ICCJ. Decizia nr. 937/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 937/2010
Dosar nr. 1800/33/2009
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 98 din 17 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins plângerea formulată de petenta P.A. împotriva ordonanţei nr. 779/II/2/2009 din 28 septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi a ordonanţei nr. 230/P/2009 din 01 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 12 ianuarie 2009, sub nr. 244/P/2009, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş plângerea petentei P.A. prin care a solicitat tragerea la răspundere penală penală a făptuitorilor C.G., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi M.Z. sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de fals, prev. şi ped. de art. 291 C. pen.
În motivarea plângerii, petenta a susţinut că făptuitorul C.G., în calitate de inginer topograf, a întocmit un plan de situaţie, însoţit de un memoriu tehnic, prin care atesta nereal faptul că pe str. B. din Tg. Mureş se găseşte o parcelă de teren liber, în suprafaţă de 433 mp., teren înscris în C.F. Remetea nr. topo 99/2/1, 100/1/2/1 aparţinând antecesorilor făptuitorului M.Z., că pe baza acestor înscrisuri acesta din urmă a solicitat şi i s-a admis de către Prefectura Mureş retrocedarea terenului de mai sus, iar după ce făptuitorul M.Z. a vândut acest teren petentei şi tatălui acesteia P.A., aceştia din urmă au aflat că suprafaţa de teren nu coincide cu amplasamentul real, terenul fiind în folosinţa altor persoane.
La data de 20 ianuarie 2009, petenta a înregistrat o nouă plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, înregistrată sub nr. 423/P/2009, prin care a solicitat cercetarea făptuitorului M.Z. sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), precum şi a făptuitoarei D.L.G., avocat în cadrul Baroului Cluj, sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. şi ped. de art. 26 raportat la 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Cu privire la făptuitoarea D.L.G., petenta a menţionat că, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la terenul aparţinând făptuitorului M.Z., a apelat la serviciile acesteia care, în calitate de avocat, i-a dat asigurări cu privire la corectitudinea înscrisurilor şi a întocmit antecontractul de vânzare cumpărare cu inserarea unor clauze împovărătoare pentru petenta şi tatăl ei, clauze pe care le-au acceptat pentru că nu li s-a explicat conţinutul şi consecinţele acestora, omiţând totodată să indice totalitatea bunurilor care au făcut obiectul tranzacţiei, deşi au fost incluse în preţul final. A mai susţinut că, în urma verificărilor efectuate ulterior încheierii antecontractului şi achitării sumei de 20.500 euro, s-a constatat că pe str. B., iar terenul aparţine altor proprietari, unul dintre aceştia, respectiv M.M., informând-o pe petentă că este în litigiu cu făptuitorul M.Z. pentru anularea ordinului prefectului de retrocedare a terenului.
În final, petenta a menţionat că, deşi făptuitoarea D.L.G. a asigurat-o că îl va notifica pe făptuitorul M.Z., prin executor judecătoresc, pentru a se prezenta la locul de situare a bunurilor pentru predarea acestora, achitând un onorariu de 1100 lei, acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că nu a primit vreo copie a acestei notificări.
Cele două plângeri au fost conexate la data de 10 martie 2009. Prin ordonanţa nr. 244/P/2009 din 18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, având în vedere faptul că făptuitoarea D.L.G. este avocat şi face parte din Baroul Cluj, fiind incidente dispoziţiile art. 281 lit. b) C. proc. pen.
Prin ordonanţa nr. 230/P/2009 din 01 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea D.L.G. sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., disjungerea cauzei privind pe făptuitorii M.Z. şi C.G. şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş.
În motivarea acestei ordonanţe, s-a reţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reclamate, deoarece nu s-a probat acordarea unui ajutor material sau moral făptuitorului M.Z. în eventualele acţiuni de inducere în eroare a petentei şi tatălui acesteia, făptuitoarea D.L.G. menţionând în contract exact imobilul din extrasul de carte funciară, fără imobilele edificate, iar pentru a evita vânzarea imobilului către alte persoane a indicat petentei şi tatălui său să noteze actul încheiat în cartea funciară, ocupându-se personal de aceasta.
S-a mai reţinut că făptuitoarea a uzitat înscisurile puse la dispoziţie de petentă şi că pe baza acestora a redactat actul solicitat, fără a vicia acordul de voinţă al părţilor.
Împotriva ordonanţei nr. 230/P/2009 din 01 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj petenta a formulat plângere, în baza art. 278 C. proc. pen., care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanţa nr. 779/II/2/2009 din 28 septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cu motivarea că în mod corect s-a stabilit inexistenţa faptei imputate făptuitoarei de către petenta P.A.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petenta s-a adresat cu plângere instanţei, solicitând desfiinţarea ordonanţelor procurorului şi trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru redeschiderea urmăririi penale faţă de intimată, deoarece la dosarul cauzei există probe certe de vinovăţie.
Analizând plângerea petentei, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, numitul P.A. şi făptuitorul M.Z. s-au cunoscut în Penitenciarul Gherla, în timp ce ambii se aflau în executarea unor pedepse privative de libertate. În acest context, făptuitorul M.Z. i-a comunicat numitului P.A. că doreşte să vândă un teren de 433 mp. pe care este construit un garaj şi un magazin din Tg. Mureş, cei doi înţelegându-se să tranzacţioneze imobilul.
Aşa fiind, în cursul lunii august 2008, când petenta şi-a vizitat tatăl, acesta din urmă i-a solicitat să apeleze la serviciile unui notar în vederea cumpărării terenului.
