ICCJ. Decizia nr. 691/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.691/2010
Dosar nr.14698/3/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 800 din 13 octombrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului din art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în art. 2 alin. (1), (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpatul D.I.G. zis M., fiul lui N. şi F., la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În temeiul disp. art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.
În temeiul disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a computat prevenţia inculpatului de la 22 octombrie 2008 la zi.
În temeiul disp. art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul D.I.G. a sumei de 100 lei ce provine din fondurile M.I.R.A.
A luat act că proba cu masa de 0,11 grame heroină a fost consumată în procesul de laborator.
În temeiul disp. art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul D.I.G. a două telefoane mobile: marca N. şi cartela sim C. şi marca S. şi cartela sim C. şi depusela Camera de Corpuri Delicte a D.G.P.M.B. – S.C.J.O., conform dovezii din 09 decembrie 2008.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, inculpatul D.I.G. zis M. la 30 martie 2008 şi 22 aprilie 2008, în mod repetat şi baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut colaboratorului cu nume de cod P.A. cantitatea totală de 0,20 grame substanţă care conţine heroină.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procese-verbale de sesizare din oficiu, de verificări şi investigaţii, de redare a rapoartelor întocmite de investigatorii cu nume de cod I.M. şi P.A., rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 aprilie 2008 şi din 29 aprilie 2008, rapoarte de predare la camera de corpuri delicte, procese - verbale de percheziţii domiciliare, declaraţii martor asistent E.P., precum şi declaraţiile inculpatului D.I.G.
Fiind audiat, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut că este consumator de droguri şi nu a recunoscut căar fi vândut vreodată droguri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 246 din 19 noiembrie 2009, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul D.I.G. împotriva sentinţei penale nr. 800 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 14.698/3/2009.
A desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi, pe fond, rejudecând:
În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.I.G. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A menţinut starea de arest a inculpatului.
A dedus prevenţia, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) de la 22 octombrie 2008 la zi.
A înlăturat dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen. referitoare la confiscarea telefoanelor mobile.
A dispus restituirea telefoanelor mobile depuse la Camera Corpuri Delicte a D.G.P.M.B. –S.C.J.O., conform dovezii din 9 decembrie 2008, N. şi cartela sim C. şi marca S. şi cartela sim C. către inculpatul D.I.G.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat achitarea, în principal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. e) C. proc. pen., în subsidiar.
În acest sens, a susţinut că ambele instanţe au apreciat greşit faptele dovedite, materialul probator având la baza doar declaraţiile colaboratorului, fără a exista martori, nu s-a organizat flagrant, nu au fost folosiţi bani marcaţi, iar la percheziţia domiciliară nu s-au găsit bani sau droguri, susţinându-se că a vândut droguri în două rânduri şi a fost apoi monitorizat 8 luni de zile, timp în care nu a săvârşit alte fapte.
A mai arătat că există înregistrări ambientale doar pentru o singură faptă, cea din 22 aprilie 2008, însă, ca şi înregistrările telefonice, sunt confuze şi neconcludente, apreciind că nu este dovedită vinovăţia sa.
Totodată, a mai susţinut că a recunoscut că la data depistării era consumator de droguri, nu neagă săvârşirea faptei, dar a declarat că nu îşi mai aminteşte alte aspecte, împrejurare faţă de care apreciază că se impunea reţinerea disp. art. 48 C. pen., respectiv că nu putea fi stăpân pe actele sale, datorită consumului de droguri, iar instanţa, în baza rolului activ, trebuia să administreze probe în acest sens.
Într-un ultim subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei, cu reţinerea disp. art. 76 lit. a) C. pen. şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prev. de lege, arătând că instanţa de apel, corect i-a reţinut circumstanţe atenuante, dar pedeapsa de 8 ani aplicată este prea dură în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi cele personale ale sale, arătând că a încercat să se integreze în societate, a lucrat ca ospătar şi provine dintr-o familie organizată.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând Decizia atacată, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, cât şi de cele personale ale inculpatului D.I.G., Curtea constată că, deşi, situaţia de fapt a fost corect reţinută, faţă de cantitatea mică de droguri traficată - 0,20 gr. heroină, de împrejurarea că la percheziţia domiciliară nu s-au găsit sume de bani şi nici substanţe interzise la deţinere, se poate conchide că într-adevăr inculpatul nu era un dealer în sensul adevărat al cuvântului, ci aşa după cum a şi recunoscut era un consumator de droguri, iar cantitatea de drog pe care a traficat-o îi asigura necesarul zilnic de consum şi nu era un surplus pentru vânzare care să-i asigure banii, ca mijloc de existenţă.
De asemenea, având în vedere modalitatea şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită, de gradul redus de pericol social al acesteia, de faptul că s-au folosit colaboratorii sub acoperire, persoane apropiate inculpatului care i-au solicitat ajutorul pentru a-şi asigura necesarul de drog pentru consum, şi faţă de împrejurarea că pedeapsa, astfel cum este definită de disp. art. 52 C. pen., este o măsură de constrângere şi, în acelaşi timp, un mijloc de reeducare a celui condamnat, aplicată în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni şi care să nu conducă la marginalizarea acestuia ca fiinţă umană, Curtea va admite recursul inculpatului şi va dispune reducerea pedepsei de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Cât priveşte primul motiv de recurs invocat, respectiv cazul de casare prev. de art. 3859 pct 18 vizând achitarea, în principal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Curtea constată că este nefondat.
