ICCJ. Decizia nr. 844/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.844/2010
Dosar nr.9154/2/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 364/ R din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 9154/2/2009 (2307/2009) a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - de schimbare a încadrării juridice a faptei pendinte din două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportate la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportate la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., texte în baza cărora a fost condamnată inculpata N.E.C., fiica lui S. şi P., la două pedepse cu închisoarea a câte 3 ani fiecare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe lângă fiecare pedeapsă aplicată.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. a dat spre executare inculpatei pedeapsa închisorii de 3 ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat prevenţia inculpatei de la 09 septembrie 2009 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatei.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus restituirea către martorul denunţător Z.I. a sumei de 5000 lei.
În conformitate cu art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de Combatere a Infracţiunilor de corupţie nr. 219/P/2009 din 28 septembrie 2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei N.E.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (două infracţiuni) prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicare art. 33 lit. a) C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de Z.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. şi disjungerea cauzei privind pe învinuiţii M.E. şi M.A.G., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi continuarea urmăririi penale în cadrul unui nou dosar penal.
S-a susţinut în actul de inculpare, în esenţă, că inculpata N.E.C., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O.B. - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, în anul 2006 a primit suma de 50 milioane lei (ROL) de la administratorul SC A.S.C. SRL cu scopul de a propune o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în Dosarul nr. 924/II/2007 al D.I.I.C.O.T. - Structura Teritorială Bucureşti - în care a fost delegată să efectueze acte de cercetare penală privind transferuri valutare externe suspecte iar în cursul lunii august 2009, în aceeaşi calitate a pretins suma de 30.000 euro de la acelaşi administrator, Z.I. fiind prinsă în flagrant, la data de 8 septembrie 2009, primind suma de 10.000 DOLARI SUA de la acesta în scopul de a propune o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în Dosarul nr. 1727/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti.
Actul de inculpare are la bază următoarele mijloace de probă: autodenunţul formulat de Z.I., procesele-verbale de ascultare a denunţătorului, procese-verbale întocmite de inculpaţi şi învinuiţi, autorizaţii, declaraţiile inculpatei, procesul-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor şi de redare a dialogului ambiental purtat între denunţător şi inculpat, fişa postului inculpatei şi cazierul acesteia, ordonanţa de delegare, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală şi de percheziţie, declaraţiile învinuiţilor şi procesul-verbal de certificare a autenticităţii înregistrărilor.
Cercetarea judecătorească a presupus reaudierea nemijlocită a inculpatei, denunţătorului, martorilor propuşi prin actul de sesizare şi din oficiu, a lui M.A.G. şi M.E., precum şi administrarea de acte în circumstanţiere.
Din declaraţiile date de denunţătorul Z.I. (f. 1-5 vol. I d.u.p., filele 62-73 vol. II d.u.p. ) şi menţinute în faţa instanţei au reieşit următoarele aspecte: începând cu primăvara anului 2007 i s-au pretins, în repetate rânduri, diferite sume de bani de către N.E.C., M.E. şi M.A.G., ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O. Bucureşti - în scopul de a-l favoriza în anchete penale pe care aceştia le-au desfăşurat cu privire la activitatea firmelor D.T. I. SRL, Z.I. SRL şi A.S.C. suspectat a fi transferat la extern sume importante de bani în valută (DOLARI SUA şi euro) prin firma sa, prin conturile personale şi prin aceste firme ale celor doi parteneri ai săi de afaceri de cetăţenie chineză – D.T. şi C.Y. Astfel, Z.I. a afirmat că în luna iunie 2007 a dat mită de 100 milioane lei ROL ofiţerilor de poliţie N.E.C. şi M.A.G. (câte 50.000.000 ROL fiecăruia) din cadrul B.C.C.O.B. pentru a soluţiona în mod favorabil dosarul penal, în care era cercetat în calitate de administrator al SC A.S.C. SRL, cu privire la tranzacţiile bancare externe efectuate prin conturile sale şi ale societăţii pe care o administra.
De asemenea, denunţătorul Z.I. a afirmat că aproximativ în luna aprilie-mai 2008 i-a dat inculpatei un laptop şi în luna august 2009 a împrumutat-o cu suma de 4.500 RON, echivalentul în lei a 1.000 euro, fără însă a preciza obligaţia acesteia din urmă la vreo contraprestaţie. În urma acestor favoruri prin referatul întocmit de inculpat s-a propus neînceperea urmăririi penale.
Prin ordonanţa din 10 iunie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti a delegat-o pe inculpată, în calitatea sa de inspector principal în cadrul D.G.C.C.O. – Brigada Bucureşti – să efectueze acte de cercetare penală în Dosarul nr. 1727/D/P/2009 privindu-i pe Z.I., D.T. şi C.Y., sub aspectul săvârşirii unor fapte de evaziune fiscală şi spălare de bani.
La sfârşitul lunii iulie 2009, inculpata N.E.C. împreună cu învinuitul M.E. s-au deplasat la sediul societăţii administrată de Z.I. (S.C A.S.C. SRL) din comuna Chiajna, sat Dudu, jud. Ilfov, pentru a-şi pune în aplicare planul, înv. M.E. aducându-i la cunoştinţă lui Z.I. conţinutul lucrării şi făcând aluzii de genul: cât este de norocos că dosarul se află la el în lucru şi pentru că o cunoaşte pe inculpata N.E.C., dându-i de înţeles că ştie persoanele care ar putea să decidă soarta dosarului, în mod favorabil lui.
Pentru a-l impresiona pe Z.I. cu informaţiile pe care le deţine, cms. M.E. i-a spus acestuia că ar fi bine ca partenerii săi de afaceri chinezi să nu vină în ţară, deoarece s-ar putea să nu li se permită intrarea pe teritoriul României, ori ar putea fi arestaţi, ori dacă intră în România să nu mai fie lăsaţi să plece, din cauza acestui dosar penal.
