ICCJ. Decizia nr. 658/2010. Penal. Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 658/2010
Dosar nr. 1376/1/2010
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea de la 4 februarie 2010 Curtea de Apel Galaţi a dispus, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 respingerea, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 39/2003, invocată de inculpatul D.M. (fiul lui P. şi V.), în Dosarul nr. 6070/121/2008 al Curţii de Apel Galaţi.
În baza prevederilor art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului S.M.I. (fiul lui R. şi M.).
A respins cererea formulată de inculpatul S.M.I. de disjungere a cauzei.
Pentru a dispus această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 112/D/P din 08 iunie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi au fost trimişi în judecată inculpaţii:
- S.M.I., în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
- M.A.A., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
- D.M. , pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
- C.P.G., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
În fapt, din actul de sesizare se reţine, în esenţă, că inculpatul S.M.I. a făcut parte dintr-un cerc de consumatori şi traficanţi de droguri care acţionau în zona municipiului Galaţi, urmărind obţinerea de importante foloase băneşti de pe urma livrării de droguri.
Instanţa de fond, Tribunalul Galaţi, prin sentinţa penală nr. 257 din 5 mai 2009, în baza probelor administrate în cauză a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoare, privative de libertate, soluţie care a fost atacată cu apel.
La termenul din data de 3 februarie 2010 inculpatul D.M., prin apărătorul său ales a formulat o cerere, invocând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 39/2003, precizând că acest text de lege încalcă dispoziţiile art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitoare la dreptul la apărare din Constituţia României.
Se mai precizează în acelaşi contest că „se încalcă dreptul la libera asociere, precum şi libertatea de exprimare, întrucât prin modul de reglementare a infracţiunii, orice grup de minim trei persoane este grup infracţional şi asocierea poate fi făcută de maxim două persoane, în caz contrar ne aflăm în prezenţa infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Faţă de cele arătate se solicită a se constata că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, că excepţia are legătură cu cauza şi, pe cale de consecinţă, să fie sesizată Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei ridicate.
Reţine instanţa de fond că excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul D.M. nu are legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind întrunite cerinţele art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Se apreciază că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece ele se aplică fără discriminare tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.
Prevederile art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu încalcă nici prevederile art. 24 şi nici dispoziţiile art. 21 din Constituţie.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.M., pe care nu l-a motivat în scris şi nici nu s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi pentru a-l susţine oral.
Analizând, însă, din oficiu încheierea recurată sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează.
În mod corect, instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale reţinând că excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul D.M. este inadmisibilă.
Excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpat cu referire la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii, sens în care nu poate fi sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea acestei excepţii.
Susţinerea inculpatului în sensul că prin modul de reglementare a infracţiunii se încalcă dreptul la liberă asociere, în sensul că orice grup de minim trei persoane este grup infracţional şi asocierea poate fi făcută de maxim două persoane, în caz contrar, ne aflăm în prezenţa infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu este întemeiată cât timp nu se arată căror dispoziţii constituţionale contravin şi nici nu menţionează care este interesul formulării acestei excepţii de neconstituţionalitate.
Susţinerea inculpatului, în sensul că prevederile art. 7 din Legea nr. 39/2003 contravin dispoziţiilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie nu este întemeiată cât timp nu se arată în ce mod se încalcă prevederile din legea fundamentală prin modul de reglementare a infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În raport de considerentele citate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul inculpatului, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. zis C. împotriva încheierii din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6070/121/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3041/2010. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 3068/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
