ICCJ. Decizia nr. 840/2010. Penal. Infracţiuni la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice (Legea 84/1998). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 840/2010
Dosar nr. 8541/3/2008
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 226/P/2003 din 21 iulie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.S.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
În esenţă, actul de inculpare a reţinut că inculpatul a folosit un semn şi o denumire evident similare vizual şi fonic cu marca L.V., comercializând astfel genţi, geamantane, el adăugând menţiuni eronate privind provenienţa bunurilor pentru inducerea în eroare a consumatorilor şi prejudicierea titularului mărcii înregistrate, ceea ce realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de contrafacere, prevăzută de art. 83 lit. a) şi b) din Legea nr. 84/1998.
Judecătoria Sector 6 Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 1531 din 15 iunie 2006 l-a condamnat pe inculpatul A.S.R. (fiul lui M.R. şi N.) la câte 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi infracţiunea prevăzută de art. 83 allin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) prin schimbarea încadrării juridice.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 1 an închisoare.
Conform art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen.
Pe latură civilă, în baza dispoziţiilor art. 14, coroborate cu art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi cu referire la art. 998 - 999 C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă L.V.M. şi inculpatul a fost obligat la plata sumei de 210.067 lei despăgubiri morale.
Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, partea civilă şi inculpat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 158 din 9 martie 2007 a admis apelul formulat de parchet, a desfiinţat, în parte, sentinţa sub aspectul laturii penale, a înlăturat aplicarea art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., a repus în individualitate pedepsele aplicate şi a majorat cuantumul lor la câte 2 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele şi s-a dispus executarea pedepsei cea mai grea, de 2 ani închisoare.
Conform dispoziţiilor art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 82 din acelaşi cod.
Apelurile părţii civile şi inculpatului au fost respinse, ca nefondate.
Decizia instanţei de apel a fost recurată de către inculpat.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală nr. 1350 din 21 septembrie 2007 a admis recursul, a casat hotărârile pronunţate şi a dispus rejudecarea cauzei în fond, de către Tribunalul Bucureşti, hotărârea fiind motivată pe dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. e)1 C. proc. pen., în sensul că urmare intrării în vigoare a OUG nr. 190/2005, tribunalul judecă în primă instanţă infracţiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială (28 decembrie 2005).
Instanţa competentă a reţinut următoarele:
Începând cu luna iunie 2001 şi respectiv, luna ianuarie 2002, SC H. şi SC M.C.C. SRL au stabilit contracte comerciale cu SC A.D.T. SRL administrată de inculpat, el obligându-se să livreze încălţăminte şi produse de marochinărie importate, vânzarea lor urmând a fi făcută prin magazinele C. şi M.
Până la 01 octombrie 2002, societatea inculpatului a vândut geamantane, genţi, serviete import China, produsele fiind inscripţionate sub denumirea V.C. şi monograma VC, etichetele purtând aceste menţiuni.
La aceeaşi dată drepturile şi obligaţiile comerciale ale firmei au fost preluate de SC V.I. SRL, firmă înfiinţată şi înmatriculată în septembrie 2002, inculpatul fiind administrator.
De la această dată, pe etichetele produselor a apărut menţiunea conform căreia SC A.D.T. SRL era distribuitorul mărcii V.C.P.
La 12 decembrie 2002, societăţile contractante deţinătoare ale reţelelor de magazine C. şi M. au fost notificate de către compania franceză L.V.M. în sensul de a opri comercializarea produselor inscripţionate V.C. pe motiv că exista confuzie datorită similitudinii denumirilor, marca L.V. fiind deţinătoare exclusivă a dreptului de proprietate intelectuală.
Reprezentanţii contractanţilor i-au cerut inculpatului să prezinte documente privind înregistrarea şi utilizarea mărcii. La 16 decembrie 2002 inculpatul a depus o cerere de înregistrare a mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci datată 13 decembrie 2002, documentaţia eliberată, în sensul că denumirea V.C. nu este folosită ca marcă pe teritoriul României, ulterior, la 20 decembrie 2002 el transmiţându-le Decizia nr. 1038/30 din 18 decembrie 2002 de constituire a depozitului reglementar al mărcii şi înscrierea acesteia în registrul mărcilor pentru clasa 35 de produse, respectiv import, comercializare, reclamă, publicitate pentru genţi şi geamantane.