Cu acea ocazie, cei doi ofiţeri de poliţie judiciară, respectiv inculpata N.E.C. şi învinuitul M.E., au încheiat un proces-verbal prin care l-au înştiinţat pe Z.I. să se prezinte la sediul B.C.C.O.B. şi să depună documente ale SC A.S.C. SRL (vol. II, f. 20).
În aceeaşi zi, în jurul orelor 18.00, Z.I. a mers la domiciliul inculpatei N.E.C., din comuna Joiţa, sat Bâcu, jud. Giurgiu, pentru a vorbi mai în amănunt despre vizita şi discuţiile avute cu M.E., referitoare la Dosarul nr. 1727/D/P/2009.
După câteva zile de la vizita celor doi poliţişti la sediul SC A.S.C. SRL, cms. M.E. i-a spus inculpatei N.E.C. că a rezolvat problema cu procurorul şi nu trebuie să-i mai cheme din China pe partenerii de afaceri ai lui Z.I. şi nici măcar să-i mai audieze şi dosarul o să se închidă cu NUP (neînceperea urmăririi penale), dar că acest serviciu costă, în total, 30.000 euro, din care 10.000 pentru procuror şi câte 10.000 euro pentru ei doi.
Inculpata N.E.C. i-a spus lui Z.I. că pentru soluţionarea dosarului, în mod favorabil persoana cu putere de decizie i-ar fi transmis ei, prin intermediul comisarului M.E., că trebuie să dea suma de 30.000 euro.
Zadic Ioan a convenit cu inculpata N.E.C. să le plătească suma pretinsă în 2 tranşee, respectiv prima tranşă în sumă de 15.000 euro când va depune la poliţie documentaţia firmelor I. SRL şi Z.I. SRL şi a doua tranşă, tot de 15.000 euro, în momentul când va primi rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale în dosarul în care erau cercetaţi.
În perioada imediat următoare, inculpata N.E.C. a insistat, pe lângă Z.I., ca acesta să plătească prima tranşă, de 15.000 euro, sau măcar o parte din prima tranşă, motivând că la rândul ei este presată de comisarul M.E.
Audiaţi, în calitate de martori în această cauză, mărgărit A.G. şi M.E. au declarat că sunt nereale şi inexplicabile afirmaţiile colegei lor.
Martorii asistenţi G.R. şi R.A. au confirmat că menţiunile din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante sunt reale.
Inculpata N.E.C. a recunoscut constant săvârşirea ambelor fapte reţinute în sarcina sa, declarând că între ea şi denunţătorul pe care-l numea G. s-a dezvoltat o legătură de prietenie mergând până acolo încât l-a ajutat „să obţină fonduri europene, să vândă mărfurile aflate în stoc" se felicitau cu prilejul diverselor ocazii, primind cadouri de la acesta (laptop) şi împrumutându-se (4.500 RON). În ceea ce priveşte primirea sumei de 100 milioane lei ROL de la Z., inculpata a declarat că aceştia i-a împărţit cu colegul său insp. M.A.G. cu care a fost delegată să efectueze cercetări în anul 2006 cu privire la unele transferuri valutare externe suspecte derulate prin societăţile D.T.I. SRL şi Z.I. SRL administrată de cetăţenii chinezi D.I. şi C.Y. pentru a propune o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, lucru care s-a şi întâmplat la aproximativ o săptămână.
În ceea ce priveşte Dosarul penal nr. 1727/D.P./2009 al D.I.I.C.O.T., inculpata a arătat că a fost alegerea sa cooptare cms. M.E. pentru că, „rămăsesem mai puţin colegi şi pentru experienţa lui cu chinezii… I-am spus lui M. că am o relaţie de prietenie cu cei trei şi nu s-a manifestat în niciun fel faţă de această relatare. M. le-a spus chinezilor şi lui Z. că sunt norocoşi că dosarul a ajuns la mine şi tot el mi-a spus că cunoaşte un intermediar care o va determina pe d-na procuror de caz să le dea o soluţie favorabilă …". M. a spus că d-na procuror ar fi de acord pentru 10.000 euro că şi nouă ne-ar trebui aceeaşi sumă, în total 30.000 de euro." În continuarea relatării, inculpata a arătat că, deşi i s-a părut „exagerată" suma a convenit cu Z. să o plătească în 2 tranşe, a câte 15.000 euro şi pentru că acesta i-a spus că nu are decât 10.000 DOLARI SUA, cu care a fost de acord.
Evaluând toate aceste declaraţii a rezultat, fără putinţă de tăgadă, că inculpata N.E.C., în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O.B. - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, în cursul anilor 2006, şi respectiv 2009, a primit suma de 50 mil. ROL şi, respectiv 10.000 DOLARI SUA de la administratorul societăţii comerciale SC A.S.C. SRL, Z.I. în scopul de a propune o soluţie de n.u.p. în Dosarul nr. 924/II/2007, şi respectiv 1727/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti.
Astfel, prin ordonanţa din 10 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti - a delegat-o pe inc. N.E.C., în calitate de ins. Principal în cadrul D.G.C.C.O. – Brigada Bucureşti să efectueze acte de cercetare penală în Dosarul nr. 1727/D/P/2009, privind pe Z.I., D.T. şi C.Y., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 9 pct. 1 lit. a), b) din Legea nr. 241/2005, art. 270 din Legea nr. 86/2006, art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, art. 7 alin. (1), (2), (3) în ref. la art. 2 lit. b) pct. 14, 16 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (vol. II, f. 15-19).
