ICCJ. Decizia nr. 708/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 708/2010
Dosar nr. 17783/33/54/2005
Şedinţa publică din 24 februarie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 203 din 24 octombrie 2005 a Tribunalului Olt, inculpatul M.N. (fiul lui G. şi F.) a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestării preventive de la 31 martie 2005 la 4 aprilie 2005.
S-a admis în parte în parte acţiunea civilă promovată de partea vătămată I.E., obligând inculpatul la plata sumei de 10.000 lei daune morale, către partea vătămată.
S-a admis acţiunea civilă formulată de C.A.S. Olt şi a fost obligat inculpatul la 519,711 lei, cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată I.E., reprezentând onorariul avocatului, iar conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, victima I.M. aflată într-un bar administrat de inculpat, a fost agresată de acesta care i-a aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele în abdomen şi torace, fiindu-i produse leziuni care, iniţial, au necesitat circa 14 zile îngrijiri medicale, iar datorită complicaţiilor intervenite, au condus la decesul victimei.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel inculpatul M.N. şi partea civilă I.E., invocând critici de nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că inculpatul a criticat soluţia de condamnare, motivând că nu există probe care să confirme că ar fi agresat victima, solicitând achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar partea civilă a solicitat majorarea daunelor morale şi acordarea şi de despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate din înmormântarea şi pomenirile ulterioare ale victimei.
Curtea de Apel Craiova a înregistrat Dosarul nr. 17783/54/2005, dispunând prin Decizia penală nr. 199 din 15 iunie 2006, admiterea apelului inculpatului, desfiinţarea sentinţei, achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., precum şi respingerea acţiunilor civile formulate de părţile civile I.E. şi C.A.S. Olt; apelul părţii civile I.E. a fost respins ca nefondat şi apelanta a fost obligată la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele critici: pe de o parte, împrejurarea că, din datele existente la dosar nu se poate stabili dacă declaraţia victimei a fost scrisă de aceasta în totalitate sau numai semnată, existând astfel dubiu asupra realităţii aspectelor consemnate; pe de altă parte, împrejurarea că martori oculari - în sensul de a fi asistat la discuţia dintre inculpat şi victimă din seara de 14 noiembrie 2003 - au fost numai N.G., N.D. şi G.I., iar aceştia au relatat că inculpatul nu a lovit nici pe victimă şi nici pe martorul D.N.
Totodată, s-a arătat că soluţia primei instanţe este întemeiată pe declaraţiile martorului G.I., care conţin aspecte contradictorii privitor la percepţia asupra conflictului, în sensul că, în declaraţia din 02 iulie 2004, martorul declară că a observat personal agresiunea, în timp ce trecea prin faţa localului, privind prin uşa deschisă, iar în declaraţia din 11 aprilie 2005, a susţinut că ştia despre incident din relatările martorei G.I., soţia sa.
În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, nu există probe directe şi concludente care să permită stabilirea vinovăţiei inculpatului, acesta beneficiind de prezumţia de nevinovăţie; în consecinţă, a fost admis apelul acestuia, a fost desfiinţată sentinţa şi s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de către partea civilă I.E., înregistrându-se Dosarul nr. 17783/54/2005 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin Decizia nr. 7332 din 18 decembrie 2006, a admis recursurile promovate, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza pentru rejudecare la instanţa de apel.
În motivarea soluţiei, s-a reţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în sensul că soluţia instanţei de apel, de achitare a inculpatului, este consecinţa unei erori grave de fapt rezultată din înlăturarea nejustificată a unor probe, omisiunea administrării unor probe necesare şi analiza deficitară a ansamblului probelor administrate în cauză.
Sub aspect civil, s-a reţinut că rejudecarea cauzei va avea în vedere şi administrarea probelor invocate de partea civilă în susţinerea cererilor de despăgubiri şi daune morale.
În rejudecare, prin Decizia penală nr. 26 din 14 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 17783.3/54/2008, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpatul M.N. şi partea civilă I.E., împotriva sentinţei penale nr. 203 din 24 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 2400/P/2005 şi s-a desfiinţat în parte sentinţa atacată.
S-a aplicat inculpatului M.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
A fost obligat inculpatul la plata a 7.000 lei despăgubiri şi 20.000 lei daune morale, către partea civilă I.E.; s-a respins cererea privind acordarea prestaţiei periodice formulată de aceeaşi parte civilă.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a fost obligat inculpatul la plata a 1202,39 lei cheltuieli judiciare către partea civilă I.E. şi la suma totală de 161 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 35 lei către I.M.L. Bucureşti şi 126 lei către I.M.L. Craiova, reprezentând taxe expertize medico legale.