La 16 şi 21 ianuarie 2003, I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Fraudelor a realizat controale la magazinele C.M. şi M.O., aici fiind identificate expuse spre vânzare, mai multe sortimente de trollere, valize, genţi etichetate V.C. şi purtând pe produs emblemă metalică, monograma VC şi, frecvent cuvântul P. Totodată, s-a constatat că etichetele conţineau şi indicaţii privind originea şi designul mărfurilor, de genul E.S., P., G.F.D. sau D.F., precum şi precizarea că SC A.D.T. SRL era distribuitorul şi importatorul în România, al mărcii V.C.P.
Mărfurile depistate au fost retrase de la vânzare şi returnate integral furnizorului.
La 15 august 2002, Compania franceză L.V.M., prin mandatat special în România, a formulat plângere împotriva firmei inculpatului, reclamând contrafacerea mărcii în scopul inducerii în eroare a publicului, precum şi punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Petenta, titulară a mărcii L.V. şi a semnului grafic LV, protejate în România, dar unde nu exista, la acea dată, piaţă de desfacere, a depus şi certificatele de protecţie pentru clasele de servicii 35 şi 18, acesta incluzând geamantane, valize, genţi de voiaj, serviete.
Aceeaşi companie, la 14 ianuarie 2003, s-a plâns penal şi împotriva societăţilor deţinătoare ale reţelelor de magazine C. şi M. care au expus şi comercializat produse purtând embleme V.C. şi monagrama aferentă, la 15 ianuarie 2003 o plângere fiind formulată şi împotriva SC V.I. SRL.
Urmărirea penală a inculpatului a fost începută la 19 august 2003, acţiunea penală fiind pusă în mişcare la 21 iulie 2004.
La 02 septembrie 2008 inculpatul a fost ascultat de către instanţa de fond, a avut apărător ales şi i s-a asigurat interpret.
El nu a contestat faptele ca atare, ci s-a apărat pe lipsa intenţiei de contrafacere în sensul că între denumirea sub care s-au expus produsele şi cea a mărcii L.V. sunt suficiente deosebiri astfel că marca V.C. este diferită, nu există risc de confuzie sau de asociere odată ce compania franceză nu are piaţă de desfacere în România.
Expertiza tehnico-judiciară în specialitatea protecţia proprietăţii intelectuale a relevat că prin vizualizare directă şi prin comparaţie analitică a semnelor folosite (CV în cerc şi grupul de cuvinte V.C.) cu marca companiei franceze (L.V. cu element grafic LV în cerc), există asemănare în procent de 88,094 %, astfel că se poate crea şi creează pentru public risc de confuzie sau de asociere cu marca înregistrată, iar semnele grafice VC în cerc sunt însoţite de cuvinte derutante privind originea produsului P., D.F.
Probatoriul administrat a evidenţiat că articolele de marochinărie ce purtau marca V.C., erau importate din China urmare vizualizării unui catalog al fabricantului, etichetarea lor se realiza la comanda firmelor inculpatului, etichetele erau fabricate tot în China după un design şi un semn grafic conceput personal şi transmis prin mail de către inculpat.
S-a mai reţinut că la 28 ianuarie 2003, OSIM a emis Avizul de refuz provizoriu nr. 1001642 motivat de faptul că între marca V.C. cu element figurativ VC pentru clasa 35 de produse şi marca anterioară protejată L.V. cu element figurativ LV pentru clasa 18 de produse, există risc de asociere evident.
La 5 martie 2003, prin Decizia nr. 1006439, OSIM a respins cererea de înregistrare a mărcii V.C., iar la 17 iunie 2003, s-a respins contestaţia împotriva cererii de înregistrare de marcă, motivat mde faptul că marca examinată este similară vizual şi fizic cu marca anterioară, serviciile 35 şi 18 de produse prezentând similitudine exista risc de confuzie pentru public, aceasta incluzând şi risc de asociere cu marca anterioară.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 219 din 24 februarie 2009, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din infracţiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 84/1998, în infracţiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi infracţiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod.
Inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani în condiţiile art. 82 din acelaşi cod.
Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Pe latură civilă, în baza dispoziţiilor art. 14, art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998-999 C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă a părţii civile L.V.M., inculpatul fiind obligat să plătească suma de 210.067 lei cu titlu de daune morale.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri partea civilă şi inculpatul.
