ICCJ. Decizia nr. 837/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.837/2010
Dosar nr. 5435/2/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 326 din 12 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 51 alin. (2) C. proc. pen., ca neîntemeiată.
În baza art. 403 C. proc. pen. a respins, în principiu, ca inadmisibilă, cererea de revizuirea a sentinţei nr. 21 din 01 februarie 2008 dată în dosarul nr. 8715/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti formulată de petentul E.N.G.
A obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Revizuientul E.N.G. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 21 din 1 februarie 2008 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 2877/2007.
Curtea a constat că prin sentinţa penală sus menţionată s-a respins, ca nefondată plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., de petentul E.N.G. împotriva rezoluţiei nr. 1287/11-2/21 august 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care i-a fost respinsă ca nefondată plângerea împotriva rezoluţiei nr. 644/P/2007 a aceleaşi unităţi de Parchet care a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de av. T.V. cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. reţinând că faptele incriminate de petent nu există. Această sentinţă a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 8248 din 20 iunie 2008 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a respins ca nefondat recursul petiţionarul.
Revizuentul a depus prin serviciul registratură o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 51 alin. (2) C. proc. pen. în raport cu art. 6, art. 10, art. 14 şi art. 18 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Faţă de dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 47/1997 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a constatat că excepţia nu este motivată sub aspectul dispoziţiilor constituţionale pretins a fi încălcate şi nici nu are legătură cu cauza în sensul cerut de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel că a respins-o ca neîntemeiată.
Cât priveşte cererea de revizuire, Curtea a apreciat că este ţinută de Decizia penală nr. 17/19 martie 2007 pronunţată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărârii judecătoreşti definitivă pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a), b) C. proc. pen., este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe cât şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 20 octombrie 2009, în termen legal, a formulat recurs revizuentul petiţionar E.N.G., prin mandatar E.D.M. şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, admiterea cererii de revizuire şi sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile art. 51 alin. (2) C. proc. pen., susţinând că instanţa de fond a soluţionat cererea formulată în lipsa sa, fără a-i da cuvântul.
Examinând recursul declarat de petiţionar sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.
Cu privire la criticile aduse încheierii de şedinţă din data de 20 octombrie 2009, Înalta Curte, a apreciat că acestea sunt nefondate, instanţa soluţionând cauza în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, respingând ca nefondată, prin încheiere motivată, cererea de recuzare a judecătorului investit cu soluţionarea fondului cauzei.
Criticile recurentului din motivele depuse în scris reiau în esenţă aspectele invocate în cererea iniţială adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia la acel moment, iar în această etapă procesuală, a recursului împotriva unei sentinţe prin care i s-a respins în principiu, ca inadmisibilă, cererea de revizuirea a sentinţei nr. 21 din 01 februarie 2008 dată în dosarul nr. 8715/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti formulată de petentul E.N.G., prin aceste critici nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Înalta Curte, a constatat că în mod corect instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 51 alin. (2) C. proc. pen., ca neîntemeiată, întrucât excepţia nu este motivată sub aspectul dispoziţiilor constituţionale pretins a fi încălcate şi nici nu are legătură cu cauza în sensul cerut de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Totodată, Înalta Curte, a reţinut că în mod temeinic şi legal instanţa de fond, în baza art. 403 C. proc. pen. a respins, în principiu, ca inadmisibilă, cererea de revizuirea a sentinţei nr. 21 din 01 februarie 2008 dată în dosarul nr. 8715/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, formulată de petentul E.N.G., iar în lumina dispoziţiilor deciziei nr. 17 din 19 martie 2007 pronunţată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărârii judecătoreşti definitivă pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a), b) C. proc. pen., este inadmisibilă.
Aşadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul petiţionar E.N.G. împotriva sentinţei penale nr. 326 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1605/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1608/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