Împotriva acestei decizii penale, a declarat recurs inculpatul M.N., solicitând, în principal, casarea deciziei şi achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, casarea deciziei, cu trimiterea cauzei la instanţa de apel, pentru a se conforma deciziei instanţei supreme întrucât, Curtea de Apel Craiova, în rejudecarea apelului, nu s-a conformat indicaţiilor cuprinse în Decizia instanţei supreme, neprocedând la confruntările dispuse, la cercetarea la faţa locului şi la reconstituire.
Prin Decizia nr. 2019 din 05 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul cu nr. 17783.3/54/2005, s-a dispus admiterea recursului formulat de inculpatul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 26 din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală; a fost casată Decizia recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor formulate de inculpat şi partea civilă, la instanţa de apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a concluzionat că, după trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de apel nu s-a conformat tuturor indicaţiilor deciziei instanţei supreme şi, încălcându-şi rolul activ, nu a verificat şi lămurit toate împrejurările cauzei. În acest sens, s-a menţionat că instanţa de apel nu a procedat la confruntări între inculpat şi martorii oculari D.N. şi G.I., între martora G.I. şi martorul F.M., pentru a se elucida faptele şi împrejurările neclarificate.
De asemenea, instanţa de apel nu a procedat la efectuarea unei reconstituiri, pentru a putea verifica posibilităţile de percepţie vizuală şi veridicitatea susţinerilor martorului G.I., în sensul că uşa localului fiind deschisă, ar fi putut vedea agresiunea exercitată de inculpat de la circa 15 metri.
Primind cauza spre rejudecarea apelului formulat atât de către inculpatul M.N., cât şi de partea civilă I.E., Curtea de Apel Craiova a înregistrat-o sub nr. 17783.3.3/54/2005.
Potrivit îndrumărilor din Decizia de casare, Curtea a procedat la confruntarea dintre inculpatul M.N. şi martorii D.N. şi G.I., la confruntarea dintre martorii G.I. şi F.M. şi, din oficiu, între martorii G.I. şi G.I., precum şi la reaudierea medicului T.G. şi la administrarea probei cu acte constând în copia fişei de consultaţie medicală a victimei.
S-a procedat şi la efectuarea cercetării la faţa locului şi a reconstituirii, rezultatele fiind consemnate în procesul-verbal şi planşele fotografice care s-au ataşat la dosar.
Prin Decizia penală nr. 152 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de inculpat şi partea civilă, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe perioada prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la plata a 7.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi 20.000 lei daune morale către partea civilă I.E., precum şi la plata sumei de 2469,39 lei reprezentând cheltuieli de judecată către aceeaşi parte civilă.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Cheltuielile judiciare în sumă de 361 lei, inclusiv taxele de 35 lei şi 126 lei către I.M.L. Bucureşti şi I.M.L. Craiova, au rămas în sarcina statului.
Curtea de Apel Craiova a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect vinovăţia inculpatului, care a săvârşit infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte astfel cum este incriminată în art. 183 C. pen., procedând la condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată către minimul special.
Apelul inculpatului s-a constat a fi fondat cu privire la greşita aplicare a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) şi la conţinutul interdicţiei de a exercita dreptul de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.
În ceea ce priveşte apelul părţii civile, acesta a fost considerat fondat sub aspectul cererilor de acordare integrală a despăgubirilor materiale, a daunelor morale şi a cheltuielilor judiciare, constatându-se că solicitarea privind acordarea prestaţiei periodice nu este întemeiată.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.N., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
S-a susţinut că instanţa de apel a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare. Instanţa de apel nu a interpretat corect probele administrate şi a fost lipsită de rol activ în eventualitatea când ar fi avut unele îndoieli cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului.
Situaţia de fapt stabilită nu corespunde realităţii întrucât din declaraţiile martorilor G.I., D.N. şi G.N. rezultă că între părţi nu a existat niciun conflict, injurii sau lovituri, iar din raportul I.N.M.L. M.M. rezultă că între leziunile produse la data de 14 noiembrie 2003 şi decesul victimei nu există legătură de cauzalitate.
Medicul T.G. care a examinat victima în data de 25/26 noiembrie 2003, nu a observat niciun fel de leziuni pe corpul acesteia, a recomandat internarea de urgenţă, dar familie nu a fost de acord.
S-a mai susţinut că instanţa de apel nu a procedat la confruntarea martorelor D.E. cu G.I. în legătură cu împrejurarea relatată de prima celei de a doua în sensul că „inculpatul şi victima nu s-au bătut, ci doar glumeau".
