ICCJ. Decizia nr. 4075/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4075/2010
Dosar nr. 520/90/2010
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 78 din 19 mai 2010, Tribunalul Vâlcea, secţia penală, a dispus următoarele:
În temeiul art. 20 C. pen., rap.la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) l-a condamnat pe inculpatul M.V., fiul lui I. şi E., la pedeapsa 7 ani şi 6 luni închisoare pentru tentativă de omor calificat şi deosebit de grav.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., rap.la art. 176 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
În temeiul art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată şi modificată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) l-a mai condamnat pe inculpatul M.V. la 6 luni închisoare pentru port nelegal de cuţit.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a), teza a II-a C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a respins acţiunea civilă exercitată de către partea vătămată - parte civilă S.I., domiciliat în Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea. A admis acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 173,14 lei.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială a cuţitului tip briceag folosit de către inculpat la săvârşirea infracţiunilor.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului. A dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 22 ianuarie 2010.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 111/P/2009 din 05 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului M.V. pentru tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. c) C. pen., cu aplic.art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi, respectiv, port ilegal de cuţit, prev. de art. 11 alin. (1), pct. 1 din Legea nr. 61/1991, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) Conform rechizitoriului, la data de 04 ianuarie 2009, la orele 17, Poliţia municipiului Rm. Vâlcea a fost sesizată, prin sistemul de urgenţă 112, de către numita B.M., barman la SC V. SRL Rm. Vâlcea, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în incinta barului, a avut loc un conflict spontan între M.V. şi S.I., conflict soldat cu înjunghierea celui din urmă de către primul.
În urma cercetărilor efectuate, s-au reţinut următoarele: M.V. şi S.I. s-au cunoscut în închisoare, în timpul când executau pedepse privative de libertate, M.V. fiind condamnat la 3 ani închisoare, prin sentinta penala nr. 269 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea pentru tentativă de omor calificat constând în aceea că la data de 28 martie 2004 şi-a înjunghiat fiul, pe numitul M.T.I.
După ce au fost eliberaţi din penitenciar, cei doi au continuat să se întâlnească, cu predilecţie într-un bar situat în cartierul Ostroveni.
În ziua de 04 ianuarie 2009, în bar se aflau numiţii N.N. şi N.A.V., care consumau băuturi alcoolice la o masă, iar la altă masă se afla S.I., care consumase 100 ml. de votcă şi se afla în stare de ebrietate, aşa cum a rezultat din declaraţia martorei B.M., barman.
În local a intrat şi inculpatul M.V., care se afla şi el în stare de ebrietate şi care, după ce i-a spus ceva lui S.I., a trecut pe lângă acesta şi a intrat în cea de-a doua încăpere a barului, rezervată pentru nefumători, încăpere unde nu se mai afla nici o persoană.
După circa 5 minute, S.I. şi-a dat jos jacheta de pe el şi a intrat în încăperea unde se afla inculpatul, la scurt timp înapoindu-se şi afirmând că a fost tăiat de către inculpat, tăietura fiind vizibilă în zona abdominală, partea vătămată S.I. având puloverul ridicat. După el, a apărut şi inculpatul, care era lovit la nas, din care îi curgea sânge, şi care avea în mâna dreaptă un cuţit cu lamă rabatabilă, cuţit pe care l-a închis la cererea martorei B.M.
Inculpatul a încercat să părăsească localul, însă martora a închis uşa de acces şi a anunţat organele de poliţie.
Partea vătămată a fost internată, şi apoi operată, din conţinutul raportului de constatare medico-legală reţinându-se că aceasta a prezentat o plagă penetrată abdominală şi că avea conţinut intestinal în cavitatea peritoneală, necesitând pentru însănătoşire un număr de 30-35 de zile de îngrijiri medicale, leziunile traumatice punându-i în primejdie viaţa.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, însă a susţinut că partea vătămată a fost prima care l-a lovit cu pumnul în figură, apoi el a scos cuţitul şi l-a lovit pe acesta, formulând şi plângere penală împotriva acestuia, din conţinutul certificatului medico legal rezultând că a suferit o fractură a oaselor proprii ale nasului, fără deplasare.
Deşi a susţinut că a cumpărat cuţitul în ziua respectivă, în urma examinării, a rezultat - conform procesului verbal de ridicare a acestuia de către organele de poliţie - că acesta prezenta urme de uzură.
