ICCJ. Decizia nr. 875/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 875/2010
Dosar nr. 3061/87/200.
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 108/2009 a Tribunalului Teleorman s-a respins cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 150 din 1 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Teleorman, formulată de condamnatul G.V., ca inadmisibilă, obligând revizuientul să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reţinut că la 10 iulie 2004 condamnatul G.V. a solicitat acestei instanţe revizuirea sentinţei penale nr. 150 din 1 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Teleorman prin care a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. şi ped. de art. 174-175 lit. i) C. pen. în condiţiile recidivei postcondamnatorii.
În motivarea cererii condamnatul a arătat că situaţia de fapt reţinută de instanţă nu corespunde adevărului, că împrejurările care au condus la stabilirea vinovăţiei sale sunt nereale şi a solicitat proba cu martori, probă ce va aduce elemente noi, necunoscute la judecarea cauzei pe fond.
Prin sentinţa penală nr. 101 din 4 august 2009 tribunalul a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru efectuarea actelor de cercetare conform art. 399 C. proc. pen.
Concluziile procurorului, după efectuarea cercetărilor sunt cuprinse în referatul înregistrat sub nr. 489/111/6/2008 din 2 septembrie 2009 în care s-a arătat că motivele invocate de condamnat nu se circumscriu în niciunul din cauzele de revizuire prev. de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen.
Tribunalul, examinând cererea de revizuire formulată de condamnat în raport cu motivele invocate dar şi din oficiu în raport cu dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează:
Condamnatul în motivarea cererii a arătat că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi readministrat de instanţa de fond a condus la reţinerea unei situaţii de fapt ce nu corespunde adevărului cu consecinţa condamnării sale la o pedeapsă privativă de libertate într-un cuantum mare şi a precizat că prin cererea de faţă tinde la reducerea pedepsei aplicate.
Prin sentinţa penală nr. 150 din 1 iunie 2004 inculpatul G.V. a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. şi ped. de art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. constând în aceea că în noaptea de 1/2 aprilie 2004 a lovit cu cuţitul în zona toracelui stâng pe victima S.G., cauzându-i leziuni ce au produs decesul acesteia.
Din declaraţiile martorilor, raportul medico-legal de necropsie, declaraţiile inculpatului, toate coroborate cu alte probe, instanţa a reţinut că inculpatul este autorul faptei de omor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat. Sentinţa a rămas definitivă în căile ordinare de atac.
Revizuirea ca o cale de atac extraordinară, îndreaptă greşelile de judecată cu privire la faptele cauzei datorită necunoaşterii de către instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă a unor fapte şi împrejurări în funcţie de care acestea nu corespund adevărului şi ca urmare nici legii.
Legea procesual penală reglementează în amănunt fiecare caz de revizuire arătat în art. 394 lit. a)-e) instituind condiţii de fond şi formă ce se cer a fi îndeplinite de natură să convingă despre necesitatea înlăturării erorilor judiciare.
Raportând motivele arătate în cererea de revizuire a condamnatului la dispoziţiile legale prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. s-a constatat că cerinţele acestui text de lege nu sunt îndeplinite.
Astfel, prin sintagma s-au descoperit fapte sau împrejurări noi nu se referă la descoperirea de probe noi aşa cum susţine revizuientul căci aşa revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probatiunea şi nu probele noi formează temeiul revizuirii ci faptele şi împrejurările pe care le dovedesc.
Aşadar ceea ce legea cere a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijloacele noi de probă aşa cum cere revizuientul condamnat.
De asemenea, condamnatul nu a făcut dovada nici că faptele şi împrejurările invocate în revizuire sunt noi pentru instanţa de judecată în sensul că nu au fost cunoscute de instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă.
Aşadar, cererea de revizuire prin motivul formulat nu a răspuns cerinţelor art. 394 lit. a) C. proc. pen. aspect ce face ca aceasta să fie inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul, criticând hotărârea sub aspectul temeiniciei şi legalităţii, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de revizuire ca fiind admisibilă şi trimiterea cauzei pentru a fi rejudecată cererea de revizuire.
Analizând actele dosarului şi sentinţa penală apelată prin prisma motivelor invocate şi din oficiu Curtea a constatat că se impune respingerea apelului.
În continuare rezivuientul a înţeles a promova şi calea de atac a recursului prin care a formulat aceeaşi solicitare, ca în funcţie de motivele invocate să se aprecieze că cererea de revizuire este admisibilă.
I.C.C.J. reţine că instanţa de fond a analizat actele dosarului şi a reţinut în mod corect că cererea de revizuire formulată de revizuient nu se întemeiază pe niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. De altfel acest lucru se poate lesne constata prin analiza comparativă a solicitării concrete formulate, a readministra probele şi a vedea că lipseşte intenţia criminală, cu consecinţe asupra pedepsei aplicate, şi cazurile exprese de revizuire, unde nu se regăsesc astfel de situaţii.
În ceea ce priveşte motivul referitor la împrejurarea că dacă s-ar fi apreciat materialul probator administrat şi s-ar fi acordat valoarea probantă corectă s-ar fi putut constata că intenţia sa nu a fost aceea de a ucide victima, reiterat şi în scris, este de apreciat că acesta nu este fondat.
Motivul referitor la reanalizarea valorii probante a declaraţiilor martorilor nu se poate încadra la cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât instanţele au administrat această probă, iar în procedura revizuirii nu este admisibil să se dispună extinderea probaţiunii prin administrarea unor probe deja administrate de instanţele care au soluţionat cauza pe fond, iar pe de altă parte cazul prev. de art. 394 lit. a) poate fi reţinut doar în măsura în care ar duce la pronunţarea unei soluţii diametral opuse, or, revizuientul a invocat doar constatarea faptului că nu a urmărit uciderea victimei, ci doar apărarea tatălui său agresat, aspect ce nu ar duce la o soluţie de achitare, opusă faţă de soluţia de condamnare.
De asemenea, declaraţiile mincinoase (se arată că unii ar fi fost părtinitori) date de unii dintre martorii care au fost audiaţi de instanţele care l-au condamnat pe revizuient nu pot constitui motiv de revizuire decât în măsura în care ar fi constatate pe baza unor hotărâri definitive de condamnare sau pe baza ordonanţelor pronunţate de procurori în acest sens, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, nefiind aşadar incident nici cazul prev. de art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Aşadar este de apreciat că recursul revizuientului nu este fondat faţă de considerentele arătate, astfel încât în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare şi îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu urmând să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul G.V. împotriva deciziei penale nr. 245 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 325/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 880/2010. Penal → |
|---|
