ICCJ. Decizia nr. 860/2010. Penal. Extrădare pasivă (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 860/2010
Dosar nr. 725/64/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1/F/E de la 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 725/64/2009, în temeiul dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă, ca neîntemeiată cererea formulată de către persoana solicitată extrădată B.I. relativă la amânarea predării în vederea extrădării sale către autorităţile judiciare ale Republicii Moldova, extrădare dispusă prin sentinţa penală nr. 95/F/2008 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 3280/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a constatat că persoana extrădată se află în stare de arest provizoriu.
Costul expertizei medico-legale întocmită de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici", evaluat la suma de 152 lei, s-a avansat din fondurile Ministerului de Justiţie şi s-a inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare care potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub numărul de mai sus, persoana extrădată B.I. a solicitat a se constata incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 pe considerentul că bolile de care este în prezent suferind în special tumoară malignă pancreatică i-ar putea pune viaţa în pericol, impunându-se astfel amânarea predării sale în vederea extrădării către autorităţile Republicii Moldova şi intrarea în vigoare a mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării abia la data încetării motivelor pentru care au justificat amânarea.
Curtea, pornind de la poziţia Serviciului Judeţean de Medicină Legală în sensul că afecţiunea persoanei în cauză este foarte gravă, cu evoluţie rapidă şi pronostic infaust, a dispus internarea acestuia în Spitalul Penitenciar Bucureşti pentru a se purcede la efectuarea tuturor investigaţiilor clinice şi paraclinice complexe de specialitate.
Mai exact, prin sentinţa penală nr. 95/F din 01 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 3280/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a fost admisă cererea formulată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi s-a dispus extrădarea numitului B.I. către autorităţile judiciare ale Republicii Moldova în vederea executării pedepsei privative de libertate aplicată acestuia prin sentinţa penală din 17 ianuarie 2007 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.
Prin urmare s-a dispus, pe de-o parte, în baza art. 54 alin. (3) raportat la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 arestarea sa provizorie în vederea extrădării pe o durată de 29 de zile, începând cu data punerii în executare a măsurii ordonate, iar, pe de altă parte predarea sa către autorităţile judiciare solicitante în temeiul prevederilor art. 58 din Legea nr. 302/2004.
Mandatul de arestare provizorie nr. 1 din 01 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov emis în baza sentinţei nr. 95/F/2008 a fost pus în executare abia la data de 9 septembrie 2009 când persoana solicitată B.I. a fost adusă la sediul Curţii de Apel Braşov în scopul ascultării de către judecătorul care a emis mandatul de arestare provizorie.
Extrădarea practic nu s-a materializat, întrucât au fost înregistrate succesiv două cereri de amânare a predării, prima fiind respinsă prin sentinţa penală nr. 1/F/E/2009 a Curţii de Apel Braşov, dispunându-se prin încheieri motivate periodic, prelungirea arestării provizorii în vedere extrădării.
Dacă la soluţionarea primei cereri de acest gen s-au luat în calcul menţiunile raportului de expertiză medicală nr. 3153/E/22 septembrie 2009 a Serviciului Judeţean de Medicină Legală care a concluzionat în sensul că persoana extrădată suferă doar de boli cu caracter cronic, nereprezentând boli cu caracter acut sau supraacut ce să facă parte din urgenţele medico-chirurgicale, în prezenta cauză s-a dispus internarea sa pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale, de această dată de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti pe baza tuturor consultărilor medicale de specialitate.
Urmare a realizării tuturor investigaţiilor amănunţite axate pe toate aspectele cu caracter medical ridicate în cauză, Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" a concluzionat în sensul că afecţiunile de care suferă persoana solicitată nu îi pun în pericol viaţa în sensul că patologia acestuia este una cronică şi nu implică un tratament medico-chirurgical în regim de urgenţă, prin C.T. abdomino-pelvin infirmându-se leziune malignă pancreatică.
Relativ la afecţiunile depistate (diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială, şunt ventriculo cisternal, astigmatism hipermetropic compus, obezitate) s-a precizat că asistenţa medicală îi poate fi asigurată şi în cadrul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, considerent faţă de care, văzând că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, că nu există niciun impediment de ordin medical care să facă imposibilă predarea extrădatului, curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată privind amânarea predării sale către autorităţile judiciare din Republica Moldova, dispunând rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate cu soluţionarea acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat oral, după pronunţare, recurs persoana extrădată B.I., prin avocat O.V., aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat şi consemnat pe sentinţa menţionată.
