ICCJ. Decizia nr. 696/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 696/2010
Dosar nr. 8496/99/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4 din 4 ianuarie 2010, Tribunalul Iaşi, secţia penală, în temeiul art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 386 şi 389 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de condamnatul T.D. (fiul lui V. şi L.) împotriva Deciziei penale nr. 2500/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 8496/99/2009.
Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine că s-a formulat o contestaţie în anulare a sentinţei penale nr. 2500/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, de către condamnatul T.D., invocând împrejurarea că deşi a formulat cereri de recuzare a magistraţilor care au soluţionat cauza în care a fost judecat, aceştia au pronunţat condamnarea sa.
În vederea soluţionării cauzei a fost ataşată Decizia penală nr. 2500 din 17 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Calea extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive şi numai în cazurile prevăzute, expres şi limitativ, în art. 386 C. proc. pen., respectiv:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) – i)1, cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când la instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 şi art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Se observă că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în niciunul din cazurile în care poate fi formulată contestaţia în anulare.
Mai mult decât atât se constată că cererea a fost formulată după aproximativ 4 ani de la data la care s-a pronunţat Decizia în recurs, atacată prin prezenta contestaţie în anulare.
În consecinţă, având în vedere că motivele invocate de condamnatul T.D. nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.D. împotriva Deciziei penale nr. 2500 din 17 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3104/2010. Penal. Infracţiuni la legea... | ICCJ. Decizia nr. 697/2010. Penal → |
|---|