Astfel, susţinerile inculpatului în sensul că ambele instanţe au apreciat greşit faptele dovedite, întrucât materialul probator are la baza doar declaraţiile colaboratorului, fără a exista martori, nu s-a organizat flagrant, nu au fost folosiţi bani marcaţi, iar la percheziţia domiciliară nu s-au găsit bani sau droguri, precum şi că nu există înregistrări ambientale decât pentru o singură faptă, apreciind că nu este dovedită vinovăţia inculpatului nu pot fi primite.
Cu privire la aceste susţineri, Curtea constată că ele au fost invocate şi în faţa instanţei de control judiciar, care a motivat amplu şi temeinic respingerea acestora.
În această ordine de idei, fără a se mai relua motivarea instanţei de apel, se constată că faptele inculpatului D.I.G. zis M., astfel cum au fost reţinute în rechizitoriu şi probate atât pe parcursul urmăririi penale cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, prin coroborarea întregului material probator administrat în cauză întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În acest sens, urmează a se reţine că din declaraţiile date de colaboratorul sub acoperire P.A., atât la urmărirea penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, a rezultat că a primit de la investigatorul I.M. suma de 50 lei pentru a cumpăra o doză de heroină de la numitul M.
Martorul a descris în amănunt, modalitatea în care s-a deplasat la domiciliul inculpatului unde acesta i-a vândut colaboratorului o doză de heroină, în schimbul sumei de 50 lei pusă la dispoziţie de investigator.
De asemenea declaraţia colaboratorului P.A. referitoare la tranzacţia din 30 martie 2008 se coroborează cu declaraţiile investigatorului I.M. care l-a supravegheat pe investigator în timp ce inculpatul i-a vândut o cantitate de heroină cu suma de 50 RON.
Referitor la tranzacţia din 22 aprilie 2008, ambele instanţe au reţinut că vinovăţia inculpatului rezultă din coroborarea declaraţiilor colaboratorului sub acoperire P.A. şi a investigatorului I.M. în care aceştia descriu în amănunt modalitatea în care colaboratorul, sub stricta observaţie a investigatorului, s-a întâlnit cu inculpatul pe A.M. şi în schimbul sumei de 50 lei, i-a vândut colaboratorului o punguţă ce conţinea heroină.
Totodată din procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice înregistrate rezultă că inculpatul purta discuţii cu colaboratorul P.A. în care se referea la diferite sume de bani şi se foloseau cuvinte sugestive traficului de droguri.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 aprilie 2008 a stabilit că punguţa cumpărată la 30 martie 2008 de către colaboratorul cu nume de cod P.A. de la inculpatul D.I.G. zis M. cântărea 0,09 grame substanţă care conţine heroină. Proba a fost consumată în procesul în procesul analizelor de laborator.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 aprilie 2008 a stabilit că punguţa cumpărată la 22 aprilie 2008 de către colaboratorul cu nume de cod P.A. de la inculpatul D.I.G. zis M. cântărea 0,11 grame substanţă care conţine heroină. Proba a fost consumată în procesul valizelor de laborator.
De asemenea, Curtea constată că este nefondat şi motivul de recurs prev. de art. 3859 pct. 18 vizând achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., prin raportarea la disp. art. 48 C. pen., faţă de susţinerile inculpatului că deşi a recunoscut că la data depistării era consumator de droguri şi nu neagă săvârşirea faptei, declară că nu îşi mai aminteşte alte aspecte şi că nu putea fi stăpân pe actele sale, datorită consumului de droguri, iar instanţa, în baza rolului activ, trebuia să administreze probe în acest sens.
Toate cele susţinute sunt doar afirmaţii, fără a fi probate în nici un fel de către inculpat, simplele sale declaraţii vizând împrejurarea că se drogase şi nu mai ştie dacă a vândut sau nu droguri, fără a fi de natură a conduce instanţa la stabilirea faptului că acesta este iresponsabil, atâta vreme cât la dosarul cauzei nu există acte doveditoare în acest sens, în speţă expertiza medico-legală psihiatrică.
Constatarea existenţei stării de iresponsabilitate şi a cauzelor acesteia necesită cunoştinţe de specialitate şi de aceea ea nu poate fi făcută decât de medicii de specialitate.
Mai mult decât atât, potrivit doctrinei, nu poate fi considerat în stare de iresponsabilitate făptuitorul care se afla din culpa sa în stare de inconştienţă.
Ca atare, faţă de toate cele arătate, după verificarea cauzei şi în raport de disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind fondat, Curtea urmează a-l admite în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei dec.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.I.G. împotriva Deciziei penale nr. 246 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, Decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului şi rejudecând, reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 22 octombrie 2008 la 23 februarie 2010.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 608/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 708/2010. Penal → |
|---|