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi respingerea obligării acestuia la plata despăgubirilor civile.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi instanţa de apel, prin Decizia penală atacată, au stabilit în mod corect şi complet situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise de acesta.
Evaluarea probelor administrate s-a făcut în mod logic şi argumentat, coroborându-se toate aspectele şi detaliile rezultate din declaraţii şi înscrisuri, astfel încât Înalta Curte constată că în cauză nu există motive de îndoială asupra vinovăţiei inculpatului ori necesitatea administrării altor dovezi.
Existenţa conflictului dintre părţi în timpul desfăşurării căruia inculpatul a lovit victima cu pumnii şi picioarele în abdomen şi torace este confirmată de declaraţiile martorului G.I., persoană care nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (astfel cum se găseau ceilalţi martori oculari ai cauzei) şi care, din locul în care se afla, din şosea, putea să vadă ce se întâmpla în local, împrejurare stabilită în urma cercetării efectuate la locul faptei.
Uşa barului a fost deschisă, situaţie confirmată şi de martora G.I., permiţând martorului să-l vadă pe inculpat lovind cu picioarele o persoană căzută la pământ.
Împrejurarea că temperatura aerului de 4,80-5,80 Celsius nu ar fi permis lăsarea uşii localului în poziţia deschis este o simplă speculaţie atâta timp cât doi martori atestă acest fapt; pe de altă parte, este un fapt notoriu că, la acest gen de localuri, din cauza traficului persoanelor, uşa de acces este, de regulă, deschisă, iar temperatura arătată nu este într-atât de scăzută încât să excludă această situaţie, ci dimpotrivă .
Curtea a înlăturat în mod corect declaraţiile martorilor G.I. şi D.N. cu privire la inexistenţa unui conflict între părţi, motivând caracterul subiectiv al acestor probe, afectate şi de împrejurarea că amândoi martorii se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Chiar şi în aceste împrejurări, cei doi martori au arătat că între inculpat şi victimă a existat o discuţie în contradictoriu, că victima a comis gesturi obscene la adresa inculpatului, după care, fără să fi fost agresată, a acuzat dureri în zona abdominală.
Or, situaţia de fapt stabilită exclude intervenţia la locul faptei a oricărei alte persoane cu care victima să fi avut vreo neînţelegere şi care să o fi agresat, autorul leziunilor care i-au cauzat acesteia decesul aflându-se în mod cert, în acest spaţiu şi la acest moment, în prezenţa sa şi acţionând în mod violent, în sensul celor arătate.
Dintre cei prezenţi şi singurul cu care a avut o altercaţie, doar inculpatul a fost văzut lovind şi tot persoana acestuia a fost indicată şi de victimă ca fiind agresorul, situaţie relatată de martorii R.D., J.F., D.E., Ş.S.M., F.M., T.G.
Martorul Ş.S. a relatat că, interesându-se de starea victimei, inculpatul a recunoscut că a avut un incident cu aceasta.
Aceste probe testimoniale se coroborează pe deplin cu declaraţia victimei şi actele medico-legale existente la dosarul cauzei.
Din raportul medico-legal de autopsie întocmit de Serviciul de medicină legală Olt din 27 aprilie 2004 şi avizat de I.N.M.L. M.M. cu avizul din 23 martie 2005, rezultă că decesul victimei s-a datorat stării septice, rezultate din efectul cumulativ al unui traumatism abdominal cu ruptură de ansă intestinală, complicat cu peritonită generalizată şi al unui traumatism toracic cu fracturi costale, complicat cu bronhopneumonie abcedată, natura morţii fiind violentă şi nu patologică.
Foaia de consultaţi atestă că la data examinării de către medicul T.N., victima avea abdomen acut, împrejurare confirmată de acest martor care a relatat şi că victima şi familia acesteia i-au spus că starea este rezultatul unei agresiuni din partea inculpatului.
Împrejurarea că la examinarea victimei la data de 25/26 noiembrie 2003, martorul nu a constatat existenţa unor leziuni externe (echimoze), este irelevantă în raport de concluziile actului medical invocat, precum şi de însăşi constatarea medicului în sensul că este vorba de o leziune internă, motiv pentru care a şi recomandat internarea.
În consecinţă, criticile formulate fiind nefondate, Înalta Curte le va înlătura, constatând că în cauză nu există temeiuri de achitare a inculpatului, condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. fiind legală şi temeinică.
Pedeapsa aplicată inculpatului respectă criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind necesară şi suficientă reeducării sociale a acestuia.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea celui ales, fiind avansat din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 152 din 2 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 691/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 725/2010. Penal → |
|---|