Partea civilă şi-a motivat calea de atac pe greşita soluţionare a laturii civile în sensul neobligării inculpatului la plata de despăgubiri materiale, faptele de contrafacere prejudiciind-o, iar cele morale trebuie raportate la atingerea adusă titularului mărcii, cumpărătorii asociind calitatea slabă a produselor cu cele ale mărcii franceze.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegalitate, el susţinând că în cauză plângerea penală a fost formulată de o persoană juridică care nu avea mandat valabil, pentru greşita stabilire a situaţiei de fapt, produsele nu au fost fabricate de el sau faptelor le lipseşte elementul subiectiv al intenţiei, precum şi pentru netemeinicia pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 161 din 30 iunie 2009 a respins, ca nefondate, apelurile declarate.
Nemulţumiţi şi de Decizia pronunţată în apel, partea civilă şi inculpatul au formulat recursuri.
În motivarea scrisă a recursului, partea civilă a solicitat admiterea în totalitate a pretenţiilor civile şi obligarea inculpatului, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata de daune materiale şi morale în sumă de 1.260.405 lei şi 35.666.559 euro, din care 420.135 lei reprezintă prejudiciu material, 840.270 lei prejudiciu moral şi 35.666.559 euro reprezintă beneficiu nerealizat.
În esenţă, recurenta parte civilă a susţinut că dovada caracterului cert al prejudiciului material a făcut-o prin înscrisuri, respectiv facturile care atestau comercializarea mărcilor contrafăcute, pentru calcul avându-se în vedere facturile fiscale de la firmele inculpatului, precum şi declaraţia sa privind valoarea medie de comercializare a produselor L.V.
În ce priveşte beneficiul nerealizat, acesta s-a cuantificat prin considerarea numărului de produse vândute de inculpat, înmulţit cu preţul unui produs original al firmei L.V., iar prejudiciul moral a fost stabilit ca fiind dublul celui material, folosirea mărcii originale protejate ducând la diluarea ei cu efect pe termen lung, odată ce produsele vândute de inculpat au fost de calitate proastă şi au afectat imaginea mărcii.
În completarea motivelor de recurs, partea civilă a criticat Decizia instanţei de apel şi sub aspectul nemotivării respingerii pretenţiilor sale în cuantumul cerut.
În recurs, inculpatul a criticat Decizia pentru nelegalitate, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 2, pct. 9, pct. 12, pct. 18 C. proc. pen. şi pentru netemeinicie, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din acelaşi cod.
S-a susţinut că instanţa nu a fost legal sesizată, mandatul de reprezentare exclude dreptul de a porni o acţiune penală, iar mandatul confirmativ al părţii vătămate pentru actul de dispoziţie nu există, împuternicirea dată avocatului nu este un mandat special, hotărârea nu a fost motivată, s-a comis o gravă eroare de fapt, faptele nefiind comise cu intenţie, activităţile de contrafacere trebuind să fie apreciate în funcţie de asemănări şi nu după deosebiri, raportul de expertiză necoroborându-se cu alte probe, pedeapsa este greşit individualizată, în cuantificarea ei neţinându-se seama că inculpatul este de profesie medic, că are afaceri în România, contrafacerea a fost realizată de partenerii chinezi.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, inculpatul a susţinut că nu a prejudiciat moral partea civilă, aceasta nu a dovedit că ar fi pierdut o parte din piaţa produselor sale, firma franceză necomercializând niciun produs în România, nu s-a dovedit afectarea imaginii mărcii, nu a probat pierderea vreunui beneficiu ce ar fi rezultat din investiţii în cercetare, în creaţie publicitară sau în dezvoltare comercială pe piaţa românească.
Recursurile nu sunt fondate.
Astfel, referitor recursului declarat de partea civilă, din examinarea lucrărilor dosarului, se reţine că instanţele în mod just şi legal, au constatat că activitatea infracţională a inculpatului a prejudiciat marca L.V. în sensul slăbirii eficacităţii comerciale odată ce consumatorul mediu a fost nemulţumit de calitatea produselor, dar acest prejudiciu nu este material, ci moral, de imagine, cuantificat la 210.067 lei.
Cererea de despăgubiri materiale nu este probată, în sensul că prin însumarea facturilor cu care inculpatul şi-a comercializat produsele proprii, nu se poate dovedi că l-a lipsit pe titularul mărcii de dreptul de a-şi vinde fizic produsele sale, nu s-a dovedit în ce mod l-a lipsit odată ce pe piaţa de desfacere, în aceeaşi perioadă, în aceleaşi lanţuri de magazine, ar fi fost expuse spre vânzare produsele L.V., în ce măsură acestea nu s-au vândut datorită vinderii produselor V.C., astfel că nu există un prejudiciu material cert, lichid, exigibil şi în legătură de cauzalitate cu faptele inculpatului, noţiunea de prejudiciu fiind în concordanţă cu valorile unor bunuri, partea civilă neprobând că bunurile sale, din clasa de produse protejată de marcă, nu s-au comercializat pentru că actele de contrafacere le-ar fi lipsit de această finalitate.