Întrucât practica este ca anumite acte de cercetare penală să se efectueze în echipă formată din 2 ofiţeri de poliţie judiciară şi motivat de faptul că învinuitul M.E. avea experienţă în cauzele cu cetăţeni străini, în special cu cetăţeni chinezi, inculpata N.E.C. i-a propus învinuitului M.E. să lucreze împreună în Dosarul nr. 1727/D/P/2009.
De menţionat este faptul că inculpata N.E.C. îl cunoştea pe administratorul SC A.S.C. SRL, Z.I., încă din anul 2006 ca urmare a instrumentării unui alt dosar pena în care acest era suspectat că a transferat la extern suma importante de bani în valută (DOLARI SUA şi euro) prin firma sa, prin conturile personale şi prin firmele DT I. SRL şi Z.I. SRL, ale celor 2 parteneri ai săi de afaceri de cetăţenie chineză – D.T. şi C.Y.
Învinuitul M.E. a fost de acord cu propunerea inculpatei N.E.C. de a efectua împreună acte de cercetare penală în Dosarul nr. 1727/D/P/2009 şi i-a cerut acesteia dosarul pentru studiu.
Deşi tăgăduită de martorul M.E., declaraţiile coroborate ale inculpatei şi denunţătorului converg spre ideea unei înţelegeri între inculpat şi Manea prezentat ca fiind şeful inculpatei pentru a obţine de la denunţător o sumă de bani în scopul soluţionării favorabile a dosarului. Pentru a-l convinge pe denunţător de gravitatea acuzelor, cms. M. (numit de inculpata „cms. şef") i-a spus denunţătorului că a fost urmărit de către „Secţia 1 Poliţie Bucureşti, că telefonul meu şi al partenerilor mei chinezi ar fi fost ascultate de către servicii specializate, fluturându-mi prin faţa ochilor un dosar, încercând să mă impresioneze." În această „lucrătură" apare şi povestea cu procuroarea pe care ar putea-o influenţa pozitiv M., pentru că, atât inculpata autointitulată prietena denunţătorului, cât şi colegul ei puşi pe fapte bune aveau nevoie de o presupusă terţă persoană care să-l rezolve definitiv pe denunţător. Că este aşa reiese şi din cedarea imediată a inculpatei, în faţa neputinţei denunţătorului de a strânge 15.000 euro pentru prima tranşă, „mulţumindu-se" fără „consultări" prealabile cu colegul cu 10.000 DOLARI SUA. Prin urmare, la data de 8 septembrie 2009, potrivit înţelegerii, inculpata s-a prezentat, conform înţelegerii, la sediul SC A.S.C. SRL unde a fost surprinsă în flagrant în timp ce încerca să plece având asupra ei, într-un plic suma de 10.000 DOLARI SUA.
Inculpata a mai primit de la denunţător suma de 50 mil. ROL în cursul anului 2007 pentru a-i da o soluţie de n.u.p. în Dosarul nr. 924/II/2007 al D.I.I.C.O.T. în care efectua cercetări penale împreună cu colegul său M.A.G. privind transferuri valutare externe suspecte efectuate prin societăţile D.T. I. SRL şi Z.I. SRL, deţinute de denunţător şi de 2 cetăţeni chinezi D.T. şi C.Y. Astfel, după ce au terminat audierile, au fost invitaţi la restaurantul C.R. de cetăţenii chinezi şi denunţător, înmânându-li-se înainte fiecăruia câte un plic în care se aflau 50 mil. ROL. La aproximativ o săptămână de la această descindere, inculpatul a întocmit un referat cu propunerea de n.u.p. şi a înaintat dosarul la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti.
Certitudinea vinovăţiei inculpatei a fost demonstrată nu numai de probele testimoniale arătate, ci şi de discuţiile telefonice înregistrate între aceasta şi denunţător din care reiese „atitudinea prietenoasă" a inculpatei vis-a-vis de situaţia amicului său pe care încerca să-l scape în pofida faptului că-i era frică având în vedere că mai mulţi colegi de birou fuseseră arestaţi în luna aprilie pentru acelaşi gen de fapte.
În ceea ce priveşte existenţa situaţiei premisă ca parte componentă a conţinutului juridic al infracţiunii de luare de mită se impune a fi subliniat faptul că inculpata a desfăşurat activităţi de verificare, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în baza unor rezoluţii de delegare în conformitate cu care era obligată să audieze persoanele suspecte şi să ridice orice documente necesare instrumentării cauzei de la firmele vizate. În derularea acestor activităţi, inculpata era obligată, potrivit art. 42 lit. d) din Legea nr. 360/2002 prin Statutul poliţistului, să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu compromită, prin activitatea ei, prestigiul funcţiei şi al instituţiei din care face parte.
Situaţia premisă care intră în structura juridică a infracţiunii de luare de mită, constă, potrivit art. 254 C. pen. modificat prin art. 3 din Legea 78/2000, în persistenţa unui serviciu funcţionând ca o autoritate, instituţie sau organ de stat, care are competenţa de a efectua acte de natura celor care prilejuiesc săvârşirea acesteia. Această infracţiune se consumă în momentul perfectării înţelegerii dintre mituitor şi cel mituit.
În raport de consideraţiunile de mai sus, curtea de apel a apreciat că sunt întrunite cumulativ toate condiţiile prevăzute de legiuitor pentru realizarea, din punctul de vedere, al laturii obiective, a infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpată, sub aspectul laturii subiective, cu intenţie.
Având în vedere că dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. pen., reţinute de procuror în rechizitoriu reprezintă o agravantă referitoare la pedeapsa la care art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie trimite, curtea de apel, în baza art. 334 C. proc. pen., a admis cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptelor pendinte din 2 infracţiuni de luare de mită în încadrarea juridică prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în 2 infracţiuni de luare de mită prevăzut de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Datorită semnificaţiei deosebite şi a impactului public pe care săvârşirea unor astfel de infracţiuni le are în societate, curtea de apel a apreciat că nu poate valorifica în favoarea inculpatei, ca şi circumstanţe atenuante, circumstanţele sale personale, întrucât aceasta a lezat profund autoritatea şi credibilitatea instituţiei chemate să răspundă la încălcarea legii, ca urmare a atitudinii profesionale a inculpatei societăţile comerciale suspectate de fapte economice grave, de spălare de bani, evaziune fiscală şi criminalitate organizată funcţionează în continuare, aducând prejudicii bugetului de stat.
