ICCJ. Decizia nr. 3921/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3921/2010
Dosar nr. 8893/1/2010
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 27 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosar nr. 1101.1/59/2010, în baza art. 39 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. s-au respins ca nefondate cererile inculpaţilor S.I. (fost C.), K.F. şi B.P. privind revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara iar în baza art. 3001 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor pe perioada prevăzută de dispoziţiile legale menţionate.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că în considerarea dispoziţiilor art. 3001 C. proc. pen., instanţa a verificat din oficiu, în Camera de Consiliu legalitatea şi temeinica arestării preventive a inculpaţilor, înainte de expirarea duratei arestării preventive şi constatând că, temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a menţinut această măsură.
A reţinut instanţa că, din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală rezultă indicii temeinice care justifică bănuiala rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor, prin rechizitoriu, respectiv că s-au întocmit în fals două dispoziţii de restituire teren, plăsmuite în întregime cu semnăturile şi ştampilele aparent fiind ale Primarului Municipiului Timişoara şi a documentaţiilor cadastrale anexe, care după întocmirea lor în fals au fost prezentate spre intabulare iar cu ajutorul unei procuri judiciare întocmite în Ungaria, cu date false s-a reuşit intabularea dispoziţiei de restituire şi apoi înstrăinarea terenurilor, fapta fiind descoperită în faza tentativei. Cu privire la pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în libertate a inculpaţilor, instanţa a reţinut că acesta rezultă din natura şi gravitatea faptelor presupus săvârşite, numărul mare de persoane implicate în activitatea ilicită reţinută în actul de sesizare, nivelul prejudiciului, rezonanţa socială pe care o are comiterea unui număr mare de infracţiuni de către un număr mare de persoane.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii S. (fost C.) I. şi K.F., acesta din urmă fără a-l motiva, în termenul legal prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Inculpatul S. (fost C.) a criticat hotărârea recurată sub ne/egalităţii şi netemeiniciei, invocând în esenţă următoarele motive:
- în mod greşit a apreciat instanţa de fond că se menţin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului şi că lăsat în libertate ar crea pericol concret pentru ordinea publică;
- în mod greşit nu s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului, în condiţiile în care durata maximă a arestării preventive dispusă în cursul urmăririi penale s-a împlinit înainte de judecarea prezentului recurs;
- în mod greşit instanţa a făcut referire la art. 3002 C. proc. pen. deşi procedura de soluţionare era cea prevăzută de art. 3001 C. proc. pen. privind menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii recurate şi în rejudecare, în principal, să se constate încetată de drept măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul S. (fost C.) I. sau revocarea măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţi cu consecinţa punerii de îndată în libertate a acestora, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă şi nu există nici temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura restrictivă de libertate prevăzută de art. 136 alin. (b) sau (c) C. proc. pen. coroborat cu art. 139 alin. (3)5 C. proc. pen.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de inculpatul S. (fost C.) I. dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859, alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. constată că încheierea recurată este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul inculpat S. (fost C.) I. se constată că acestea sunt neîntemeiate întrucât în considerarea dispoziţiilor art. 3001 C. proc. pen., instanţa în virtutea obligaţiei de a verifica din oficiu, în Camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, înainte de expirarea duratei arestării preventive a procedat în consecinţă, reţinând în mod corect că din materialul probator administrat în cauză, în faza de urmărire penală rezultă indicii temeinice care justifică la momentul examinării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, bănuiala rezonabilă că inculpaţii recurenţi au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor prin actul de inculpare, respectiv că s-au întocmit în fals două dispoziţii de restituire teren, întocmite în întregime cu semnături şi ştampile care să creeze aparenţa faptului că, acestea aparţin Primarului Municipiului Timişoara precum şi a documentaţiilor cadastrale anexe, care după întocmirea lor în fals au fost prezentate spre intabulare şi prin folosirea unei procuri judiciare, întocmite în Ungaria cu date false au reuşit intabularea dispoziţiei de restituire urmată de înstrăinarea terenurilor vizând dispoziţia de restituire nr. 2456 din 4 noiembrie 2005 precum şi dispoziţia de restituire nr. 2447 din 4 noiembrie 2005 (în acest din urmă caz, fapta fiind descoperită în faza de tentativă). Apreciind gradul de pericol social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în libertate a inculpatului, în contextul materialului probator administrat în cauză până la data pronunţării hotărârii recurate, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, acesta rezultă din natura şi gravitatea faptelor pentru care inculpatul S. (fost C.) I. a fost trimis în judecată - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, numărul mare de persoane implicate în activitatea ilicită reţinută în actul de sesizare, cuantumul prejudiciului precum şi rezonanţa socială pe care o are comiterea unor astfel de infracţiuni.
Referirea inculpatului S. (fost C.) I. la invocarea unui temei legal greşit de către instanţa de fond în ceea ce priveşte verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a acestuia, respectiv art. 3002 în loc de art. 3001 C. proc. pen. este justificată, însă acest aspect nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii întrucât din conţinutul măsurii dispuse de instanţa de fond şi din motivarea acesteia rezultă neîndoios faptul că, în cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3001 C. proc. pen., din eroare consemnându-se art. 3002 C. proc. pen.
Pentru considerentele menţionate, nu pot fi incidente în cauză nici dispoziţiile art. 3001 alin. (2) C. proc. pen. întrucât cerinţele imperative ale textului legal nu sunt îndeplinite pentru a se dispune revocarea arestării preventive şi punerea deîndată în libertate a inculpatului.
Cât priveşte solicitarea recurentului inculpat S. (fost C.) I. de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu una din măsurile restrictive de libertate prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. b) sau c) C. proc. pen. cu referire la art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., instanţa apreciază că aceasta este nefondată întrucât nu s-au schimbat şi nici nu au dispărut temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive pentru considerentele sus-arătate.
Critica recurentului inculpat S. (fost C.) I. vizând neaplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este neîntemeiată întrucât nu este susţinută de materialul probator administrat în cauză.
Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât nu au expirat termenele prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare şi nici cel prevăzut de art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen.
Totodată, se constată că referirea la art. 159 alin. (13) C. proc. pen. excede cadrului procesual cu care a fost investită instanţa în soluţionarea cauzei în sensul că, se analizează momentul procesual sub aspectul incidenţei art. 3001 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul K.F., deşi nemotivat, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că este nefondat.
Verificând hotărârea recurată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în fapt şi în drept a acesteia, se constată că s-a făcut o aplicare corectă de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 3001 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., reţinându-se în mod corect că, rezultă condiţiile care trebuie întrunite pentru ca măsura arestării preventive să fie legală şi temeinică, respectiv art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Într-adevăr din analiza mijloacelor de probă administrate în cauză, în faza de urmărire penală rezultă indicii temeinice care justifică bănuiala rezonabilă că inculpatul K.F. a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată iar lăsarea sa în libertate, ar crea pericol social concret pentru ordinea publică, ţinând seama de natura şi gravitatea faptelor săvârşite - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, împrejurările în care au fost comise faptele, numărul participanţilor la săvârşirea faptelor, amploarea prejudiciului, precum şi rezonanţa socială a săvârşirii faptelor de acest gen.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.I. (fost C.) şi K.F. împotriva încheierii din data de 27 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosar nr. 1101.1/59/2010, pe care o menţine ca legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga pe recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi S. (fost C.) I. şi K.F. împotriva încheierii din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosar nr. 1101.1/59/2010.
Obligă recurentul inculpat S. (fost C.) I. la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Obligă recurentul inculpat K.F. la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4397/2010. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 4075/2010. Penal → |
|---|