Deoarece inculpatul a mai fost condamnat pentru tentativă de omor, s-a reţinut că acesta se face vinovat de tentativă de omor deosebit de grav, în urma expertizei medico-legale psihiatrice efectuate rezultând că acesta are discernământul diminuat.
În cursul judecăţii în primă instanţă s-au luat declaraţii inculpatului şi părţii vătămate, fiind audiaţi, de asemenea, în calitate de martor şi numiţii N.N., N.A.V. şi B.M., ca şi numitul R.C., propus de către inculpat în circumstantiere, fiind depuse la dosar şi o serie de înscrisuri pentru a dovedi starea de sănătate precară a inculpatului.
În opinia instanţei de fond, din coroborarea acestor probe, ca şi a celor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declaraţii ale părţilor, martorilor, proces verbal de cercetare la faţa locului, acte medicale, hotărârea judecătorească de condamnare anterioară a inculpatului, rezultă fără nici un fel de dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, desfăşurarea faptelor fiind conformă cu cea prezentată în cuprinsul rechizitoriului.
Prima instanţă a apreciat că inculpatul a săvârşit tentativa de omor sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de provocarea părţii vătămate, săvârşită prin violenţă, aceasta fiind cea care l-a lovit puternic cu pumnul în zona feţei pe inculpat, producându-i o fractură a nasului, aspect care rezultă din declaraţia inculpatului, coroborată cu cea indirectă a martorului N.N., şi chiar cu cea a părţii vătămate, a cărei versiune s-a apreciat că nu este plauzibilă, neputând fi acceptată susţinerea că acesta ar fi fost înjunghiat şi nu şi-ar fi dat seama, abia apoi, după ce s-a dus la toaletă, a observat că a fost înjunghiat şi s-a întors la inculpat, pe care l-a şi lovit.
La individualizarea pedepselor aplicate s-a ţinut cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor, criterii prev.de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a apreciat că, deşi tentativa de omor calificat şi deosebit de grav - încadrare juridică justificată de faptul că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru comiterea unei tentative de omor - a fost comisă în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 80 C. pen. existând situaţia unui concurs între cauze de atenuare şi de agravare, inculpatul fiind recidivist, nu se impune totuşi stabilirea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, recidiva specială în care se află inculpatul şi faptul că acesta purta, chiar în această situaţie, un cuţit asupra sa, pentru a putea riposta la nevoie, cum dealtfel a şi făcut-o, justificând nereducerea pedepsei sub minimul special al textului incriminator al faptei.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată de către partea vătămată - parte civilă, aceasta a fost respinsă deoarece nu s-a dovedit vreun prejudiciu material şi nici justificat unul moral, suferinţele la care a fost supus, ca o consecinţă a faptei inculpatului, decurgând din propria culpă, astfel că nu ar fi justificată repararea bănească de către inculpat a unui asemenea prejudiciu.
A fost totuşi admisă acţiunea civilă promovată de către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, inculpatul urmând a fi obligat la plata către aceasta a cheltuielilor efectuate cu ocazia spitalizării părţii vătămate.
Conform dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a cuţitului tip briceag folosit de către inculpat la săvârşirea infracţiunilor.
Deoarece inculpatul se află în stare de arest preventiv, conform dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., instanţa de fond a menţinut această măsură preventivă, apreciind că temeiurile care au impus luarea acesteia nu au încetat, subzistând şi în prezent, neintervenind temeiuri noi care să impună punerea în libertate a inculpatului, pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică fiind încă de actualitate, netrebuind ignorat faptul că acesta a mai fost condamnat pentru comiterea unei infracţiuni de acelaşi tip, şi nici modalitatea şi împrejurările în care a comis infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, inculpatul având asupra sa un cuţit, ceea ce denotă periculozitatea sa şi atitudinea faţă de valorile sociale privind viaţa, integritatea şi sănătatea, ca valori ocrotite de legea penală.
Împotriva sentinţei, în termen legal, M.P. şi inculpatul au declarat apel.
Inculpatul a solicitat, în apel, numai reducerea pedepsei aplicate, cu motivarea că este o persoană vârstnică şi că a acţionat ca urmare a conduitei provocatoare a părţii vătămate.