Or, cinstea, corectitudinea şi moralitatea funcţionarului în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sunt condiţii sine qua non nu numai pentru prestigiul şi autoritatea acesteia sau a instituţiei în care acţionează, ci pentru însăşi existenţa, echilibrul şi forţa societăţii. Este inadmisibil comportamentul inculpatei care a încălcat grav şi art. 43 lit. a) şi b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului prin care îi era interzis să rezolve cereri, să ofere sfaturi în scopul obţinerii de daruri sau alte avantaje, aceasta neînţelegând nici acum cum în virtutea acestui comportament „prietenos" a fost denunţată de cel pe care-l proteja şi consilia, ceea ce demonstrează că aceasta nu a înţeles consecinţele faptelor sale şi responsabilităţile demersului său. Iar lipsa antecedentelor penale nu este relevantă din moment ce în calitate de poliţist ar fi fost imposibil să ocupe această funcţie în situaţia de antecedenţă penală. Cât priveşte atitudinea sa de recunoaştere a considerat că aceasta este pur formală în condiţiile prinderii ei în flagrant.
Astfel, curtea de apel a conchis către o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenţie orientată către minimul special prevăzut de lege apreciat suficient în realizarea scopului pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Având în vedere că în prima declaraţia dată de inculpată în 9 septembrie 2009 a recunoscut că a primit de la denunţător 1.000 euro echivalentul în lei în anul 2006, pentru ca un an mai târziu, după ce a trimis lucrarea la parchet a mai primit alţi 20 mil. lei (fila 55 vol. I d.u.p.) ce confirmă suma declarată de denunţător, curtea de apel, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a dispus restituirea către acesta a sumei de 5.000 lei.
În raport de cele ce preced, curtea de apel, în baza art. 334 C. proc. pen. a admis cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - de schimbare a încadrării juridice a faptei pendinte din două infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportate la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportate la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., texte în baza cărora a fost condamnată inculpata N.E.C. la două pedepse cu închisoarea a câte 3 ani fiecare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe lângă fiecare pedeapsă aplicată.
În baza art. 33 lit. C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. a dat spre executare inculpatei pedeapsa închisorii de 3 ani şi a interzis drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat prevenţia inculpatei de la 09 septembrie 2009 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatei.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus restituirea către martorul denunţător Z.I. a sumei de 5000 lei.
În conformitate cu art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpată la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., precum şi recurenta intimată inculpată N.E.C.
În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. a criticat sentinţa pronunţată de prima instanţă pentru nelegalitate sub aspectul aplicării pedepselor accesorii şi complementare şi pentru netemeinicie în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, referitor la primul motiv, acela de nelegalitate a sentinţei primei instanţe sub aspectul aplicării pedepselor accesorii şi complementare s-a arătat că s-au interzis inculpatei, atât pedeapsa accesorie, cât şi ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen. condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
Însă acest text legal urmează a fi aplicat în concordanţă cu prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale prevederilor adiţionale care împreună cu jurisprudenţa C.E.D.O. formează un bloc de convenţionalitate direct aplicabil în sistemul de drept românesc, având forţă convenţională şi supralegislativă potrivit art. 20 din Constituţia revizuită.
Astfel, în raport cu deciziile M. contra Belgiei (relevantă sub aspectul forţei obligatorii şi executorii a hotărârilor C.E.D.O.), S. şi P. contra României, C. şi M. contra României, Hirst contra Marii Britanii (relevante sub aspectul incidenţei art. 8 din Convenţie), procurorul a apreciat că în mod greşit instanţa a interzis inculpatei N.E.C. ca pedeapsă accesorie şi complementară dreptul de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I-a C. pen.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs şi anume acela care vizează netemeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă şi anume ce privind individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, s-a menţionat că au fost aplicate inculpatei două pedepse a câte 3 ani închisoare pentru două infracţiuni de luare de mită reţinute în actul de inculpare.
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor s-a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-a opinat de către procuror că soluţia la care s-a oprit instanţa de fond, aceea de a aplica o pedeapsă principală în acelaşi cuantum pentru fiecare infracţiune, este eronată, deoarece din mijloacele de probă administrate au rezultat situaţii de fapt care nu sunt identice.
În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită săvârşită în anul 2009, s-a considerat că instanţa ar fi trebuit să aplice o pedeapsă într-un cuantum mărit având în vedere modalitatea în care a fost săvârşită (pretinderea unei sume considerabile - aceea de 30.000 euro, prinderea în flagrant cu suma de 10.000 DOLARI SUA), atitudinea insistentă a inculpatei în a primi o parte din suma pretinsă (aşa cum a rezultat din declaraţiile martorului şi din transcrierile înregistrărilor telefonice).
Pe de altă parte, ar mai trebui avută în vedere şi modalitatea gravă de încălcare a atribuţiilor de serviciu ale inculpatei care încă de la momentul repartizării dosarului a plănuit desfăşurare activităţilor de cercetare penală astfel încât mijloacele de probă obţinute să nu fie apte a conduce la dovedirea săvârşirii vreunei infracţiuni (aşa cum a rezultat din declaraţiile martorului Z.I., ale inculpatei şi transcrierile înregistrărilor telefonice).
