestiuni se circumscriu activităţii de urmărire penală, iar justeţea măsurilor luate se verifică într-un cadrul jurisdicţional şi nu pe calea unei anchete penale.
Totodată, Curtea constată că în mod corect procurorul şi prima instanţă au reţinut că nu există nici un indiciu al săvârşirii vreunei fapte de corupţie, petentul nedetaliind, de altfel, în ce au constat faptele imputate intimatului referitor la acest aspect.
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 316 din 09 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4416/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 791/2010. Penal → |
|---|