M.P. a criticat sentinţa, pe de o parte, deoarece pedeapsa nu a fost redusă sub minimul special, iar pe de altă parte, cu privire la conţinutul interzicerii drepturilor, ca pedeapsă complementară şi accesorie.
Prin Decizia penală nr. 72/ A din 7 septembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului şi a admis apelul M.P., acesta din urmă însă numai cu privire la pedeapsa complementară şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a menţinut starea de arest a inculpatului, cu deducerea în continuare a duratei arestării preventive.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a menţionat - în sinteză - pe de o parte, că în condiţiile incidenţei art. 80 C. pen. nu era obligatorie reducerea pedepsei sub minimul special, iar pe de altă parte, că individualizarea pedepsei s-a făcut cu stricta respectare a dispoziţiilor art. 72 şi art. 52 din C. pen., nefiind întemeiată solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei.
Împotriva hotărârilor, în termen legal, inculpatul M.V. a declarat prezentul recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. referitor la individualizarea pedepsei.
Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- în primă instanţă, cu acordul său, inculpatul, care a beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat ales, a fost ascultat (fii. 23), recunoscând - în sinteză - fapta pentru care a fost trimis în judecată. Inculpatul a susţinut că o cunoştea pe partea vătămată din penitenciar, că a avut întâmplător briceagul asupra sa, şi că a lovit doar pentru a se apăra. Prima instanţă a administrat probele propuse prin actul de sesizare şi a încuviinţat probele noi propuse de apărarea inculpatului (înscrisuri şi un martor în circumstanţiere), nefiind propuse probe noi în apărare cu privire la situaţia de fapt. Înainte de a se trece la dezbateri, nici inculpatul personal, şi nici avocatul ales al acestuia nu au formulat cereri noi şi nici nu au mai propus alte probe în apărare;
- în apel, inculpatul, beneficiind de asistenţă juridică a unui avocat desemnat din oficiu - cu acordul său - a fost ascultat (fii. 35) menţionând expres că nu solicită probe noi în apărare, că recunoaşte şi regretă fapta, cu aceeaşi motivaţie (a lovit cu cuţitul pentru a se apăra). înainte de a se trece la dezbateri, nici inculpatul personal, şi nici avocatul acestuia nu au formulat cereri noi şi nici nu au mai propus alte probe în apărare;
- în recurs, cu acordul său, şi în prezenţa avocatului desemnat din oficiu, inculpatul a fost ascultat arătând expres că nu solicită alte probe în apărare, şi că menţine toate declaraţiile date anterior. A motivat fapta prin aceea că a lovit cu cuţitul doar pentru a se apăra (fil. 31).
În cursul judecării recursului nu au fost depuse motive scrise de recurs, motivele fiind însă menţionate cu ocazia dezbaterilor, astfel cum sunt consemnate în partea introductivă a deciziei, inculpatul solicitând anexarea unor memorii în care, în esenţă, fără a contesta faptele pentru care a fost trimis în judecată, a invocat aceeaşi motivaţie a acesteia (fii. 4, 8) şi invocând necesitatea reţinerii stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen.
Procedând la examinarea pe fond a recursului inculpatului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită ca egală cu minimul special al textului incriminator pentru tentativă de omor calificat şi deosebit de grav (7 ani şi 6 luni închisoare).
La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inclusiv datele legate de persoana inculpatului, dar şi scopul pedepsei astfel cum este definit de art. 52 C. pen.
Înalta Curte mai constată că ambele instanţe au reţinut deja în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării (art. 73 lit. b) din C. pen.), astfel încât critica acestuia este neîntemeiată.
Ambele instanţe au examinat apărarea inculpatului şi au acordat efectele juridice corespunzătoare reţinerii acesteia (sentinţă - pag. 3, decizie - pag. 4-5).
Această circumstanţă atenuantă a intrat însă în concurs cu starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) din C. pen., situaţie în care - potrivit art. 80 alin. (2) C. pen. - coborârea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie (sentinţă - pag. 3, decizie - pag. 5).
Potrivit datelor din cazier (fii. 30) şi celor din sentinta penala nr. 269 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea (fii. 33-37), inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru tentativă de omor calificat (art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. c) din C. pen. cu aplic, art. 73 lit. b) şi art. 74 lit. a) şi c) din C. pen.).
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 72/ A din 7 septembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 ianuarie 2010 la 16 noiembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3921/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4413/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