Această atitudine a inculpatei prin care a fost deturnat scopul unei anchete penale a fost determinată şi de relaţia specială pe care o avea cu martorul denunţător, relaţia de amiciţie dintre aceştia fiind de natură a o determina pe inculpată să încalce cu uşurinţa mai multe obligaţii stabilite de statutul poliţistului. Deoarece în seama inculpatei s-a reţinut săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, procurorul a apreciat că în cauză, ulterior contopirii pedepselor principale, s-a impus şi aplicarea unui spor la pedeapsa cea mai grea conform art. 33-34 C. pen.
În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., parchetul a solicitat admiterea recursului declarat, casare sentinţei atacate şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
La termenul de judecată de la 21 ianuarie 2010 s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii arestării preventive a inculpatei N.E.C., fiind consemnate concluziile părţilor, după care, deliberând, Înalta Curte, în baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatei N.E.C., pe care a menţinut-o, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul M.J., iar termenul pentru judecarea recursului a fost fixat la data de 4 martie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la filele 25-26 dosarul Înaltei Curţi.
În considerentele încheierii, instanţa de recurs a făcut referiri la sentinţa pronunţată de prima instanţă, la mandatul de arestare preventivă emis în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., la situaţia de fapt reţinută în esenţă, la faptul că hotărârea a fost recurată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de către inculpată.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Înalta Curte a apreciat că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, existând suficiente indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că aceasta a comis faptele pentru care a fost condamnată.
Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpaţii sunt arestaţi preventiv, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecăţii, inclusiv în căile de atac, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.
În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă nu au intervenit temeiuri noi.
Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite şi ambele condiţii ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acesteia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracţiunii menţionate.
În consecinţă, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpată, astfel că, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a acesteia.
Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică şi, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei N.E.C., subzistă şi că impun privarea de libertate în continuare.
La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6876 la 25 februarie 2010, motivele de recurs formulate în scris de către recurenta inculpata N.E.C., prin avocat, în dublu exemplar, aflate la filele 30-35 dosarul Înaltei Curţi.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta inculpată a arătat că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, este nelegală şi netemeinică în ce priveşte individualizarea pedepsei, precum şi modalitatea de executare a acesteia.
Astfel, a considerat că greşit curtea de apel nu a valorificat în favoarea inculpatei ca şi circumstanţe atenuante, circumstanţele sale personale, motivând pe semnificaţia deosebită şi impactul public pe care le au în societate săvârşirea unor astfel de infracţiuni.
Scopul procesului penal trebuie realizat în aşa fel încât să armonizeze interesul apărării sociale cu interesele individului. Acest lucru se reflectă într-o pedeapsă echilibrată, atât în ce priveşte cuantumul, cât şi a modului de executare.
Procesul penal nu poate fi privit ca o activitate de represiune, ci ca una desfăşurată pentru tragerea la răspundere a persoanei care a săvârşit o infracţiune. Având în vedere conjunctura în care au fost săvârşite faptele de către inculpată, înţelegerile existente între toţi cei implicaţi în dosar, recurenta apreciată că ar fi fost justificat ca instanţa de fond să fi apreciat individualizarea pedepsei şi circumstanţele personale ale inculpatei, respectiv sinceritatea deosebită, instruirea profesională, modul în care a înţeles şi perceput săvârşirea faptelor (având în vedere instruirea şi serviciul desfăşurat), că este mama unui copil de numai doi ani.
Recurenta inculpată prin apărător consideră că perioada de detenţie de 7 luni a fost suficientă pentru ca să realizeze gravitatea faptelor sale,că şi-a distrus viaţa, familia, cariera. Nu există date, dovezi, care să confirme că lăsată în libertate ar putea să mai săvârşească alte infracţiuni, nu mai are nicio legătură cu serviciul (a demisionat), cu sistemul.
Faţă de aceste aspecte, solicită a se aprecia şi asupra circumstanţelor personale ale inculpatei şi a se face aplicarea dispoziţiilor art. 74, 76 lit. c) C. pen. şi a se dispune ca efect al valorificării circumstanţelor personale, coborârea pedepsei sub minimul special.
În cazul acestor infracţiuni nu poate să susţină că o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare este mai eficientă şi suficientă pentru realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. decât o pedeapsă mai mică - de 3 ani fără executare.
Pentru aceşti inculpaţi o singură zi în arest sau faptul că au demisionat şi au ieşit pentru totdeauna din sistem, că şi-au distrus cariera, poziţia socială, înseamnă realizarea scopului pedepsei.
Nu este necesar executarea pedepsei în penitenciar pentru a răspunde toată viaţa pentru faptele comise faţă de propria persoană, faţă de copil, faţă de societate, care n-o să-i ierte niciodată şi n-o să uite niciodată.
În ce priveşte modul de executare a cerut a se dispune în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, condiţiile impuse de text fiind îndeplinite de inculpată, scopul pedepsei putând fi atins şi fără executare.
În condiţiile în care, la individualizarea pedepsei s-ar aprecia circumstanţele personale ale inculpatei şi se va coborî pedeapsa până la 2 ani, a solicitat a se dispune aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. suspendarea condiţionată a executării pedepsei, condiţiile cerute de text fiind îndeplinite de inculpată.
Faţă de toate aceste aspecte a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei ataşate şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
În drept, recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 3856 pct. 3 şi art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., iar în ce priveşte recursul formulat de parchet a solicitat respingerea acestuia.
La termenul de judecată de astăzi, în recurs, Înalta Curte a constatat că se impune ascultarea recurentei inculpate, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 § 1 din C.E.D.O. şi jurisprudenţa Curţii Europene, faţă de împrejurarea că în cauză hotărârea pronunţată este susceptibilă de a fi atacată cu o singură cale de atac şi indiferent de motivele invocate în recurs, aducând la cunoştinţa acesteia şi prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., respectiv dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.
