ICCJ. Decizia nr. 820/2010. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 820/2010
Dosar nr. 1763/1/2010
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus - în temeiul art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 - arestarea numitului V.C. pe o durată de 20 de zile, cu începere din 28 februarie 2010 până la 19 martie 2010 inclusiv.
Prin aceeaşi încheiere, conform art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus fixarea termenului de 05 martie 2010 pentru obţinerea copiilor certificate a hotărârilor pronunţate de instanţele statului emitent al mandatului european de arestare.
Prezent la prima instanţă, şi asistat de apărător ales, după ce persoanei solicitate i s-a înmânat, în copie, mandatul european de arestare, şi i s-au făcut cunoscute drepturile procesuale, aceasta a fost ascultat şi a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul emitent al mandatului european de arestare.
Pentru a dispune în sensul menţionat, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin adresa nr. 630/II-5/2009 din 23 februarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 2 T 76/2007 emis la data de 11 decembrie 2008 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual 3 Praga faţă de cetăţeanul român V.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi obstrucţionare a unui document oficial/ordin judecătoresc prev. de paragraful 247 C. pen. ceh.
Împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, de la 23 februarie 2010 ora 04,00 până la data de 24 februarie 2010 ora 04,00.
A fost ataşată lucrarea cu nr.630/II-5/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti ce conţine semnalarea transmisă prin fax de Biroul INTERPOL, în limba engleză, şi traducerea în limba română, sesizarea Biroului Naţional INTERPOL din România, ordonanţa de reţinere nr. 7 din 23 februarie 2010, procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului de a fi asistat de apărător, fotocopiile cărţii de identitate şi a paşaportului persoanei solicitate. În adresa de sesizare a instanţei s-a precizat de către procuror că s-a solicitat Biroului Naţional INTERPOL să ia măsuri în vederea transmiterii de către autorităţile judiciare emitente a mandatului european de arestare, tradus în limba română.
În conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, la termenul din 23 februarie 2010 s-a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul solicitării INTERPOL, şi care a relatat că are cunoştinţă despre fapta imputată de statul emitent al mandatului european de arestare.
Prin încheierea de şedinţă din 23 februarie 2010, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate V.C. pe o durată de 5 zile, cu începere de la 23 februarie 2010 până la 27 februarie 2010, inclusiv şi s-a fixat termen la data de 26 februarie 2010 pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
La data de 24 februarie 2010 a fost depus mandatul european de arestare nr. 2T 76/2007 emis la data de 11 decembrie 2008, potrivit căruia persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare, şi la expulzarea de pe teritoriul Republicii Cehe pe o perioadă nedeterminată, prin sentinţa penală din 26 septembrie 2007 a Judecătoriei Sector 3 Praga, pronunţată în dosarul 2T 76/2007, definitivă si executorie prin Decizia din 10 aprilie 2008 a Tribunalului Municipal Praga, pronunţată în dosarul 7 TO 132/2008.
Potrivit mandatului european de arestare, pedeapsa care a mai rămas de executat este 2 ani 10 luni si 20 de zile închisoare.
Mandatul se referă la trei infracţiuni, fapta constând în aceea că, la data de 09 aprilie 2006, cetăţeanul român V.C. (care stătea ilegal în Republica Cehă de unde fusese expulzat prin hotărâre definitivă), împreună cu alte două persoane, tot cetăţeni români, au furat în grup organizat, portofelul cu bani şi documentele personale ale unui cetăţean german care se afla în faţa stadionului Victoria din Praga 3- Zizkov, autorii fiind observaţi şi prinşi de o echipă specială a poliţiei. De asemenea, s-a reţinut că persoana solicitată V.C. a evadat de la Secţia 3 Poliţia din Praga la data de 09 aprilie 2006.
Fapta descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la furt calificat prev. de art. 247 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 8 alin. (1); infracţiunea de încălcare a hotărârilor oficiale prev. de art. 171 alin. (1) lit. b) şi infracţiunea de încălcare a hotărârilor oficiale prev. de art. 171 alin. (2) lit. b), toate din Codul penal ceh.