În vederea realizării acestui demers, petenta a intrat în posesia documentelor puse la dispoziţie de către făptuitorul M.Z., respectiv: confirmarea de expediere a ordinului nr. 115/2007 privind trecerea în proprietatea privată a făptuitorului a suprafeţei de 0,0433 ha situate în intravilanul municipiului Tg. Mureş, str. B., C.F. Remetea nr. Top. 99/2/1, nr. 100/1/2/1, încheierea nr. 33402 din 4 iulie 2007 privind întabularea dreptului de proprietate cu privire la terenul de mai sus în favoarea făptuitorului, precum şi plan tehnic, plan de amplasament şi delimitare a imobilului şi corpului de proprietate, plan de încadrare în zonă întocmite de expetul toografic, făptuitorul C.G.
Deoarece înscrisurile erau insuficiente pentru încheierea unui contractului în formă autentică, petenta a apelat la serviciile făptuitoarei D.L.G., avocat în cadrul Baroului Cluj, în vederea redactării unei promisiuni de vânzare-cumpărare, căreia i-a pus la dispoziţie documentele menţionate mai sus şi pe baza cărora făptuitoarea a redactat înscrisul intitulat „Promisiune de vânzare-cumpărare" din 19 septembrie 2008 în care s-a inserat voinţa părţilor potrivit opţiunilor exprimate, aceştia semnând apoi documentul.
În cuprinsul documentului se precizează că încheierea în formă autentică a contractului se va realiza după achitarea integrala a preţului, arătându-se că în situaţia în care promitentul vânzător prezintă toate actele necesare transmiterii dreptului de proprietate şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, părţile se obligă să întreprindă toate demersurile pentru încheierea contractului în formă autentică, ceea ce demonstrează că petenta avea cunoştinţă despre faptul că actele prezentate de făptuitorul M.Z. sunt insuficiente, asumându-şi riscul de a nu se putea încheia contractul în formă autentică.
În baza acestei înţelegeri, petenta a achitat un avans în sumă de 20.500 euro.
Ulterior, petenta a constatat că terenul este proprietatea altei persoane, care l-a acţionat pe făptuitor în judecată pentru anularea ordinului de atribuire a terenului şi că nr. administrativ nici nu există în realitate.
S-a reţinut că, potrivit art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), constituie infracţiunea de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.
Este complice persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este, de asemenea, complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
A prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă presupune a face să se creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există, care a fost inventată. Dimpotrivă, a prezenta ca mincinoasă o faptă adevărată înseamnă a face să se creadă ca inexistentă o faptă sau împrejurare care există în realitate. În ambele ipoteze i se creează celui indus în eroare o falsă reprezentare a realiatăţii.
În cauză nu s-a demonstrat existenta unor indicii de comitere a acestei infracţiuni de către făptuitoarea D.L.G., respectiv de acordare a unui sprijin material ori moral pentru inducerea în eroare a petentei de către făptuitorul M.Z., deoarece din nicio probă nu rezultă faptul că susnumita ar fi avut cunoştinţă despre situaţia juridică reală a terenului. Mai mult, consultanţa juridică şi redactarea înscrisului care demonstra voinţa părţilor a avut ca fundament înscrisurile prezentate de petentă, acte provenind de la autorităţile statului şi funcţionari publici (instituţia prefectului, expert), care nu prezentau elemente de suspiciune privind emiterea şi întocmirea ori conţinutul acestora.
Pentru toate aceste motive, instanţa de fond a concluzionat că în mod temeinic şi legal s-a dispus de către procuror neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea D.L.G., nedovedindu-se existenţa indiciilor de comitere a infracţiunii reclamate de petentă.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat recurs petenta, solicitând, în esenţă, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale, întrucât nu au fost analizate toate actele aflate la dosarul cauzei, din care rezultă vinovăţia intimatei.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) şi art. 52 C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 23 alin. (1)1 din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. De altfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
În respectarea acestor dispoziţii legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr. 230/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluţionarea plângerii penale formulată de petentă, dar şi pentru a se stabili eventuala incidenţă a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art. 681 C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârşit, cu vinovăţia cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală.
Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Afirmaţiile recurentei petente, cu privire la pretinsa săvârşire a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., de către intimata D.L.G., nu au suport probator, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că la redactarea promisiunii de vânzare-cumpărare, semnată la 19 septembrie 2008, aceasta a avut în vedere voinţa părţilor, pe care care a atestat-o, în calitate de avocat, neexistând dovezi că ar fi cunoscut împrejurarea că promitentul - vânzător M.Z. nu era proprietarul terenului, care a făcut obiectul tranzacţiei, petenta fiind cea care a contactat-o pe intimată, punându-i la dispoziţie actele pentru întocmirea înscrisului respectiv.
Astfel, având în vedere că actele premergătoare nu relevă indicii care să confirme săvârşirea de către intimată a vreunei fapte penale, iar petenta nu a invocat şi depus în susţinerea afirmaţiilor sale probe care să ateste o altă situaţie de fapt decât cea care rezultă din actele dosarului, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin ordonanţa din 1 septembrie 2009 dată în Dosarul nr. 230/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj este corectă.
În consecinţă, respingând plângerea şi menţinând ordonanţa atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta P.A. împotriva sentinţei penale nr. 98 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta P.A. împotriva sentinţei penale nr. 98 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenta petenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 867/2010. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 4449/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