Recurenta inculpată, conştientizând drepturile şi garanţiile sale procesuale şi-a manifestat expres voinţa de a nu da declaraţie în această fază procesuală, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Reprezentantul M.P., având cuvântul asupra recursului declarat, în concluziile orale, în dezbateri a precizat că motivele de recurs vizează nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate, în ceea ce priveşte greşita aplicare a pedepsei accesorii şi complementare prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. proc. pen., arătând că, deşi art. 71 alin. (2) din acelaşi cod prevăd că o condamnare atrage de drept aplicarea acestor dispoziţii, în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O. M. contra Belgiei, S. şi P. contra României a fost interzis în mod greşit şi dreptul de a alege.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatei, a susţinut că hotărârea este netemeinică, fiind aplicate eronat două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru două infracţiuni de luare de mită, deşi situaţia de fapt era diferită, astfel că pentru fapta din anul 2009 se impune un cuantum mărit, raportat şi la atitudinea inculpatei insistentă de a primi suma pretinsă şi modalitatea gravă de încălcare a atribuţiilor de serviciu, de la primirea dosarului, care impuneau aplicarea unui spor de pedeapsă.
Apărătorul recurentei intimate inculpat, având cuvântul asupra recursului declarat de aceasta a dezvoltat oral motivele scrise de recurs, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 74, 76 C. pen. şi coborârea pedepsei sub minimul special şi în principal, cu suspendarea condiţionată, a executării acesteia prevăzută de art. 81 C. pen., sens în care a arătat că scopul procesului penal se realizează printr-o pedeapsă echilibrată, care să asigure reeducarea inculpatei. Din această perspectivă a susţinut că instanţa trebuia să aibă în vedere circumstanţele personale ale inculpatei, care este o persoană instruită, are o familie închegată cu un copil minor, astfel că cele 7 luni de detenţie au constituit un mijloc de reeducare suficient.
În subsidiar, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., respectiv suspendarea sub supraveghere a pedepsei, aceasta fiind modalitatea cea mai bună de reeducare, deoarece simplul fapt că a fost trimisă în judecată şi că a executat o zi de detenţie constituie un stigmat pentru întreaga sa viaţă şi carieră, iar executarea în detenţie nu va schimba cu nimic atitudinea inculpatei, care oricum a plecat din sistem.
Referitor la recursul parchetului a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, în ce priveşte aplicarea sporului de pedeapsă, iar, referitor la primul motiv, a arătat că ţine de tehnica judiciară.
Reprezentantul M.P., având cuvântul cu privire la recursul inculpatei a pus concluzii de respingere a acestuia, pentru motivele invocate în propriul recurs pe aspectele de individualizare.
Poziţia recurentei intimate inculpate, din ultimul cuvânt a fost consemnată în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi de recurenta intimată inculpată N.E.C., în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 14 C. proc. pen., referitor la recursul parchetului şi respectiv art. 3859 pct. 14 din acelaşi cod în ceea ce priveşte recursul intimatei inculpate, Înalta Curte constată recursurile parchetului şi intimatei inculpate ca fiind întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A.:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect prima instanţă a constatat vinovăţia inculpatei N.E.C. în săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acesteia, ca urmare a admiterii cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de parchet, respectiv în două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportate la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în concurs real, în raport cu situaţia de fapt stabilită.
Înalta Curte consideră că în cauză s-au dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatei N.E.C., care în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.G.P.R., B.C.C.O.B., Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, în cursul anilor 2006 şi respectiv 2009 a primit suma de 50 milioane lei (ROL) şi respectiv 10.000 DOLARI SUA de la administratorul SC A.S.C. SRL, Z.I., în scopul de a propune o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în Dosarele nr. 94/II/2007 şi respectiv 1727/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. – S.T. Bucureşti, în care aceasta a fost delegată să efectueze acte de cercetare penală privind transferuri valutare externe suspecte, întrunesc, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul constitutiv a două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportate la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., ca urmare a admiterii cererii de schimbare a încadrării juridice, în condiţiile art. 334 C. proc. pen., aşa cum a fost formulată de către parchet.
Înalta Curte constată că prima instanţă în mod legal şi motivat a coroborat mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, argumentând în drept contribuţia efectivă a inculpatei, stabilită prin împrejurările faptice concrete, ceea ce a condus la realizarea elementelor constitutive ale infracţiunilor de luare de mită arătate.
Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen asupra tuturor mijloacelor de probă administrate, în cursul procesului penal, atât cele din faza urmăririi penale, cât şi cele din faza judecăţii, în primă instanţă, respectiv procesele-verbale întocmit la data de 17 august 2009 de către inculpată în Dosarul nr. 1727/D/P/2009 (filele 16-18 vol. I Dosarul nr. 219/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie); cel de la data de 28 iulie 2009 de către cms. M.E. şi insp. princip. N.E.C. în Dosarul nr. 1727/D/P/2009 (filele 19-20 vol. I dosarul parchetului), cel de la data de 01 aprilie 2008 de către inculpată în Dosarul nr. 924/II/2007 (filele 21-23 vol. I dosarul parchetului), cel de la 16 noiembrie 2007 de către insp. M.A. şi insp. N.E. în Dosarul nr. 924/II/2007 (filele 24-25 în vol. I dosarul parchetului menţionat), cel de constatare a infracţiunii flagrante (filele 63-67 în vol. I dosarul parchetului menţionat), cel de consemnare a seriilor bancnotelor ce compun suma de 10.000 DOLARI SUA (filele 68-70 vol. I dosarul parchetului menţionat), cele de redare a dialogurilor ambientale purtate la datele de 08 septembrie 2009, 02 septembrie 2009 şi de la 04 septembrie 2009 între denunţător şi inculpată (filele 93-102; 103-121; 122-150 în vol. I dosarul parchetului menţionat), cel întocmit la data de 28 iulie 2009 de către cms. M.E. şi insp. princip. N.E.C. în Dosarul 1727/D/P/2009 (fila 20 în vol. II al dosarului parchetului menţionat), cele întocmite la 27 iulie 2009, la 28 iulie 2009, la 08 septembrie 2009 de inculpată în Dosarul nr. 1727/D/P/2009 (filele 21; 22; 23-24 în vol. II al dosarului parchetului menţionat), cel de certificare a autenticităţii înregistrărilor plus anexele 1, 2 şi 3 (filele 93-157 în vol. II al dosarului parchetului menţionat), cu procesul-verbal de ascultare a denunţătorului (filele 6-15 în vol. I dosarul parchetului menţionat), cel de percheziţie (filele 40; 47-48 în vol. II al dosarului parchetului menţionat), cu planşa fotografică privind momentele în care denunţătorul îi remite suma de 10.000 DOLARI SUA inculpatei (filele 81-92 în vol. I dosarul parchetului menţionat), cu declaraţiile olografe ale lui Z.I. din 08 septembrie 2009 (filele 25-26 în vol. II al dosarului parchetului menţionat), cu declaraţia martorului Z.I. (filele 62-73 în vol. II al dosarului parchetului menţionat), cu declaraţiile învinuiţilor M.E. şi M.A.G. (filele 51-55; 59-60 în vol. II al dosarului parchetului menţionat), cu declaraţiile martorilor R.A., G.R., M.A.G., Z.I., M.E. (filele 44;45; 71-72; 73-75; 76-78 Dosarul nr. 9154/2/2009 (2307/2009) al Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie) în care au arătat ceea ce au cunoscut fiecare, cu declaraţiile inculpatei N.E.C. (filele 48-58 în vol. I; filele 7-8 în vol. II al dosarului parchetului menţionat şi filele 34-35 Dosarul nr. 9154/2/2009 (2307/2009) al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), care a recunoscut comiterea faptelor, cu fişa postului inculpatei (filele 9-11 în vol. II al dosarului parchetului menţionat), cu actele în circumstanţiere privind persoana inculpatei, depuse la dosarul primei instanţei (filele 9-26 dosarul tribunalului), a constatat contribuţia concretă a inculpatei N.E.C. în săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportate la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod, în concurs real, aceasta având reprezentarea urmărilor faptelor comise, urmărind producerea rezultatelor acestora, aşa încât a săvârşit infracţiunile cu intenţie directă.
De asemenea, Înalta Curte consideră că sub aspectul individualizării pedepselor principale aplicate inculpatei, pentru fiecare din faptele comise, a pedepsei rezultante, cât şi a modalităţii de executare a acesteia, prima instanţă a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dând relevanţă, gradului de pericol social în concret al faptelor comise, circumstanţelor reale în care aceasta le-a săvârşit, calitatea de poliţist, prin comportamentul său, inculpata, încălcând prevederile art. 43 lit. a) şi b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, consecinţele produse, lezând profund autoritatea şi credibilitatea instituţiei chemate să răspundă la încălcarea legii, cât şi circumstanţelor personale ale inculpatei, care a recunoscut comiterea faptelor, nu are antecedente penale, are studii superioare, este căsătorită, are un copil minor.
Înalta Curte apreciază că pedepsele principale aplicate în acelaşi cuantum minim legal de câte 3 ani închisoare pentru infracţiunile comise, urmând ca în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din acelaşi cod, pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatei faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
Aşadar, instanţa de recurs nu poate avea în vedere critica formulată de procuror în recurs cu privire la greşita individualizare a pedepselor principale aplicate inculpate, întrucât în cauză, prima instanţă a apreciat în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora le-a dat eficienţă în mod concret, în funcţie, atât de împrejurările faptice, cât şi cele privind persoana inculpatei, respectând, prin cuantumurile stabilite şi principiul proporţionalităţii, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatei, aşa încât nu se impune majorarea cuantumurilor pedepselor principale, întrucât ar fi excesive în raport cu aspectele concrete ale cauzei şi care ar afecta scopurile pedepselor.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, a cărei executare se realizează în regim de detenţie, este justificată şi îi va da posibilitatea inculpatei, ca pe parcursul acesteia, prin includerea sa în programe educaţionale să conştientizeze consecinţele faptelor comise şi să-i îndrepte atitudinea viitoare, în abţinerea de a mai săvârşi alte infracţiuni, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră, însă, ca fiind fondată critica parchetului sub aspectul nelegalităţii pedepselor complementare şi accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I cu referire la art. 71 C. pen., în ceea ce priveşte interzicerea inculpatei a dreptului de a alege.
Astfel, instanţa de recurs constată că în mod nelegal prima instanţă a interzis automat inculpatei dreptul de a alege ca pedeapsă complementară, pe durata de 5 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală, cât şi în condiţiile art. 35 alin. (3) C. pen., precum şi ca pedeapsă accesorie, neavând în vedere modificările survenite prin art. 1 pct. 22 din Legea nr. 278/2006, Decizia pronunţată în recursul în interesul Legii nr. 74 din 5 noiembrie 2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în M. Of., Partea I nr. 545 din 18 iulie 2008, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen., precum şi art. 8 şi 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene şi anume cauzele S. şi P. contra Românei, H. contra Marii Britanii.
Înalta Curte, verificând sentinţa pronunţată de prima instanţă constată că în considerentele acesteia nu se regăsesc argumentele pentru care s-a dispus interzicerea automată inculpatei a dreptului de a alege, atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie.