Având în vedere natura şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, temerea că persoana solicitată se poate sustrage solicitărilor organelor judiciare şi executării pedepsei, în baza art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi va dispune arestarea numitului V.C. pe o durată de 20 zile, cu începere de la de la 28 februarie 2010 până la 19 martie 2010. Ţinând seama şi de dispoziţiile art.90 alin. 13 din aceeaşi lege, s-a emis mandat de arestare.
Pentru obţinerea copiilor certificate ale hotărârilor pronunţate de instanţele statului emitent a mandatului european de arestare şi a situaţiei privind durata arestării preventive, în conformitate cu dispoziţiile art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a acordat un nou termen.
Împotriva acestei hotărâri, persoana arestată V.C. a declarat prezentul recurs.
Apărătorul şi recurentul personal au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi punerea în libertate.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Prin Legea nr. 302/2004, statul român a implementat în legislaţia internă Decizia cadru nr. 584/JAI/2002. În preambulul acestei decizii cadru se menţionează, printre altele, următoarele:
- mandatul de arestare european constituie prima concretizare, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoaşterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept „piatra de temelie" a cooperării judiciare (paragraful 6);
- mecanismul mandatului european de arestare se bazează pe un grad ridicat de încredere între statele membre (paragraful 10).
Înalta Curte mai constată că a fost deja adoptată Decizia cadru nr. 299/JAI/2009 care, pe de o parte, prin art. 2 pct. 2 se elimină alin. (1) al art. (5) din Decizia cadru nr. 584/JAI/2002 [corespunzător art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004] - prin art. 2 pct. 1 fiind introdus articolul 4a - iar pe de altă parte, conform art. 8 alin. (1) şi (2), aplicabilitatea acesteia priveşte data de 28 martie 2011, dată până la care statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma dispoziţiilor deciziei cadru. Doar cu titlu de exemplu, Înalta Curte reţine că în preambulul Deciziei cadru nr. 299/JAI/2009, se menţionează că „în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, atunci când se analizează dacă modul în care au fost furnizate informaţiile este suficient pentru a asigura informarea persoanei cu privire la proces, o atenţie deosebită ar putea fi acordată, acolo unde este cazul, şi eforturilor depuse de către persoana în cauză pentru a primi informaţiile ce i-au fost adresate" (paragraful 8 - ultima parte). Tot cu titlu de exemplu trebuie menţionat şi conţinutul paragrafelor 4, 8 - prima parte, 10, 13, 14 şi 15 din preambulul Deciziei cadru nr. 299/JAI/2009 (J.O. al Uniunii Europene nr. L 81/24 din 27 martie 2009).
Revenind la legislaţia aplicabilă în prezenta cauză, potrivit art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, completată şi modificată, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Această dispoziţie dă consistenţă noţiunii de spaţiu juridic comun european (pentru statele membre ale Uniunii Europene).
În cauză, România este stat de executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare competente din Cehia pentru fapte săvârşite pe teritoriul statului respectiv.
Faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare constituie infracţiuni şi potrivit legii române.
În prezenta cauză, judecătorul român este chemat să aplice legea în materie - dispoziţiile Legii nr. 302/2004, modificată şi completată, lege prin care statul român, ca stat membru al Uniunii Europene, a integrat în dreptul intern Decizia cadru nr. 584/JAI/2002, precum şi celelalte decizii cadru ulterioare acesteia, cu observaţia că ultima modificare şi completare a legii a fost realizată prin Legea nr. 222/2008 - urmând a constata reglementarea existenţei unor motive de neexecutare obligatorie a mandatului european de arestare şi, respectiv, reglementarea existenţei unor motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare.
Motivele obligatorii de refuz a executării mandatului european de arestare sunt numai cele prevăzute de art. 88 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004, în speţă nefiind incidenţă niciuna din situaţiile expres şi limitativ prevăzute de acest text.
Motivele de refuz prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. a)-b) şi art. 88 alin. (2) lit. a)-h) din Legea nr. 302/2004 sunt facultative deoarece legiuitorul foloseşte sintagma „poate fi supusă următoarelor condiţii", respectiv, „poate refuza executarea mandatului european de arestare".
Apărarea şi persoana solicitată nu au invocat motive rezonabile care să se regăsească printre motivele de refuz a executării mandatului european de arestare, nici obligatorii şi nici facultative.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul persoanei arestate.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată V.C. împotriva încheierii din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1621/2/2010.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1561/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 158/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