La termenul de astăzi, în recurs s-a prezentat recurentul persoană extrădată B.I., aflat în stare de arest şi asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat G.I., procedura de citare a fiind legal îndeplinită.
Recurentul persoană extrădată a solicitat acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător ales.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii, întrucât recurentul a avut apărător ales pe toată durata procedurilor, iar la 3 martie 2010 s-a judecat o cauză în care s-a prezentat apărătorul său ales, pentru acest termen fiind asigurat apărător din oficiu.
Recurentul persoană extrădată a precizat că în cauza din 3 martie 2010, nu a avut apărător ales.
Înalta Curte, deliberând a respins cererea de amânare, dată fiind celeritatea cu care trebuie judecate acest gen de cauze şi cu faptul că apărătorul ales trebuia să depună diligenţe pentru asigurarea apărării recurentului, hotărârea fiind din 19 februarie 2010, în raport cu care a avut suficient timp pentru angajarea unui apărător. Totodată a lăsat cauza la a doua strigare, acordând posibilitatea recurentului de a se lua legătura telefonic cu apărătorul său.
La a doua strigare a cauzei, faţă de lipsa apărătorului ales al recurentului persoană extrădată, acesta fiind asistat de apărător desemnat din oficiu şi faţă de lipsa altor cereri prealabile, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat părţilor cuvântul în dezbateri, potrivit art. 38513 C. proc. pen.
Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat raportat la dispoziţiile art. 56 cu referire la art. 54 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, care prevăd o cale de atac în materia hotărârilor pronunţate în procedura extrădării, însă în cererea având ca obiect predarea, operaţie subsecventă extrădării, această cale de atac nu este permisă.
Apărătorul recurentului persoană extrădată, având cuvântul asupra recursului a solicitat admiterea excepţiei de inadmisibilitate.
În ultimul cuvânt, recurentul persoană extrădată a arătat că a făcut recurs numai pentru motivul că are nevoie de avizul medical al Comisiei Superioare.
Examinând recursul declarat de recurentul persoană extrădată B.I. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, în raport cu excepţia invocată de către reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată recursul recurentului persoană extrădată, ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.
Legiuitorul român a prevăzut în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală aşa cum a fost modificată, norme ce au un conţinut concret cu privire la extrădarea pasivă, iar în cadrul acestei instituţii au fost reglementate expres în art. 54 din legea menţionată, soluţiile asupra cererii de extrădare, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate cu privire soluţiile dispuse în primă instanţă. De asemenea, în prevederile art. 56 din aceeaşi lege, pe calea unei norme de trimitere sunt arătate dispoziţiile legale ce se aplică corespunzător şi în cazurile în care instanţa se pronunţă cu privire la amânarea extrădării, admiterea sub condiţie a extrădării, consimţământul extinderii obiectului extrădării şi reextrădarea către un stat terţ.
În sensul celor mai sus menţionate, în art. 54 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 se prevede că: "După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator şi a concluziilor prezentate de partea extrădabilă şi de procuror, curtea de apel poate:
a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 41, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curţi de apel diferite, competenţa teritorială aparţinând curţii de apel celei dintâi sesizate;
b) să dispună, în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 53, amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterării cererii, şi acordarea unui ultim termen de încă 2 luni;
c) să constate, prin sentinţă, dacă sunt sau nu sunt întrunite condiţiile extrădării."
În alin. (8) al art. 54 din legea mai sus menţionată se stipulează că „Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu recurs de procurorul general competent şi de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general competent poate declara recurs din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei."
Totodată, în dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 302/2004 sunt statuate condiţiile privind predarea amânată astfel:
„(1) Existenţa unui proces penal în faţa autorităţilor judiciare române împotriva persoanei extrădabile sau faptul că persoana extrădabilă se află în executarea unei pedepse privative de libertate nu împiedică extrădarea.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), predarea extrădatului poate fi amânată. În caz de amânare, extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a luat sfârşit, iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, numai după ce aceasta a fost executată sau considerată ca executată.
(3) Predarea extrădatului poate fi amânată şi atunci când se constată, pe baza unei expertize medicale, că acesta suferă de o boală care i-ar putea pune viaţa în pericol.
(4) În cazul amânării predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată, instanţa emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care persoana extrădată se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea."