Aşadar, în contextul concret al cauzei, prima instanţă nu a examinat în condiţiile normelor legale modificate, criteriilor impuse, atât de norma penală, cât şi de jurisprudenţa Curţii Europene, precum şi Decizia pronunţată în recursul în interesul legii arătată, interzicerea dreptului de a alege, dispusă faţă de inculpata N.E.C., în sensul că nu a fost analizat dispunerea pedepselor menţionate, în raport cu natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, cu împrejurările cauzei, cu persoana inculpatei, cu scopul legitim şi proporţionalitatea unor asemenea pedepse.
Astfel, Înalta Curte, în baza propriului evaluări asupra pedepselor complementare şi accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I cu referire la art. 71 C. pen., în raport şi de motivul de recurs invocat, de către parchet, în contextul concret al cauzei, consideră că acestea nu se justifică, faţă de infracţiunile de luare de mită comise de inculpata N.E.C., care prin împrejurările faptice reţinute prezintă gravitate, însă prin rezonanţa consecinţelor produse nu sunt de natură a atrage o nedemnitate, cu reflectare asupra dreptului de a alege al inculpatei, aceasta, având o conduită pozitivă anterioară comiterii infracţiunii, probată prin actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei, ca fiind o persoană cu studii superioare, implicată în procesul de învăţământ, cu rezultate foarte bune în formarea sa universitară, căsătorită, cu un copil minor, (filele 9-24 dosarul tribunalului), care îi conferă profilul şi statutul de persoană civică, aptă de a aprecia asupra semnificaţiei procesului electoral.
În raport cu cele menţionate, instanţa de recurs a făcut aplicarea directă a Deciziei nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin aplicarea efectivă a criteriilor prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen., în contextul cauzei, precum şi a criteriilor jurisprudenţei Curţii Europene, apreciind ca fondat motivul de recurs al parchetului formulat sub aspectul greşitei aplicări a pedepselor complementare şi accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I cu referire la art. 71 C. pen., cu privire la interzicerea dreptului de a alege, inculpatei N.E.C., în condiţiile arătate şi pe care le va înlătura, întrucât nu sunt legale, contravenind şi prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), principiului proporţionalităţii, art. 53 alin. (2) din Constituţia României, art. 8 şi art. 3 din Protocolul 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Referitor la recursul declarat de recurenta intimată inculpată N.E.C., Înalta Curte consideră că acesta este fondat numai sub aspectul motivului de nelegalitate invocat în recursul declarat de către parchet şi anume al greşitei aplicări a pedepselor complementare şi accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I cu referire la art. 71 C. pen., pe care le va înlătura, pentru considerentele expuse în detaliu la recursul parchetului.
Din analiza cauzei, în raport cu motivul de recurs invocat în recursul declarat de recurenta intimată inculpată, respectiv greşita individualizare a pedepselor principale aplicate, atât sub aspectul cuantumurilor acestora, întrucât nu s-au reţinut circumstanţele atenuante judiciare distinct, prevăzute de art. 74 C. pen. şi regimul sancţionator al acestora statuat la art. 76 din acelaşi cod, cât şi a modalităţii de executare ca urmare a aplicării lor, prin coborârea sub minimul legal, ceea ce ar impune dispunerea, fie a suspendării condiţionate prevăzute de art. 81 C. pen., fie a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 861 din acelaşi cod, Înalta Curte consideră criticile formulate ca fiind nefondate.
Astfel, aşa cum s-a mai arătat şi în considerentele expuse în recursul parchetului, instanţa de recurs apreciază că în cauză s-au respectat prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printr-o raportare efectivă la condiţiile concrete ale cauzei, ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptelor comise, potrivit circumstanţelor reale, a calităţii inculpatei, a cuantumurilor sumelor pretinse, a rezonanţei faptelor sale, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatei.
Astfel, Înalta Curte apreciază că pedepsele principale la care a fost condamnată inculpata pentru fiecare din faptele comise, ale căror cuantumuri sunt la minimul legal, urmând ca în condiţiile art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, prin privare de libertate reflectă în mod plural, atât circumstanţele reale, cât şi cele personale, acestora din urmă neputându-li-se conferi o preeminenţă distinctă, în condiţiile art. 74 C. pen., ci au fost evaluate în stabilirea cuantumului minim, apreciat ca fiind suficient.
Totodată, modalitatea de executare a pedepsei în regim de detenţie este singura în măsură să contribuie la atingerea scopurilor acestora, în raport tocmai cu gravitatea faptelor comise, prin prisma calităţii avute de inculpată, aceea de poliţistă, care avea obligaţii de respectare a legii, în exercitarea atribuţiilor concrete, menite să confere încredere sistemului judiciare, pe care aceasta însă le-a încălcat, aşa încât modalităţile neprivative de libertate nu şi-ar putea atinge finalitatea, în reinserţia socială pozitivă a acesteia, fiind necesar ca funcţia de exemplaritate a pedepsei proporţional stabilită să asigure îndreptarea atitudinii inculpatei faţă de comiterea de infracţiuni.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că pedepsele principale stabilite, cât şi pedeapsa principală rezultantă dispusă cu executare în regim de detenţie de către prima instanţă sunt legale, justificate şi proporţionale, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de recurenta intimată inculpată N.E.C. împotriva sentinţei penale nr. 364/ R din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Se va casa sentinţa penală atacată, numai cu privire la greşita aplicare a pedepselor complementare şi accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I cu referire la art. 71 C. pen., pe care le va înlătura.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, fiind date cu respectarea legii.
În temeiul art. 38517 alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată recurentei inculpate, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 9 septembrie 2009 la 4 martie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de recurenta intimată inculpată N.E.C. împotriva sentinţei penale nr. 364/ R din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală atacată, numai cu privire la greşita aplicare a pedepselor complementare şi accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I cu referire la art. 71 C. pen., pe care le înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentei inculpate durata reţinerii şi a arestării preventive de la 9 septembrie 2009 la 4 martie 2010.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 840/2010. Penal. Infracţiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 929/2010. Penal → |
|---|