În cauză, nu s-a probat nici realitatea unui prejudiciu viitor, acesta este, de asemenea, incert, neputându-se cuantifica vreo realitate că potenţialii cumpărători ai produselor L.V. ar fi reticenţi pentru că au constatat şi au rămas la nivelul percepţiei medii, cu ideea că produsele comercializate de firmele inculpatului, în fapt, ar fi L.V.
În ce priveşte cazurile de casare invocate în recursul inculpatului, sunt de reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (3) C. proc. pen., plângerea, ca act de sesizare, se poate face personal sau prin mandatar, mandatul trebuind să fie special.
În cauză, s-a constatat că plângerea a fost legală, prin încheierea din 2 septembrie 2008, instanţa de fond motivând soluţia respingerii excepţiei lipsei plângerii valabile.
Referitor situaţiei de fapt şi implicit vinovăţiei inculpatului, din examinarea lucrărilor dosarului, se reţine că probatoriul administrat a conturat activitatea infracţională, astfel cum a fost încadrată juridic de instanţa de fond şi menţinute şi în apel.
În spiritul Legii nr. 84/1998, precum şi al actelor normative de ratificare a documentelor internaţionale în materia mărcii, care devin drept intern, marca este protejată, inclusiv sub aspectul elementelor figurative, pentru stabilirea contrafacerii fiind de cercetat gradul de similaritate dintre marca aparţinând titularului şi semnele folosite, în cauză, de inculpat, pentru clasa de produse în litigiu, rezultând risc de confuzie, iar identitatea semnului cu marca în condiţiile identităţii produselor realizează încălcarea protecţiei mărcii.
Expertiza realizată a răspuns problemei esenţiale a cauzei, aceea de comparare a semnelor în litigiu, ea apreciind că asemănările erau în procent de 88,094 %.
În acelaşi sens, dispoziţiile legii speciale şi ale normelor sale de aplicare sancţionează contrafacerea nu numai cea propriu-zisă, adică reproducerea identică sau cvasi-identică a unei mărci protejate, cât şi contrafacerea deghizată sub forma imitării prin reproducerea trăsăturilor esenţiale, scopul urmărit prin imitaţie fiind riscul de confuzie, respectiv inducerea în eroare a consumatorului pe baza asemănărilor de ansamblu.
În aceeaşi idee, în cauză se reţine şi motivarea refuzului OSIM de înregistrare a mărcii V.C., în sensul similarităţii din punct de vedere vizual cât şi fizic cu marca L.V. şi constatarea că deşi erau destinate a se aplica pe clase de produse şi servicii diferite, respectiv 35 şi 18, având în vedere similitudinea, există risc de confuzie pentru public, acesta incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară.
Hotărârea instanţei de fond şi analiza apelului declarat de inculpat sunt judicios motivate, între marca V.C. şi marca L.V. existând asemănare evidentă atât din punct de vedere al denumirii, semnului grafic, cât şi al serviciilor şi produselor: 35 – import comercializare genţi, geamantane (V.), 18 – piele şi imitaţii piele – genţi şi geamantane (V.).
Activitatea inculpatului – de contrafacere în modalităţile alternative probate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) şi art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, ambele infracţiunii fiind continuate şi în concurs.
Faptul că inculpatul importa produsele, nu are relevanţă, pe baza propriei sale participări etichetele şi semnele au fost realizate de partenerul extern.
În ce priveşte pedeapsa, orientându-se la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat, instanţa a valorificat în integralitate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), faptele prezintă pericol social concret prin atingerea adusă titularului mărcii protejată, faptele s-au întins pe o perioadă întinsă de timp, în cuantificarea ei fiind avută în vedere şi persoana inculpatului, fără antecedente penale, integrat social şi familial şi relativ cooperant pe parcursul procesului penal.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de partea civilă şi de către inculpat vor fi respinse, ca nefondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă L.V.M. şi inculpatul A.S.R. împotriva Deciziei penale nr. 161 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 725/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 844/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
