ICCJ. Decizia nr. 69/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.69/2010
Dosar nr. 109/1/2010
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2010
Asupra recursului penal de faţă.
în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul P.I., măsură pe care a menţinut-o în continuare, apreciindu-se că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului [art. 148 lit. f) C. proc. pen.] - impun în continuare privarea sa de libertate.
Instanţa a mai reţinut că, prin sentinţa penală nr. 326 din 29 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş, inculpatul P.I. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 57, art. 71 C. pen. pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. Prin aceeaşi hotărâre, s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă perioada executată începând cu data de 9 noiembrie 2008 la zi.
În motivarea hotărârii, în esenţă, s-a reţinut de către instanţa de fond, că în ziua de 8 noiembrie 2008, inculpatul, în timp ce se afla în locuinţă împreună cu bunica sa - victima P.I. - pe fondul unui conflict cu aceasta, a sugrumat-o, provocându-i leziuni ce au condus la deces.
În ce priveşte starea de arest a inculpatului, instanţa de fond a dispus menţinerea acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. pen., cu motivarea că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive şi anume art. 148 lit. f) din acelaşi cod, se menţin.
Împotriva acestei încheieri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul P.I.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 5 din C.E.D.O. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate. De la această regulă generală sunt înscrise şi excepţii.
În art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
În raport de aceste reglementări internaţionale, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Dispunerea măsurii arestării preventive, cât şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl reliefează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de prim control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea penală şi a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului, respectiv infracţiunea dedusă judecăţii este una gravă, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracţiunea pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii, aceasta fiind deosebit de gravă (infracţiunea de omor calificat).
În cauză există probe că inculpatul a săvârşit o faptă de natură penală care prin natura ei şi modul în care a fost săvârşită, duc la concluzia existenţei pericolului pentru ordinea publică.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală.
Pericolul social potenţial se apreciază în raport de reacţia opiniei publice faţă de rezonanţa faptelor comise.
Fapta săvârşită de inculpat aduce atingere vieţii persoanei, astfel încât punerea acestuia în libertate ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranţă în rândul opiniei publice, fapt ce, în final, s-ar repercuta negativ asupra finalităţii actului de justiţie.
În speţă, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică este actual şi persistent, Curtea de Apel Piteşti reţinând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 402/109/2009.
Obligă recurentul inculpat la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 68/2010. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 3104/2010. Penal. Infracţiuni la legea... → |
|---|