Pe calea interpretării sistematice a normelor mai sus menţionate, rezultă că legiuitorul a prevăzut calea ordinară de atac a recursului numai împotriva soluţiilor ce se pot pronunţa de către instanţa competentă cu privire la cererile de extrădare, printre acestea fiind şi aceea prevăzută la art. 54 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 şi anume referitoare la amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterării cererii, şi acordarea unui ultim termen de încă 2 luni, în raport cu prevederile art. 56 din aceeaşi lege, care pe, calea unei norme de trimitere statuează expres că dispoziţiile art. 54 alin. (8) se aplică în mod corespunzător şi în cazurile în care instanţa se pronunţă cu privire la amânarea extrădării.
Predarea persoanei extrădate reprezintă efectul concret ce decurge din soluţia pozitivă, respectiv de admitere a cererii de extrădare pasivă, legiuitorul, reglementând această instituţie de drept, într-o secţiune distinctă a actului normativ menţionat şi anume în secţiunea a-3-a, intitulată „Efectele extrădării din România".
Astfel, normele prevăzute în secţiunea mai sus menţionată cuprind dispoziţii privind operaţiunea efectivă a predării extrădatului, cum sunt cele la termenele pentru predare, predarea amânată, predarea temporară sau sub condiţie, tranzitul, reextrădarea către un stat terţ, acestea vizând faza ulterioară judecării cererii de extrădare pasivă şi anume aceea a executării extrădării.
În prevederile art. 60 din Legea nr. 302/2004 au fost reglementate în mod expres, cazurile de amânare a predării persoanei extrădate, la alin. (3) prevăzându-se că predarea extrădatului poate fi amânată şi atunci când se constată, pe baza unei expertize medicale, că acesta suferă de o boală care i-ar pune viaţa în pericol.
Din examinarea normelor referitoare la predarea persoanei extrădate, în general şi a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 302/2004, în special, nu rezultă existenţa vreunei dispoziţii exprese referitoare la calea de atac ordinară a recursului ce s-ar fi putut exercita în ipotezele arătate.
Aşa cum se poate observa din examinarea dispoziţiei de la art. 63 din Legea nr. 302/2004 privind reextrădarea către un stat terţ, legiuitorul a prevăzut o normă de trimitere la alin. (2) al cărei conţinut statuează că dispoziţiile art. 54 (soluţionarea cauzei) şi art. 55 (judecarea recursului şi comunicarea hotărârii) se aplică în mod corespunzător, aceasta având un caracter special, întrucât vizează o ipoteză specială de extrădare, conferindu-i-se un caracter jurisdicţional, cu un regim juridic concret prevăzut.
Aşadar, cum în dispoziţiile art. 60 din actul normativ menţionat nu se prevede nicio dispoziţie privind existenţa vreunei căi de atac ordinare împotriva hotărârii instanţei care poate dispune amânarea predării extrădatului ce suferă de o boală care i-ar putea pune viaţa în pericol, instituţia predării amânate, vizând faza de executare a extrădării pasive, iar prevederile art. 56 din aceeaşi lege conţin o normă de trimitere cu privire la exercitarea căii de atac a recursului şi în cazul amânării extrădării, care constituie o soluţie ce se poate pronunţa cu ocazia judecării cererii de extrădare pasivă, aceasta fiind anterioară şi distinctă de faza executării, rezultă că voinţa legiuitorului a fost aceea de a nu prevedea nicio cale de atac împotriva hotărârii pronunţate în ipoteza de la art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, având în vedere caracterul special al reglementării instituţiilor privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, printre care figurează şi extrădarea şi necesitatea executării cu celeritate a cererilor admise, prin predarea extrădatului.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că persoana extrădată B.I. a exercitat calea ordinară de atac a recursului împotriva sentinţei primei instanţe, prin care în temeiul art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă, ca neîntemeiată cererea relativă la amânarea predării în vederea extrădării persoane solicitate extrădate, către autorităţile judiciare ale Republicii Moldova, extrădare dispusă prin sentinţa penală nr. 95/F/2008 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 3280/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă această cale de atac nu este prevăzută de nicio dispoziţie legală, ceea ce se circumscrie accepţiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie şi îl sancţionează cu inadmisibilitatea.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul persoană extrădată B.I. împotriva sentinţei penale nr. 1/F/E din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul persoană extrădată la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul persoană extrădată B.I. împotriva sentinţei penale nr. 1/F/E din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul persoană extrădată la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3242/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 864/2010. Penal → |
|---|
